42,660 matches
-
forme de durată, dintre care fiecare are timpul său propriu și convenabil." El insistă asupra realității timpului reprezentării, măsurabil în mod obiectiv, spre deosebire de timpul ficțiunii, care nu este totdeauna clar definit. "Prima este durata veritabilă a reprezentării, căci deși acest poem, după cum am mai spus de mai multe ori, nu este în sine, dacă-l considerăm cu exactitate, decât o imagine, și de aici nu trebuie considerat în mod normal decât printr-un a fi reprezentativ, trebuie totuși să ne amintim
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
două durate, teoreticienii au luat în considerare mai multe soluții. Corneille este de părere să se scurteze, pe cât se poate, durata acțiunii: "De asemenea, să nu ne oprim nici la douăsprezece, nici la douăzeci și patru de ore, ci să restrângem acțiunea poemului la cea mai mică durată care ne va fi posibilă, pentru ca reprezentarea ei să semene mai bine și să fie mai perfectă." În ceea ce-l privește pe d'Aubignac, el sugerează ca acțiunea să fie situată cât mai aproape posibil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
presupune, dacă subiectul nu are nevoie de asta, mai ales când verosimilul este puțin forțat ca în Cidul, pentru că acest lucru nu ar însemna decât să-i avertizăm asupra acestei iuțeli. Chiar și atunci când nimic nu este forțat într-un poem prin necesitatea de a ne supune acestei reguli, de ce este nevoie ca la deschiderea teatrului, să facem observația că răsare soarele, că este amiaza în actul al treilea, și că apune la sfârșitul ultimului? Este o exagerare ce nu face
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajele reprezentate se aflau sau mergeau, iar pământul nu se mișcă precum o barieră turnantă; din momentul în care a fost ales un teren pentru a începe acțiunea vreunei reprezentații, trebuie să-l presupunem ca fiind imobil pe întreg parcursul poemului, după cum și este cu adevărat." (Cartea II, cap. 6, "Despre unitatea de loc") În schimb, un al doilea plan poate fi deschis prin escamotarea unei pânze pictate pe fundalul scenei sau pe laturi. Un loc nou apare atunci, care era
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
emoție și prin urmare curățire, sau amendare a moravurilor oamenilor, care este scopul poeziei." El revine la asta într-un mod la fel de categoric, în Scrisoarea despre regula celor douăzeci și patru de ore: "Afirm deci că este fundamental ca imitarea în orice poem să fie atât de perfectă, încât să nu apară nicio diferență între lucrul imitat și acela care imită, căci principalul efect al acestui lucru constă în a propune spiritului, pentru a-l curăți de pasiunile sale dereglate, obiectele ca fiind
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Arta poetică) 6.2. Forme noi Corneille pare mai întâi că se conformează definiției tradiționale a tragediei și comediei asupra căreia sunt de aceeași părere teoreticienii clasicismului. "Comedia diferă deci de tragedie prin următorul lucru, scrie el în Discurs despre poemul dramatic, că aceasta vrea ca subiect o acțiune ilustră, extraordinară, serioasă. Aceea se oprește asupra unei acțiuni de rând și cu haz, aceasta cere pericole mari pentru eroii săi; aceea se mulțumește cu neliniștea și neplăcerile celor cărora le este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu condiția personajelor, determină, în ochii lui, natura piesei. "Numai prin luarea în considerare a acțiunilor, scrie el în Scrisoarea de dedicație (Epître dédicatoire) la Don Sanche d'Aragon, în 1650, fără nicio considerare față de personaje, trebuie determinat felul unui poem dramatic." În Discurs despre poemul dramatic, contestând definiția aristotelică, declară, zece ani mai târziu: "Această definiție era legată de uzanțele vremii, când într-o comedie nu erau puse să vorbească decât persoane de o condiție cu totul mediocră, dar ea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ochii lui, natura piesei. "Numai prin luarea în considerare a acțiunilor, scrie el în Scrisoarea de dedicație (Epître dédicatoire) la Don Sanche d'Aragon, în 1650, fără nicio considerare față de personaje, trebuie determinat felul unui poem dramatic." În Discurs despre poemul dramatic, contestând definiția aristotelică, declară, zece ani mai târziu: "Această definiție era legată de uzanțele vremii, când într-o comedie nu erau puse să vorbească decât persoane de o condiție cu totul mediocră, dar ea nu mai are totală justețe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
iubitei. Este potrivit să găsim aici și dragoste, pentru că este totdeauna plăcută și poate servi ca fundament acestor interese și acestor alte pasiuni despre care vorbesc; însă trebuie să ne mulțumim ca ea să fie de rangul al doilea în poem, și să li-l lase lor pe cel dintâi." De aceea Corneille a creat, în 1650, cu Don Sanche d'Aragon, un gen nou, "comedia eroică"49. "Iată, explică el în Scrisoarea de dedicație a acestei piese, un poem de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în poem, și să li-l lase lor pe cel dintâi." De aceea Corneille a creat, în 1650, cu Don Sanche d'Aragon, un gen nou, "comedia eroică"49. "Iată, explică el în Scrisoarea de dedicație a acestei piese, un poem de un fel nou și care nu are niciun exemplu la Antici (...) Este o comedie, deși actorii sunt, aici, fie regi, fie granzi de Spania, pentru că nu se vede născându-se niciun pericol prin care să putem fi îndemnați la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care se va fi recunoscut Donneau de Visé -, contestă punctul de vedere al interlocutorului său care face mult mai mult caz de tragedie decât de comedie. "Dorante Deci credeți, Domnule Lysidas, că întreg spiritul și întreaga frumusețe se află în poemele serioase, iar piesele comice sunt niște neghiobii ce nu merită nicio laudă? Uranie În ceea ce mă privește, eu nu cred așa ceva. Tragedia, fără îndoială, este ceva frumos când e făcută cu măiestrie; însă comedia își are farmecele ei, și eu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noștri în nefericire persoanele pe care le plângem, prin acest raționament obișnuit, dar normal și neîndoielnic, că pentru a evita efectul trebuie îndepărtată cauza." (Discurs despre Tragedie) Corneille face de altfel din zugrăvirea viciilor și virtuților "a doua utilitate a poemului dramatic". Cât despre cea de-a treia utilitate, ea privește natura deznodământului care trebuie să prezinte, pentru a-l satisface pe spectator, spectacolul pedepsirii celor răi și al răsplătirii celor buni. Prima sa utilitate, să ne amintim, constă în "sentințele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
complezența poeților față de atenienii cărora nu le displac aceste obiecte de oroare pe scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna decât o aventură funestă și sângeroasă; și că un poem dramatic nu putea fi numit tragedie când deznodământul nu conținea moartea sau nefericirea personajelor principale: însă este o greșeală, fiind în mod sigur evident că acest termen nu înseamnă nimic altceva decât un lucru măreț, serios, grav și potrivit cu acțiunile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
publicului s-a schimbat din Antichitate încoace. "Știu, scrie el în Discurs despre Tragedie, că agnitio este un ornament însemnat în tragedii, după cum spune Aristotel: dar este sigur că ea are niște aspecte care deranjează. Italienii o îndrăgesc în majoritatea poemelor lor și pierd uneori, prin atașamentul pe care îl au față de ea, multe ocazii de exprimare a sentimentelor patetice care ar fi avut caracteristici de o frumusețe remarcabilă." Cât despre Racine, interpretarea eronată pe care o dă unei fraze din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eficace decât egalitatea de lungime a actelor. "Dacă un poet a meditat atent asupra subiectului său și și-a împărțit bine acțiunea, niciunul din actele sale nu va fi lăsat fără a primi un titlu; și la fel cum în poemul epic se spune coborârea în infern, jocurile funebre, numărul oștenilor din armată, apariția umbrei; s-ar numi, în genul dramatic, actul bănuielilor, actul furiilor, cel al recunoștinței sau al sacrificiului. Sunt mirat că Anticii nu și-au dat seama de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tot ce poate cu o grație infinită; nu face nicio mișcare în care să nu zăresc ușurință, blândețe și noblețe: dar ce imită? Asta nu înseamnă să știi să cânți, ci să știi să faci solfegii. Un dans este un poem. Acest poem ar trebui prin urmare să-și aibă reprezentarea separată. Este o imitație prin mișcări, care presupune concursul poetului, al pictorului, al muzicianului și al pantomimei. Ea își are subiectul ei; acest subiect poate fi distribuit pe acte și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poate cu o grație infinită; nu face nicio mișcare în care să nu zăresc ușurință, blândețe și noblețe: dar ce imită? Asta nu înseamnă să știi să cânți, ci să știi să faci solfegii. Un dans este un poem. Acest poem ar trebui prin urmare să-și aibă reprezentarea separată. Este o imitație prin mișcări, care presupune concursul poetului, al pictorului, al muzicianului și al pantomimei. Ea își are subiectul ei; acest subiect poate fi distribuit pe acte și pe scene
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și unitatea de loc nu erau, ca să spunem așa, decât consecințele sale: ei nu le-ar fi păstrat cu mai multă strictețe decât ar fi cerut prima, dacă corul nu ar fi fost plasat acolo ca o legătură. Cum acțiunea poemelor lor trebuia să aibă ca martoră mulțimea, și cum această mulțime rămânea mereu aceeași, neputând nici să se îndepărteze de locuințe, nici să lipsească decât pe cât o putea face de obicei din simplă curiozitate, poeții nu puteau face altfel decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de mătăsuri, la cea a unor burghezi ce deplâng decadența orașului. Tot în numele libertății artei, Stendhal, în Racine și Shakespeare, dorește apariția "tragediei în proză", care numai ea poate exprima adevărul sufletului uman. Dacă versul conferă frumusețe satirei, epigramei sau poemului liric, el devine, în teatru, unde nu este decât un "cache-sottise"86, un josnic artificiu. El scrie, sub formă de notă: "Gândul și sentimentul" trebuie să fie înainte de toate enunțate clar în genul dramatic, opus în asta poemului epic. The
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
epigramei sau poemului liric, el devine, în teatru, unde nu este decât un "cache-sottise"86, un josnic artificiu. El scrie, sub formă de notă: "Gândul și sentimentul" trebuie să fie înainte de toate enunțate clar în genul dramatic, opus în asta poemului epic. The table is full, exclamă Macbeth tremurând de groază când vede umbra acelui Banco, a cărui asasinare a ordonat-o acum o oră, luând la masa regală locul ce-i este rezervat lui, regelui Macbeth. Care vers, ce cuvânt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de prezența fizică a actorului. În manieră categorică, Maeterlinck declară că ea îl jenează, stricându-i orice plăcere, căci comediantul dă formă unui personaj mitic care, pentru a nu-și pierde "aura", ar trebui să rămână strict imaginar. "Majoritatea marilor poeme ale umanității nu sunt scenice. Lear, Hamlet, Othello, Macbeth, Antoniu și Cleopatra nu pot fi reprezentate, este periculos să fie văzute pe scenă. Ceva din Hamlet a murit pentru noi în ziua în care l-am văzut murind pe scenă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ființa umană înlocuită de o umbră, o reflectare, o proiecție de forme simbolice sau de o ființă ce ar avea aspectele vieții fără a avea viață? Nu știu; dar absența omului mi se pare indispensabilă. Când omul intră într-un poem, imensul poem al prezenței sale stinge totul în jurul lui. Omul nu poate vorbi decât în numele lui însuși; și nu are dreptul să vorbească în numele unei mulțimi de morți." Lugné-Poe, într-o scrisoare din 1893, declară că vrea să redea viață
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înlocuită de o umbră, o reflectare, o proiecție de forme simbolice sau de o ființă ce ar avea aspectele vieții fără a avea viață? Nu știu; dar absența omului mi se pare indispensabilă. Când omul intră într-un poem, imensul poem al prezenței sale stinge totul în jurul lui. Omul nu poate vorbi decât în numele lui însuși; și nu are dreptul să vorbească în numele unei mulțimi de morți." Lugné-Poe, într-o scrisoare din 1893, declară că vrea să redea viață "umbrelor mărite
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
preocupări estetice sau morale. Suprarealismul se bazează pe credința în realitatea superioară a anumitor forme de asociere neglijate până la el, pe atotputernicia visului, pe jocul dezinteresat al gândirii." Foarte atenți la visele lor, suprarealiștii le notează toate traseele mnesice în poemele lor ca și în fanteziile lor dramatice. De aceea teatrul lor acordă primul loc insolitului. Prologul la Mamelele lui Tiresias (Les Mamelles de Tirésias) de Apollinaire (1880-1918) este un adevărat manifest. Piesa, care datează din 1917, a fost numită de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Chapelain, Sentimentele Academiei franceze cu privire la tragicomedia Cidul Sarasin, Discurs despre tragedie Scudéry, Apologia teatrului La Mesnardière, Poetica Vossius, Poetica (în latină) Corneille, Scrisoare cu dedicație la Don Sancho d'Aragon D'Aubignac, Practica teatrului Corneille, Discurs despre utilitatea și părțile poemului dramatic Discurs despre tragedie și mijloacele de a o trata în funcție de neverosimil și necesar Discurs despre cele trei unități de acțiune, de zi și de loc Molière, Critica la Școala femeilor D'Aubignac, Disertație despre poemul dramatic Nicole, Tratat despre
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]