43,111 matches
-
iunie. La jumătatea lunii iunie, Luxembourg își împarte forțele: câteva batalioane sub comanda lui Humieres sunt transferate pentru a supraveghea forțele spaniole întărite acum și de cele de Hanovra, iar restul armatei părăsește Deinze și se îndreaptă spre sud, traversând râul Sambre la Jeumont pe 23 iunie. În acest timp trupele lui Boufflers fac joncțiunea cu armata lui Luxembourg, care își continuă drumul și pe 27 iunie ridică tabăra la Boussu. Când Luxembourg începe manevrele la sud de Mons și Charleroi
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
forțele aliate. În dimineața de 1 iulie, Luxembourg mărșăluiește cu trupele sale spre Fleurus. Waldeck a dispus cei 38000 de militari în două linii obișnuite, între satul Heppignies în dreapta și castelul St. Amant în stânga, în timp ce centrul era protejat de malurile râului Orme, ceea ce făcea aproape imposibil un atac frontal. Luxembourg își împarte forțele pentru a ataca ambele flancuri ale armatei aliate - un plan îndrăzneț care trebuia pus în practică în secret, prin înșelăciune. Coloanele din prima linie franceză se împart pentru
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
în secret, prin înșelăciune. Coloanele din prima linie franceză se împart pentru a lua poziție între Heppignies și Fleurus, cu o parte ce se deplasează în sus spre St. Amant. Aripa dreaptă franceză se deplasează spre nord, de-a lungul râului Orme, ascunși privirilor inamicului de malurile râului și de câmpurile de grâu, și acoperiți de cavaleria franceză. 40 de tunuri sunt poziționate în apropierea castelului din St. Amant și alte 30 între castel și Fleurus. Astfel, neobservat, Luxembourg a învăluit
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
linie franceză se împart pentru a lua poziție între Heppignies și Fleurus, cu o parte ce se deplasează în sus spre St. Amant. Aripa dreaptă franceză se deplasează spre nord, de-a lungul râului Orme, ascunși privirilor inamicului de malurile râului și de câmpurile de grâu, și acoperiți de cavaleria franceză. 40 de tunuri sunt poziționate în apropierea castelului din St. Amant și alte 30 între castel și Fleurus. Astfel, neobservat, Luxembourg a învăluit flancurile lui Waldeck. Dacă Waldeck ar fi
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
aprovizionarea cu hrană, un rol important l-au avut micile ferme din câmpia torineză. Dar în luna august situația a început să se înrăutățească: francezii au închis drumurile de țară și au interceptat aprovizionarea cu muniții ce ajungea pe apele râului. Primăria orașului decide să-i ajute pe înfometați, dar împreună cu alte cheltuieli de război, asediul costa 450000 de lire pe lună (o liră constituia salariul lunar al unui artizan), o sumă enormă. Astfel primăria a fost nevoită să vândă pământuri
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
să încercuiască inamicul folosind cea mai mare parte a trupelor și o parte a cavaleriei în partea de nord-vest a orașului, considerată a fi partea cea mai vulnerabilă a frontului aliat. Manevra a reușit, iar austriecii au înființat tabăra între râurile Dora Riparia și Stura di Lanzo. Eugen de Savoia a declarat disprețuitor: Pe 5 septembrie la Pianezza, cavaleria imperială a interceptat un convoi cu muniții ce se îndrepta spre tabăra francezilor: francezii vor lupta cu munițiile raționalizate. Ciocnirea finală a
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
în mijlocul atacului rămăsese fără muniții. În acest moment, după ce a respins atacul cavaleriei ducelui de Orléans, victoria era o chestiune de timp. Cavaleria imperială a fost reorganizată de prințul Eugen, iar francezii, inferiori numeric au fost constrânși să fugă peste râul Po, abandonând aripa stângă propriului destin. Contele Wirich Philipp von Daun a ordonat garnizoana orașului și s-a năpustit asupra aripii stângi franco-spaniole, care, copleșită a luat-o la fugă pentru a-și salva viața. Sute de soldați s-au
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
stângă propriului destin. Contele Wirich Philipp von Daun a ordonat garnizoana orașului și s-a năpustit asupra aripii stângi franco-spaniole, care, copleșită a luat-o la fugă pentru a-și salva viața. Sute de soldați s-au înecat în apele râului Dora Riparia. În după-amiaza aceleiași zile, armata aliată a început să avanseze spre Pinerolo. Franco-spaniolii au pierdut 3800 de oameni și alți 6000 au fost luați prizonieri. Mareșalul Ferdinand de Marsin, consilierul ducelui de Orlèans, a fost rănit în timpul bătăliei
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
îi ajungă din urmă pe ceilalți, întâlnindu-se în cele din urmă în martie. Totuși, în momentul în care expediția a părăsit munții 3.000 de băștinași și 140 de spanioli au murit sau au dezertat. Când au ajuns la râul Coca (un afluent al Napo) o brigantină, "San Pedro", a fost construită pentru a transporta bolnavii și proviziile. Gonzalo Pizarro i-a ordonat să exploreze Râul Coca și să revină când ajunge la capătul râului. Când au ajuns la confluența
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
băștinași și 140 de spanioli au murit sau au dezertat. Când au ajuns la râul Coca (un afluent al Napo) o brigantină, "San Pedro", a fost construită pentru a transporta bolnavii și proviziile. Gonzalo Pizarro i-a ordonat să exploreze Râul Coca și să revină când ajunge la capătul râului. Când au ajuns la confluența cu Fluviul Napo oamenii au amenințat cu revolta dacă nu continuă. Pe 26 decembrie 1541 a acceptat să fie numit șef al noii expediții și pentru
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
dezertat. Când au ajuns la râul Coca (un afluent al Napo) o brigantină, "San Pedro", a fost construită pentru a transporta bolnavii și proviziile. Gonzalo Pizarro i-a ordonat să exploreze Râul Coca și să revină când ajunge la capătul râului. Când au ajuns la confluența cu Fluviul Napo oamenii au amenințat cu revolta dacă nu continuă. Pe 26 decembrie 1541 a acceptat să fie numit șef al noii expediții și pentru a cuceri noi teritorii în numele regelui. Orellana, împreună cu misionarul
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
de Orellana), Pueblo del Corpus, Pueblo de los Quemados și Pueblo de la Calle. Acolo au intrat în teritoriul Amazoanelor. O altercație cu aceste femei războinice se spune că a avut loc pe 24 iunie 1542 când Orellana se apropia de râul Trombetus. La aproximativ 54 vest s-au oprit pentru 18 zile pentru a-și repara ambarcațiunile și au ajuns în cele din urmă la țărmul oceanului pe 26 august 1542 unde navele au fost verificate dacă sunt capabile pentru o
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
și să înființeze așezări în Nueva Andalucia cu nu mai puțin de 200 de infanteriști, 100 de călăreți și materiale pentru a construi două ambarcațiuni fluviale. La sosirea sa pe Amazon trebuia să înființeze două orașe, unul chiar la gura râului. Comanda a fost acceptată pe 18 februarie 1544 dar pregătirile expediției au fost încetinite de datorii neplătite, spioni portughezi și probleme interne. Fondurile suficiente au fost strânse prin intermediul lui Cosmo de Chaves, tatăl vitreg al lui Orellana, dar situația a
Francisco de Orellana () [Corola-website/Science/331896_a_333225]
-
plauzibilă și coincide cu dovezile arheologice prezentate de Ruiz-Galvez în 1998, care susținea că așezările Celtice în Peninsula Iberică au fost făcute de către oamenii care au sosit pe Oceanul Atlantic, între o zona dintre Bretania franceză și gura de vărsare a râului Garona, stabilindu-se în cele din urmă de-a lungul coastei din Galiția și Cantabria. au locuit în zonele muntoase de pe coasta Atlanticului de nord spaniol, cuprinzând întreaga provincie modernă a Cantabriei, Asturia de est, în regiunile muntoase din apropierea Leonului
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
Avarigines (es), Blendii (es), Camarici (sau Tamarici), Concani, Coniaci/Conisci, Morecani, Noegi, Orgenomesci, Plentuisii, Salaeni, Vadinienses și Vellici/Velliques - adunate într-o confederație tribală cu orașul Aracillum (Castro de Espina del Gallego, Sierra del Escudo - Cantabria), situat strategic pe valea râului Besaya, fiind considerat un loc politic. Dovezi literare și epigrafice confirmă faptul că, la fel ca vecinii lor din Galiția și Asturia, Cantabrii au fost politeiști, venerând un vast și complex panteon de zeități indo-europene de sex masculin și feminin
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
istoricilor Florus, Titus Livius și Orosius, asturii au fost împărțiți în două facțiuni, în urma divizării naturale făcute de munții alpini castici din Picos: Transmontani (situați în Asturia modernă) și Cismontani (localizați în partea apropiată din Leonul modern). Transmontanii, situați între râul Navia și masivul central al Picos de Europa, a cuprins Cabarci, Iburri, Luggones, Paesici, Paenii, Saelini, Vinciani, Viromenici, Brigaentini și Baedunienses;Cismontani inclus Amaci, Cabruagenigi, Lancienses, Lougei, Tiburi, Orniaci, Superatii, Gigurri, Zoelae și Susarri. Înainte de cucerirea romană la sfârșitul secolului
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
lor războinic, aveau loc incursiuni frecvente pe pământurile Vaccaei, care aveau o agricultură mult mai dezvoltată. Asturii au intrat în înregistrările istorice în secolul al III-lea î.Hr., fiind listați printre mercenarii spanioli ai armatei Hasdrubal Barca, în bătălia de la râul Metaurus, în 207 î.Hr. După al doilea război Punic, istoria lor este mai puțin clară. Menționați rareori în sursele Iustinienilor, Celtiberianilor sau a războaielor romane civile din secolele I și II î.Hr, asturii au reapărut dintr-o obscuritate relativă
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
de către sublocotenentul "Comșa" fost trimisă până la Cracovia, pentru a verifica mai întâi posibilitatea întoarcerii prin Galiția. Datorită faptului că între ucraineni și polonezi izbucniseră lupte și linia dintre Lemberg și Colomeea fusese întreruptă prin aruncarea în aer a podului de peste râul San la Przemyśl, proiectul a fost abandonat, la fel cum a fost abandonat și proiectul de reîntoarcere în Transilvania pe drumul cel mai scurt, datorită refuzului conducerii maghiare de a autoriza traversarea Ungariei. La final s-a ales pentru a
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
reușita stabilirii de către sovietici a unui cap de pod peste Oder, la aproximativ 48 km est de Berlin. În acel moment, forțele aliaților occidentali se aflau la aproximativ 480 km vest de capitala Germană și la peste 320 km de râul Elba, (un obstacol major pe care trebuia încă să îl traverseze). În aceste condiții, părea clar că sovieticii aveau să cucerească Berlinul cu mult timp înainte ca aliații occidentali să ajungă în zonă. Eisenhower și-a concentrat din aceste motive
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
care avea să fie aleasă pentru forțarea cursului fluviului era de importanță capitală pentru asigurarea reușitei. Patton știa că zona orașului Mainz sau puțin mai la nord de acesta părea cel mai potrivit loc pentru traversare. Alegerea părea evidentă pentru că râul Main, al cărui curs îndreptându-se spre nord, la 48 km este de Rin și paralel cu acesta, își schimba direcția spre vest și se vărsa în Rin la Mainz. Dacă operațiunea s-ar fi desfășurat la sud de oraș
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
deschis focul cu mitraliere. Un schimb intens de focuri s-a desfășurat pentru aproximativ o jumătate de oră între militarii aliați care reușiseră deja să debarce și punctele întărite de apărare germane. În tot acest timp, operațiunea de traversare a râului a continuat. Germanii au capitulat în cele din urmă, iar americanii au început înaintarea spre est, pentru lărgirea capului de pod și ocuparea primelor sate. Rezistența germană a fost sporadică, iar contraatacurile organizate în grabă au fost respinse cu ușurință
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
fost respinse cu ușurință și cu puține victime. Germanilor le lipseau atât efectivele cât și mijloacele tehnice pentru organizarea unei defensive puternice. Până la amiaza zilei de 23 martie, toate cele trei regimente din cadrul Diviziei a 5-a de infanterie traversaseră râul și ocupaseră poziții în capul de pod, iar unul dintre regimentele Diviziei a 90-a era în plin proces de traversare. Tancurile și distrugătoarele de tancuri au fost transportate cu pontoane plutitoare în timpul dimineții, iar spre seară a fost deschis
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Dată fiind rețeaua proastă de drumuri de pe malul estic din această zonă a Rinului, un al doilea corp al Armatei a 9-a trebuia să traverseze fluviul folosind podurile de la Wesel, din zona de responsabilitate a britanicilor de la nord de râul Lippe. În această zonă existau numeroase drumuri aflate în stare bună. După traversare, aceste corpuri trebuiau să facă joncțiunea elementele Armatei I lângă Paderborn, desăvârșind astfel încercuirea Ruhrului. Un alt aspect important al planului lui Montgomery a fost Operațiunea Varsity
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de artilerie, urmărită de generalul Eisenhower din zona frontului, Divizia a 30-a de infanterie a declanșat asaltul. Focul de artilerie fusese atât de eficient și atât de bine coordonat în timp, încât batalioanele de asalt au traversat cu ușurință râul și au cucerit malul de est fără să întâmpine o rezistență notabilă. După ce valurile următoare de debarcare au traversat râul, trupele aliate s-au răspândit și au ocupat satele din zonă, opoziția germană fiind nesemnificativă. La ora 03:00, Divizia
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
artilerie fusese atât de eficient și atât de bine coordonat în timp, încât batalioanele de asalt au traversat cu ușurință râul și au cucerit malul de est fără să întâmpine o rezistență notabilă. După ce valurile următoare de debarcare au traversat râul, trupele aliate s-au răspândit și au ocupat satele din zonă, opoziția germană fiind nesemnificativă. La ora 03:00, Divizia a 79-a de infanterie a declanșat acțiunea de traversare, reușind un succes asemănător cu cel al primelor valuri de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]