47,696 matches
-
sau α Lyrae (denumire Bayer: alpha Lyrae), este cea mai strălucitoare stea a constelației Lira, a cincea stea de pe cer ca strălucire și a doua din emisfera celestială nordică, tot ca strălucire. are o magnitudine de 0.03 și se află la o distanta relativ mică de Soare și chiar de Pământ
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
sau α Lyrae (denumire Bayer: alpha Lyrae), este cea mai strălucitoare stea a constelației Lira, a cincea stea de pe cer ca strălucire și a doua din emisfera celestială nordică, tot ca strălucire. are o magnitudine de 0.03 și se află la o distanta relativ mică de Soare și chiar de Pământ (ținând cont de alte obiecte de pe
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
0.03 și se află la o distanta relativ mică de Soare și chiar de Pământ (ținând cont de alte obiecte de pe cer), la 25.31 ani-lumină de Pământ. Împreună cu Arcturus și Sirius face parte din grupa celor mai luminoase stele din vecinătatea Soarelui. Vega a fost și este o stea foarte cercetată și, după cum spun astronomii, nu mai are mult până ce va primi titlul de "cea mai studiată stea după Soare". Vega a fost steaua Polară a cerului nordic aproximativ
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
de Soare și chiar de Pământ (ținând cont de alte obiecte de pe cer), la 25.31 ani-lumină de Pământ. Împreună cu Arcturus și Sirius face parte din grupa celor mai luminoase stele din vecinătatea Soarelui. Vega a fost și este o stea foarte cercetată și, după cum spun astronomii, nu mai are mult până ce va primi titlul de "cea mai studiată stea după Soare". Vega a fost steaua Polară a cerului nordic aproximativ în anul 12 000 înainte de Hristos, și va fi din
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
din grupa celor mai luminoase stele din vecinătatea Soarelui. Vega a fost și este o stea foarte cercetată și, după cum spun astronomii, nu mai are mult până ce va primi titlul de "cea mai studiată stea după Soare". Vega a fost steaua Polară a cerului nordic aproximativ în anul 12 000 înainte de Hristos, și va fi din nou prin jurul anului 13,727 după Hristos, când declinația sa va fi de +86°14'. Acest lucru se datorează faptului că toate stelele se mișcă
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
a fost steaua Polară a cerului nordic aproximativ în anul 12 000 înainte de Hristos, și va fi din nou prin jurul anului 13,727 după Hristos, când declinația sa va fi de +86°14'. Acest lucru se datorează faptului că toate stelele se mișcă prin spațiu. De pe Pământ, această schimbare poate fi observată de-a lungul mileniilor. Totodată, Vega a fost prima stea în afară de Soarele nostru care a fost fotografiată și căruia i-au fost înregistrate date referitoare la spectrul său și
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
Pământ, această schimbare poate fi observată de-a lungul mileniilor. Totodată, Vega a fost prima stea în afară de Soarele nostru care a fost fotografiată și căruia i-au fost înregistrate date referitoare la spectrul său și a fost una dintre primele stele a căror distanță a fost estimată prin măsurători ale paralaxei. Vega are aproximativ o zecime din vârsta Soarelui, dar, întrucât ea este de 2,1 ori mai mare decât Soarele, viața sa se află la jumătate. Vega are o neobișnuită
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
de 2,1 ori mai mare decât Soarele, viața sa se află la jumătate. Vega are o neobișnuită slabă abundență a elementelor chimice, o mare parte a acestora având numărul atomic la fel ca cel al heliului și este o stea variabilă, deoarece magnitudinea sa poate varia periodic. Aceasta se rotește rapid, cu o viteză de 274 de km/s la Ecuator. Rotirea cu rapiditate a stelei cauzează o umflare la Ecuator, din cauza forței centrifuge, și, ca urmare, există o variație
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
a acestora având numărul atomic la fel ca cel al heliului și este o stea variabilă, deoarece magnitudinea sa poate varia periodic. Aceasta se rotește rapid, cu o viteză de 274 de km/s la Ecuator. Rotirea cu rapiditate a stelei cauzează o umflare la Ecuator, din cauza forței centrifuge, și, ca urmare, există o variație de temperatură în fotosfera stelei care atinge un maxim la poli. De pe Pământ, Vega se observă pe direcția unuia dintre acești poli. Conform unei observații în
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
poate varia periodic. Aceasta se rotește rapid, cu o viteză de 274 de km/s la Ecuator. Rotirea cu rapiditate a stelei cauzează o umflare la Ecuator, din cauza forței centrifuge, și, ca urmare, există o variație de temperatură în fotosfera stelei care atinge un maxim la poli. De pe Pământ, Vega se observă pe direcția unuia dintre acești poli. Conform unei observații în exces a unei emisii cu radiații infraroșu, Vega apare cu un disc circumstelar de praf. Acest disc este probabil
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
exces a unei emisii cu radiații infraroșu, Vega apare cu un disc circumstelar de praf. Acest disc este probabil rezultatul coliziunii între diferite obiecte în apropierea unei orbite de moloz, care ar putea fi analog centurii Kuiper, din Sistemul Solar. Stele care prezintă un exces infraroșu din cauza emisiilor de praf sunt denumite stele-ca-Vega. Nereguli în discul stelei sugerează prezența a cel puțin o planetă orbitală a acesteia , cel mai probabil asemănătoare ca mărime cu planeta Jupiter din Sistemul Solar. Astrofotografii, fotografii
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
disc este probabil rezultatul coliziunii între diferite obiecte în apropierea unei orbite de moloz, care ar putea fi analog centurii Kuiper, din Sistemul Solar. Stele care prezintă un exces infraroșu din cauza emisiilor de praf sunt denumite stele-ca-Vega. Nereguli în discul stelei sugerează prezența a cel puțin o planetă orbitală a acesteia , cel mai probabil asemănătoare ca mărime cu planeta Jupiter din Sistemul Solar. Astrofotografii, fotografii care pozează obiectele cerești, au apărut în 1840, când John William Draper a făcut o poză
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
obiectele cerești, au apărut în 1840, când John William Draper a făcut o poză Lunii, folosind un proces numit în limba engleză procesul "daguerreotype", ce ar putea fi tradus prin "Tipul Daguerreo". Pe 17 iulie 1850, Vega a devenit prima stea, în afară de Soare, care a fost fotografiată, când William Bond și John Adams Whipple, de la Liceul Observator Harvard, au folosit aceeași metodă, "daguerreotype" pentru a o poza. Henry Draper a fotografiat și spectrul stelei 12 ani mai târziu, în august 1872
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
17 iulie 1850, Vega a devenit prima stea, în afară de Soare, care a fost fotografiată, când William Bond și John Adams Whipple, de la Liceul Observator Harvard, au folosit aceeași metodă, "daguerreotype" pentru a o poza. Henry Draper a fotografiat și spectrul stelei 12 ani mai târziu, în august 1872, din greșeală, pozând-o pe Vega; acesta a devenit prima persoană care a putut observa liniile de absorbție din spațiul unei stele. Linii similare au fost identificate de curând în spectrul Soarelui. În
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
daguerreotype" pentru a o poza. Henry Draper a fotografiat și spectrul stelei 12 ani mai târziu, în august 1872, din greșeală, pozând-o pe Vega; acesta a devenit prima persoană care a putut observa liniile de absorbție din spațiul unei stele. Linii similare au fost identificate de curând în spectrul Soarelui. În 1879, William Huggins a folosit fotografiile spectrului stelei Vega și a altor stele similare, identificând un set de 12 "linii foarte puternice", care erau comune la această categorie stelară
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
din greșeală, pozând-o pe Vega; acesta a devenit prima persoană care a putut observa liniile de absorbție din spațiul unei stele. Linii similare au fost identificate de curând în spectrul Soarelui. În 1879, William Huggins a folosit fotografiile spectrului stelei Vega și a altor stele similare, identificând un set de 12 "linii foarte puternice", care erau comune la această categorie stelară. Distanța până la Vega poate fi calculată măsurând paralaxa acesteia prin diferite procedee. Prima persoană care a publicat date despre
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
Vega; acesta a devenit prima persoană care a putut observa liniile de absorbție din spațiul unei stele. Linii similare au fost identificate de curând în spectrul Soarelui. În 1879, William Huggins a folosit fotografiile spectrului stelei Vega și a altor stele similare, identificând un set de 12 "linii foarte puternice", care erau comune la această categorie stelară. Distanța până la Vega poate fi calculată măsurând paralaxa acesteia prin diferite procedee. Prima persoană care a publicat date despre paralaxa stelei a fost Friedrich
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
și a altor stele similare, identificând un set de 12 "linii foarte puternice", care erau comune la această categorie stelară. Distanța până la Vega poate fi calculată măsurând paralaxa acesteia prin diferite procedee. Prima persoană care a publicat date despre paralaxa stelei a fost Friedrich G. W. von Struve, care a anunțat o valoare de 0,125 "arcsecunde"(0,125″) distanță față de Vega. Dar, Friedrich Bessel a fost sceptic în privința datelor lui Struve și, când a acesta a publicat paralaxa unei alte
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
a fost Friedrich G. W. von Struve, care a anunțat o valoare de 0,125 "arcsecunde"(0,125″) distanță față de Vega. Dar, Friedrich Bessel a fost sceptic în privința datelor lui Struve și, când a acesta a publicat paralaxa unei alte stele -anume 61 Cygni-, cu o valoare de 0,314″, Struve a reluat informațiile sale referitoare la paralaxa Vegăi, și a estimat a fi dublă față de vechea valoare. Luminozitatea unei stele, văzută de pe Terra, este măsurată cu o scară standardizată și
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
Struve și, când a acesta a publicat paralaxa unei alte stele -anume 61 Cygni-, cu o valoare de 0,314″, Struve a reluat informațiile sale referitoare la paralaxa Vegăi, și a estimat a fi dublă față de vechea valoare. Luminozitatea unei stele, văzută de pe Terra, este măsurată cu o scară standardizată și logaritmică. Magnitudinea aparentă este o valoare numerică care descrește în timp ce luminozitatea unei stele crește. Astfel, cele mai palide stele vizibile cu ochiul liber au magnitudinea 6, pe când cea mai luminoasă
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
informațiile sale referitoare la paralaxa Vegăi, și a estimat a fi dublă față de vechea valoare. Luminozitatea unei stele, văzută de pe Terra, este măsurată cu o scară standardizată și logaritmică. Magnitudinea aparentă este o valoare numerică care descrește în timp ce luminozitatea unei stele crește. Astfel, cele mai palide stele vizibile cu ochiul liber au magnitudinea 6, pe când cea mai luminoasă stea, Sirius, are o magnitudine de −1,47. Pentru a standardiza scara magnitudinii, astronomii au ales-o pe Vega pentru a reprezenta magnitudinea
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
și a estimat a fi dublă față de vechea valoare. Luminozitatea unei stele, văzută de pe Terra, este măsurată cu o scară standardizată și logaritmică. Magnitudinea aparentă este o valoare numerică care descrește în timp ce luminozitatea unei stele crește. Astfel, cele mai palide stele vizibile cu ochiul liber au magnitudinea 6, pe când cea mai luminoasă stea, Sirius, are o magnitudine de −1,47. Pentru a standardiza scara magnitudinii, astronomii au ales-o pe Vega pentru a reprezenta magnitudinea zero pe toate lungimile de undă
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
mai mulți ani, Vega a fost folosită ca linie de bază pentru calibrarea scării de luminozitate fotometrică absolută. Totuși, nu a rămas mult timp așa; însă, această abordare de a nu mai folosi Vega a fost favorabilă pentru astronomi, deoarece steaua nu este disponibilă pentru calibrare. În 1983, Vega devine prima stea descoperită se conține un disc de praf orbital. Vega poate fi observată adesea aproape de zenit în zonele situată în latitudinea de mijloc dintre Ecuator și Polul Nord, în timpul nopților de
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
pentru calibrarea scării de luminozitate fotometrică absolută. Totuși, nu a rămas mult timp așa; însă, această abordare de a nu mai folosi Vega a fost favorabilă pentru astronomi, deoarece steaua nu este disponibilă pentru calibrare. În 1983, Vega devine prima stea descoperită se conține un disc de praf orbital. Vega poate fi observată adesea aproape de zenit în zonele situată în latitudinea de mijloc dintre Ecuator și Polul Nord, în timpul nopților de vară. Bineînțeles, aceasta poate fi văzută aproape în totalitate în Emisfera
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
de praf orbital. Vega poate fi observată adesea aproape de zenit în zonele situată în latitudinea de mijloc dintre Ecuator și Polul Nord, în timpul nopților de vară. Bineînțeles, aceasta poate fi văzută aproape în totalitate în Emisfera Nordică, situându-se aproape de limita stelelor circumpolare. În partea sudică a Terrei, ea poate fi văzută foarte palid spre partea de nord, în timpul iernilor din emisfera respectivă. Cu o declinație de +38,78°, Vega poate fi văzută doar la latitudini mai la nord de 51° latitudine
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]