44,063 matches
-
sau doar al unor culturi), al ideologiei înseși, al omului etc. Cum? Prin însușirea, de către ea, a înseși crizei spiritului critic (și acestă criză, un produs tot al ei). Se poate ușor observa că tocmai ideologiile fel de fel susțin discursul despre "sfârșit". Dar dacă ne însușim noi înșine criza spiritului critic dacă, prin urmare, devenim, măcar pentru o clipă, ideologi (ca și cum am avea putința de a nu fi nici o clipă!) -, atunci putem da peste forma discursului identitar autentic, putem pune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel de fel susțin discursul despre "sfârșit". Dar dacă ne însușim noi înșine criza spiritului critic dacă, prin urmare, devenim, măcar pentru o clipă, ideologi (ca și cum am avea putința de a nu fi nici o clipă!) -, atunci putem da peste forma discursului identitar autentic, putem pune la cale un discurs care dă seamă de timporizarea preeminentă a unui fapt devenit fenomen originar pentru o anumnită ordine "socială", ceea ce înseamnă că ne este deschisă calea unei înțelegeri non-judicative a ideologiei (desigur, a dictaturii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dacă ne însușim noi înșine criza spiritului critic dacă, prin urmare, devenim, măcar pentru o clipă, ideologi (ca și cum am avea putința de a nu fi nici o clipă!) -, atunci putem da peste forma discursului identitar autentic, putem pune la cale un discurs care dă seamă de timporizarea preeminentă a unui fapt devenit fenomen originar pentru o anumnită ordine "socială", ceea ce înseamnă că ne este deschisă calea unei înțelegeri non-judicative a ideologiei (desigur, a dictaturii judicativului, în ultimă instanță). Mai sus, exprimam o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
limitele judicativului constitutiv, a cărui ipostază desăvârșită este tocmai ideologia, nu am avea această putință. Deocamdată, nu ne poate fi clar, în privința acestei putințe, decât următorul lucru: un răspuns capătă șansă în urma unei experiențe prin care să înțelegem faptul că discursul nu iese din "regula" judicativului decât printr-o formă negativă a sa: tăcerea. Îndemnul wittgensteinian din Enunțarea a 7 a din Tractatus-ul său are toată îndreptățirea aici, lângă zidurile împrejmuitoare ale judicativului constitutiv, înlăuntrul cărora suntem noi înșine închiși, gândind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Oricum, șansa judicativului (doar) regulativ în această operație nouă constă: în preluarea faptelor din lumea vieții omului ca și cum toate ar fi originare în mod absolut. Aplicarea unui fel de "judicativ regulativ" nu este încă o problemă, în acest moment al discursului, dar dificultățile pe care aceasta le-ar implica pot fi recunoscute deja. Judicativul cu aceste operații ale celei de-a doua timporizări părtinirea, ordonarea, autorizarea -, toate timporizate după modelul în-ființării elementelor formale și alethice ale judecății, constituie ideologia. Spuneam mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu aceste operații ale celei de-a doua timporizări părtinirea, ordonarea, autorizarea -, toate timporizate după modelul în-ființării elementelor formale și alethice ale judecății, constituie ideologia. Spuneam mai sus că în perioada noastră așa-zis "post-modernă", ideologia devine în primul rând discurs despre identitățile culturale. Acest fapt este semnificativ în privința relației dintre ideologie, în genere, și discursul filosofic care tematizează non-judicativul, valorificând orice sens al judicativului regulativ care prinde contur. Putem înțelege de aici: ideologia nu doar că nu poate avea loc
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
modelul în-ființării elementelor formale și alethice ale judecății, constituie ideologia. Spuneam mai sus că în perioada noastră așa-zis "post-modernă", ideologia devine în primul rând discurs despre identitățile culturale. Acest fapt este semnificativ în privința relației dintre ideologie, în genere, și discursul filosofic care tematizează non-judicativul, valorificând orice sens al judicativului regulativ care prinde contur. Putem înțelege de aici: ideologia nu doar că nu poate avea loc în orizontul non-judicativului, dar nici măcar nu-l poate tematiza pe acesta; desigur, ea nu are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea nu are nici vreun sens preluat de la judicativul regulativ. Ea încearcă să se adapteze la mișcarea globală a gândului filosofic, ținând, tehnic, pasul cu evoluția filosofiei, luând-o, uneori, chiar înaintea acesteia în unele chestiuni, cum se întâmplă în discursurile de legitimare / deligitimare a unor evenimente veritabile din istoria cunoașterii (de exemplu, a fost sau nu a fost o revoluție în cunoaștere adoptarea modelul științei galileene? Tematizarea ideologică are întâietate în această chestiune, ea angajând cele mai eficiente tehnici de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva" (cu o ființare): a suportat ambele timporizări. Desigur, semnul nu este tot una cu simbolul; dar tocmai ideologia are scopul de a provoca această trecere, veritabilă schimbare de statut ființial; totuși, nu este vorba aici decât despre atașarea, prin discurs, la semnul prin care apare un lucru public în conștiința oamenilor, a unor semnificații tot publice, dar în acord cu exigențele corespunzătoare viețuirii omenești în orizontul gospodăririi lucrurilor în vederea administrării nevoilor. Simbolurile nereflexive pot fi ușor descoperite, astăzi, în cele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de asemenea, dintotdeauna ideologia nu a creat conștiința acestei substituții. Desigur, numai că a lipsit ceva în ideologia mai veche, ceva ce acum se petrece ca exercițiu ideologic primar: legitimarea culturală a statutului ideologiei ca funcție spirituală și (auto)întemeierea discursului de tip ideologic prin recursul la însușirile culturale încă o dată trebuie spus, "superioare" ale unei comunități, de aici faimosul fenomen al "imperialismului cultural". Însușirile culturale erau prezente, în formele mai vechi ale ideologiei, dar nu ele constituiau temeiul, ci doar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a fost arătat prin reducția judicativă. Cum stau ele în ideologie, va trebui să arătăm în continuare, chestionând felul de a fi (doar) al operațiilor celei de-a doua timporizări, anume părtinirea, ordonarea și autorizarea. Ideologia a urmărit întotdeauna mișcarea discursului de tip filosofic și, desigur, transformarea acestuia datorită tematizării non-judicativului și a actelor întâmplătoare, mai mult sau mai puțin, ale de-constituirii judicativului constitutiv. De aceea ideologia își schimbă conținutul ca atare, chiar tehnicile de părtinire, ordonare și autorizare a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale de-constituirii judicativului constitutiv. De aceea ideologia își schimbă conținutul ca atare, chiar tehnicile de părtinire, ordonare și autorizare a gândurilor, rostirilor și făptuirilor omenești, dar nu-și poate schimba și operațiile "logice" prin care ea se susține ca discurs. În alte cuvinte, ideologia nu a fost cuprinsă (și nici nu poate fi) de acest fenomen al tematizării non-judicativului, adică nu poate participa ea însăși la actul destrucției dictaturii judicativului. Ea rămâne, la nivelul structurii discursului și al operațiilor care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea se susține ca discurs. În alte cuvinte, ideologia nu a fost cuprinsă (și nici nu poate fi) de acest fenomen al tematizării non-judicativului, adică nu poate participa ea însăși la actul destrucției dictaturii judicativului. Ea rămâne, la nivelul structurii discursului și al operațiilor care îl susțin, la condiția de ipostază desăvârșită a judicativului constitutiv și prin această neputință a sa de a fi asemenea celorlalte ipostaze (neîmplinite) ale dictaturii judicativului. De fapt, ideologia nu-și poate însuși tăcerea, care se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a noastră față de ea se referă la autorizarea îndepărtării din spațiul public a unor identități trecute, a căror ființare s-a consumat, fără a mai exista putința retimporizării lor. Desigur, pe acest temei, ea poate conlucra cu alte forme ale discursului în sensul constituirii altor identități în spațiul public, pe fundamente culturale. Tăcerea, afirmam, nu este compatibilă cu discursul de tip ideologic, fie acesta de nuanță culturală, sau cultural-postmodernă etc. Dacă s-ar produce accidental un acord între ideologie și tăcere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființare s-a consumat, fără a mai exista putința retimporizării lor. Desigur, pe acest temei, ea poate conlucra cu alte forme ale discursului în sensul constituirii altor identități în spațiul public, pe fundamente culturale. Tăcerea, afirmam, nu este compatibilă cu discursul de tip ideologic, fie acesta de nuanță culturală, sau cultural-postmodernă etc. Dacă s-ar produce accidental un acord între ideologie și tăcere, atunci ideologia ar deveni act de reflexivitate, obiectul ei ar fi însăși identitatea de sens ontologic (a gândirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constrângeri, fapt ce este specific, potrivit filosofului francez, "criticii ideologiilor", nicidecum ideologiei ca atare. Tocmai datorită ființei sale judicativ-constitutive, condiția de existență a ideologiei este pluralitatea; corect ar fi să spunem "ideologii", nu "ideologie". Pluralitatea semnifică distribuirea prin împărțire a discursului către "locurile" semnificative ale orizontului ideologic de aplicație și prezența "activă" a regulilor "locale" ale acestuia; semnifică, în fond, natura judicativ-constitutivă a ideologiei. Încrâncenarea cu care ideologia își exercită sarcinile proprii poate constitui, totuși, un indiciu pentru o tematizare a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însă când e vorba de comunicarea unei idei, este nevoie de artă adecvată. Aceasta rămâne totdeauna ceva esoteric"232. Să mizăm, pornind de la ceea ce am spus mai sus, pe faptul că ideologia și-ar putea nesocoti propriul rost (ea fiind discurs judicativ-constitutiv prin excelență), negându-se pe sine? Oricând o asemenea nesocotire ar deschide o cale către non-judicativ. Totuși, ideologia este astfel constituită încât niciodată să nu fie posibil faptul în discuție. Esoterismul poate fi una dintre formele posibile ale gândirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate reveni în spațiul public în compania ideologiei sau prin mijloace ideologice. Oricum, lumea vieții umane (în infinirea virtualității sale), "obiectualizată" în anumite experiențe de gândire exemplare, poate îngădui constituiri non-judicative; experiențele în cauză indică cel puțin posibilitatea acestei reveniri. Discursul însuși se neagă pe sine, prin esoterismul său; un esoterism deschis, totuși, iar nu supus interdicției de a fi regândit, așa cum este, de fapt, orice esoterism autentic. "Sfârșiturile" fel de fel, înainte de toate, al filosofiei, semnifică, în fapt, sfârșitul unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un esoterism deschis, totuși, iar nu supus interdicției de a fi regândit, așa cum este, de fapt, orice esoterism autentic. "Sfârșiturile" fel de fel, înainte de toate, al filosofiei, semnifică, în fapt, sfârșitul unei faze din istoria ideologiei ca ipostază împlinită a discursului judicativ; epuizarea este a ideologiei (sau ideologiilor), dar ea nu indică o iminentă extincție, ci doar încheierea unei capitol al vieții istorice a ideologiei. Desigur, există și anumite coincidențe, care pot întări ideea sfârșiturilor (nu doar a unor ideologii). Din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
problema ontologică". Am început cu această problemă din două motive: întâi, fiindcă am sugerat o analogie între "metoda" ce va fi urmată aici și o altă metodă, care, în mod explicit, conduce către "ceva fără ființă"; apoi, din rațiuni interioare discursului de față: de exemplu, pentru că în cele mai simple gânduri din orizontul judicativului constitutiv este implicat sensul de ființă: ori trebuie să fie "ceva", pentru ca gândirea să-l facă obiect al său, ori gândirea însăși constituie "obiectul" în cauză, altminteri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau măcar pare a fi "natural" pentru ele. În acest demers, integrat reducției judicative, trebuie să pornim de la constituția logică cea mai "durabilă", adică de la subiect. De altminteri, am pornit deja, fiindcă precizările metodologice, care țintesc întâi spre "forma" unui discurs și apoi spre ceea ce aceasta poate cuprinde, sunt nici nu s-ar putea altfel "logice", în primul rând. În privința subiectului, potrivit reducției care a scos la iveală în-ființarea (constituirea) acestuia ca o "poziție" logică, spre care conduc toate celelalte, ar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în afara cuprinderii ființei, înseamnă că ele nu îi sunt constitutive ființei înseși, deși îi sunt, fără îndoială, regulative. Astfel constituită, ca un individual-universal, ființa devine un "subiect" al judicativului regulativ. Unele dintre încercările din filosofia contemporană de a construi un discurs fără angajamente ontologice în așa fel încât ceea ce capătă sens să nu fie în nici un caz "ființa" sau altceva care ar putea fi de natura acesteia reprezintă, de fapt, probe ale funcționării judicativ-regulative a gândirii ființei. Încercările în cauză ar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și de această dată, la fel cum au intervenit și în cazul subiectului (logicului), într-o modalitate pre-operațională; prin urmare, părtinirea, ordonarea și autorizarea pregătesc ființa (individualul universal) pentru ceea ce urmează să se întâmple cu ea atunci când devine "subiect" al discursului, adică al gândirii, rostirii, făptuirii. O asemenea situație poate fi observată în mai toate reconstrucțiile ființei, de la Aristotel până la Heidegger, Pareyson și Noica. Excepția faptul că ființa este ea însăși, prin sensurile proprii, oarecum ieșită din actele operate ca atare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
perspectiva administrării nevoilor (act legat, firesc, de cel al gospodăririi lucrurilor); ceea ce înseamnă că tocmai "abstracțiile" (ființările simplu prezente) au preeminență, nu "ustensilele". Desigur, de aici urmează o mulțime de consecințe, care nu reprezintă nici domeniul problemelor de interes pentru discursul de față, nici domeniu de aplicație esențială pentru validarea rezultatelor reducției judicative a dictaturii judicativului. De aceea, nu mă voi ocupa de ele, aici. Cred că drumul către atingerea ca atare a limitei dictaturii judicativului și către activarea unui sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
au sensul unei de-constituiri tematice; așa încât, odată operată reducția și câștigat sensul de-constituirii dictaturii judicativului, aceasta din urmă este dezvăluită ca un fapt firesc pentru conștiința filosofică și, de asemenea, pentru conștiința publică. Faptul cu totul important pentru discurs ține de ordinea constituirilor fenomenale, de succesiunea instituirilor regulative în privința "cunoștinței" și "fenomenului". Iar ideea pe care o legitimează (o "autorizează") lucrarea este următoarea: non-judicativul care a apărut ca o șansă a gândirii de a recupera, de a re-naturaliza, logos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]