4,962 matches
-
și invocate în procedura medierii și acceptate obligatoriu. Mediatorii, pe baza principiilor cuprinse în Codul de etică și deontologie, iar judecătorii pe baza celor prevăzute în Codul de procedură civilă, au obligația să se abțină și să refuze soluționarea prin împăcare a părților care prin fapta săvârșită au adus atingere ordinei de drept și bunelor moravuri, ele făcând obiectul după caz, al cercetării în procesul civil sau al judecării ca infracțiuni în cauze separate. Și în mediere ca și în instanță
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
am referit pe larg în capitolele privind medierea și procedura medierii conflictelor din cadrul asociațiilor de proprietari, începând cu cererea de mediere, actele de închidere a medierii și continuând cu procedura la nivelul instanței de judecată, în vederea consfințirii actului final de împăcare a părților, cât și câteva referiri la procedura și actele privind medierea în cadrul executării silite a obligațiilor din dispozitivul hotărârilor și în mod special a hotărârii de expedient. Eventual, vom comenta succint pe marginea prevederilor din Codul de procedură civilă
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
care s-a mai arătat în cadrul lucrării de față. În primul rând, prin formularea sa prevede o excepție de la instituția reprezentării părților, în sensul că, chiar dacă sunt reprezentate, acestea trebuie să se înfățișeze personal în fața instanței când este vorba despre împăcare prin mediere. În tot cursul procesului judecătorul va încerca împăcarea părților, iar când judecarea are ca obiect litigii ce pot fi soluționate prin mediere, poate invita părțile să participe la o ședință de informare despre mediere. În caeste situații va
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
primul rând, prin formularea sa prevede o excepție de la instituția reprezentării părților, în sensul că, chiar dacă sunt reprezentate, acestea trebuie să se înfățișeze personal în fața instanței când este vorba despre împăcare prin mediere. În tot cursul procesului judecătorul va încerca împăcarea părților, iar când judecarea are ca obiect litigii ce pot fi soluționate prin mediere, poate invita părțile să participe la o ședință de informare despre mediere. În caeste situații va recomanda părților soluționarea prin mediere a conflictului, iar acestea vor
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
și a accepta pretențiile părții care a reclamat-o după încheierea acordului de mediere, înseamnă că procedura medierii s-a desfășurat și, așa cum s-a mai arătat achiesarea la pretențiile părții reclamante constituie esența înțelegerii dintre ele. Practic este o împăcare între părțile în conflict. b) în cazul judecății a renunța înseamnă că reclamantul renunță definitiv la dreptul său subiectiv de a-l mai acționa în judecată pe pârât. În ceea ce privește condițiile recunoașterii care pun capăt con flictului sau judecării în instanță
Medierea un mod amiabil d e a pune capăt disputelor din cadrul Asociaţiilor de Proprietari by Mihaiu Şanţa () [Corola-publishinghouse/Administrative/1591_a_3106]
-
Înțelegerea dialectică, conform căreia răul moral are ca proprietate faptul de a și fi sieși contrar și autoanihilant, făcând totodată loc principiului moral al binelui, chiar dacă „prin progrese Încete”. Immanuel Kant găsea că În relația dintre morală și politică, o Împăcare este totuși posibilă, că ele pot concorda conform noțiunii transcendentale a dreptului public. El se Întemeia pe așanumita „formulă transcendentală a dreptului public”, după care „Toate acțiunile raportate asupra dreptului altor oameni, ale căror maxime nu se Împacă cu publicitatea
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Inei în brațe. Ce puteam să fac ca să scap de șleahta aceea de zurbagii? Le-am arătat că acesta este copilul acelei țigănci, nici nu-mi mai amintesc numele ei! Căuta în acest fel să se împace cu ea, dar împăcarea, oricât o chema, nu voia să vină. Alungă din amintiri și faptul că, după plecarea țiganilor, prinsese o brățară albastră, cu numărul 15, băiatului țigăncii ca și cum acesta ar fi fost al Inei, având același număr pregătit și pentru Ina. După
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
toată lumea și a da zilnic, verdicte: condamnăm eroi dramatici, scriitori de teatru, regizori, actori, scenografi, muzicieni, coregrafi. CÎnd publicul nu ne aplaudă, Îl Înjurăm. CÎnd criticii nu ne laudă, apelăm la ...(alt gen de) Sfinți & Dumnezei. Teatrul e conflict. Biserica - Împăcare. Numai mona hul de la Rohia, repet, lăcrima În finalul Scrisorii pierdute, crezînd că Nae Cațavencu se Împacă cu Tipătescu, În timp ce polițaiul strigă Muzica!... Găsesc printre miile-mi de fișe care tind să măngroape, În camera de lucru, una care sună
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
joc! Până și mazetele îmi deveniseră simpatice, iar pe Băși îl iertasem demult pentru micile sale răutăți. Ei, da, lumea oamenilor era, orice s-ar zice, cea mai bună dintre lumi. Acum, că tot am ajuns în acest punct de împăcare maximă cu semenii mei, n-ar putea oare Universul, sau măcar Metagalaxia, să facă un pic de efort și să mă aducă iarăși la condiția de om? Hai, un pic de efort, nea Cosmosule! Hai că poți! Înainte să ațipesc
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
toate acestea, undeva, în subconștientul meu, mai pâlpâia încă speranța îndreptării lucrurilor și a salvării marii noastre iubiri. Simțeam aceasta, dar ezitam să fiu eu cel care face primul, pasul. Ezitam, într-un cuvânt, să mă grăbesc făcând pasul de împăcare. Consideram că aveam suficient timp și pentru acest pas. Ori de câte ori îi povesteam despre Iozefina, Relia mă asculta ore în șir fără să mă întrerupă și fără să observ pe fața ei nici cea mai mică urmă de invidie, cum m-
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
nu mai auzim sunetul interior al muzicii de calitate. Când ne oprim din fuga zilnică spre nicăieri și începem să gustăm plăcerile existenței tihnite, semnificațiile se distribuie altfel, estetica implicită a relațiilor umane profunde capătă o forță nebănuită, devine o împăcare cu lumea și cu propriile vise. Nu mai poate fi evitată nevoia de contemplare și instituire a sensurilor pentru noi înșine, prea des niște păsări singuratice și dezorientate. Desigur, trecerea anilor duce după sine schimbarea anotimpurilor interioare, neliniștite regeneratoare, dar
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
provizia de apă. N-ar fi avut ce căuta acolo, nu-i era sete, iar apa din bidonul de plastic nu i se terminase, dar o anumită indiferență a naturii părea să-i fi inspirat și lui un sentiment de Împăcare cu sine sau măcar de resemnare, În virtutea căruia abaterea din drum nu Însemna decît o confirmare În plus a confortului său interior. Dacă l-ar fi Întrebat cineva de ce nu-și urmează drumul obișnuit, probabil ar fi răspuns că vrea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
părere Roja, înainte și apoi tot la dreapta, numai așa poți să-i induci în eroare pe urmăritori. — Ți-a picat fisa tocmai la țanc, sare în sus Părințelul, eram sigur că o să găsești pînă la urmă o cale de împăcare cu tine însuți, îi spune. Cu noi, cu întreg planul de bătaie, cu Bătrînul, și propria conștiință, spune Curistul. Ca și cum n-ați exista, își ia Roja inima în dinți, ca și cum aș fi pe cont propriu, bazîndu mă doar pe arta
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
lacrimi cristaline. Am mângâiat-o absent pe cap. Îmi doream să fiu singur și să mă gândesc la ce am de făcut în legătură cu Honor. Mi-am dat seama brusc de paradoxul situației: în goana mea după Honor reușisem să realizez împăcarea ei cu Palmer și a mea cu Antonia. Imaginea de o clipă pe care Antonia o zărise prin intermediul fratelui, iar eu prin intermediul surorii părea să se fi risipit. Ca și cum se ivise pentru o ultimă oară. Am continuat să beau whisky
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
se termină cu bine! Am constatat cam fără entuziasm că Antonia nu avea nici o îndoială că eu doream să se întoarcă la mine. Era ceva magnific în chestia asta. Numai că eu nu eram dispus să joc măreața scenă a împăcării pe care și-o dorea ea. Nici nu-ți pot spune, Martin, ce bucurie, ce ușurare este pentru mine faptul că pot să stau iarăși de vorbă cu tine. Dar, de fapt, legătura noastră nu s-a destrămat nici o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
din impas aruncîndu-i Mariei un pahar cu apă rece între ochi, dar mai apoi, văzînd-o cum plînge cu pumnii încleștați în pernă, vrea să meargă lîngă ea, să-i spună ceva, nici el nu știe ce, poate cîteva cuvinte de împăcare. "Ce cuvinte?! se întreabă, retrăgîndu-se cu teamă, ca din fața unui pericol. Nici măcar nu știu de ce plînge." Cade în fotoliu, continuînd să privească îngrozit spre femeia care, ghemuită sub așternuri, plînge tot mai încet, cu pumnii și dinții încleștați în marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dezordine etică. Fiecare trebuie să răspundă pentru partea lui de vină. Morala nu e o creanță transferabilă. Nu întâmplător, țapul ispășitor din Levitic 16 nu este închinat lui Dumnezeu, ci lui Azazel, adică Diavolului. Ritualul de Yom Kipur, denumit Jertfa împăcării, presupune doi țapi: primul este ucis, adus jertfă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Al doilea, țapul ispășitor, nu este omorât, ci trimis ca un soi de vidanjă morală să deverseze nelegiuirile fiilor lui Israel în pustia demonică. Iisus face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ne facă bine la amîndoi, Îl Întrerupse Rowe. Gheața fiind spartă, domnul Rennit trecu subit la confidențe: — Mi se pare că te-am cam repezit. Nervii, de! Războiul ăsta e o pacoste pentru meseria mea, ținu să se explice. Atîtea Împăcări! Firea omenească e grozav de contradictorie! E de necrezut! Și, bineînțeles, lucrurile s-au complicat și mai mult de cînd cu carnetele e identitate. Oamenii nu mai Îndrăznesc să se ducă la hotel, ca pe vremuri. Iar doar pe baza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
părea a fi marele cîștig și ademenirea era puternică avea totul fără a da nimic. Că nu știa ce înseamnă acel tot nu avea nici o importanță, senzația îl satisfăcea. Era fericit pentru că bea și pentru că era fericit, O mai deplină împăcare cu sine nici nu se mai putea. A continuat așa pînă cînd a ajuns la o ladă de sticle pe zi și poate că ar fi murit dacă nu i s-ar fi făcut rău. Un rău îngrozitor, vomînd fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
În fiecare zi de la Dumnezeu, cu noaptea‑n cap, timp de șase luni, până nu și‑a amintit și de alții care Împărtășeau ca și el deruta cu rușii și care ascultau Radio‑Moscova.PRIVATE Las deoparte digresiuni ca - certuri, Împăcări, plecări la băi, pe scurt, o Întreagă istorie de familie. Sar și peste inventarul lucrurilor agonisite de tata și pe care Enciclopedia le‑a consemnat cu grijă de gospodar. Amintesc doar de radioul marca „Orion“, Operele alese ale lui Maxim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ritualului. Jeshua Krohal, căci așa se numea tânărul, Îi va mărturisi Maestrului că frecventa acel cartier de când Îi picase În mână o lucrare a sa care Îl Încredințase că experiența e „asexuată, deci amorală“, numai că nu putuse afla acea Împăcare a spiritului propovăduită În Vară și pustie. Maestrul fu cuprins de Înfrigurare, dar și de căință, Întrucât abia atunci intuia că Învățătura sa, ca oricare altă doctrină care se Întemeia pe morală, putea provoca, ajungând În mâna unui ins imatur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Doamna Leon se întorcea acasă de la slujbă liniștită, fără să se mai furișeze pe sub geamurile surorilor cu inima strânsă de groaza observațiilor zilnice. Se retrăiau vremurile înfloritoare, "obrăznicătura bătea coclaurii, Dumnezeu știe pe unde" și cu toții se bucurau de o împăcare nemărginită. Dar cum nimic nu e veșnic, tihna familiei luă sfârșit într-o zi în care, plictisită de bicicletă, Luana reveni la vechile obiceiuri în forță, dorită și plină de idei. Întoarcerea furiei cârlionțate îi umplu de vervă pe "sfinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
yală, hohotele Nuții întrerupte de șoapte răstite și vocea lui agasată. Apoi, o bufnitură pe birou, foșnet de haine, clipoceli și gemete sacadate. Consternată, căzu pe scaun. Rămase cu privirea țintuită pe ușa închisă, nevenindu-i să creadă. Când momentul împăcării se încheie, cei doi ieșiră șifonați, bărbatul dădu năvală afară iar femeia, zbârlită și cu rujul întins la colțul buzelor, avu tupeul să se așeze în fața Luanei și să-i spună cu o mină supărată: Dacă vrei să rămânem prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
era dorința. Trăgeau de fustele cu pricina, unul de-un capăt, altul de celălalt, ca doi pui de cloșcă ce doresc aceeași râmă. Urma o zi marcată de tăceri apăsătoare și nemulțumiri sufocate. Orgolioși, nici unul nu făcea concesii. Momentul de împăcare venea imediat ce se întindeau în pat. Nu-și puteau rezista apropierii trupurilor. Se abandonau unul în brațele celuilalt cu o dăruire sufletească deplină. Înainte ca Aniela să împlinească un an, Sanda ieși la pensie. Atât îi trebui Luanei să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a tresărit cu o nespusă fericire. Nu vorbesc cu tine. Îi veni să râdă. Trăiseră împreună atâtea momente de supărare că unul, în plus, nu mai conta. Aștepta doar, cu toată ființa, cu toată viața, clipa unică și mistuitoare a împăcării. Ar fi vrut să-i mângâie părul, fața albă și dulce iar mai apoi, liber și nestăvilit, s-o iubească, mânat de dorința adunată atâta amar de vreme. Îi era frică, o teamă cumplită, să se întrebe dacă va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]