1,031 matches
-
goală, care căpătase de-acum și ecou, era sâmbătă seara, iar eu mă întrebam unde greșisem. — Când o să fie plină de oameni, o să fie grozav, m-a asigurat Brigit, după care și-a mușcat pumnul și a scos un vaiet înăbușit. —Brigit, suntem terminate, nu-i așa? am întrebat-o în clipa în care mi-am dat seama de dimensiunile nebuniei mele. Cum de mă putusem gândi că aș fi demnă să dau o petrecere la care să invit oameni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ceea ce m-a făcut să urlu din nou. Scoate totul din tine! E mai bine să dai afară decât să ții în tine. Așa o să poți accepta mult mai multe. Mi-am cuprins fața în mâini și, cu o voce înăbușită, am îndemnat-o să se ducă-n pizda mă-sii. — Oricum, mi-a atras Josephine atenția, neluând în seamă cererea mea, te simțeai groaznic ducând viața aceea fără speranță, viața aceea prin care te târai, pe care nu o trăiai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
te uita, te rog, nu, nu“. Trepidația toridă, plânsul, spasmul, izbăvirea. „Ai venit, totuși“... râdea, peste câteva zile, deschizând ușa. Și îl trase spre ea, în ea, adânc, mai adânc, în lava toridă. „Nu te uita, nu mă privi“. Sughița, înăbușit, vindecată, în deșănțarea disperată a înlănțuirii care îl învia și îlsperia și îl vindeca. Încercase, cândva, despresurarea. Ira tocmai revenise dintr-o călătorie, lipsise și el din oraș o vreme, ea a fost bolnavă, el pleca în concediu,pretexte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
asta. Ce sunt notele informative de care se face atâta caz? O bârfă epistolară, atât. Mici studii folclorice de comportament despre relațiile de serviciu și de familie, despre belele economice și preferințele sexuale și tensiunile dintre indivizi și grupuri. Clocotul înăbușit. Mici invidii, spaime, plăceri, puroaie. Doar nu se ocupă blândul nostru popor bârfitor de comploturi! Dovada: nimeni nu e arestat! Nu mai ești arestat, astăzi, fiindcă asculți posturi de radio străine, cum ascultă toți, sau bei cafea cumpărată de la speculanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva nesigur. Profesorul aștepta crispat continuarea, dar Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul Dingo, captivul! Doamna își retrase mâna de pe gâtul lui puternic și rece. O ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga palmei. Tavi icni, privind-o în ochi. Repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
târziu. — Poți să pleci, nu-ți fă griji, profesore. Rămân să dorm aici. Vancea ieși, înclinându-se. Când să pună piciorul pe prima treaptă a scării, auzi, în spatele ușii, unuruit, încă unul. După câteva clipe de tăcere, iarăși, crescendo. Lătraturi înăbușite, ca o tuse adâncă, neagră. Mormăiala morocănosului Tavi nu înceta, dar rămase în aceeași scăzută tonalitate. O furie răgușită, sufocată, mocnită. Să se întoarcă, să nu se întoarcă... cine știe ce se mai întâmpla în bizarul cuplu. Renunță la orice inițiative suplimentare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu ceai de care musafirul nu se atinsese și se retrase. Tolea ieșise târziu din cameră. Se înclinase, fără măcar să-și privească gazda și se trezi în fața scării. Când să pună piciorul pe prima treaptă, auzi uruitul, lătratul acela gros, înăbușit. Dar nu se întoarse, nu se întoarse. Din trei salturi fusese în stradă și iuți pașii, fără a se mai uita înapoi, spre sâmbăta care dispăruse, cu câinele Tavi și Tereza lui, cu tot. Zvâcnise, încordat. Salt, săritură, drept în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Documentelor federaliste. O luasem deja pe Lucy de la școală și ne aflam amândoi în fundul magazinului, făcând ordine între cărțile din secțiunea de istorie. Nu avuseserăm nici un singur client în ultimele două ore și unicul sunet care se auzea era bâzâitul înăbușit al unui ventilator electric. Chipul lui Lucy s-a luminat când a văzut-o pe Honey intrând. Tocmai se pregătea să se repeadă spre ea, când i-am pus o mână pe braț și i-am șoptit: — Încă nu, Lucy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și cum să se vindece rana, dacă fiica nu striga din fundul plămânilor, anunțând întreaga lume: mă doare; nu mai pot; ajutați-mă! Casa ar fi fost mult mai liniștită dacă Lucy ar fi tăcut din gură, dar strigătul acesta înăbușit i-ar fi făcut enorm de mult rău pe termen lung. Trebuia să-l lase să iasă. Altfel nu putea opri sângerarea. Făceam eforturi să o văd cât mai des pe Aurora, mai ales în acele prime luni dificile, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
căzând devreme în casa noastră, pe stradela îngustă străjuită de clădiri masive umede, mă lăsam într-o levitație pe patul tare și, cu fața înăbușită în puiul de pernă, pe când bunica mai privea încă la televizor, începeam să reproduc zgomotul înăbușit al trenului, care numai acasă în simulator mă adormea. Da’ ce faci, Tudoruț, mă trezea din legănare glasul ciudat al bunicii; chiar începusem, cu fața în puiul de pernă, să salt în ritmul trenului, ce putea să-și închipuie biata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
drum de vreun kilometru, bun pentru picioare, întâi pe drumul nisipos de țară, abia ultimii două-trei sute de metri pe drum bun. Semiadormit, dau bineînțeles în scândurile căruței postate strategic de-a curmezișul drumului dintr-un gard în altul. Înjurând înăbușit, traversez peste lemnele umezite alunecoase, pentru a-mi continua drumul. În răscrucea cu șoseaua, cineva mă fluieră îndemânatic din spate: Mergeți în oraș, domnu’? Una dintre fetele mici ale lui Țârțâc iese din râpă fugind mărunt, desculță și îmbrăcată numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
capul cât o butie, dureros la ridicarea în vârful coloanei vertebrale, până să realizeze toate astea, telefonul, normal, nu mai sună. Pe marginea patului, Tudor începe, cu degetele umflate, să-și descheie nasturii de la cămașa în care adormise. Telefonul reîncepe înăbușit, măsuța lui din hol e goală, cu un patrulater de praf în mijloc, marcând locul unde stătea de obicei aparatul. Firul duce în camera Antoniei, de-aici și-a comandat taxiul aseară după ce a venit să-și ia din efectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
scris ea într-un loc) și al aceleia din după-amiaza de weekend, ci numai despre părul ei negru care nu suporta nici un acoperământ. Nu-ți mai smulge părul ăla (aud lângă umărul meu drept, care saltă în ritmul dactililor, vocea înăbușită a muzei mele), că o să rămâi chel de tot! Numaidecât îmi vine în minte întâmplarea unui elev din Brașov, pe care n-am auzit-o decât povestită, cu denaturările de rigoare, de profesoara lui dirigintă, o prietenă de-a bunicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
numai numele bărbatului în mod deliberat. Plăcerea e de partea mea. Chipul lui Jenny era luminat de fericire. Susan a observat atunci, pentru prima dată, ce atrăgătoare era femeia din fața ei atunci când trăsăturile nu-i mai erau marcate de durerea înăbușită. Când Susan a coborât la parter, Bill avea deja pregătite două cești pline cu un ceai tare. —Să ne iertați, îi spunea Nick luând, politicos, o gură de ceai dintr-o ceașcă. Îmmm, e delicios. Numai că eu și Susan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
goale pe pavelele late, strângând la piept un măr furat de pe cine știe ce tarabă; În bazarul postăvarilor, În interiorul unei dughene supraetajate, Încă se dispută o partidă de nard, la lumina unei lămpi cu ulei: două zaruri aruncate, o Înjurătură, un râs Înăbușit; sub arcada frânghierilor, un catârgiu se oprește lângă o fântână, lasă să-i curgă apa proaspătă În căușul palmelor Împreunate, apoi se apleacă, țuguindu-și buzele, ca pentru a săruta fruntea unui copil adormit; odată setea potolită, Își trece palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
reproș: — De ce-ai venit la Isfahan? Toți spionii lui Nizam al-Mulk te caută. — Vin să te convertesc. Omar Îl privește În ochi. Vrea să se asigure că celălalt e Încă În toate mințile, dar Hasan râde, cu același râs Înăbușit pe care Khayyam l-a cunoscut În caravanseraiul din Kashan. Liniștește-te, ești ultimul om pe care m-aș gândi să-l convertesc, dar am nevoie de un adăpost. Ce protector mai bun aș fi găsit decât Omar Khayyam, comesean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se află departe, bătrâna verișoară Îi va fi pregătit un decoct de semințe parfumate de leac ca să se ușureze. N-are de făcut decât o sută de pași. Împrejur, inevitabila zarvă a taberelor regale. Soldați, slujitori, negustori ambulanți. Câteodată, râsul Înăbușit al unei curtezane. Cât de lung pare drumul, iar el se târăște singur. De obicei, Îl Înconjoară o cunună de curteni, dar cine vrea să mai fie văzut Împreună cu un proscris? Până și solicitanții au fugit, ce-ar mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aflu În palatul acesta, Înconjurată de trupe care-mi sunt credincioase, Într-un oraș care, de-acum Înainte, Îmi aparține, am să lupt până la capăt și, dacă mor, o voi face ca o sultană. — Și cum mor oare sultanele? Otrăvite, Înăbușite, sugrumate! Sau la naștere! Pompa nu te poate scăpa de mizeria omenească. O lungă clipă se privesc În tăcere. Djahane se apropie, așază pe buzele lui Omar un sărut pe care-l dorește arzător, se lasă un moment În brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un ceas. E vremea ca Vartan să se trezească. Nu-l mai strigă, intră direct În odaia lui. Ca să-l găsească Întins la pământ, cu gâtul negru de sânge, cu gura și cu ochii deschiși ca Într-o ultimă chemare Înăbușită. Și, pe masă, Între lampă și trusa de scris, pumnalul crimei, Înfășurat Într-o foaie mototolită, căreia Omar Îi desface marginile ca să citească: „Manuscrisul ți-a luat-o Înainte pe calea Alamutului”. XXIV Omar Khayyam și-a plâns ucenicul, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
erau Încurajați de toate acele femei care-și văzuseră plecând un fiu, un frate sau un soț Într-o misiune secretă din care nu se mai Întorsese niciodată. Un bărbat s-a făcut purtătorul de cuvânt al acestei aspirații surde, Înăbușite, reprimate. Nimeni altcineva În afara lui n-ar fi putut să-și permită asta: era nepotul celui pe care Hasan Îl desemnase să-i succeadă; el Însuși era chemat să devină, la moartea tatălui său, cel de-al patrulea Mare Maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mă cutremur și mă întorc, nu am nevoie de apa ei, este blestemată, dar freamătul găleții nu se oprește, urcă și coboară înăuntrul ființei mele, cu mișcări din ce în ce mai grele, până ce urechile mi se umplu deodată de un hohot de râs înăbușit, lipsit de orice grijă. Profiți de starea în care mă aflu, se plânge el cu plăcere, apoi deschide ochii, iar eu respir cu dificultate deasupra lui, îmi culc amețită capul în culcușul subsuorii lui. Nu mai puteai aștepta până mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și fericirea, ostilitatea și apropierea, chiar și sănătatea și boala, numai din când în când dinspre camera lui Noga străbate câte un val sumbru de îngrijorare. Mai arunc o privire înăuntru, mi se pare că se aud de acolo suspine înăbușite, asemenea suspinelor venite de sub dărâmături, tocmai am vorbit cu ea la telefon, îmi reamintesc mie însămi, nu este aici, dar chiar și după ce ieșim din casă și încui ușa de trei ori, trebuie să urc din nou, să mă asigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vomitând. N-am mai văzut în viața mea pe cineva plângând în halul acesta. Am întins mâna și am atins-o, ușor, pe umeri. Umerii ei tremurau ca varga. Am luat-o apoi, instinctiv, în brațe. În brațele mele plângea înăbușit. Cămașa mi s-a umezit - apoi s-a udat leoarcă - de la lacrimi și de la respirația ei fierbinte. Degetele ei - toate zece - au început brusc să se miște pe spatele meu. Parcă erau în căutarea unui obiect, a unui „ceva“ care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
totul, am întrebat-o pe Naoko de ce nu se culcase cu Kizuki. N-ar fi trebuit să o întreb așa ceva. Nici n-am apucat să-mi termin întrebarea, că și-a luat brațele de pe mine și a început să plîngă înăbușit. Am scos așternutul din dulap și am învelit-o. Am fumat o țigară, privind pe fereastră la ploaia neîntrerupt\ de aprilie. Ploaia s-a oprit spre dimineață. Naoko dormea cu spatele la mine... sau poate nu dormise deloc. Fie că dormea, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vedeau urme de roți. Din când în când, auzeam fâlfâit de aripi și-l auzeam atât de clar, de parcă sunetul ar fi fost trecut printr-un amplificator. La un moment dat, am distins un zgomot de armă, dar a răsunat înăbușit, ca și când ar fi str\b\tut mai multe filtre. Când am ieșit din crâng, am văzut un zid alb, din piatră. Nu depășea înălțimea mea și pentru că nu era împrejmuit cu sârmă ghimpată, mi-ar fi fost ușor să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]