664 matches
-
cu femei în acele clipe. Alteori însă, panica locuia în el ca o vietate speriată, ca o inimă nouă, care îi bătea în stomac sau în partea dreaptă, sub umăr. „Poartă-te ca un om cu cap“, își spunea stând încovoiat peste propria durere de vintre, iar strânsura din mațe îl dobora. Cel mai des i se întâmpla la sfârșitul zilei de lucru, când tot ce i se părea prietenos amuțea și o tulburare necunoscută începea să frământe câmpul, liniștea din
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ne putem îndepărta, de oamenii sau situațiile pe care nu le putem ierta și pe care le adunăm ca pe niște comori în inima noastră ? Dar ce fel de comori sunt? Pentru că seamănă mai mult cu niște pietre ce ne încovoiază, ne limitează mișcarea, ne împiedică să ajungem la destinație. Refuzând să iertăm persoanele din jurul nostru, cele care credem noi că ne-au greșit cu ceva , nu facem decât să ne îngreunăm nouă călătoria și mai mult, în loc să înaintăm vom constata
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
și pitpalaci de aur... Unde-i logica? Sânt nebun? Ce se întîmplă?" Râse multă vreme, îndesat până simți că i se face rău. " Criza! Dacă nu fac rost urgent de morfină, partida e pierdută!" CAPITOLUL X O SINUCIDERE ROMANTICĂ Lampa încovoiată cu o căciulă de tablă verde și gât inelat lumina masa și mâinile lui Cristescu. Trapul rezemat de spătar se ascundea în întuneric. Privind degetele lungi, nervoase de chirurg sau de cartofor, Azimioară încercă sentimentul că există separat, trăiesc cumva
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
luminoși agățați de cerul cenușiu care se prăvălea peste el. Maiorul strigă îngrozit: ― Foc! Raul Ionescu și Dascălu se prăbușiră aproape în același timp. Doamna Miga zări siluetele răsărite la marginea pădurii, apoi altele venind dinspre șosea. Ioniță Dragu își încovoie privirea. Lumina din ea se chirci. Ochii i se stinseră cu mult înainte de a deveni sticloși. Cristescu se aplecă deasupra cadavrului. ― Ce ghinion! Azimioară încercă să-l consoleze. ― Numai la asta nu mă așteptam. Oameni în vârstă să riște în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
răsfoind-o nerăbdător și trase o linie apăsată cu creionul mecanic de argint. Matei îl măsură nedumerit: ― Asta ce mai fu? Popa râse răutăcios. Cu voce nesigură, gâlgâind de o satisfacție stranie: ― A mai crăpat unul! Și ciocăni cu unghia încovoiată în ziar indicând rândurile dintr-un chenar negru. Martinescu! Mi-a făcut un mare rău acum 49 de ani... Da, un mare rău. Eram elev la liceul militar din Craiova. Chicoti: Kaput! L-am șters de pe listă. ― Ce listă? întrebă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
prinde contur sub ochiii lui Olrik și ai lui Sponsz. Un adânc care se ascunde sub adâncul de oțel și de beton a centralei eletrice la Bulundi, un univers secret care se hrănește din suferința miilor de trupuri ce se încovoaie sub lovituri și gem sub asuprirea foametei și disperării. Vocea egală și rece a lui Sponsz răsună din stânga lui Olrik, însoțind imaginile cu explicațiile unui comentator detașat și flegmatic. — Domnule maior, aveți în fața dumneavoastră cea mai recentă și mai îndrăzneața
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii. Căpătasem o monstruoasă stăpânire care mă condamna fără scăpare, dar de care eram din ce în ce mai mândru. Era cea mai mare biruință a mea. O biruință chiar mai mare decât intrarea la Belle Arte. N-am protestat nici când chelnerul a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Anume îmi spune "eu nu sânt nebun" ca să mă înnebunească pe mine. Da, trebuie să zdrobesc voința acestui catâr nebun. Cu hipnotice îl voi face să-mi spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai murmura ca la început. I-am dat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care simte că propria lui viață îl ucide. Furtuna pe care o aștept am văzut-o, știu cum arată. Mai întîi cerul se face negru ca un blestem. Apoi vântul devine besmetic. Ridică valurile, dacă suflă pe țărmul mării, sau încovoaie copacii ca aici. Mirosurile par stătute, dulcegi, ca putregaiul, și aștepți ceva care să le măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau vei reînvia în acest spasm purificator, dar îți dai seama că nu poți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. "De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?" l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducîndu-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o criză
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
adică un lucru scandalos. Dar până atunci, cel puțin, ei se scandalizau oarecum la un mod abstract, pentru că ei nu priviseră niciodată în față, atât de îndelungat, agonia unui nevinovat. Ca și cum ar fi fost mușcat de pântec, copilul tocmai se încovoia din nou cu un geamăt subțire. A rămas astfel ghemuit timp de clipe lungi, zgâlțâit de frisoane și de tremurături convulsive ca și când plăpândele lui mădulare se încovoiau sub vântul furios al ciumei și pârâiau sub suflul repetat al febrei. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
agonia unui nevinovat. Ca și cum ar fi fost mușcat de pântec, copilul tocmai se încovoia din nou cu un geamăt subțire. A rămas astfel ghemuit timp de clipe lungi, zgâlțâit de frisoane și de tremurături convulsive ca și când plăpândele lui mădulare se încovoiau sub vântul furios al ciumei și pârâiau sub suflul repetat al febrei. După ce vârtejul trecuse se destinse puțin, febra părea să se retragă și să-l părăsească cu răsuflarea tăiată pe un țărm umed și otrăvit unde odihna semăna acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
uită peste umăr și i se păru că îl vede pe cel de-al doilea bărbat, cel cu camera, scoțând o armă și îndreptând-o spre ea. Icni și se ghemui, dar acesta nu găsi un unghi potrivit: pietrele se încovoiau și se curbau prea brusc. În cele din urmă ajunse la o scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru a-și păstra echilibrul. Le urcă tropăind, respirând sacadat. Odată ajunsă în vârf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
clienților importanți. Și nici unul nu era mai important decât americanul care stătea acum în fața lui, la masă. Barton Williams, faimosul investitor din Cleveland. — Vrei o surpriză pentru soția ta, Barton? zise Richard Bond. Cred că am exact ce îți trebuie. Încovoiat peste masă, Williams ridică privirea, nu prea interesat. Barton Williams avea șaptezeci și cinci de ani și semăna foarte mult cu o broască râioasă. Avea o față fălcoasă, cu pori mari, un nas lat și plat și ochi mici. Obiceiul lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
prins vreo răceală de undeva? — Posibil, zise Gorevici. De fapt, era aproape sigur că maimuța luase răceala de la el, în timpul resuscitării gură la gură. Era o răceală inofensivă pentru Gorevici, dar părea să fie destul de serioasă pentru urangutan, care se încovoia acum în accese de tuse. — Are nevoie de un veterinar. Nu se poate, zise Gorevici. Este un animal protejat, iar noi l-am furat, ai uitat? — Tu l-ai furat, spuse Zanger. Și, dacă nu ești atent, tot tu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
multe umbre întunecate mișcându-se printre tufe. Prinse licărirea unor ochi verzi. Își înfoie din nou penele. Și văzu cum haita se îndrepta spre el. Capitolul 76 Elicopterul Robinson R44 ateriză într-un nor de praf, iar Vasco Borden coborî, încovoiat sub elice. Urcă într-un Hummer negru, care-l aștepta. — Povestește-mi, îi zise lui Dolly, care conducea. Ea venise mai devreme, în timp ce Vasco continuase să urmărească pista greșită, până pe Pebble Beach. — A luat o cameră la Best Western, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se și imagina arătîndu-i pozele și cărțile lui Porfiri Petrovici. Capitolul optsprezece Hotelul Adrionapole Drozhki gonea peste Neva pe Podul Bizhevoi, iar vizitiul mâna din picioare ca să biciuiască calul, un armăsar murg, mai bine. Gâtul animalului se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii. Căpătasem o monstruoasă stăpânire care mă condamna fără scăpare, dar de care eram din ce în ce mai mândru. Era cea mai mare biruință a mea. O biruință chiar mai mare decât intrarea la Belle Arte. N-am protestat nici când chelnerul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Anume îmi spune „eu nu sunt nebun” ca să mă înnebunească pe mine. Da, trebuie să zdrobesc voința acestui catâr nebun. Cu hipnotice îl voi face să-mi spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc. S-a încovoiat, nu mai protestează, nu mai urlă. Tace. Acum câteva zile, plângea, se ruga, mă implora să-l cred că nu e nebun. A început să se zbată. Să strige. Să țipe. Nu mai murmura ca la început. I-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care simte că propria lui viață îl ucide. Furtuna pe care o aștept am văzut-o, știu cum arată. Mai întâi cerul se face negru ca un blestem. Apoi vântul devine besmetic. Ridică valurile, dacă suflă pe țărmul mării, sau încovoaie copacii ca aici. Mirosurile par stătute, dulcegi, ca putregaiul, și aștepți ceva care să le măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau vei reînvia în acest spasm purificator, dar îți dai seama că nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. „De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice că în pat se simțea la fel de rău, dar se opri, ducându-și mâna la pieptul scobit ca să oprească o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
medium-ilor plutea o luminiscență cu contururi lăptoase și nesigure. Substanța aceea se degaja acum de trupurile lor și lua forme amoeboide. Din masa de substanță ce provenea de la unul dintre frați se desprinsese un fel de vârf, care se Încovoia și se cățăra la loc pe trupul lui ca și cum ar fi fost un animal ce voia să dea cu ciocul. La capătul acelui vârf se formau două excrescențe retractile, ca niște coarne de melc uriaș. Dansatorii aveau ochii Închiși, gurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pedepsesc joaca și alungă bucuria. Poeții lui Pan i-au denunțat mult timp pe acești cavaleri ai Domnului, Orfeu aproape că a rupt strunele lirei sale pentru a le slăbi vraja, dar fără de folos. Pe cînd Arta Începe să se Încovoaie sub loviturile acestor ucigași ai bucuriei, știința mărșăluiește Înainte, punîndu-i pe toți În slujba ei, În odioasele cămări ale rațiunii. Pan, care Își iubește toate numele, inclusiv pe acelea de Satan, Lucifer, Orfeu, Belzebut, cel Rău și orice altceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bărbat pîntecos cu un șort albastru cu ancore roșii se luptă cu o lansetă. Soția lui, la fel de rotundă, Îi sare În ajutor, Îmbrăcată În șort și Într-o brasieră albă. Își Înfășoară brațul pe după al lui și trage. Undița se Încovoaie; ceva din apă se luptă pe viață și pe moarte. Wakefield vede la capătul celălalt al undiței pielea albă și netedă și branhiile unui mic rechin. Centimetru cu centimetru, cei doi trag creatura spre balcon. PÎntecul bărbatului se strivește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
copilului ce demontează păpușile”. Dincolo de caracterul „fantastic” al „basmelor moderne”, Perpessicius sugerează și existența unei dimensiuni psihologice a textelor, vizibile în „nefericirea ce de atîtea ori străbate, cînd toate încercările de a reconstitui viața factice a păpușilor rămîn zadarnice”: „Marionete încovoiate sub greutatea unor destine peste puterile lor, Ismail, Turnavitu, Grummer, Algazy, Gayk și Cotadi, protagoniștii micului teatru de păpuși al lui Urmuz amuză și întristează în același timp: sub travestiul lor amuzant se schițează o existență înrudită cu a noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]