682 matches
-
o dată că nu apăruse nimeni prin preajmă, apoi se uita fix în ochii tăi, triumfător, ca să citească în ei admirația pentru curajul lui de a vorbi despre asemenea lucruri. Fața lui caraghioasă, croită parcă din piele de șopârlă care se încrețea toată la fiecare mișcare a buzelor, se liniștea pentru moment. Uneori, ca să-l zgândăr, mă prefăceam: "Ești nemaipomenit, Domnule Andrei, de unde ai aflat-o și pe asta?" "Mă privește", se umfla el în pene. Dar erau și dăți când n-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Într-o noapte însă le-a scos de sub sticlă și le-a dat foc. Era un gest de recunoștință pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă și care l-a urmat peste tot. "Ca o cățea", râdea Domnul Andrei, încrețindu-și pielea de șopîrlă: Poate că și acum dă târcoale pe undeva prin bălării. Dacă am nevoie pot s-o chem în ajutor. Uneori, noaptea, chiar mă simt ispitit s-o strig. Dar mă abțin. Mi-e frică să nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bătrânul murise demult! Speram că prietenii mei mai în vârstă, "pentru că vă socotesc prietenii mei" le-am zis, nu se vor supăra că abuzasem de încrederea lor. Mă prostisem, da, ăsta era cuvântul, ca să mai treacă timpul. Domnul Andrei își încrețise pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrînite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
TE CULCI, CA SĂ POȚI SĂ MĂ ÎNLOCUIEȘTI LA ORA OPT. FĂ-ȚI INSTILAȚII ÎNAINTE DE CULCARE. Doamna Rieux s-a ridicat, și-a aranjat andrelele și a înaintat spre pat. Tarrou își ținea acum, de câtăva vreme, ochii închiși. Sudoarea îi încrețise părul pe fruntea osoasă. Doamna Rieux suspină și bolnavul deschide ochii. El vede chipul blând aplecat asupra lui și, sub valurile mișcătoare ale febrei, zâmbetul tenace apare încă o dată. Dar ochii i s-au închis numaidecât. Rămas singur, Rieux se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
deși m-am străduit să nu-mi închipui despre ce artă este vorba. Îi tot spun să nu mai umble așa, da’ nu m-ascultă. Doamna Reilly privi spatele cămășii de flanelă a fiului ei și părul care i se încrețea la ceafă. Ce haină frumoasă ai! — O, asta? spuse tânărul, pipăindu-și catifeaua de pe o mânecă. Nu-ți ascund că a costat o avere. Am găsit-o într-un butic cochet din Village. — Nu s-ar zice că ești de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
holbeze la fratele lui. De fapt, aspectul lui Adam se schimbase radical. De unde înainte avea doar câteva fire cenușii la tâmple, acum îi încărunțise tot părul. Linia părului se retrăsese. Pielea din jurul ochilor și buzelor era ridată. Fruntea i se încrețise adânc. Arăta mult mai în vârstă. Adam avea treizeci și doi de ani. Iisuse. — Nici un fel de ... ăă ... droguri? întrebă Josh. Nu, nu. Am terminat cu asta, slavă Domnului, zise Adam. Ordonase un hamburger, dar îl puse jos, după câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și extrem de furioasă. — Hei, Asya, a strigat scenaristul de parcă aceasta ar fi fost salvatorul multașteptat ce avea să pună capăt acelei conversații scrântite. Aici! Suntem aici! Asya Kazanci le-a aruncat o jumătate de zâmbet, iar fruntea i s-a Încrețit cu o expresie ce spunea: Ei bine, pot să stau un pic cu voi, oameni buni, ce importanță are, oricum viața e o mare porcărie. Încet, de parcă ar fi fost strivită sub greutatea unor saci invizibili de inerție, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să alegem păpușile. Cipriano Algor nu este un bărbat care să râdă mult și chiar zâmbetul deschis e rar pe buzele lui, cel mult i se observă în ochi o scurtă strălucire care deodată își schimbă locul, iar uneori își încrețește buzele ca și cum ar trebui să zâmbească ca să se oprească din zâmbit. Cipriano Algor nu e un bărbat care să râdă mult, dar acum s-a văzut că-și păstrase râsul pentru astăzi. Haide atunci, spuse, eu aleg unul, tu alegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o dată că nu apăruse nimeni prin preajmă, apoi se uita fix în ochii tăi, triumfător, ca să citească în ei admirația pentru curajul lui de a vorbi despre asemenea lucruri. Fața lui caraghioasă, croită parcă din piele de șopârlă care se încrețea toată la fiecare mișcare a buzelor, se liniștea pentru moment. Uneori, ca să-l zgândăr, mă prefăceam: „Ești nemaipomenit, Domnule Andrei, de unde ai aflat-o și pe asta?” „Mă privește”, se umfla el în pene. Dar erau și dăâți când n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Într-o noapte însă le-a scos de sub sticlă și le-a dat foc. Era un gest de recunoștință pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă și care l-a urmat peste tot. „Ca o cățea”, râdea Domnul Andrei, încrețindu-și pielea de șopârlă: „Poate că și acum dă târcoale pe undeva prin bălării. Dacă am nevoie pot s-o chem în ajutor. Uneori, noaptea, chiar mă simt ispitit s-o strig. Dar mă abțin. Mi-e frică să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul murise demult! Speram că prietenii mei mai în vârstă, „pentru că vă socotesc prietenii mei” le-am zis, nu se vor supăra că abuzasem de încrederea lor. Mă prostisem, da, ăsta era cuvântul, ca să mai treacă timpul. Domnul Andrei își încrețise pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrânite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Îmi povestești, era o sperietoare patentată. Și pe urmă, tare-aș vrea să văd și eu mesajul ăsta.“ Nimic mai ușor, Îl aveam printre hârtiile mele. Lia a luat foaia, a privit-o pe față și pe dos, și-a Încrețit nasul, și-a ridicat vretonul de pe ochi ca să vadă mai bine prima parte, aceea cifrată. A zis: „Asta-i tot?“ „Nu-ți ajunge?“ „Îmi ajunge și-mi și prisosește. Dă-mi două zile să mă gândesc.“ Când Lia cere două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
alte persoane aveau să binevoiască să i le acorde. Speră că n-avea să simtă gustul sărat al lacrimilor ei în ceașca lui de Darjeeling. Când se întoarse în camera de zi, Laurence aștepta să-și ia rămas-bun, cu fața încrețită de neliniște. — Francesca, draga mea, cred că mai e ceva la care ar trebui să te gândești. Dacă vrei ca tatăl tău să te conducă la altar, nu sunt sigur că putem să așteptăm până în septembrie. Cred că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
argint, veche, dar bine polisată. Mi-am ras barba neagră și țepoasă, care îmi făcea pielea feței și mai oacheșă. Eram deosebit de mândru de părul meu des și negru, pe care-l aranjam după moda romanilor din Cividale: scurt și încrețit cu fierul cald. Din pricina necazurilor prin care trecusem revenise la cum era înainte, lins și drept, așa că am încercat să fac inele șuvițele încă ude. Mi-am pus un brâu de in, încălțările cele bune, singura tunică de mătase ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o ajut să-și caute ceva la Aventino. Împleticindu-se spre ușă, cu părul ud, trecu de damele cățărate pe scaune ce răsfoiau Amica, Glamour sau AD, În timp ce asistentele lui Michael le uscau părul, Îl Întindeau, Îl Îmbălsămau sau Îl Încrețeau, În timp ce alta le pilea unghiile de la picioare. Deschise ușa reflectorizantă cu umărul și se refugie În stradă. — Vă rog să mă ascultați, apartamentul e un vis, Într-adevăr, iar prețul este negociabil. — Astăzi nu pot, spuse Maja. Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se ivi dintr-o pădure de fagi auriți de razele soarelui. Nu, nu visa: un proiector ascuns cine știe unde transmitea imagini În tehnicolor pe peretele din spate al sălii de dans. Pădurea se transformă În ocean, valurile se ridicau și coborau Încrețite de un vânt puternic. — Numai atunci când există armonie În micul univers, comunitatea cea mare se poate recunoaște În ideea de națiune. Familia este unitatea de bază a națiunii și, pentru ca națiunea să funcționeze ca un organism sănătos, se impune ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Numai gândul la asta o făcea să vomite. Când Își scoase hanoracul și apoi tricoul Își dădu seama că Axel Rose Îi examina cu o privire clinică push-up-ul - care Îi sporea cu trei numere măsura sânișorilor albi ca niște rodii, Încrețiți de stânjeneală. Miria observă că țâțele ei erau destul de puțin dezvoltate. Dar nu trebuia să se Îngrijoreze, avea vreme să-i mai crească, Încă vreo trei ani. Ea, la cincisprezece ani, era plată ca o anorexică. Depinde de conformație. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
curată, fericită. A luat ghiozdanul și a plecat spre școală, săru-mâna tanti, la revedere Leo, pa Viki, aproape că îi venea să-i și sărute. A traversat parcul, apoi a luat-o spre dig. Nu era nimeni. Lacul Morii se încrețea de frig. A îngrămădit în ghiozdan câteva pietre mari apoi l-a aruncat cât a putut de departe. De la geamul unui bloc, o voce de bărbat tânăr a răscolit liniștea dimineții: Avortul! Către seară, Giulia era altă ființă: veselă, fermă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a început pedeapsa lui Zogru. A intrat în camera Giuliei pe la 9. Era o zi strălucitoare, soarele se strecura printre fâșiile late ale transperantului mov-prunos. Zogru stătea chiar în fața Giuliei, îmbrăcată cu o fustă scurtă, înflorată, mulată pe talie și încrețită pe poale. N-o văzuse până atunci cu fustă și se uita la ea ca la un miracol. Apoi a văzut-o cum ia telefonul și apasă prima literă. Să-l sune pe Andrei Ionescu i se părea în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
despre furtuna pe mare. Când Nakht-re a întrebat despre soțul ei, ea a răspuns: - Mort. Și fiul meu! Și a izbucnit în lacrimi încă o dată. La asta, femeile din casă au început să bocească cu glasuri ascuțite, și mi-a încrețit pielea pe spate, ca de un blestem. Fratele ei a îmbrățișat-o iar pe Re-nefer și ea și-a revenit: - Nehesi e salvatorul meu, a spus apoi uitându-se înspre locul unde stătea el, în spatele meu. - Aș fi fost moartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fără cuvinte ca suprafața fluviului. Am tras adânc în piept mirosul argilos și am ascultat sunetul apei care se lovea de burta vasului, ca într-un murmur continuu. Mi-am ținut degetele în apă și am văzut cum s-au încrețit și apoi s-au albit. - Zâmbești, a zis Benia când m-a văzut. - Când eram copil, mi s-a spus că o să-mi găsesc fericirea lângă o apă, i-am spus. Dar a fost o profeție falsă. Apa îmi ușurează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
polițistul ajunse la sit, Îndoit de mijloc din pricina rafalelor de vînt care măturau faleza cu o viteză ce depășea o sută de kilometri pe oră, Ryan era deja acolo, cu fața spre menhirul peste care firișoare de sînge prelins se Încrețeau sub violența vîntului. Degeaba văzuse Lucas destule lucruri stranii de cînd lucra la DCR, era primul menhir din care vedea picurînd sînge. Trebuia să recunoască, desigur, că efectul era spectaculos. - Dumneata ai scris cartea despre pietrele care glăsuiesc? Întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
E sînge din grupa O negativ... Se uită din nou la sandvici, avu o mișcare de dezgust și-l azvîrli la coșul de gunoi, apoi se Încruntă. - Annick, nu are Marie grupa O negativ? Lucas rămase Încremenit. Fruntea secretarei se Încrețea Încercînd să-și amintească. - Da, poate că ai dreptate... Auziră ușa trîntindu-se: Lucas ieșise În viteză. Stéphane și Annick abia de avură timp să schimbe o privire perplexă cînd sună telefonul. Secretara preluă apelul. - Jandarmeria-din-Lands’en-alo-da-ascult... O, nu! Doamne, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că-și vărsase pe el mînia pe care un altul o declanșase, și Îi puse mîna pe braț. - Iartă-mă. Ești chiar ultima persoană căreia ar trebui să-i caut nod În papură. Scriitorul zîmbi scurt, ridurile din jurul ochilor se Încrețiră și mai mult, conferindu-i un farmec la care puține femei rămîneau insensibile. - Nu ezita să apelezi la mine, Marie. Vocea-i gravă căpătă o nuanță ironică. - Am pielea mai tăbăcită decît un sac de box. Ea zîmbi fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
săpat pe piatra plată a altarului. În plin centru. Un cerc Înconjurat de mici linii perpendiculare. Ca un soare. Se uită scurt la cele cinci semne care figurau pe pereții circulari și la al șaselea din mijloc. Fruntea i se Încreți de efort În timp ce căuta cu disperare să descopere ce anume Îi amintea. - Piatra care ținea vălul! exclamă ea brusc. Piatra era rotundă, ca sala asta. Cele cinci semne erau dispuse În jur, iar acesta, adăugă ea arătînd spre micul soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]