2,617 matches
-
Botswanei. Plecară din birou și se plimbară prin restul casei. Câteva camere nu mai aveau acoperiș, iar podeaua lor era acoperită de frunze și rămurele. Câteva șopârle țâșniră să se ascundă, spulberând frunzele și niște șopârlițe gecko roz cu alb încremeniră pe pereți, speriate de prezența lor cu totul neașteptată. Șopârle, șopârlițele gecko, praful din aer; cam asta era tot - o casă pustie. Cu excepția fotografiei. Mma Potsane fu fericită să iasă din casă și îi propuse să-i arate locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
singure turul casei, în vreme ce eu și dumneavoastră vom discuta detaliile... Mâinile mici ale lui Alfa flutură-n sus ca să explice: ... transferul de fonduri... conversia din lire în dolari canadieni. — Păsăruici, zice agenta imobiliară. Brandy și cu mine și cu Alfa încremenim locului. Poate că femeia ne-a dibuit. Poate că, după lunile petrecute pe drum și zecile de case mari pe care le-am văzut, poate că cineva ne-a descoperit în sfârșit trucul. — Păsăruici, zice femeia. Face din nou o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sfârșit trucul. — Păsăruici, zice femeia. Face din nou o genuflexiune. Dolarilor noștri le spunem păsăruici, zice și vâră o mână în poșeta ei albastră. Să vă arăt. Pe ei e imaginea unei păsări, zice. E-un cufundar. Eu și Brandy încremenim iar, apoi începem să ne-ndepărtăm, înapoi spre holul de la intrare. Înapoi printre pâlcurile de scaune-divane-scaune, pe lângă marmura sculptată. Umbrele ni se alungesc, se întunecă și se vânzolesc în spatele unei vieți întregi de fum de trabuc pe lambriurile de mahon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ascunde așa cum celofanul ascunde un curcan înghețat. La manșete și de-a lungul părții din față a capotului e-o negură roz-caisă din pene de struț asortate cu penele de pe saboții cu tocuri înalte pe care-i port. Seth rămâne încremenit la baza marilor scări circulare ale lui Evie, ținând în mână cel mai bun cuțit de măcelărie al lui Evie, lung de patruzeci de centimetri. Peste capul lui Seth e trasă o pereche de colanți ai lui Evie. Peste fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în care sunt îmbrăcată sau a puștii. Folosind gaura care e partea de sus a gâtului meu, cu limba care iese din ea și tot țesutul cicatrizat din jur, zic: — Gerl terk nahdz gah sssid. Toți sunt de-a dreptul încremeniți de privirea mea seducătoare. Nu știu cum, dar apoi pușca ajunge pe masa recepției, îndreptată spre nimeni și spre toată lumea. Managerul se apropie, în blazerul său bleumarin cu ecusonașul lui de aramă pe care scrie Dl. Baxter, și zice: — Vă putem da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
a ieși din marasmul ăsta decît salvarea prestigiului. Prestigiul Coroanei, al Armatei, al Instituțiilor. Aceasta este calea pe care trebuie să mergem. Și o vom urma!" Pangratty aproape șopti: "și dacă e o cale care nu duce nicăieri?" Locotenentul Georgescu încremeni. Fața i se schimonosi, devenind de-a dreptul urîtă. "Iertați-mă, prințe, dar nici n-ar fi trebuit să vă gîndiți la așa ceva. Marele Balbo a spus că un bărbat care s-a ridicat măcar o dată deasupra norilor nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poate avea numai emoții, planul său reușise aproape sută la sută, obținuse ceea ce era mai important, de fapt atinsese ținta principală, dar n-a putut răbda și a întrebat "și cum rămîne cu Consiliul de Miniștri?" Atunci locotenentul Georgescu a încremenit. S-a uitat întîi la inginerul Stoicescu, apoi la inginerul Corvino. Mi-am dat seama în acea clipă că domnul Bîlbîie a făcut o greșeală, dar nu puteam ști care este greșeala și mai ales nu eram deloc în situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
hainei și, Încins de o dogoare neștiută de el până atunci, mai comandă o stacană de bere. Karolina abia ce puse berea pe muchia mesei când Jeshua, sărind sprinten, reuși să‑i Înșface rotunjimea sânilor revărsați. Pentru o clipă Karolina Încremeni, precum femeia lui Lot prefăcută Într‑un stâlp de sare, după care, dezmeticindu‑se, Îi pocni una. Palma sa greoaie și rumenă Îi mută nasul din loc. „Asta este Aparența plenitudinii“, zise Jeshua pe un ton sentențios, iar cealaltă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că am reușit...“ „Ba dimpotrivă, veți fi În negru, presupun“, zise el. Dezmeticindu‑l din toropeală, toboșarii se porniseră iar, Îi simțea tot mai aproape și Înțelese, după scena din fața sa, care acum se Însuflețise, și care până atunci fusese Încremenită Într‑o muțenie totală, că se citea sentința, după care ofițerul făcu sul documentul; preotul se aplecă spre el și Îl binecuvântă cu semnul crucii; străjerii Îl luară de brațe. Nu le va Îngădui să‑l Înșface, ci va sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
prin care le cerea marinărilor să ridice un pic pânzele; felul în care își înclină capul, ridicând o sprânceană, ca să vadă mai bine în ce parte se înclină velele și, mai ales, felul în care stătea pe punte, atât de încremenit, încât s-ar fi putut crede că avea picioarele prinse în șuruburi de scândurile vasului. Miti Matái se născuse pe puntea unei nave ceva mai mici decât aceasta, în timpul uneia dintre lungile călătorii pe care tatăl lui, și el Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu portocaliul care arăta atât de șic acum douăzeci de ani, buzele ei mai întâi siliconate, de mărimea și forma unor ventuze, apoi tatuate cu nuanța uitată a unei piersici atinse de brumă. Frizura și hainele ei de doamna Clark, încremenite în timpul în care-și pierduse curajul, și renunțase să-și mai asume vreun risc. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: Un film de amator cu o fetiță purtând un coif de hârtie la o petrecere, prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unei oglinzi. Sticlă suflată, subțire ca un balon de săpun. Iat-o pe doamna Clark cu noile ei riduri ascunse în spatele unui văl gros cât o plasă de sârmă. Chiar sfrijită din cauza foametei, buzele ei tot par grase de la silicon, încremenite în mijlocul unei felații. Sânii ei umflați nu-s plini cu vreun lichid pe care ai avea chef să-l sugi. Peruca ei pudomnișoarată cu alb e înclinată într-o parte. Gâtul îi e ațos și împânzit de tendoane. Iată Veriga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu toată energia: Vaco! "Ferește-te de furia omului răbdător" auzise cândva, fără să priceapă rostul acestor vorbe. De ce-și amintea acum de asta? Bica o privi cu un calm care o înfioră și dispăru în camera sa. Luana încremeni locului. De ce îi bătea inima atât de tare? De ce se înfricoșase? Ce putea să-i facă? Dacă se atingea de ea, o va reclama mamei. Bătrâna coborî scările din fața ușii cu mâinile la spate și în timp ce fata încerca să ghicească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
când, epuizați, intrară în casă. Luana se furișă afară și o zbughi pe poartă. Așteptă în colțul străzii întoarcerea mamei. Trecuse bine de ora zece când o zări ivindu-se în depărtare. O luă la goană spre ea și femeia încremeni văzându-i lacrimile șiroind pe obraji. Trecu prin toate spaimele până se lămuri care era motivul acestei suferinți. Porniră spre casă și tot drumul fetița o imploră să-i cumpere și ei o bicicletă. Pentru Sanda Leon această cheltuială era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
metalic, încercând s-o susțină, dar puterile lor se dovedeau nefolositoare. Luana se încăpățâna să urce pe șa. Se chinui până îi dădură lacrimile. Păcat că nu ai și tu un tătic care să te ajute! spuse deodată Ema. Luana încremeni. Avu, pentru o secundă, în fața ochilor chipul frumos al bărbatului din poza pe care i-o arătase bunica. "Ăsta e tatăl tău", îi spusese și Luana se înroșise de mândrie. Nu văzuse nimic mai atrăgător. Avea ochii mari și negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de joacă dar haosul din jur le făcu să se încleșteze de obiectul de sub ele și să aștepte, nerăbdătoare, întoarcerea mamei. Li se păru că trec ore, zile, ani, că Sanda nu va mai reveni vreodată și ele vor rămâne încremenite pe locul datoriei pentru vecie. Când raionul începu să se golească, prin plecarea fericiților câștigători de "trofee", cei mai puțin norocoși căutară disperați în jur. Unul dintre ei văzu fetițele. Ce faceți aici? O așteptăm pe mama. Și unde e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de guler și aproape că-l purtă pe sus până la masa unde își aveau locul. Îl trânti pe scaun și începu să dea din gura strident rujată, croindu-l, când și când, peste ceafă. Profund jignită, Sanda se retrase și încremeni pe un scaun, ca și cum acela ar fi fost singurul loc în care îi era permis să stea. Luana se albi de mila ei. O mânie cruntă îi încleștă mâinile pe scândura de gard și-o făcu să arunce priviri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
scuze pentru purtarea rece de până atunci, dar privirea chiorâșă a colegului, zâmbetul perfid și strâmb, o făcură să renunțe. La terminarea orelor fugi spre casă, grăbită să arate Sandei cadoul. Mamă, uite ce mi-a dat Damaschin azi. Femeia încremeni. De unde ai astea? Nu ți-am spus? De la colegul meu. Mi le-a dat de ziua mea. Ziua ta e în aprilie. Asta i-am zis și eu dar el a insistat să le iau. Sanda o privi suspicioasă. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lui Dan. Inima începu să-i bată mai repede. Ce vrei să spui? Aa, făcu băiatul, lăsându-se pe spate și zâmbind ștrengărește, tu nu știi... Termin-o, Dane! strigă fata. Ce să știu? Că nu există Moș Crăciun. Luana încremeni. Dacă asta e o glumă, să știi că e una tare proastă. Dan continua să râdă. Porni să se plimbe prin cameră, gesticulând. Nu glumesc, Luana. Nu există Moș Crăciun. Este, într-adevăr, sărbătoarea Crăciunului, nașterea Domnului nostru Iisus Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-se, târându-se pe fața de masă, șerpuind. Urcă pe cotul profesorului, i se întinse încet pe braț și i se așeză în jurul gâtului, ca un colier. Un fir subțire, despicat, țâșni de undeva din interior spre urechea bărbatului. Luana încremeni. Fără să pară că-l simte, profesorul de biologie dicta lecția cu un pui de viperă agățat de el. Pe rând, toți cei din clasă sesizară ce se întâmplă. Paralizați, elevii încetară să mai scrie. Domnul Done continua să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
întoarcă friptura. Ați uitat de noi? Când e gata? Speriați de nerăbdarea celor mari, copiii dădeau fuga, pe rând, la pătură și strigau din spatele ei, panicați: Nu-i gata! Să nu veniți aici! În sfârșit, se ridică cortina. Șocați, părinții încremenesc cu paharele la gură. Copiii, îmbrăcați în negru, stau chirciți pe covor, acoperiți de pălării înalte, cu boruri mici, negre. Încep să fredoneze unul din cântecele filmelor cu Charlot. Se ridică, pe rând, sprijiniți în bastoane. Se aliniază și pornesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în ținuta simplă, el tremurând, nerealizând încă ce se întâmplă, cum de se lăsase convins la un așa gest nebunesc de o fată pe care abia o cunoscuse, diriginta clasei de electrotehnică și profesoara de engleză, responsabile cu organizarea serbării, încremeniră. În timp ce băiatul își acorda chitara, profa de engleză făcea semne disperate spre cei doi să părăsească scena. În sală, Sanda se întreba ce caută fiica ei acolo, alături de un tânăr pe care nu-l mai văzuse până atunci. Luana îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
iar în fața ei, la oarecare distanță, păștea liniștit un cal alb. Luana se îndrepta spre el sesizându-i, absentă, prezența. Animalul ridică brusc capul, ciuli urechile, o privi fix și în secunda următoare o luă la galop spre ea. Fata încremeni. Scăpă valizele din mâini, în timp ce calul trecu pe lângă ea ca o săgeată și-o izbi cu burta în zidul căminului. Ajunse în cameră palidă, gata să leșine. Fetele se grăbiră s-o liniștească. Una din ele zise, atotștiutoare: Luana, calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cunoscut povestea. Acum spune tu unde ți-e bărbatul. Sub privirile tuturor ea căută, cu disperare, un răspuns. În final, renunță să-și mai bată capul și spuse într-o doară: E acasă. Dă cu var. Facem curățenie. Rosti Seneg încremeni. Îți bați joc de mine! Nu. Ăsta e adevărul. Nu-i venea să-și creadă urechilor. Ea mințea, cu aceeași dezinvoltură și nesimțire ca întotdeauna. E cea mai proastă scuză pe care am auzit-o vreodată, Luana. Ești la fel de nerușinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]