700 matches
-
cel mai „modern în limbaj“ de la Nichita Stănescu încoace, el este un „obsedat al lumii lui magice, miraculoase de cuvinte, pe care le locuiește ca pe un infern confortabil“. La lansarea de la Gaudeamus i-am privit cu o dragoste patern înduioșată pe Cărtărescu, Iaru, Coșovei și Tudor Jebeleanu (eu, șaptezecistul ludic livresc și care nu a fraternizat niciodată până la capăt cu optzecismul), după care, odată ajuns acasă, am recitit cu nesaț, uneori cu voce tare, acest volum de-o serafică, inconștientă
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
barbarul" e, în aceeași măsură, copil și zeu. Își ascultă numai instinctele și, spre deosebire de omul "civilizat", e capabil să creadă în mituri. Acum, aș ezita să fiu la fel de tranșant. Desigur, o anumită senzație de regăsire a sincerității primare, care ne înduioșează în pictura primitivilor, o ai la mare, vara. Si, probabil, se poate înțelege dorul de "sălbăticie" mai lesne, aici, decât citindu-i pe Rousseau. În baie, acasă, nu m-am simțit niciodată "barbar". Pe o plajă, devii mai autentic, poate
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de dreptul la diferență, înseamnă că și eu am dreptul să fiu diferit, să mă apăr, să mă răzbun împotriva faptului că specia sentimentalilor greoi, lipsiți de dezinvoltură, nu preocupă pe nimeni aici, cu excepția, poate, a inimilor caritabile care se înduioșează de visători ca de pisicile rătăcite. Ar trebui organizată, eventual, o ligă a celor care nu izbutesc cu nici un chip să fie eminamente practici, însă pentru asta ar fi nevoie de o Americă dispusă să devină conștientă de marea singurătate
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
își continuă zborul spre marea încântare a brăduțului, căruia, tolănit în ea, îi venea să chiuie de bucurie. Ce fericire! Va fi și el „pom de Crăciun”! Și lui i se va cânta: „O, brad frumos!” Dar mai ales, era înduioșat la gândul că va aduce fericire micului bolnav. Ajunși la casa sărăcăcioasă în care locuia acesta, bunul Moș Crăciun coborî cu sania în curte, luă din magazie o lopată și săpă o groapă în dreptul ferestrei, unde plantă brăduțul pe care
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
în voia ta și a împrejurărilor tale, căci nu mă sfiesc a-ți spune: îți voi fi sarcină și aceasta mă apasă pe suflet. Citind scrisoarea ta, pe care am primit-o acum la 6 ceasuri seara, mi s-a înduioșat inima văzând că tu tot te gândești cu suflet la mine. Nimic nu se simte mai mult decât doza de simțire care însuflețește chiar aceste semne moarte și fără de viață (pleonasm, dar iartă-l). Mimițule, am făcut o poezie, Mater
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
să moară cineva în casa în care locuiți. Dormeau liniștiți în micul lor oraș și iată, de pildă, că moare pe neașteptate portarul. Pe dată îi vezi cum se trezesc, se agită, vor să afle cum s-a întâmplat, se înduioșează. Un mort sub tipar și spectacolul poate, în sfârșit, să înceapă. Ce vreți, au nevoie de tragedie, asta-i mărunta lor transcendență, aperitivul lor. Credeți că întâmplător am rostit cuvântul portar? Aveam unul plin de toate metehnele, răutatea întruchipată, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
decât cam de două ori la o sută de ani. În restul timpului, iubim din vanitate sau din plictiseală. Eu unul, pot s-o spun, nu eram în nici un caz Călugărița portugheză. N-am inimă de piatră, ci, dimpotrivă, mă înduioșez lesne și plâng ușor. Numai că toate aceste porniri sunt întotdeauna întoarse către mine însumi, toate înduioșările mele nu mă privesc decât pe mine. La urma urmei, mint când spun că n-am iubit niciodată. Toată viața am avut, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
dar în care sufeream de sete și de cele mai mari lipsuri. Noi, copiii acestei jumătăți de secol, n-avem nevoie de prea multe precizări când vrem să ne imaginăm asemenea locuri. Acum o sută cincizeci de ani, oamenii se înduioșau privind lacurile și pădurile. Astăzi avem lirismul închisorii. Așa că mă bizui pe dumneavoastră. Adăugați doar câteva amănunte: căldura, soarele bătându-ne în creștet, muștele, nisipul, setea. Cu mine se afla un tânăr francez care credea cu tărie în Dumnezeu. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
gura pe dinainte În fața ei. „Ia loc, tinere.“ Julius se așeză și Încercă să-i explice că se certase cu Sánchez Concha, că din cauza asta nu putuse repeta lecția Înainte de a veni, dar Frau Proserpina nu se arăta de loc Înduioșată de obrazul lui zgîriat și cu atît mai puțin o interesau explicațiile pe care el Încerca să le dea: Julius n-avu Încotro și lăsă totul baltă, renunțînd să-și Încheie fraza. Era la a zecea lecție și nepoata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să treacă strada. Ea nu se retrase. De ce ți-a trebuit atâta timp? Insinuarea din vocea lui o șocă. —Cum adică? Până m-ai căutat? — Nu te-am căutat, Robert. Mă plimbam prin centru. Tu m-ai văzut. El rânji, înduioșat de minciuna ei transparentă. M-ai sunat astă-primăvară. —Eu? Nu cred. Apoi își aminti blestemul identității apelantului. —Păi, era numărul fratelui tău. Dar el era încă în spital. Zâmbetul ăla superior, mai degrabă provocator decât sadic. Nu știu de ce, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dar ție cum Îți zice unul o vorbă de-ți moaie inima, ești În stare să crezi orice.“ Și chiar așa era: Îl apuca furia și Înjura și blestema, și-atunci Îi trînteau o minciună cît toate zilele să-l Înduioșeze și era-n stare să dea tot ce-avea. Păi, n-a venit ticălosul ăla bătrîn, Rufus Porter, fratele lui Mel Porter... vorba ceea, dac-o fi un Dumnezeu În ceruri, acum Își ia el pedeapsa cuvenită... cu obrazul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bărbatul s-a lăsat moale pe vine, și-a tras pantalonii în jos... Avea o privire tristă, pierdută. Femeia stătea în picioare, lângă el, și repeta disperată : „Pardonați !... Pardonați !...“. Ceilalți vădeau atâta înțelegere a omului de către om, încât m-au înduioșat, ca la cinema, când eroul moare, nevinovat, în brațele iubitei. Se făceau că nu-l văd, se uitau peste el, spre alte linii cu vagoane de marfă... * În cadrul cercetărilor consacrate „maladiei lui Parkinson“ s-au început incursiuni într un domeniu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să se ducă unde-o ști, să sărbătorească cum o pofti. Cât despre el însuși, Algiu a rămas doar cu filodendronul de la fereastră și cu barzoiul Lord, a cărui vârstă era numai puțin mai mare decât doliul lui. Generalul se înduioșa la gândul că Lord apucase totuși s-o cunoască pe soția lui, ba chiar, pui mic fiind, stătuse într-un rând în patul ei de suferință. Fiind așa de tânăr, ogarul era neastâmpărat și țopăia în jurul stăpânului, provocându-l fără
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pe care o primise îi accentuase deprinderile pozitive ale minții. "Trebuie să scap de indivizii ăștia fără umor, niște pierde-vară, niște lasă-mă-să-te-las, niște speriați, grijulii, care se gândesc de două ori înainte de a face un pas și apoi se opresc". Înduioșată de propria-i soartă, se rugă zeilor săi intimi: "Dați-mi într-o bună zi o glumă ca să mă faceți să rid și un bărbat care să poată conduce treburile statului și care, pe deasupra, să mă și amuze. Ah, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
la pământ]. Maestrul nu trebuie să ezite să îngenuncheze dacă trebuie, pentru a cere iertarea unui frate condamnat. Aici este al treilea punct; piept la piept: în acest fel, maestrul, când am fost în picioare, m-a atras spre el, înduioșat de o sinceră compasiune. maestrul trebuie să păstreze cu simpatie în sufletul său secretul fratelui, ca pe cel propriu. Aici este al patrulea punct; mâna stângă pe umărul drept: în acest fel mă susține mâna maestrului, fiind încă amețit. Maestrul
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
surprinsă. Înclină capul răspunzând serioasă: ― Foarte mult, doamnă. Bătrâna o mângâie pe obraz și-i strecură în buzunar trei bancnote de 25 de lei. ― Cumpără-i! Își continuă drumul urcând strada îngustă." Copiii cu ochelari au un aer dramatic. Te înduioșează..." Îmbrăcase o haină neagră, strâmtă care-i accentua suplețea. Voaleta îi cădea până în dreptul buzelor. Își privi ceasul: 5. " E foarte bine, draga mea. Dacă intenționează să te privească, va veni cu cel mult o jumătate de oră înainte. Tu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ceai admirabil, draga mea, știi să-l prepari ca nimeni altul! O linguriță de frunzulițe verzi și negre ― Liptonul e preferabil ― fierte timp de 2 minute. Împreună cu o felie de cozonac cu stafide... Nu cunoști nimic mai bun! Se uită înduioșată la motan. Dormea încolăcit pe canapea. Sforăitul lui împreună cu susurul ploii împleteau o melodie de toamnă cu aduceri aminte și regrete molcome. Nările delicate ale bătrânei aspirau arome vechi din casa bunicii. Mosc și Patchuli, vanilie și mere ionatane adăstând
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
gășindu-l într-un birt. Văzându-mă mi-a zis: ascultă ,, barosane’’ să vezi de ce te-am chemat, desfăcând o basma de pe cap am văzut că-i lipsește o ureche fiind tăiată din craniu încă sângerândă. LAșacest spectacol fioros m-am înduioșat și l-am ascultat până la capăt, abținându-mă cu greu să nu pufnesc în râs că i-a rămas o șingură ureche care mi sa părut tare mare și bleagă și arăta caraghios. Mi-a povestit că Șerban Gheorghe, un
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
când să trecem râul șiret cu bacul spre comună, nu aveam bani pentru bac, dar milogindu-ne cârmaciului, spunându-i că Tudorel e fiul primarului din comuna Miclăușeni, Ion Ghivirigă, iar tatăl meu Costică Ghivirigă , factorul satului Butea, l-am înduioșat și cunoscându-ne părinții noștri ne-a trecut gratis și astfel am ajuns acasă rupți de oboseală și foame. Am gășit părinții în lacrimi, cuprinși de grijă, aflând de la săteni că am plecat împreună cu soldații ruși și neștiind nimic de
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
bată din nou, în timp ce eu, ca să nu izbucnesc în lacrimi, îmi înfigeam dinții până la sânge în degete. "Te omor, striga tata disperat, te omor." Îl înfruntam: "Asta și vreau. Ca să intri la pușcărie". El mă privea lung și aproape mă înduioșa furia lui neputincioasă. Se congestiona la față, arăta ca un rac fiert, iar buzele căpătau un tremur nervos. Cred că nu l-am iubit niciodată mai mult ca în asemenea momente când el mă ura. Și, în ciuda a tot ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
putea fi de folos dacă mă serveam de ea bine, micșorîndu-mă pe mine cu umilă fățărnicie ca să-i ajut pe ceilalți să se creadă importanți. Fiindcă așa sânt oamenii. Cu cât ești mai aproape de starea unui vierme, cu atât îi înduioșezi mai mult, pe când valoarea ta îi pune în stare de alarmă, socotind-o o ofensă personală. Din ziua aceea am făcut tot ce mi se cerea, arborând o modestie care s-a lipit de mine și cu greu, abia la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și-a înfundat din nou pe cap pălăria de pai și și-a reluat locul pe bucata de marmură, la fel de placidă, de parcă nu se întîmplase nimic. M-a izbit ridicolul situației. Dar, firește, nu eram eu omul care să mă înduioșez pentru că o fată tomnatecă se dovedea supusă cu mine. Îmi târam libertatea, de la plecarea Liviei, de unul singur, ferindu-mă să mi-o pun în pericol. Îmi vedeam de crucile pe care le ciopleam și nu mă încurcam cu nici o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
parfum. De câte ori îmi aduc aminte clipa aceea, mă gândesc cât de ciudate sânt femeile. Alt regn, cum zicea, în glumă, Dinu. La început, Marta ar fi fost în stare să se apere cu cuțitul de mine. Mai târziu m-a înduioșat cu tandrețea ei. Dinu mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dinaintea plecării la azil, m-am dus în două locuri. Mai întîi, pe platoul unde fusese instalat circul ale cărui animale sălbatice visasem să le eliberez. Terenul era gol. Circul plecase de mult. Pe locul arenei creștea iarbă. M-am înduioșat amintindu-mi cu câtă convingere și cu câtă simplitate îmi pusesem în mintea mea de copil problema libertății: viața în cușcă sau viața în afara cuștii. Nu-mi ținusem promisiunea. Leii, tigrii, panterele aveau să moară de bătrânețe în cuști; nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
într-o magherniță. Ba, chiar se simțea mai în largul ei acolo. Și nu era nici măcar geloasă. Domnul Andrei păstra o icoană sub sticla căreia așezase nenumărate fotografii: el în centru și "fluturii" în jurul lui. Și de câte ori privea pozele se înduioșa. Într-o noapte însă le-a scos de sub sticlă și le-a dat foc. Era un gest de recunoștință pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă și care l-a urmat peste tot. "Ca o cățea", râdea Domnul Andrei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]