4,474 matches
-
puterile sale cu scopul de "a se servi de ele" atunci când o dorește. Imediat ce contenește această instalare în sine care este trăsătura oricărei puteri și oricărei acțiuni, imediat ce subiectivitatea nu-și mai împarte esența ca auto-afectare, nici o "acțiune" nu se înfăptuiește vreodată, ci doar deplasări materiale, precum căderea apei într-o cascadă, diversele mecanisme ale industriei, fenomenele de propagare sau "traiectoriile" microfizicii. Procese obiective de acest fel care merg de la sine ca în cibernetică sau în substratul micro-fizic al universului, pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pământului de către om, posibilitatea de a se sprijini pe sol, de a merge, de a munci, comportamentul erotic, exercitarea simțurilor și mișcărilor în general, diversele puteri ale subiectivității, cea a imaginației, a memoriei etc. În toate aceste activități nu se înfăptuiește nimic altceva decât înfăptuirea vieții, autorealizarea și auto-sporirea sa, cultura sa. Când cunoașterea care reglementează acțiunea este cea a științei, rezultă de aici: 1) că natura acestei cunoașteri s-a schimbat în totalitate, nemaifiind viața ci o conștiință de obiect
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în mod originar în ea însăși drept Corp subiectiv și viu iar savantul nu în calitate de savant, ci în calitatea sa de atare ființă poate nu doar să întoarcă paginile cărții și să o citească, ci și, în același fel, să înfăptuiască o operațiune științifică oarecare, să manevreze un aparat, să apese un buton, să urmărească traseul unei variații pe un grafic, să surprindă, în sfârșit, rezultatul experienței celei mai sofisticate, rezultat care se înfățișează în mod inevitabil ca un fapt sensibil
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
informaticii va fi cea a cretinilor. Dar ce putem spune despre dispozitivul obiectiv care a luat locul vieții? Ceea ce este dispus ca dispozitiv instrumental al "acțiunii", și astfel ca acțiunea însăși redusă la mișcările sau la deplasările obiective care se înfăptuiesc într-un astfel de dispozitiv, vrute și permise de către el, este dispus de către știință. Fundamentul dispoziției dispozitivului este știința naturii la toate nivelurile dezvoltării și complicării sale, adică în ultimă instanță totalitatea teoriilor fizice. Totul este construit de către știință, în funcție de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
implicită a vremurilor noastre, potrivit căreia nu există o altă realitate în afara celei obiective și susceptibile a fi cunoscute din punct de vedere științific. Progresul tehnic, care era perceput în mod tradițional ca efect al unei descoperiri teoretice "geniale", adică înfăptuite de un individ excepțional (Pasteur), și-a schimbat și el total natura. Prin această mijlocire a activității individuale a inventatorului și a vieții sale proprii, el era legat de progresele culturii în general și perceput ca una dintre ramurile acesteia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Prin această mijlocire a activității individuale a inventatorului și a vieții sale proprii, el era legat de progresele culturii în general și perceput ca una dintre ramurile acesteia. Însă nimic asemănător nu se regăsește astăzi în dezvoltarea tehnicii ce se înfăptuiește ca autodezvoltare. Putem doar spune că: dacă se dau tehnicile a, b, c a căror compoziție este tehnica d, aceasta din urmă va fi produsă, în mod inevitabil, ca efect cert al lor, puțin importă de către cine și unde. Astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
drept constituire a acestor idealități fizico-matematice, este o activitate subiectivă, așa cum am văzut; faptul că ea nu se oferă niciodată obiectivelor științei și că aceasta din urmă nu face niciodată din ea tema cercetării sale nu o împiedică să se înfăptuiască, iar această înfăptuire arată deja în ea însăși, în efectivitatea operației sale, că știința nu domină nicidecum totalitatea realului și nici nu o exhibă în integralitatea sa în câmpul obiectelor sale și teoriilor sale: ea a lăsat să-i scape
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fel, să trebuiască ales între ele. Asupra acestui caracter singular, deja întrevăzut de problematică, este nimerit să revenim. Știința, știința matematică a naturii a scos din joc calitățile sensibile ale acesteia, adică lumea-vieții și viața însăși. Că această știință se înfăptuiește ca o modalitate a vieții și, prin urmare, ca o formă de cultură, asta o spunem noi căci pe ea nu o interesează câtuși de puțin. Scoaterea din joc a vieții capătă din acest moment două semnificații diferite. Una, șubredă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
științifică, ni se dezvăluie astfel sub înfățișarea unui paradox. Pe de o parte, știința este un mod al vieții subiectivității absolute și îi aparține pe de-ntregul. Cu toate acestea, pe de altă parte, fiecare dintre operațiile subiectivității științifice se înfăptuiește ca scoatere din circuit a acestei subiectivități, în așa fel încât, concentrându-se asupra ființei care este acolo în față și considerând-o drept singura ființă "reală" și "adevărată", îndepărtând și respingând în neant tot ceea ce nu este aceasta, ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fizico-matematice și pe celalalt în această viață, care nu este decât aparența celor dintâi, un soi de epifenomen a acelui ceva a cărui realitate este constituită din molecule și atomi. Știința se află în aceeași duplicitate, dacă este adevărat că, înfăptuindu-se ca o modalitate a vieții transcendentale, ea o nesocotește pe aceasta, care nu îi furnizează numai idealitățile pe care le tematizează, ci constituie mai întâi de toate, din acest motiv, însăși ființa sa. Când îl opunem științei pe acest
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
principiale, se naște o anumită voire, voirea acestei suferiri de a nu mai fi ea însăși și pentru aceasta de a nu mai fi viață. În viață mișcarea autonegăriii sale nu se produce în mod misterios: ci mai curând se înfăptuiește ca propria sa mișcare, în măsura în care, condusă pornind de la Suferirea primitivă în suferință, mai degrabă decât să se abandoneze acesteia și lentei sale mutații în contrariul său, i se pare mai simplu să i se opună cu brutalitate, să respingă această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
transformare interioară a Individului, nu se ia pe sine drept scop, așa cum nici nu rezultă din sine ca dintr-o "cauză". Care este scopul său? Care este cauza sa? Faptul de a da fiecăreia dintre puterile vieții libertatea să se înfăptuiască după propria voință, adică să se sporească pe sine, de vreme ce ființa oricărei puteri și a vieții înseși ca putere a tuturor puterilor, ceea ce face din fiecare dintre ele ceea ce este, este sporirea de sine. Astfel în orice fapt de cultură
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
societăților în totalitatea lor autonegarea vieții în care se transformă proiectul său aberant. De aceea ea trebuie să lase să transpară în ea, în același timp cu această autonegare, patosul care o susține. În cele din urmă, autonegarea vieții se înfăptuiește în două moduri: pe planul teoretic, odată cu această afirmație că nu există altă cunoaștere în afara cunoașterii științifice; pe planul practic, pretutindeni unde se realizează, într-un fel sau altul, negarea practică a vieții. Știința însăși este o negare practică a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și mai adânc asupra termenului "obiectiv" sau "obiectivitate", care, dacă desemnează în mod primitiv ființarea naturală și în același timp condiția sa, sfârșește prin a include în el orice alt lucru, viața, tocmai, și auto-afectarea sa? Faptul că aceasta se înfăptuiește independent de ek-stază și înainte de ea și că nu este niciodată constituită de ea nu împiedică reprezentarea sa posibilă într-o lume, în așa fel încât, s-a spus, această reprezentare nu este decât o simplă reprezentare, ea nu ne
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cu istoricitatea, cu socialitatea, cu psihismul, cu limbajul perceput drept cuvânt primitiv, drept capacitate de a vorbi cu tot atâtea categorii transcendentale care își găsesc definirea în esența vieții, care sunt propriile sale categorii, modalitățile fundamentale potrivit cărora ea se înfăptuiește ca experiență a lumii în sine. Cum poate un asemenea Fond adică Abisul unei subiectivități radicale să fie un fundament pentru tratarea obiectivă a fenomenelor umane și mai întâi pentru propria lor obiectivitate, în ce fel ceea ce se sustrage din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se dă ei înseși în propria sa realitate, la drept vorbind nu așa cum este, ci așa cum devine, adică în sporirea de sine a acestei autodăruiri și astfel în dezvoltarea și exaltarea tuturor puterilor sale? Astfel de moduri în care se înfăptuiește singura cunoștință posibilă a vieții în calitate de experimentare a sa de către ea însăși, în calitate de praxis, nu sunt nimic altceva decât modurile tradiționale ale culturii, adică arta, etica și religia. Sau, dacă proiectul în sine aberant al unei cunoștințe obiective a vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
obiectivi ideali care au luat locul vieții, nicidecum pentru a o cunoaște această cunoaștere tocmai este iluzorie -, ci pentru că, și asta încă din stadiile cele mai primitive ale activității sale, viața avea nevoie de aceste repere pentru a se putea înfăptui și mai cu seamă pentru a putea subzista în cazul de față pentru a schimba bunurile pe care le produce în vederea supraviețuirii sale. Odată cu economia politică adevărul științei galileene aplicate omului, adevărul "științelor umane" în general ne izbește drept în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe aceasta din urmă. Singura capabilă a înțelege că a-i substitui vieții reprezentanți care se dau drept echivalenți ai săi este actul proto-fondator al economiei politice, ca și al oricărei științe umane în general, este doar privirea transcendentală care înfăptuiește distrugerea acestor științe pentru a exhiba posibilitatea fondatoare, adică geneza lor. Aceasta din urmă nu este doar teoretică, ea nu se mărginește doar la a arăta cum se construiește sistemul entităților economice muncă, valoare etc. care se prezintă ca echivalând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a naturii ce se actualizează într-un praxis colectiv fiecare viață are nevoie, pentru a pune stăpânire pe ceea ce îi revine din produsul global, să evalueze partea sa de muncă din munca tuturor și, astfel, să o măsoare. Când se înfăptuiește în științele umane cărora le-a dat naștere, proiectul galilean este așadar ambiguu, subordonându-se unor motivații cu totul diferite. Uneori este vorba de a îndepărta viața, de a elimina tot ce este "subiectiv" și nu este resimțit decât ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care sunt Istoria, Economia, Societatea și în diversele moduri de structurare pe care le îmbracă acestea succesiv și care le conferă de fiecare dată forma lor concretă. Odată cu ipostaza acestor totalități obiective care revendică pentru ele titlul de Ființă, se înfăptuiește o răsturnare unică în ordinea lucrurilor: nu pentru că există indivizi vii există o Istorie; acești indivizi există, sunt ceea ce sunt în orice caz, fac ceea ce fac și gândesc ceea ce gândesc pentru că există o Istorie și în funcție de ritmul acesteia, de caracterul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceasta. Prin faptul că este îndepărtată, atât cât se poate, din tematica cunoașterii obiectiviste precum și din ansamblul procedurilor și comportamentelor tehnice pe care le generează aceasta, viața nu încetează să subziste acolo unde se află și nu contenește să se înfăptuiască. Însă, deoarece aceste moduri de înfăptuire nu mai sunt integrate în proiectul general al unei culturi care să le ia pe ele însele drept scopuri, ci sunt mai degrabă lăsate de capul lor, lipsite de orice stimulare și de orice
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se inversează în voirea monstruoasă a autonegării și autodistrugerii. A sosit clipa în care practicile barbariei nu mai pot fi trecute sub tăcere. CAPITOLUL VI PRACTICILE BARBARIEI Numesc practici ale barbariei toate modurile de viață în care această viață se înfăptuiește sub o formă grosolană, frustă, rudimentară incultă, în contrast cu formele elaborate care nu mai sunt numai cele ale artei, ale cunoașterii raționale, ale religiei, ci care se regăsesc la toate nivelurile activității umane, inclusiv la acela al conduitelor elementare legate de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
teleologia imanentă a vieții în care se înrădăcinează orice etică posibilă. Nu etica teoretică sau normativă care își reprezintă finalități sau valori, ci etica originară, sau, mai curând, etosul însuși, adică ansamblul proceselor reîncepute la nesfârșit în care viața își înfăptuiește esența. Această mișcare trebuie aprofundată pentru a înțelege mai bine, în același timp cu adevărata natură a culturii, care este această mișcare, originea practicilor barbariei, care purced de asemenea din ea. Mișcarea vieții de a se continua sau de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ceda locul și a se transforma în ele, ci ca ceea ce rămâne în sine în Noaptea abisală a subiectivității sale, pe care nici o auroră nu o risipește vreodată. Și totuși aici, în această Noapte nepătrunsă și prin mijlocirea sa se înfăptuiește istorialul Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care această Suferire este ajungere în sine, sporirea de sine a ceea ce prisosește în sine, iar suferința conservării se transformă în beția prisosirii. În măsura în care aceasta este surprinsă în specificul său ca operație a Vieții și consecință a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]