542 matches
-
crai cât pot fi de crocanți, își dau întreaga silință să facă din dânșii victimele lor. Robin a fost una dintre aceste mari victime ale acestor femei, cât de șterse... Dar sufletul lui n-a vibrat, nu s-a lăsat înfiorat decât o singură dată în viață. "Patricia, îmi spunea, auzi tu, Paty, am făcut atât de multe mezalianțe biologice, încît, în fiecare dimineață, îmi vine să-mi decojesc fiecare milimetru de piele și să mă duc să mi-l adap
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
depărtau acum ținîndu-se gât după gât, dîndu-și unul altuia replicile, în semn de jubilație, nu din Shakespeare, cum poate unii ar fi crezut, ci din Opera esoterică a aproape necunoscutului scriitor Adrian Serafim: - Yagdar nu știe ce-i îndurarea!... tună înfiorat primul bărbat, cel durduliu, arătîndu-se complet transformat în privința rafinamentului literar, cu care, de curând, fusese, cât de cât, împropietărit și în care nu scăpa ocazia să se bălăcească. - Cunoaște poveștile multor bărbați... îl acompanie discret și îngrijorat acela care se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de cununie în mâini. Flăcările lor tremurau, se stingeau aproape, clipind, apoi iar se însuflețeau. - Așa, nașule! striga Aglaia. Zi! Zi! Acesta sărea tot pe ciucite, își apleca burta, lanțul lat de la brâu sălta și el, mustățile i se ascuțiseră, înfiorate. Dogarul îi ținea hangul, apoi rudele de la (c)bor, când pe vine, când cu palmele de pământ, chiuind de se stingeau lămpile. Intrară și muierile în rând. Se încurcau în rochii, dar tot aprige. Nădușiseră și nu se lăsau. - Zi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rămăseseră Gheorghe cu ucenicul. Noaptea veni repede, umedă și senină. Își împărțiră locurile. Paraschiv ținea tira la un dâmb, în drumul căruțelor, lângă rampă. Sub ei se vedea lumina bordeiului și în țarcul întunecat se mișcau umbre mari. Armăsarii sforăiau înfiorați. Pungașii auziră copitele potcovite bocănind și nechezatul unuia mai neastâmpărat. Apoi se lăsă liniște. Așteptară așa, vreme de un ceas, culcați pe burtă, ronțăind fire uscate de buruiană. Cerul se limpezea peste malul de pământ. O dungă zăpezie se ivea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
abia înverzite, acoperite cu gunoaie, și de acolo, de sus, pe lângă țevile unsuroase, se avântau în fundul negrii și adânc, unde se încurcau cățelele chivuțelor. Câinele croitorului se oprea departe, mirosea și, cu ochii lui ageri, își alegea potaia. O târcolea înfiorat, cu coada ridicată, mârâind. Se apropia și lătra scurt. De sub colții albi scotea limba lui lungă și băloasă, urla aproape de cățeaua înspăimîntată și se lingușea. Vinețiii oltenilor se repezeau și ei și se încăierau. Dulăul nu se juca. Rânjea o dată cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zise el surâzând, ce-mi taci, copilo... ah! floarea vieții mele, îngere! Glasul lui tremura de emoțiune, el plângea de amor... Ea-i cădea mereu cu capul pe sân - părea că adormise în brațele lui. "Ce frumoasă este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
subțire a flăcării de sulf. Pe șesurile străvechi au trecut poate hoarde muzicale, purtînd pe umerii lor, În loc de buzdugane și suliți, flaute, viori și piculine, violoncele, cornuri și trîmbițe, și de atunci, din viorile prefăcute În rădăcini, au crescut paltini Înfiorați, din flaute au crescut fagii, din piculine mesteacănii, din violoncele și contrabasuri stejarii și jugaștrii gravi, din cornuri și trîmbițe sonorii cedri, din harpe teii melancolici, din țitere subțiraticii plopi. Prin coroanele lor bogate vei deosebi Încă fiorul de alămuri
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tensiunilor interioare și agent, ca atare, al metamorfozelor celor mai neașteptate. Bucuria poetului e, Înainte de orice altceva, aceea de a surprinde momentul „cînd elanul se imprimă În arbore și-n slovă”, cînd „pasul [e] ca un arcuș pe struna potecii Înfiorate” iar „un metal răspunde sub deget ca o coardă”. Tot așa, „din amnarul frunții scapără singurătatea clară”, „Fiecare pas Încearcă rezonanța de marmoră a aerului”, „MÎna ca dintr-un pian, deșteaptă cîntecul - surîsul / Și pasul se regăsește sprinten pe bolovanii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
peste acest peisaj securizant și se oprește, strategic, la marginile lui. Nici o dorință, la CÎrlova, de a depăși „fruntea prea măreață” care Înconjuară acest loc de petrecere și de jale. GÎndul nu merge mai departe decît privirea, iar privirea, ușor Înfiorată, străbate drumul invers. Există, e drept, și cerul, ca element cosmic, Însă cerul nu tulbură În nici un fel acest peisaj. Singura lui Însușire În Înserare este aceea că „s-arată acum mai cu răcori”. Nici un gînd de evaziune, nici o dorință
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
curgător. În acest limbaj, azi pitoresc, impracticabil, se manifestă o mare grijă pentru a surprinde secretul unei arte dificile. Conachi elimină cuvintele care lovesc auzul (grija lui cea mai mare este muzicalitatea versului!) și strică noima stihului. Căci, cum, fulgerînd, Înfiorați intră În legături rele cu alte cuvinte și poetul face o demonstrație În acest sens dînd pentru un vers mai multe variante. Un cuvînt nu trebuie, apoi, prea adesea pomenit, pentru că „sluțește” stihul și acest păcat este de neiertat. O
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Hangerliu. Probabil nici nu se știa și, de altfel, acuzații erau judecați pentru afacerea Dan Bogdan. Nu mai puțin, Suflețel ședea într-o continuă panică. - A venit, zicea infirmiera, un domn care dorește să vă vadă. Suflețel țâșnea în sus, înfiorat. . - Militar? . - Nu, un domn civil. . - Cum e la față, gras, slab? . - E scund și gras, un domn mai în vârstă. - Cum îl cheamă, n-ai întrebat? Spune-i că nu știi dacădoctorul permite, întreabă mai întîi de nume. Vizitatorul nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Aimez-vous Brahms? la Ultimul tango, iubiții se găsesc, se regăsesc sau se pierd definitiv, în umbra marilor figuri tutelare ale lui Ingrid Bergman, Anthony Perkins sau Marlon Brando. Cât de vulgar m-aș fi simțit să intru, în acest scenariu înfiorat, cu cizmele adevărului prozaic, mărturisindu-i tânărului în uniformă albastră că melancolica doamnă de lângă mine merge de fapt la Paris ca să-și întîlnească soțul, după un scurt detur de afaceri prin București! N-aș fi riscat oare să-și spună
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dar pot remarca unele versuri. Călin cântă florile târzii de toamnă și el simțea, în mod sincer, milă și iubire pentru ființa lor gingașă, biciuită de ploaie și vânt și, lucru însemnat, reușește să ne transmită și nouă simțirea lui înfiorată: Crizanteme, crizanteme, flori târzii, Biciuite de vânt aspru și de ploi, Cu noian de frunze moarte, ruginii, Cade bruma argintie peste voi! 363 Și‐ n grădinile golite și pustii Oare câte doruri îngropat‐am noi, Crizanteme, crizanteme, flori târzii Biciuite
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
de brazde Crengi plecate o ascund Și în brațele-mi întinse Să alergi pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraji. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de tei! Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci... Vom visa un vis ferice, Ingâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
noapte la capătul Vămii, privind mulțimea strânsă pe celălalt mal al canalului, În piața San Marco, petardele și rachetele care explodau, hărmălaia celor ce sărbătoreau sosirea noului an, fără să știe ce le pregătea acesta. Nu mai există barbari, murmurase, Înfiorată. Sunt toți Înăuntru. Ori poate că noi am rămas afară. Să-ți spun de ce suntem noi doi Împreună În noaptea asta? Fiindcă tu știi că șiragul pe care Îl port acum la gât e din perle autentice. Nu pentru că te-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
au alte treburi mai serioase... Și e adevărat. Acum de exemplu, au probleme cu aplicarea unei noi metode la cultura napilor (rîde) Irina: Val, potolește-te! Val: Nu pot, zău, nu știu ce am că de la o vreme, rîd... rîd... rîd... Irina: (înfiorată) Cum adică de la o vreme?! Că doar dimineață nu aveai ticul ăsta?! Val: (devine atent, chinuit de atent) Care dimineață? (întrebarea sperie) Mă rog, important e să nu vă faceți griji. Situația noastră va fi rezolvată. Maria: (revoltată) Auzi! Situația
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Divinității revelată profeților, ultima Sefira din Arborele Sefirot, de care ne putem folosi pentru a putea urca mai apoi ca pe scara lui Iacov. Identificarea, percepția acestei lumină-energie se poate realiza în rugăciune și bucurie, în fapte bune și închinare înfiorată. Ea se află în noi, în adîncul cel tainic al inimii și nu așteapă decît a fi slobozită ca să ne identificăm cu ea și astfel să ne reîntoarcem la Tatăl. Există similarități între gnosticismul antic și gîndirea lumii postmoderne. S-
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
având "sistematic o fotografie ca un indiciu despre conținut"399 deasupra. Despre autorul lor eroina declară, cu amprenta stilistică obișnuită, că provin de la "un tip...puțin cam haloimăs"400, dar "simpatic"401, în vreme ce Fred Vasilescu, cu glasul înmuiat și memoria înfiorată deja de identificarea ghicită, spune abia reușind să mimeze indiferența: "Parcă l-am văzut undeva..."402 Răspunsul vine ca o ghilotină: "E unul Ladima...a murit."403 În Epilog II, accidentul cauzator al morții lui Fred Vasilescu e prezentat intertextual
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pe grumaz mi se lasă, un guler jilav de mătasă. 4. Ce galeș mă-ncinge cu capse de calme răcori peste coapse. 5. Ce blând sânul stâng mi-l săgeată cu lungi, hieratice lame, de dulce otravă, Adame". Sau o înfiorată Deschidere: "1. La mărul de aur, timp surpat, priponit, în sine însuși încolăcit, încremenită larvă balaur, la mărul de aur. 2. La mărul de aur din Paradis, limpede crisalidă, timp inert, interzis, sacră omidă așteptând sărutul promis, la mărul de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
argumentul principal în favoarea rațiunii infailibile și, implicit, a sănătății psihice, mult prea des invocate în discurs. Timp de șapte nopți, servitorul urcă în camera stăpînului său, supraveghindu-l într-o tăcere patetică. În cea de-a opta seară, la strigătul înfiorat al bătrînului, trezit subit în miez de noapte, personajul face întuneric și rămîne nemișcat, în spațiul ușii întredeschise, timp de o oră, sporind groaza victimei și împingînd tensiunea spre cote paroxistice. La capătul unui întreg ceas de așteptare, bătrînul scoate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un final, i se revelă lui Ishamel, arată terifiant, păstrînd toate trăsăturile unei sacralități întunecate (fără jumătate dintr-un picior înghițită, după o confruntare directă, de balena albă! și cu o cicatrice care-i brăzdează adînc obrazul, Ahab, conform percepțiilor înfiorate ale naratorului, se instaurează în ierarhia vaporului său aidoma un rege în vechile autocrații). Căpitanul privește marea (cu un concept al lui Gabriel Liiceanu) ca "limita de depășit" și, de aceea, arogant, îi sfidează pe cei care îl îndeamnă la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
primul volum: "Poeta apare pe scenă, țănând într-o mână capul, iar, în cealaltă, corpul unei păsări tăiate, pentru a reface legătura dintre cele două părți. Gestul exprimă nu numai duioșia, ci și senzualitatea, întrucât ne-o închipuim pe salvatoare înfiorată, ca de-un curent electric, de trecerea prin sine a ultimului spasm de viață al păsării"173. Spuse într-un ton grav, primele poeme ale Ilenei Mălăncioiu, dedicate sublimei vârste a copilăriei, conțin o retorică specifică unui romantism întunecat sau
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin derivă făptura minusculă a ideii. Nestatornică prin efemeritate și diafană prin lumina interioară a întrupării ideea e tot atât de vie precum lumina ochilor face să ne desfătăm mintea avidă și de cele mai multe ori gravidă de-atât vid curtenitor. Lămuritoare și înfiorată, ideea răsare în mintea noastră doar atunci când nu știm cum arată.
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
descoperi că Leiba, bolnav deja recunoscut ca atare, nu-i este alături. Odată cu privirea mirată a Surei, unghiul de acțiune se limpezește și se canalizează în direcția dorită de narator: femeia "deschise oleacă fereastra; atunci auzi gemete înfundate la poartă. Înfiorată, coborî iute pe scăricică. Gangul era luminat. Ieșind pe gang, femeia fu izbită de o grozavă priveliște". Abia acum i se dezvăluie lectorului, și aceasta grație conștiinței reflectorii a unui personaj secundar, dimensiunile atrocității: "Zibal ține ochii ațintiți asupra unui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
o priveliște anostă, dezgustătoare. Pretutindeni se încuibase mirosul de cojoc umed și de iuft. Și pentru totdeauna". Pentru a se elibera din coșmarul impurității provocate de intruziunea "străinului", eroina, posedată de un spirit tragic, nu are alternativă. Preparativele sunt transparente: "Înfiorată, ea-și îmbrăcă paltonul îmblănit din dulapul în care mirosul impur nu putuse să pătrundă. Îți acoperi capul cu șalul și porni zorită spre ieșire". Abia acum, în pragul unui suicid maladiv, realizează femeia că singurul ei amant, cel pe
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]