560 matches
-
-mi încălzesc un ceai. N-aveam altceva. Ceai cu biscuiți. După ce-am mâncat, mi-am aprins o nouă țigară și m-am întins în pat. Mă preocupa visul din care abia mă desprinsesem și care, dincolo de unele amănunte trăite, înfipte ca niște spini în carnea mea, fusese destul de exact în esența lui; undeva în memoria mea exista într-adevăr un zid, care mă despărțea de trecutul meu. Când țigara a ajuns să mă ardă la degete, m-am ridicat, am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
insectă. Mă preocupă altceva decât fidelitatea ei, o dificultate la respirație pe care o simt de câteva zile. Parcă mă înăbuș uneori. Din pricina asta sânt aproape placid, iar ea fierbe. Aseară a vrut să mă oblige s-o doresc. Sta înfiptă în fața mea în timp ce-și trăgea ciorapii. Am privit-o lung și i-am zis candid: "Parcă s-a dus un fir". S-a înroșit violent și m-a privit cu ură. "Tîmpitule", a șuierat printre dinți. 23 decembrie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a târgului, asemuită de un specialist cu un șvaițer, dată fiind mulțimea de hrube, tunele și pivnițe, ale căror istorii au fost deslușite în foarte mică măsură. Cum, necum, cu soluții tehnice originale ăcAșamplasarea fundației pe o rețea de piloni, înfipți zeci de metri în sol) hotelul a fost ridicat și a trecut cu bine peste toate zdruncinăturile telurice de până acum. Dar, după acest prolog cam stufos și aparent fără legătură cu munca de miliție , să revin la motivul pentru
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
o particularitate fascinantă a limbii japoneze. Tipul de locuire în lume diferă fundamental, la japonezi, de cel prefigurat în limbile indo-europene. La noi, totul se construiește în jurul subiectului: nu există perspectivă asupra lumii care să nu pornească de la subiectul atotputernic, înfipt bine în centrul universului, în multe limbi țintuit întotdeauna în "capul trebii", recte al propoziției, al afirmației despre sine și despre celălalt, sau, oricum, subînțeles acolo. Obiectele nu există decât în măsura în care ne îndreptăm noi spre ele organele de simț și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
o parte și de alta, foșnet de frunze și ciripit de păsări, scuar de flori și iarbă pe margini, clădire albă, întinsă pe o mare suprafață, coridoare la dreapta și la stânga, cu covoare strălucitoare, uși albe cu câte un număr înfipt discret, de o parte a coridorului, și ferestre cu perdele albe ce coborau până la jumătatea zidului, filtrând lumina fierbinte, de cealaltă parte. Ajuns la capăt, cu florile de toate culorile acum în mână, ciocăne ușor într-o ușă din spatele căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prezente și cele pe care memoria ei le aducea înapoi, privea lărgirea cu indiferență, cu o imobilitate răbdătoare și când anotimpurile au încetat să se mai perinde în acea nebunească sarabandă, era surprinsă că pe pământul acum lățit vrând-nevrând stăteau înfipți aceiași arbori ai parcului, cu ramurile legănate în adierea călduță, pe care îi urmărea cu ochi obosiți prin perdeaua ușor fluturată de adiere, numai ochii mișcându-și-i, altfel cu totul imobilă, stând pe o parte, în mijlocul patului, ușor ghemuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Era doar o neîmblânzire în el, de parcă întreaga viață n-ar fi făcut altceva decât să se împotrivească lumii și i-ar fi fost nefirească și de neînțeles o altă atitudine. Drept și dârz și tăcut, cuprins de o tristețe înfiptă adânc în găvanele ochilor. Împins dintr-odată de noutatea agresivă într-un teritoriu neștiut și în care nu știa să se apere. Dar incapabil să cedeze lupta și să se retragă înfrânt și să-și spună: până aici n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Hunjao și din Lunghua, unde oasele morților rămași neîngropați se ridicau În fiecare primăvară la suprafața cîmpurilor de orez. Războiul adevărat Însemna miile de refugiați chinezi care mureau de holeră În lagărele de la Pootung și capetele Însîngerate ale soldaților comuniști Înfipte În țepi de-a lungul Bundului. Într-un război adevărat, nimeni nu știa de partea cui era și nu existau steaguri, comentatori sau Învingători. Într-un război adevărat, nu existau inamici. În contrast, viitorul conflict dintre Anglia și Japonia, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu o bucată de brânză și creează unde care se înșurubează în jur cu viața, a fluturi, a curcubee, și râsul meu le face să danseze, să-și schimbe culorile de la unul la altul, într-o plăcere de gheare viguros înfipte dintr-o carne în alte, până la sângele care se sparge în sfere albe, roșii, fără gravitație, zâmbetul lui mă saltă cu lava din tălpi, măi?! ție îți cam place de el, spune Cezar, da, cum să nu, și tu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
oprea, de obicei la un pas înaintea mea și mă cântărea din ochi de la o înălțime, pe care atunci o socoteam amețitoare, revoltat la început și dezarmat mai apoi de seninătatea îngerească a privirilor mele. Parcă-l văd și acum, înfipt, cumpănind pe degetele ciolănoase și neobișnuit de lungi un „Rostopf” oxidat, cu locomotivă pe cadran. Tic-tacul ceasornicului se auzi deslușit până în fundul clasei. - Ce-i cu ăsta? întrebase el pereții, catedra și soba de teracotă într-o dimineață la unsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai risipi niciodată. Intrase încetișor în camera mea. Totuși, deși eram așezat cu spatele spre ușă și nu o puteam zări, o recunoscui după mers. - Laura, vino mai aproape, spusei, fără să-mi ridic privirea de pe manuscris, cu penița tocului înfiptă în punctul unui semn de întrebare. - Mama dorește să te vadă și te roagă să treci pe la noi, zise Laura, apropiindu-se de masă. Am privit-o. Ea schiță un zâmbet confuz. Era palidă și frumoasă. Nici când n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Bălanul acesta pleșuv avea în privire expresia pruncului cu degetul în gură. Mustața lui închipuia un semicerc blond și bine împlinit, pornit din josul nărilor, peste gură, înspre bărbie, până lângă vârful ei. Cu căpățâna mare și rotundă, cu pince-nez-ul înfipt mult prea jos de rădăcina nasului bombat, cu pleoapele lăsate cât jumătatea doileului, de sub ale căror gene spălăcite, perechea unor ochi de crap, priveau imobili pe deasupra ochelarilor, Peter Altenberg a trecut viața prin imaginar, și nu s-a trezit poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
încât amintirea ei după atâția ani trecuți, îmi mai este vie și acum. Coborâșul fu anevoios. Drumul îmi părea mult mai lung. Pictorul Egon rămase în urmă. La o cotitură a potecii l-am zărit în fața unei căsuțe de lemn, înfipte chiar pe muchia prăpastiei. O fată cu părul de aur ieșise să-l întâmpine și acum râdeau împreună, scăldați în argintul și purpura amurgului, cu ochii plecați înspre râpă. Pe Hilda, amanta oficială a pictorului, o cunoșteam pe atunci numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
arătătorul îndoit, după care își vedea mai departe, de treburi. Robert gândea și ciripea ca o păsărică, ciugulea din belșugul recoltelor și se așeza apoi, senin, așa cum vrabia s-ar așeza să se odihnească, după ospăț, chiar pe pălăria sperietoarei înfiptă în mijlocul livezii. De aceea l-am iubit și tot din această pricină plecarea lui în altă țară m-a îngrijorat peste măsură. Ce s-a făcut oare din păsărica împinsă poate de fatalitate între oameni străini, iarna, fără adăpost? Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
vorba blajină a încercat să desferece poarta de ramă a splendidei mele izolări. Și mai urâtă este moartea în toamna mohorâtă a marelui oraș, când orientul scăldat de soare și ape albastre, corăbii sprintene se vor strădui să smulgă ancorele înfipte adânc în așteptarea celui care am fost. ă În curând voi fi dus, totuși, în duba neagră, la cuptor. Mașina va trece grăbită chiar pe străzile copilăriei mele, pe unde am fost fericit atunci când nu cunoșteam abecedarul, știind să citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
putea În plămânii săi bolnavi. Vorbim despre Aberdeen: nu o să se oprească până În martie. — Prostii! Vocea era adâncă, autoritară și venea exact din spatele lor. Logan Își răsuci capul și Îl văzu pe inspectorul Insch, care stătea În ușă cu mâinile Înfipte În buzunare. Nu-l asculta pe comisarul McRae, vrea să te tragă pe sfoară. Insch păși pe prima treaptă, deja aglomerată, silindu-i pe ceilalți doi să se dea precaut la o parte. — Nu o să se oprească până În martie? spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
prospere, cu oameni bine Îmbrăcați; Taft și Hotchkiss, care-i pregăteau pe bogătașii Vestului Mijlociu pentru succesul social de la Yale; Pawling, Westminster, Choate, Kent și Încă vreo sută, care aruncau pe piață, an de an, tipul lor de absolvent bine Înfipt, impresionant la modul convențional; cu stimulentul lor mental, examenele de admitere; cu obiectivul vag formulat Într-o sută de circulare -de a „Transmite o Temeinică Educație Mentală, Morală și Fizică, de Gentleman Creștin, care să-l facă pe băiat apt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aveau s-o mai vadă Velasco și ceilalți osândiți. Gardul din pari de bambus se deschise. Convoiul se opri. În așteptarea morții, osândiții nu mai aveau strop de sânge în obrajii bătuți de vânt. În mijlocul gardului din pari stăteau proaspăt înfipți trei stâlpi înconjurați de paie și vreascuri. Se ridicau drepți întocmai ca niște călăi înalți de stat. Pe când temnicerii legau din nou mâinile celor trei, slujbașul de la judecătorie se apropie de ei. — Ia ascultați, tot nu vreți să vă lepădați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tras ca într-un dușman, poate tot așa cum au împușcat gardienii lui Smirnov în Ilie Ilașcu, numai că cei care au tras în icoană n-au făcut-o cu gloanțe oarbe, ci cu gloanțe adevărate: ele mai stau și acum înfipte ca o durere în brațul, gâtul și umărul sfintei. Constantin Chirilă găsește niște afinități între destinul acestei icoane și cel al Basarabiei, inclusiv al lui Ilie Ilașcu... Când am ajuns odată cu o mașină la poarta casei din Taxobeni, maica Natalia
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Hitler. Este în cele din urmă prins de Gestapou și, înainte de a fi condamnat la decapitare, i se smulge ultima iluzie, că acțiunea lui ar fi folosit la ceva: i se arată pe o uriașă hartă a Berlinului niște stegulețe înfipte exact prin locurile unde el însuși depunea de fiecare dată manifestele; ele erau aduse voluntar de oameni la Gestapou și, cu ajutorul lor, care declarau strada unde au fost găsite, s-a putut întocmi o hartă, și apoi, prin calcule și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de confortul necesar - poate indispensabil. Ele însele mi-au fost îndrumătorii lecturilor și au ajuns să reprezinte în ochii mei mai mult decât niște repere de neînlocuit.” Gheorghe Schwartz 776. „De mă târăsc cu jnepii și scaieții, Te vreau cuțit înfipt vieții. De-ngenunchez sub joagăr de furtuni, Vreau, cartea mea de fier, să mă răzbuni.” Radu Gyr 777. „Despre cărți, la fel ca și despre oameni, se pot zice la fel de multe câte momente sunt dedicate acestor ziceri. Acesta este și
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
îi spusese Lică cu vocea rece și modestă a unei mustrări cuviincioase. Sia deschisese la el ochii prostiți. Ce, era nebun? Erau 19 ani de când îl auzea vorbind și acum nu-1 mai recunoștea. în zidirea ei compactă, clătinarea ideilor puține, înfipte adine, făcea să se cearnă un moloz ce-i zăpăcea orice 206 207 înțelegere. Ieșise după el pentru ca, în sfârșit, să-1 vadă, căci -icolo în birou nu-1 văzuse, să-1 audă, căci nu-1 auzise, și să-i vorbească, cum aveau ei
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
acum își redusese lupta la un obiect unic: să plece Sia! Era gândul ce-i venise încă de la început ca cel mai firesc. Atitudinea însă de sfinx a lui Rim și nesimțirea Siei erau obstacole neprevăzute. în mintea Linei rămânea înfiptă ideea plecării. Cauzele se ștergeau aproape, era acum o ambiție și un scop în sine. Lina era supărată și pe Nory că n-a vrut să se amestece; credea, poate, că prin intermediar lucrurile s-ar fi aranjat mai bine
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
simțindu-și obrazul fibros din efortul de a nu se dezlipi de cellalt, fixă, cu ochi de asasin, umerii lemnoși ai șoferului. Pe tot parcursul, omul acela nu clintise .. dacă tocmai atunci s-ar fi întors spre dînșii! ... Cu privirea înfiptă ca un junghi în spatele de manechin, Marcian căută a-1 pironi pe loc, pe când ritmic mâna i se închidea și deschidea pe dezmierdarea genunchiului viu. Acum, viteza nu se mai precipita în Elena. Din adâncul ei voința urca fermă, sigură
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
dispăru cu totul în zarea întunecată. Corl se simți atins parcă de un vânt de gheață. Vreme de multe minute, scruta încordat întunericul, sperând ca acel unic reper va redeveni vizibil. Dar nu văzu decât punctele luminoase ale stelelor depărtate, înfipte ca niște bumbi în catifeaua spațiului infinit. Deodată, însă, unul din punctele acestea începu să crească. Cu ochii la pândă, Corl văzu cum punctul devine o pată, apoi un glob luminos, din ce în ce mai mare, până când, drept în fața lui, apăru, cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]