521 matches
-
Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta nu, asta nu ne vor lua. Taina mare, feroce...“ Feroce, da, și plăpândă, în sughițuri de plâns și plăcere. Glasul se rupea, copleșit, și renăștea, cândva, târziu, într-o răsucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prelungi ale unor găini închise cu grijă, pe sus trec pescărușii care țipă urât și, tocmai de aceea, sfâșietor, agitația lor deasupra spațiului închis pentru păsările familiei e ciudată, insistentă, prelungă. Parcă vorbesc și parcă știu. O pasăre din cerul înroșit sfâșie aerul cald, se rotește deasupra, apoi vine săgeată spre casă, țintește geamul de la ușa de la intrare - sticla sclipea în soare -, cade ca-ntr-un picaj reușit de avion și pescărușul se lovește straniu de termopan, zgomotul e greu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
muncitorii care refăcuseră apartamentul Maestrului o vopsise, Tina ridică dușul de jos, îl fixează în suportul din perete și apa începe să curgă acuma pe ea, de la umeri pe sâni, se săpunește aprig, buretele freacă apăsat, se uită spre coapsele înroșite, luuung, până la degetele de la picioare. La genunchii umflați, la umflătura din spatele fiecărui genunchi, acolo unde se adună, din cauza inflamației, lichidul sinovial și presează... Doar că el nu știe, nu vede, ca totdeauna. Apa nu reușește să facă nimic din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca un pipirig, cu ochii sloi și oasele prelinse, mă prefăceam într-o boare de frig. plouă peste zăpada din noi plouă peste zăpada din noi, plouă cu sânge de rândunică, între dinții încleștați se încearcă să crească iarba. noroiul înroșit se substituie limpezimii din vene, un puls greoi ne gâtuie saltul, unul spre altul, iar mușchiul cel verde albește, în efortul de a găsi nordul. undeva, se crapă de ziuă, lumina picură în stropi de rășină brună și băltește. întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
venerabilei mele învățătoare, precum și al publicului cultivat -, trebuia să fiu considerat un fals. Ceea ce poate că e autentic la tine, mi-a spus el, este tocmai maniera ta de a te preface. Vă rog să mă iertați pentru ochii mei înroșiți, am spus. E din cauza unei inflamații cronice, nimic altceva. Și mi-am scos plăcuța de alamă lucioasă de pe reverul costumului, punând-o pe biroul lui. De fapt ce e scris pe ea? am întrebat. Paznică de muzeu, a spus el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
adânc și minuțios! Schimbă des perspectiva de la macrocosmos la microcosmos! Față de nici un alt poet nu simt atâta recunoștință ca față de Erwin Strittmatter. Și cuvintele lui Manfred Marklund despre scrisoarea de la tata s-au întipărit în mine ca arse cu fierul înroșit. Dacă scrisoarea va fi publicată, se va păstra pentru întotdeauna. Eu cred că ea este importantă. într-un fel, aparține cărții despre Biblia lui Doré, cea pe care eu o „spun“ la însărcinarea Bisericii. Aici nu poate exista nici o îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
nu erau deloc. Pașii pe care îi făceam erau atât de mici și de poticniți încât ai fi zis că sunt încălțată cu o pereche de cizme noi cu tocurile defecte. Cu călcâiele pline de bășici și tăieturi, cu carnea înroșită, fiecare pas - cu un picior parcă mai scurt decât celălalt - era o cumplită agonie. în săptămâna de după petrecere m-am gândit foarte mult la Luke. De fiecare dată când îmi aminteam cât de urât mă purtasem, îmi venea să intru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ce trece semeni din ce în ce mai mult cu maică-ta. Am izbucnit din nou în plâns. — Știi cu cine semeni? a zis mama într-o postură meditativă. Dacă-mi spui că semăn cu Brenda Fricker mă sinucid, am avertizat-o cu ochii înroșiți. Nu, nu, nu semeni deloc cu ea, m-a asigurat mama cu generozitate. Nu, semeni cu cum o cheamă? E o actriță. Cum o cheamă? —Audrey Hepburn? am întrebat eu plină de speranță. —Nuuuuu, a zis mama dând din mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu vine de la mine, trebuie să mergi să vorbești cu sora mea, Crăiasa Pădurii. Ea va putea să -ți desfacă legământul, spuse Uriașul și plecă spre marginea codrului, unde zărise o turmă de mistreți, care căutau, grohăind, jirul stejarilor proaspăt înroșiți. Bătrânul se îndreptă spre miazăzi, merse cale de două zile și două nopți și ajunse într-o poiană, unde lumina soarelui se prăvălea ca o cascadă deasupra pietrelor nemuritoare. Era o lumină care l învăluia, ca o cămașă de borangic
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
în el emoția. - Ah, mamă, ăsta-i un miracol, cred c-am fost martorul unui miracol, un adevărat miracol venit de Sus!, și rostind acestea, izbucni direct în lacrimi, lacrimi ce, de altfel, demult îi clocoteau lui sub pleoapele-i înroșite; plângea din inimă, cu tot sufletul, așa cum n-o mai făcuse niciodată în viața lui; până și el își dădea seama de lucrul acesta important. Solemn, îți fac promisiunea, continuă dânsul, că am să mă îndrept în întregime, că am
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre trupul lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau, unii cu alții, pentru marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
toți oamenii intraseră înăuntru. Micuțul era convins că se apropia o primejdie, ca atunci când cheruscii se târau pe brânci și omorau santinelele pe întuneric. Se îndreptă spre colțul sudic al castrului, de unde se auzeau bătăile ritmice ale făurarilor pe lamele înroșite. Se strecură în fierăria încălzită de foc, trăgând cu urechea la discuțiile oamenilor; astfel putu să audă - și viața lui fu scuturată de un cutremur - că acea Julia care murise „ca o cerșetoare“ în îndepărtatul Rhegium și din cauza căreia mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Ulixes, bucăți luminoase de marmură albă pe fundalul întunecat al pietrei umede. Miturile alese erau însă sinistre. În fund, într-o nișă, imensul trup al lui Polyphemos zăcea beat, adormit, iar Ulixes se apropia ca să-l orbească cu țepușa înroșită. În colțul opus, preotul Laocoon și fiii lui se contorsionau în strânsoarea șerpilor-de-mare. În mijloc, apa care țâșnea din stâncă alimenta un bazin circular, dar din apă se ivea, într-un enorm grup de marmură, monstrul Scylla. Sculptura, aleasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe brațe, deasupra mesei pe care era întinsă harta aceea faimoasă și fragilă. Îl trezi bătaia a două degete subțiri, dar puternice pe umărul drept; era bibliotecarul cel bătrân și pe jumătate orb, care, cu o expresie ironică în ochii înroșiți mărginiți de pleoapele pline de riduri, îl întrebă: — Grea învățătură, nu-i așa? Gajus se îndreptă de spate și încuviință. Iginus spuse, cu un dispreț plin de mândrie: — Gândește-te că tot ce te obosești tu să citești pe harta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o alta, mai cinică: „N-au crezut că va muri“. Se întoarse repede și, înainte să fie anunțat direct, îngrozit că avea să-și piardă controlul, încercă să se depărteze. Mergând, i se părea că strânge în palme un fier înroșit. Revolta, furia erau atât de mari, încât nu mai vedea nimic. Singurul său gând voluntar era să-și împietrească expresia feței, să-și înfrâneze dorința de a ucide, să se ascundă, să aștepte lăsarea noapții. Când murise Drusus, noaptea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
arunce în mijlocul acelei haite de lupi o oaie grasă. Gajus rămase împietrit de uimire. Apoi se gândi că nu aranjezi o căsătorie fastuoasă pentru cineva care trebuie să moară. În trupul lui, viața se redeșteptă. Tiberius îl privea cu ochii înroșiți, întredeschiși, urmărindu-i reacțiile. Era un vicleșug mai vechi; îi surprindea pe interlocutori fără apărare în primele secunde. Încercând să înțeleagă ce anume se ascundea în planul acela, Gajus întrebă simplu, cu un glas dezarmant: — Cum se numește? Pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
scape de teribila amintire a închisorii; ochii îi erau înroșiți din cauza întunericului îndelungat. Inferior stabat agnus... recită în gând Împăratul, și își dădu seama că, după ore întregi de tăcere, buzele i se mișcau. Își dădu însă seama că ochii înroșiți ai poetului străluceau; era primejdios, pentru că era de-ajuns un fleac ca să-l facă și pe el să se prăbușească. Atunci îi spuse: — Zi-mi adevărul. Tu scrii prea bine, astea nu sunt traduceri. Phaedrus îi declamă, într-o greacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chinuri pline de sadism, în insula Pandataria. Nero, fratele cel mare, care iubea viața cu pasiune, cel care îl ridica de la pământ, îl lua în spate și fugea, obligat să se sinucidă după ce văzuse instrumentele de tortură, flagrum-ul, cleștii, fierul înroșit pe care călăul i-l arăta râzând. Iar Drusus, care scrisese jurnalul acela, murise de foame chiar în subteranele palatului, unde era singurul prizonier și unde, vreme de nouă zile, încercase să supraviețuiască mestecând paiele saltelei. Timp de nouă zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceasta îmi pipăi fața și bărbia, căutându-mi parcă propriile armături inexistente de crom clipitor. Își ridică piciorul stâng așa încât să i se sprijine proteza de genunchiul meu. Pe suprafața interioară a coapsei, chingile formau adâncituri pronunțate, albii de piele înroșită săpate sub formă de catarame și cârlige. Când i-am desfăcut proteza de la piciorul stâng și mi-am plimbat degetele de-a lungul scobiturii adânci lăsate de cataramă, am simțit căldura și catifelarea pielii încrețite, mai excitantă ca membrana unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
restul lumii și își lipesc buzele tandru. Cedând impulsurilor, se așează în brațele lui Laur și îl sărută pătimaș. Marinică, înfierbântat de scenă, izbucnește necontrolat: - Malvina, hai să ne f<em și noi! În lumina felinarelor se observă fața Malvinei, înroșită brusc, cu privirea derutată și două lacrimi uriașe care se revărsau printre gene. Izbucnește revoltată aproape plângând: - Vai domnul Marinică, cum puteți vorbi așa ceva? Și a fugit rușinată spre casă. - Ești insuportabil, cum naiba poți vorbi în halul ăsta cu
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
umărul lui Bursuc își tot răsucește capul în stânga și-n dreapta și-și smulge penele. După care pasărea își dă capul pe spate și înghite fiecare pană cu mișcări bruște, spasmodice. În locurile de unde penele au fost jumulite pielea e înroșită și buboasă. Omul, Bursuc, are pe umăr un prosop împăturit de care să se agațe papagalul, și prosopul e pătat la spate cu găinaț galben. Pasărea smulge o altă pană și o mănâncă. Vrabie îi dă o piatră lui Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice, ce culoare are ciuperca pe care ați contractat-o? Bursuc iese din baie, aplecându-se ca să încapă cu papagal cu tot pe sub pragul de sus; în crăpătura fundului i-a rămas un petic de hârtie. Are pielea buboasă și înroșită. Jumulită. Nici nu vreau să mă gândesc că stă pe veceu cu pasărea pe umăr. Și în capătul celălalt al camerei este Mona. Coacăză. Râde cu Caprifoi. Și-a prins codițele roșii și negre într-un coc de sub care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
luminos, La noi, iarăși s-a întors. A venit din nou căldura, Florile au răsărit, Un buchet, eu am făcut, Și, cu drag, l-am dăruit. Mamei mele i l-am dat, Și cu drag m-a sărutat, Pe obrazul înroșit, Am simțit că m-a iubit! Mama Mama este ființa ce dă viață, Ea este ființa care ne învață, E ființa ce-i iubește pe copii, E lângă tine, chiar fără să știi. O mamă, te iubește și te-alintă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe care Îți sprijini labele? Până și idiotul acela Își permitea să Îi discute opțiunile. Acum, ar fi trebuit să Îl convingă și pe el, după ticăloșii de ceilalți priori? Își reținu anevoie mâna, care se ridicase deja asupra feței Înroșite a omului. Dar neliniște creștea și În sinea lui. Surghiunul acela colectiv fusese ultima tentativă de a salva o situație deja disperată. O mișcare hazardată, În speranța că se va repeta miracolul din urmă cu treizeci de ani, când Florența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ales. Dar nu e sclavă și nu e neagră. Iată de ce nu pot alege clipa cea mai fericită... - Atunci ești un nătărău! Sau iarăși uiți că ești rob? Alege-ți fericirile la care ai dreptul. Ochii lui Auta tremurară, ușor înroșiți. Zise cu glas sugrumat: - Drepturile, stăpâne, se măsoară altfel. Dragostea nu le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]