1,138 matches
-
Fete care au crezut că se pot folosi de experiența mea și că acest lucru le va fi trecut cu vederea. Se apleacă ușor spre mine cu un licăr de satisfacție în ochi, iar eu mă trag brusc în apoi, înspăimântată. Becky, crede-mă, nu vrei să fii una dintre aceste fete. E nebună la cap. Tipa care-mi organizează nunta e dementă. — O i...dee foarte bună, zic repede. E normal să te protejezi. — Firește, putea foarte bine să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tonele de cadouri? Nimic din toate astea nu are nici o importanță! Am să mă îmbrac cu un sarong simplu și am să fiu în picioarele goale, și o să ne plimbăm pe plajă, și o să fie atât de romantic... — Bex! Tresar înspăimântată, când aud tonul lui Suze. N-am auzit-o în viața mea atât de furioasă. Termină! În clipa asta. Dumnezeule, ce vacă egoistă poți să fii uneori. Ce vrei să spui? îngaim. M-am referit doar la faptul că toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că se întâmplase ceva foarte grav din punct de vedere politic. Ajuns la locuința lui Mișu Antonescu, acesta abia mai putea să articuleze câteva cuvinte. Era într-o stare de om pierdut, livid la față, cu buzele tremurânde, cu privirile înspăimântate și rătăcite în gol. Abia a reușit să îngăime câteva cuvinte: << A fugit Horia Sima.>> Ajunși la Președinție, Turtureanu a luat contact cu Legația germană din București, cu Legația română din Berlin și cu Serviciul Secret de Informații, pentru a
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
adunați în jurul lui Isus pentru ultima cină de Paști înaintea crucificării sale. Artistul prezintă momentul cu cea mai mare încărcătură emoțională, când Cristos spune: Unul dintre voi mă va trăda. Emoția apostolilor domină compoziția: la stânga lui Cristos, Iuda se retrage înspăimântat. Isus rămâne neclintit în centru arătând cu mâinile întinse către pâinea și vinul de pe masă. Leonardo combină diferite reacții individuale și temperamente într‑o compoziție unitară. Perspectiva geometrică cu ajuto‑ rul căreia este redată camera, concen‑ trează atenția celui ce
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
când nu înțelegeți ce se întâmplă; totul e atât de neobișnuit. Tristețe ...descurajat; nimic nu merge. Mânie ...mânios, iritat, enervat. Dezgust ...dezgustat ca atunci când este vorba despre ceva respingător. Dispreț ...ca cineva care nu este bun de nimic. VIII. Teamă ...înspăimântat, ca și cum ați fi în pericol; foarte tensionat. IX. Culpabilitate ...regretând; dezolat în legătură cu ceva ce ați făcut. X. Rușine ...de parcă ar râde lumea de dumneavoastră. XI. Timiditate ...timid, ca și cum ați dori să vă ascundeți undeva. XII. Ostilitate față de sine ...bolnav când
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
și n.n.) și cai în diferite puncte ale Orașului formau cortegiul trist al străzilor acestui Oraș”. Cum s-au ferit de moarte puținii locuitori ai Bârladului care au avut curajul de a rămâne în oraș, ne spune tot Bontaș: „...lumea înspăimântată stătea ascunsă ca în gaură de șarpe (subl.ns.). Nimeni nu se vedea pe străzi. Putem spune că Orașul avea aspectul unui oraș complectamente pustiu de lumea civilă”. Din această frază am tras concluzia că morții de pe străzi evocați de
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
ce aude : mamă, vino să-ți iei acasă băiatul ! Sau cazul unei femei la muncă în Italia, care o visează pe Sfânta, ce-i spune să aducă la Iași nouă lumânări, se sperie, apoi este diagnosticată cu cancer la stomac. Înspăimântată, ce să facă, se pune repede în avion, vine și aduce lumânările și darul pentru Sfânta Parascheva, se face bine. Vă vine să credeți ?” Nevoia de miracol. Cutia colectoare de mărturii de lângă raclă În plin inventar al miracolelor operate de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
o privire caldă, atât de împăcată cu sine încât se citește în ea toată bunătatea Pământului. Spre deosebire de mulți dintre noi, el chiar părea convins de Adevăr. După ce ascultă scurta lui povestire, provocată de mine, cei din jur își feresc privirile, înspăimântați și increduli. Eu unul l-am crezut. Ajungem la piciorul baldachinului, la întâlnirea atât de dorită cu sacrul. Moaștele „invitate” ale Sfântului Maxim Mărturisitorul se găsesc amplasate oarecum la „picioarele” raclei Sfintei Parascheva. De altfel, o studentă din ASCOR responsabilă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
vă scriu toate acestea. Poate ca o descărcare a revoltei și atenuarea neputinței mele de a interveni în vreun fel pentru salvgardarea monumentelor pe care ni le-au lăsat înaintașii. Dar ce putem face eu singur și alți câțiva arhitecți înspăimântați, când instituția oficială care se ocupă de arhitectură Uniunea Arhitecților nu are curajul să miște un deget? Nu mai vorbesc de toată intelectualitatea noastră care-și ascunde capul ca struțul în nisip. Poate că veți putea discuta această problemă cu
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
hîdă, fără fund. În jurul lor apa își adună forțele pentru a-i lua la vale. Prin pantofi ies bulbuci la orice mișcare. O să murim aici, spune Pamela cu speranța că va fi încurajată. Da, tremură de frică Guță. Văzîndu-l mai înspăimîntat decît ea, Pamela își dă drumul la bocit. A fost de ajuns pentru tînărul său viitor soț ca să înceapă și el a buhăi din toți rărunchii. Nici n-au băgat de seamă că ploaia se oprise. Brusc, așa cum și pornise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se oprește, puțin speriată, pe linia continuă și așteaptă. Un șofer, ce minune, oprește și-i face semn să treacă. Fetița pornește, dar de pe cealaltă bandă apare un bolid într-un iureș infernal. Se oprește din nou, de data extrem de înspăimîntată. Stopul oprește nebunia și bietul copil reușește, în sfîrșit, să treacă strada. Eh, fiecare țară are oamenii săi, oftez resemnat. În tren este o căldură plăcută, fotoliile sînt comode și picioarele au un suport odihnitor. Săgeata noastră Albastră constituie un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu-i așa? Noi credem în tine, ajută-ne! Nu ne lăsa! Stăteam încremeniți cu lemnul pe umeri, cu inima cât un purice, neîndrăznind nici să respirăm. S-a apropiat și mai mult de noi, examinându-ne fețele înghețate și înspăimântate. Deodată s-a luminat la chip, s-a dat un pas înapoi lovindu-și cu bastonul cauciucat tureatca cizmei bine lustruite. Un zâmbet nătâng îi apăruse pe fața lui buhăită prelungindu-se până la gușa fleșcăită, tolănită indecent pe cravata cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
două componente solide ale cavității bucale. (Apud Nicolae Bălcescu) În momentul în care am fost trântit pe masa de stejar, m-am lovit atât de dureros, încât organele mele cu secreție externă au intrat automat și simultan în funcțiune eliberând înspăimântate produsele degradate ale activității lor fiziologice. Pe fața de pânză roșie se vedea limpede un lichid sub formă de pată lăbărțată, iar în atmosfera camerei de tortură plutea un iz de natură viscerală. Eram îngrozit. Nu mai eram o ființă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
onorata doamnă ceva mai înaltă, și-a dat drumul ca din pod, iar la contactul dureros cu patul a mai clipit rapid și nervos de vreo câteva ori din coada ochiului stâng. Ei, drăcia dracului! S-a ridicat tulburată și înspăimântată pipăindu-și cu palma dreaptă și cu degetele rășchirate partea posterioară pentru a se convinge dacă toate cele cinci vertebre atrofiate ale zonei coccisului sunt la locul lor și dacă prețioasa noadă este în afara oricărui pericol. După un sumar dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o coșmelie ar fi tentați s-o numească unii mai boieroși, cu trei încăperi și o verandă, Doamne, pereții sunt atât de firavi, atât de subțiri încât iarna, ca acum, când bate vântul șuierător și rece, noaptea, eu mă trezesc înspăimântat gândindu-mă că dintr-o clipă în alta vântul o să doboare zidurile, o să le spulbere și o să ne pomenim cu paturile dimineața în zăpadă, sub cerul liber, neajutorați... Sigur, s-ar putea să fie vorba de o exagerare a minții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
părea pierdută în ruinele provocate de măcelul care în același timp cu progresul ecleziastic a adus-o pe marginea prăpastiei. Biserica a fost adînc afectată, iar credința sa abia dacă putea să o mai susțină în criza prin care trecea. Înspăimîntată, a strigat către divinul său Întemeietor, care adormise în bărcuța aflată în derivă. El s-a trezit și a poruncit vîntului și mării. Atunci experiența s-a împlinit; au fost cunoscute la prova efectele funeste ale principiului distructiv și s-
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
că era cu putință, dar că suferințele vor depăși tot ceea ce îndurase până atunci deoarece era deja vindecat, iar operația ar dura mult. Cu toate acestea, el hotărî să se supună acestui martiriu, chiar dacă fratele lui mai mare îi spunea înspăimântat că el n-ar putea îndura o asemenea caznă. Rănitul însă suportă totul cu aceeași răbdare. 5. I-au tăiat carnea și osul de prisos, căutând să afle diferite mijloace pentru ca piciorul să nu rămână prea scurt: l-au uns
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
bine celor care vă urăsc”1). 279. DESPRE CUM CRISTOS, DOMNUL NOSTRU, A POTOLIT FURTUNA MĂRII, SCRIE SFÂNTUL MATEI ÎN 8,23-27. 1. Primul. În timp ce Cristos, Domnul nostru, dormea, s-a stârnit pe mare o furtună năpraznică. 2. Ucenicii Săi, înspăimântați, L-au trezit, iar El i-a mustrat pentru puțina lor credință, spunându-le: („De ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor?”). 3. Le-a poruncit vânturilor și mării să se potolească; și potolindu-se, s-a liniștit marea; oamenii s-au minunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
că X are cancer”, auzi pe câte unul; mie, în schimb - afirmă în stilul lui caracteristic V.M. - îmi este rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor de neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor înspăimântate, scârbite sau chiar critice, ale tuturor. Să nu mai fii în stare să alungi o muscă, să nu mai poți să ridici măcar un deget! O, dacă ai reuși, frumos așezat (de alții, ca un prunc neajutorat) în sicriu, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
până la sânge. Am rămas fără grai în fața acestei surprinzătoare violențe și-am alergat imediat către casă, unde Aia mi-a bandajat rana cu obișnuita ei grijă. Totuși, oricât s-ar fi ferit de privirea mea, am observat că era foarte înspăimântată, de parcă ar fi fost vorba de o premoniție îngrozitoare. E adevărat însă că, de când am hotărât să mă ofer pentru sacrificiu, Aia se poartă foarte ciudat. Nu mai vrea să mă atingă și are grijă de mine cu gesturi grave
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe rând aducându-i mâncare în fiecare zi, încât o copleșea rușinea. Trecuse prin minte totul, fără a omite nici cele mai mici detalii. Trecuseră opt luni de zile de când îi murise copilul iar vocea o trăda cât era de înspăimântată că nu va mai avea un alt copil. Situația se schima radical din zi în zi. După câtva timp, Carlina întâlni din întâmplare pe doctorul Ciuntu, un neurolog renumit și îl rugă dacă poate să îi facă un control amănunțit
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Fă dreptate pe Pământ, până nu-i prea târziu! Oameni buni! Vă prorocesc "Plinirea Vremii"! Privegheați și vă rugați, că nu știți când trâmbițele Apocalipsei vor suna înfricoșata Judecată de Apoi! Pocăiți-vă! Po... po... Brusc se ridică, dă înapoi înspăimântat, se holbează cu ochiul cu albeață, face cruci peste cruci și strigă: Piei Satană!! Piei!! Nu mă ispiti!! Piei!! Își agită brațele prin văzduh, se luptă cu o ființă numai de el văzută din brațele căreia se zbate să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu mic cu mare, au fost măcelăriți sau cusuți în sac și aruncați în apele Bosforului cu bolovanul de gât. Eu cu verii noștri, Manuil și Alexis, de care eram îndrăgostită -, ne-am ascuns în ruinele palatului Blacherne, împreună cu șobolanii, înspăimântați și ei; ne-am mirat chiar, crezusem că toți fuseseră mâncați în lungul asediu. Înveșmântați în zdrențe ca cerșetorii, ne-am furișat în noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îmboldește Ștefan. Luminăția sa Sultanul, ros de podagră, cu încheieturile butuc, se perpelește urlând de durere de pe un divan pe altul ce să mai urce pe cal ca să prăpădească Țara Moldovei și pe "Ghiaurul" ei?!? Doftorii ăi mari roiesc împrejur înspăimântați, cu moartea în suflet; nu știu ce leacuri să-i mai dea să-i ostoiască durerile grozave, să nu mai răcnească la ei "că-i taie, că nu sunt buni de nimica"... Să i-o țină Dumnezău... adică Allah! îi urează Mihail
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
De ne află Vodă, ne-mplântă în cur un par de salcie, de înflorește în mațe, cu frunze, cu rădăcini cu tot! Doamne apără și păzește! caută el Răsăritul, să se sfințească de apărătură. Să căscăm bine ochii, sare Negrilă înspăimântat. Chestia aiasta cu salcia mă și furnică pe șira spinării! Ține-ți-vă firea, spune Alexa cu calm. Isaia, știe el ce face. E uns cu toate alifiile. Un răstimp, se lasă tăcere și, parcă, cucuvaia din schitul părăsit se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]