528 matches
-
ieșit în Occident, era în 1990, m-am dus la un supemarket să-l privesc îndelung. Nu mai eram mocan! Ca să vezi... et în Arcadia...! Bunicu’ a fost multă vreme primar, tocmai când începuse cu colectivizarea. Nu voia să se întovărășească în ruptul capului, iar oamenii spuneau că ei fac ce face primarul. Primarul, cum venea seara, cum își pregătea traista și se ducea și dormea în pădure, ca să nu-l ia jandarmii. Jandarmii veneau, o luau pe bunica și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sunt ismailiții. Prietenul tău nu aparține acestei secte, presupun? — Nu știu. Dar Hasan m-a Însoțit până aici. Așteaptă afară. Cu Îngăduința ta, am să-l chem, vei putea să-l Întrebi. Omar a dispărut pentru câteva clipe. A revenit Întovărășit de prietenul său, care nu pare deloc intimidat. Cu toate acestea, Khayyam Îi zărește, sub barbă, doi mușchi care se Întind și freamătă. — Ți-l Înfățișez pe Hasan Sabbah, niciodată atâta știință n-a fost cuprinsă sub un turban așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mai Întâi vinul, fructele, după aceea mâncărurile rafinate, orez cu dracile și gutui umplute. Un vânt blând adie dinspre Munții Galbeni, de-a curmezișul livezilor În floare. Djahane apucă o lăută, ciupește o coardă, apoi o alta. Muzica prelungă, lentă Întovărășește vântul. Omar Își ridică pocalul, soarbe adânc. Djahane Îl privește. Alege de pe masă fructul de jojoba cel mai mare, cel mai roșu, cu pielița cea mai netedă, și Îl oferă bărbatului ei, ceea ce, În limbajul fructelor, Înseamnă „un sărut, numaidecât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
duce la observatorul construit pe o colină din apropierea casei sale. Nu trebuie decât să străbată o grădină ca să ajungă În mijlocul instrumentelor pe care le Îndrăgește și le dezmiardă, pe care le unge și le lustruiește cu mâna lui. Adesea e Întovărășit de câte un astronom aflat În trecere. Primii trei ani ai șederii au fost consacrați observatorului din Isfahan, el a supravegheat construcția, confecționarea materialului, a pus la punct noul calendar, inaugurat cu pompă În prima zi a lunii Favardin a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de dominația turcilor, tineri dornici de agitație, credincioși În căutarea rigorii. Armata lui Hasan se Îngroașă În fiecare zi. Adepții lui sunt numiți batinis, oameni tainici, sunt considerați eretici, atei. Ulema aruncă anateme după anateme: „Nenorocire celui care se va Întovărăși cu ei, nenorocire celui care va mânca la masa lor, nenorocire celui care se va uni cu ei prin căsătorie, a le vărsa sângele este la fel de Îndreptățit ca udatul grădinii”. Tonul urcă, violența nu rămâne multă vreme Închisă În cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și-a ascultat gânditor oaspetele, chipul lui a căpătat o expresie de neliniște. Atunci când cadiul tace, Îi aruncă: Știi tu oare cine e adevăratul vinovat pentru nenorocirile din Samarkand și pentru toate nenorocirile noastre? E bărbatul acesta, care te-a Întovărășit până aici! — Omar Khayyam? — Cine altcineva? Khwaje Omar este cel care a creut să fie cruțat Hasan Sabbah În ziua În care puteam să-i văd sfârșitul. Ne-a Împiedicat să-l ucidem. Va putea acum să-l Împiedice pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Pantera Îi privi Îndelung pe cei trei bărbați, apoi alergă spre ei. Primul era cel mai vârstnic, mai bogat, mai puternic. Strigă: «Sunt stăpânul acestor locuri, nu voi Îngădui niciodată unei fiare sălbatice să pustiască pământurile care-mi aparțin». Era Întovărășit de doi câini de vânătoare, le dădu drumul Împotriva panterei, aceștia o mușcară, dar ea ajunse și mai viguroasă, Îi doborî, sări asupra stăpânului lor și Îi sfâșie rărunchii. Aceea fu soarta lui Nizam al-Mulk. Cel de-al doilea Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un om la care n-am reușit niciodată să ajungem, Hasan Sabbah. Nu el este oare principalul vinovat pentru moartea vizirului? Planul meu era simplu: să plec Împreună cu tine, În speranța că ai căuta scăpare la Alamut. Te-aș fi Întovărășit acolo, cerându-ți să nu-mi dezvălui numele, și aș fi găsit un prilej să-i scap pe musulmani și lumea Întreagă de acest diavol. Numai că tu te-ai Încăpățânat să nu pui niciodată piciorul În posomorâta fortăreață. — Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atunci Înainte, În fiecare dimineață. Vorbeam Întotdeauna la fel de puțin, el se considera fericit că un american putea să-i Împărtășească pe deplin opiniile. La capătul celui de-al patrulea monolog atât de entuziast, acest venerabil gentilom mă invită să-l Întovărășesc acasă, ca să luăm masa Împreună; era atât de sigur că avea să-mi obțină o dată mai mult acordul, Încât strigă după un birjar chiar Înainte ca eu să pot formula un răspuns. Trebuie să mărturisesc că n-am regretat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îți va aduce aminte că Mirza Reza n-a venit la tine ca să-și recapete banii, ci ca să-și regăsească mândria.” Astfel, continuă Djamaledin, a ajuns Manuscrisul În posesia mea și nu m-am mai despărțit de el. M-a Întovărășit În Statele Unite, În Anglia, În Franța, În Germania, În Rusia, apoi În Persia. Îl aveam asupra mea la retragerea În sanctuarul de la Șah-Abdul-Azim. Acolo l-am pierdut. — Nu știți unde ar putea să se afle În prezent? — V-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
subsolului întrucâtva întunecat până când Vladimir a găsit camera ce se afla exact sub laboratorul de biologie. Am ezitat în fața ușii, spre mirarea lui Vladimir. Oare ce voi găsi înăuntru? Cum puteam ști? Deși mintea îmi era ocupată de Sfetnici, eram întovărășit de un Cronicar ce "citise" din Cartea Anilor. Eu însumi treceam prin modificări imposibil de închipuit, dar nu aveam cum ști ce se afla înăuntru. "Uită-te la mine!" mă rugă o voce imaginară. M-am uitat la Vladimir, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
amețit: se bucura pentru orice fleac, sau devenea dintr-odată sentimental și foarte docil. Antoniu a văzut atâta violență generată de alcool, a asistat neputincios la atâtea confruntări terifiante, unele care-au dus chiar la crimă, Încât nu s-a Întovărășit niciodată cu ea, dimpotrivă, i-a devenit dușman. A văzut copii morți de comă etilică, a văzut oameni crăpând ca pe-un lemnișor de foc, capul semenilor, a văzut cum pentru o țigară, cinci lei, o felie de pâine, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
luat "tacrir", la 8/20 decembrie 1848, lui Nicolae Cuțarida, amploiat la Departamentul din Lăuntru, privind prezența sa la palatul de pe Podul Mogoșoaiei, unde s-a încercat, la 19 iunie/1 iulie, răsturnarea guvernului provizoriu. Cuțarida a declarat că a întovărășit pe Grigore Grădișteanu, director la Departamentul din Lăuntru, în acea zi la palat, unde pe superiorul său "l-a găsit holera". A fost dus acasă de Cuțarida și de un om al lui de la Departament, "de s-au căutat un
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Șah (Cartea Regilor) aflăm că lurii (adică țiganii) au mâncat grânele și vitele refuzând munca pământului și au fost drept urmare izgoniți de către regele Bahram Gur. De atunci se spune că țiganii: „umblă și astăzi prin lume, căutând de lucru, întovărășindu-se cu câinii și cu lupii, furând tot ce le cade în mână și chiar tâlhărind la drumul mare pe timp de zi și de noapte.” Așa că, dacă l-ați ascultat pă mandea cum se cuvine, vedeți că noi avem
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
teama de paloșul lui cel ascuțit, îi ținea deoparte. Mânați de setea de avere, trei lotri, și-au pus în gând să-i fure comoara. Știau că de unul singur era greu să-l biruiești pe Negru, dar dacă se întovărășeau, le-ar fi putut surâde norocul. Zis și făcut, s-au înarmat până în dinți și au pornit la drum încoace. Negru prinsese însă de veste și îi aștepta la hotare. Numai când dădură cu ochii de el și văzură paloșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de tren, perorîndu-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: "Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spus". Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
strica planurile), arătând că mi se pare stupid obiceiul acesta. Ea atunci, cu un ton de copilă mică de tot, îmi explica, mîngîindu-se că "o amuză" să primească daruri (ca și cum nu darul ar avea vreo importanță, ci gesturile ce-l întovărășesc). Irina, care atât de ușor renunța la părerile ei literare sau la oricare alte credințe, aici insista. Într-o astfel de ocazie am avut o impresie care m-a cutremurat aproape. De dimineață îmi anunțase ziua ei, care trebuia să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca printre păsări. Când omori o furnică, vezi cum celelalte încep o mișcare neîntreruptă, se vestesc, se strâng în grupuri, vin la mort și pleacă, apoi iarăși vin. Mai târziu pornește un fel de cortegiu. Câteva duc cadavrul și celelalte întovărășesc spre tainele unei deschizături. Convoi lugubru. Probabil că în ceată, fiecare își are rolul sau. Unele jelesc, altele țin stindardele furnicești, altele pregătesc discursuri. Și parcurg distanța mișcând harnic piciorușele. Ceea ce trebuie să fie anevoios și obositor. Din nenorocire, pentru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu tine! Orices-ar întîmpla, stau cu tine! Doar tu ești toată dragostea mea! Până a plecat, a rămas așa. Am uitat ce-am mai vorbit. Mi-au rămas doar câteva cuvinte de ale ei și gândurile mele cu care le întovărășisem. Astfel, a izbucnit deodată disperată: "Știi, n-am mai citit nimic interesant cu nimeni." Fusese mândră de lecțiile ce i le dasem și acum se găsea sacrificată că trebuise să renunțe la ele. (Mă refer la părerea generală pe care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
erou al vreunui roman devine important, nu trebuie prea multă bătaie de cap din partea autorului ca pentru domnul Jianu el să trăiască ca un om veritabil, și cel mai mic gest, cea mai mică vorbă - mai ales aici, căci e întovărășită de vâjâitul valurilor - pentru sufletul lui potolit ia aspecte catastrofale. Despre amica lui, madame Pitpalac, am o impresie nelămurită. Cel puțin nu o poți cântări de la prima vedere. Ioana mi-a reprezentat-o în două chipuri diferite. La București îmi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să se apere cu ea. Cu atât mai impresionant, căci știe că încercarea e inutilă, părcă e cel din mijlocul oceanului ce se ține de o scândură neînsemnată ca să se salveze. Viky pleca la Cavarna; m-am decis să o întovărășesc. Ioana nu putea merge pe jos cei patru kilometri sub căldură și a rămas în port. La despărțire era tristă, ca și cum ar fi cutremurat-o o prevestire, ca și cum făcea un mare sacrificiu rămânând singură. Mă simțeam prea dornic de a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
care trebuie să le înveți bine, și deseori ră-mînînd la aceleași detalii, fie că mai găsesc noutăți la care nu mă gândisem, fie că niciodată nu-mi sunt indiferente întîmplările acestea, oricât de bine ar fi știute, căci suferința mea, întovărășindu-le, nu istovește să le împrospăteze. O singură vorbă schimbă totul, și într-o conversație e fatal ca vorbele să nu fie aceleași - și apar noi imagini. Amân și din lașitate de a afla prea multe deodată. Dar temperamentul meu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sensibilitate personală, care uneori îți sugerează o mie de priveliști asupra vieții, fără să spuie o vorbă), cât din a afla atmosfera în care au trăit, emoțiile ce au putut să străbată prin vorbele lor, gesturile ce au putut să întovărășească unele conversații. Analiză subtilă, migăloasă, și mai ales nesigură, căci sunt totdeauna nesigure constatările ce le faci asupra unei chestiuni ce te interesează prin toți nervii, în timp ce în alte ocazii, la o analiză literară, de pildă, pentru care pui cea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
numai din politețe, căci cu noi nu putea să aibă nici o distracție.) Trebuie să ne ducem la Cavarna până la vindecare, în fiecare zi, să schimbăm atmosfera, să ieșim puțin între oameni. Ioana, cu toate oboselile ei, e gata să mă întovărășească și, susținută de alte preocupări, nici nu observă cei patru kilometri ce sunt trebuitori să-i facem de cele mai multe ori pe jos. Ajutăm s-o aranjeze pe Viky în automobil, și apoi pornim la Cavarna, în urma automobilului în care Viky
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
melodie tărăgănată. Cântecul lui, cu toate că e fals, căzând peste sufletele noastre în veșnică emoție, în timp ce cerul se încovoaie miraculos cu stelele strălucitoare, pare plin de nostalgie. Obosiți, spunem numai câte o vorbă, tot despre bolnavă, și suntem cu toții (Roza ne întovărășește până la colțul de unde drumul o pornește spre cîmpie) pioși, ca într-o biserică. După ce ne luăm rămas bun de la Roza, cu frica morții lui Viky în noi și a singurătății, sub stele și lună, printre umbrele mișcătoare ale vreunui copac
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]