551 matches
-
Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA MIGUEL DE UNAMUNO DRAGOSTE și PEDAGOGIE Traducere și note de CARMEN BULZAN Prefață de TEODOR DIMA INSTITUTUL EUROPEAN 2011 Cititorului, îi dedică această operă, Autorul. Cuprins Prefață: Miguel de Unamuno, maestru al autoironiei întristate (Teodor Dima) / 7 Nota traducatorului / 11 Prolog / 15 Capitolul I / 25 Capitolul II / 43 Capitolul III / 53 Capitolul IV / 63 Capitolul V / 75 Capitolul VI / 89 Capitolul VII / 99 Capitolul VIII / 107 Capitolul IX / 115 Capitolul X / 123 Capitolul XI
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
V / 75 Capitolul VI / 89 Capitolul VII / 99 Capitolul VIII / 107 Capitolul IX / 115 Capitolul X / 123 Capitolul XI / 131 Capitolul XII / 139 Capitolul XIII / 149 Capitolul XIV / 161 Capitolul XV / 171 Epilog / 179 MIGUEL DE UNAMUNO, MAESTRU AL AUTOIRONIEI ÎNTRISTATE Unamuno își ironizează egocentrismul în acest microroman filosofico-moralizator în care aspirația sa spre genialitate este ambalată cu întristat talent în ridicolul celor care aspiră fără să posede instrumentele metodice necesare. Don Avito, eroul principal al romanului, uimit și inspirat de
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
XI / 131 Capitolul XII / 139 Capitolul XIII / 149 Capitolul XIV / 161 Capitolul XV / 171 Epilog / 179 MIGUEL DE UNAMUNO, MAESTRU AL AUTOIRONIEI ÎNTRISTATE Unamuno își ironizează egocentrismul în acest microroman filosofico-moralizator în care aspirația sa spre genialitate este ambalată cu întristat talent în ridicolul celor care aspiră fără să posede instrumentele metodice necesare. Don Avito, eroul principal al romanului, uimit și inspirat de modul ales în care albinele hrănesc un ou produs de regină pentru ca din el să-și ia zborul
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
poematice, în conformitate cu temperamentului eruptiv al lui N. Steinhardt, care detestă gradul zero al scriiturii. Mai mult decât atât, expeditorul îi reproșează la un moment dat destinatarului, pe un ton patetic, că nu primește de la el scrisori la fel de înflăcărate: " Foc supărat, întristat, indignat, revoltat, amărât, cătrănit, mâhnit peste măsură, cu sufletul acrit și răscolit de stilul ultimei tale scrisori - circumlocuțional, simandicos, obsecvios, fastițios, năzuros, meandric, contabilicesc și, în general, cu totul lipsit de prietenie - de parcă nu mi-ai scrie mie, ci nu știu cărui
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
i-a spus: «Vă rog să acceptați condoleanțele mele!» Doamna a început să plângă în hohote. Noi, cei care stăteam pe un șir de canapele din hol și aveam perfuzii, eram cei mai puțin afectați. Ce lucru îngrozitor», am spus întristată. Văzând asta, m-am gândit din nou că, dacă greșeam cu un singur pas, puteam și noi să ajungem în aceeași situație și m-au trecut fiori. Atunci îmi era cumplit de teamă.“ „Și eu eram acolo în acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
-n ninsoare, Ca un fum. Dintre brazi ieșim ca visuri, Pribegim pe largi abisuri, Nu trezim din somn pe munte - Trist copil cu griji pe frunte, Dormi acum! Dormi cum doarme-ntreaga fire. Când nălucile-n plutire Duc pe lumea întristată Boarea morții, înghețată, Plâng în drum. IONEL Cum vâjâie, bate În preajma mea Și inim-ascultă, De visuri grea, Căci grijă ea duce De cine i-e drag, Speranța s-atîrnă De un zvon pribeag. Plesnire de picuri Abia sunând Și stropii îngheață
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
singură dată în trei luni. Pare deprimat și supărat. Nah zice că nu primește pe nimeni. Gata cu actrițele. Vestea mă umple de sentimente amestecate. Bineînțeles, sper că poate se va îndrepta spre mine. Însă sunt și surprinsă, și chiar întristată - nu mi-am închipuit niciodată că el ar putea fi vulnerabil. Într-o seară târziu, Kang Sheng îmi face o vizită pe neașteptate. Mao are nevoie de tine, îmi zice el bucuros. Reputația președintelui s-a șifonat foarte mult. Dușmanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
experiență. Cred că mi-aș fi dorit să fi ratat toate astea, am șoptit. Maria nu a mai insistat când m-a auzit cu vocea sugrumată. —Ei bine, în tot cazul, eu l-am părăsit pe Gary. Am privit-o întristată. —Of, Maria. Dar nu ți-a explicat de ce... Da, da, știu că a fost în întregime vina ta. Scuză-mă că m-am grăbit să trag concluziile greșite. Nu, a fost veșnica poveste cu lipsa lucrurilor pe care le avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
atât de pasionată de partea birocratică. Și evident că avem nevoie de cineva la biroul de recepție. Judy face asta numai când e absolută nevoie - detestă să vorbească cu orice Tom, Dick sau Harry care ar putea veni aici. Părea întristată. —Lee era minunată la așa ceva, bineînțeles. Avea mereu răbdare și nu-și pierdea calmul niciodată. Am fost atât de norocoase să o avem aici. Nu-mi vine să cred că nu mai este. Shelley oftă din greu. —îmi pare atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pământul bătătorit al cărării. — Și m-ai dus în tindă, pe partea stângă lângă ușă mai era o piatră... — „S-a prestăvit roaba lui Dumnezeu, monahia Eufrosina, după moartea a patru fii, care au fost tăiați; veșnica ei pomenire! Prea întristată mamă până la moarte!” Ieromonahul scoase din traistă un codru de pâine și începu să mănânce. Treceau prin vad un pârâu. I se părea că prințul plecase cu gândul departe și-i părea rău că nu-l luase și pe el
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și și-a ridicat mâinile în aer, semn ca oamenii să se așeze și să se liniștească. A durat o vreme până a încetat forfoteala, așa că a așteptat. Când a reînceput să vorbească, expresia feței i s-a schimbat și întristat. — A fost minunat să mă aflu în acest oraș însoțit de Bobbie Lee, prieteni. Foarte mulți dintre voi ne-ați invitat să ne ospătăm în casele voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, prieteni! Fie ca raiul să vegheze asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trebuie să demisionez. La început, credea că glumesc. Apoi i-am spus că e adevărat și că trebuie, pentru că tanti Mae pleacă și mă lasă să stau singur cu mama o vreme. S-a uitat la mine cu acea privire întristată ca a lui tanti Mae și eu voiam numai să înceteze și să mă lase să plec. S-a dus până la casa de bani, a luat ceva bani, i-a pus într-un plic și mi i-a dat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de floricele, nici de Snickers, nici de nimic, de fapt. Și nici În librărie nu-mi mai petreceam prea mult timp. Mă deprima, iar Shine Îmi făcea greață. Mă mulțumeam să-mi tîrșîi picioarele fără rost, cu sufletul greu și Întristat. Nu era genul de durere În care te vaiți și-ți rupi părul din cap. Mai degrabă, era un soi de plictiseală copleșitoare. Eram Împovărat de plictiseală. Viața mă plictisea, literatura mă plictisea, chiar și moartea mă plictisea. Singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
atotputerniciei, cu resemnarea se împletea un val de revoltă... inima îi clocotea, sufletul îi era străbătut de un simțământ de pătimașă răzvrătire împotriva acestei nedreptăți.. -Că viata veșnică, nu-ti este sortită...din această pricină, să nu-ti fie inima întristată, nici mâhnită, nici posomorâtă...îi șopti rar un gând. Nu te plânge de ceea ce aparține ursitei tale, și nu tânji după ceva, ce nu ți-a fost hărăzit !... ”Sic erat in fatis ! ”. ...Înainte ca ființele să fie, a continuat gâdul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Îngerilor Săi, de unde ea se pogorâse acum 16 ani și ceva, la 6 martie 1997. La una dintre vizitele-mi duminicale la mormântul Dianei, văzui acolo un monument funerar, zidit de soții Cristina și Vasile Dascălu, părinți de-a pururi Întristați, care au scris acest epitaf profund emoționant: Sub această piatră rece, În acest tăcut mormânt, Doarme tot ce-a fost mai dulce Și mai scump pe-acest pământ. Pomenirea Dianei să fie din neam În neam, În vecii vecilor, Amin
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
literare la cărți foarte rare”, pagina 99, de Mihai Stere Derdena). Gheorghe Stănescu este simpatizant al Mișcării Legionare și un cărturar ce se dăruiește pilduitor În afirmarea Adevărului, a valorilor creștine și naționale. Eugen Man (1911 2007) Preacucerniți Părinți și Întristată asistență Petrecem, azi, pe ultimul drum terestru pe cel mai longeviv asistat al Căminului „Christiana”, Eugen Man având etatea de 96 de ani, două luni și o săptămână. A devenit acest distins coleg al nostru și Întâiul locatar al acestui
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ură că n-am nevoie de atențiile ei și că, dacă tot s-a deranjat să aducă banii, n-are decât să se ducă să plătească singură. Stând nemișcată, mama mă asculta în tăcere, plecându-și în pământ, vinovată și întristată, ochii ei blânzi. Am luat-o la fugă pe scara acum pustie și, deschizând ușa grea pe care aerul năvăli în trombă, m-am mai uitat o dată înapoi (să nu credeți cumva că-mi părea rău, mă temeam doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și, când ei sunt plecați, eu vin și exersez la pian și-mi fac rolurile de teatru. Așaaa, murmură el... Așaaa... Ce destin, să ajung până aici. Stătură un timp fără a vorbi, ea în picioare, el așezat, moale, derutat, întristat, neputincios. Văzându-l atât de neajutorat, ea dispăru printr-o ușă și nu mai reveni. Târziu, după ce-și plimbă privirile peste tot, se sculă cu greutate, se întoarse în sala-amfiteatru, se duse la pianul de pe scenă, mângâie clapele, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și pe toți urmașii lui, asigurându-l că gri-gri-ul, spiritul necurat care-i chinuiește până la moarte pe sclavii fugiți, nu-l va urmări niciodată. Moartea bătrânului și plecarea lui Rachid lăsară un gol în micuța comunitate; și Laila era adânc întristată, cu toate că fusese de acord și înțelesese că uriașul avea dreptul la propria lui viață după atâția ani în care-i slujise cu credință. Când omul, capra și cămila dispărură în vasta întindere dinspre miazăzi, avu ciudata senzație că marea familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ca pe o viitoare soție, Georgeta îi era trebuitoare fiziologicește. Îl tulbura, o dorea, dar nu se temea că ar putea să se îndragostească de-a binelea de ea. Se duse deci la Georgeta, care-l primi cu o plăcere întristată. I se păru chiar curios lui Felix că o fată așa de jovială și deliberată în tot ce face, exprimând prin perfecțiunea de mare păpușă de porțelan femeia crudă, indiferentă, e atât de preocupată de cazuistica morală. - Domnule Felix, îi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
muzicale a lui Titi, Aglae însăși, care își relevă glasul pițigăiat, tremolat, în contrast cu agresivitatea ei baritonă de toate zilele. În cele din urmă, Aurica izbucni într-un plâns zgomotos. - Dar de ce plângi și tu așa? zise Olimpia. Bea puțină apă!Întristată, bău un pahar plin de apă, oftă și declară: - Așa-mi vine câteodată, când aud muzică! Când văd pealții fericiți, și eu... - Lasă, o mângâie Aglae, că mai e timp și pentru tine. S-oîndura Dumnezeu. Ca să vindece tristețea Aurichii, Titi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o scurtă înțepătură în piept, o mirare dureroasă, o ușoară speranță. E iscălitura lui, e scrisul mâinii lui, deci s-ar putea să mai vină, deci s-ar putea să se mai întoarcă. Și chiar în aceeași secundă se miră întristată c-a mai putut avea un asemenea gând. Doar mirarea mai stăruie în ea în timp ce se mișcă prin hall cu pași nerăbdători. Cum de este posibil ca nimic să nu mai rămână dintr-un om - și vede săculețul alb, pătat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
asurzitor de pustie, care duhnește a păr ars, a aer închis, a parfum și a sânge închegat. Ce cameră urâtă și ce mult mai este până diseară, când au să vină musafirii invitați la cină... Ce devreme, își spune, privind întristată cadranul rotund din mijlocul soclului de marmoră albă, cu vinișoare negre și roșii. De o parte și de cealaltă a cadranului, două medalioane de email albastru, și pe fiecare dintre ele - o camee. Cameea din dreapta - un Apollo cu lira ; cameea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mondenitate, ce permite contacte în lumea cea mai înaltă. Să fi fost o egoistă ieșire de gelozie ? Cine știe ce a înțeles Marie-Liliane din spusele mele, pentru că, de atunci și până când s-a ridicat să plece, am avut impresiunea că o umbră întristată i-a apărut în privire. Sophie, mai puțin subtilă, deosebit de atrăgătoare însă (așa bine arată de când a ieșit din convalescență), fut celle qui me répondit, et pas un moment n’entra en colère, comme elle avait l’habitude. Diferența era
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vor spune?! Merge cu pași mari spre poartă. Peste cenușiul mohorît al unei ierni seci, ninge cu fulgi mari, albind aleile. Mihai lasă primele urme pe căile imaculate. Întoarce capul și rămîne cu privirea în urmă: și-o simte grea, întristată. Parcă nu-i vine să creadă: întîmplarea a făcut ca Teona să revină o dată cu primul strat alb depus peste pămînt, după o perioadă lungă de secetă. Norii, din care se revarsă valuri de fulgi, prevestesc zăpadă multă, ca o binecuvîntare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]