4,649 matches
-
centrul Sydney-ului, între Queen Victoria Building și Town Hall. Lângă mine se află statuia reginei Victoria, o femeie aproape bătrână, masivă, severă, îmi amintește de bunica. După înfățișare parcă ar fi surori. Bunica era o femeie masivă ca un urs, întunecată la față din pricina atâtor griji, dar înțeleaptă și generoasă. Și acum îi văd ochii, fața, îi aud vorbele pe care mi le-a spus când am plecat la școală în oraș. M-a petrecut până la șosea, cam trei kilometri peste
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
piciorul îi devine mai elastic, călcătura mai săltată. Clipe nebune, natură molipsitoare. A visat, a iubit în imaginație, dar sângele și carnea ei nu au cunoscut acel amestec amețitor de plăcere care îți frige simțurile. Ca atunci când dorința tulbure îi întunecase mintea, durerea adunată în sufletul ei de copil se răzbunase pe un trup umilit. O îmbătase aroma cuvintelor șoptite la ceasul înmuguririi. Miroși a pădure, a căprioară". "Căprioara cum miroase?" Nu știu, ca tine... a pădure, a muguri, a crud
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o altă imagine, părul, mâinile, ochii, vocea aceluia care îi arsese nopțile mai bine de un an. Cel de lângă ea? Tânăr, frumos, uimit. Ce făcuse? Se jucase. O joacă dureroasă în care copilul fusese învins de femeie. Dorința tulbure îi întunecase mintea, durerea adunată în sufletul ei de copil se răzbunase pe un trup umilit. O îmbătase aroma cuvintelor șoptite la ceasul înmuguririi. Miroși a pădure, a căprioară". "Căprioara cum miroase?" Nu știu, ca tine... a pădure, a muguri, a crud
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
partitura, sunetele urlă în văzduh, se împreunează cu flăcările, rupte din când în când de un val de cenușă, un soldat își înfășoară mâna în părul Mariei, o trage pe jos și o izbește cu picioarele în rărunchi, cerul se întunecă dintr-odată, din eter apare Dumnezeul Mariei, din ochi îi curg picuri de sânge, vioara țipă în sală, sunetele se izbesc de timpane ca de pereții unei peșteri. Băiatul cel mic al lui Zinzin perorează. S-a urcat pe un
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
aduc aminte chinul de acasă, de alergătura și de sărăcia de acolo, nu vreau să las amintirile să mă copleșească, mă uit la această vegetație copleșitoare, la copacii de eucalipt, și deodată tulpinile acestora se colorează în roz, cerul se întunecă, soarele dispare, un miros de funingine acoperă cartierul. Dintr-odată apare un stol de elicoptere, trec în viteză peste balconul unde stau încremenită, nu-mi dau seama ce se întâmplă. Nu departe, în parcul din cartier, a izbucnit un incendiu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ea, ochii acestuia par să-i vorbească. Se apropie tot mai mult, se lipește cu mâinile de gard, bărbatul de dincolo se apropie, lumina din ochii acestuia se prelinge în trupul ei ca o miere, soarele scapătă în noapte și întunecă trupul bărbatului. "Acesta e Dumnezeul Mariei", își spune Sandei în timp ce stă cu mâinile încleștate pe sârma ghimpată și se uită fascinată la arătarea din fața ei. Trăsăturile bărbatului se deslușesc tot mai greu în lumina difuză a amurgului. Stă cu mâinile
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în sală se aud doar sunetele pianului, ca o orchestră, Sandei își odihnește durerea, pe chipul lui Zinzin curg șiroaie de lacrimi, stă dreaptă, frumoasă ca o nomadă, strângându-și vioara la piept... Se uită la Alex, privirea i se întunecă, se vede alergând pe străzile Parisului, după întâlnirea din toamna trecută, a chemat-o la Paris, împreună cu orchestra, voia să reorganizeze ambasada de acolo, pe alte principii, un fel de orchestră a diasporei, una care cântă pentru patria mamă, una
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
suprafața netedă a acesteia Voica dispăruse. Poate intrase în cortul ei, poate plecase din nou după apă... Cine știe!? Istovită de lungul drum, după o alergare nestăvilită de mai multe zile, timp în care căruțele stârniseră un colb de se întunecase până și soarele de la asfințit, șatra lui Iorgu Stănescu se opri la marginea unei păduri de foioase, cu poieni umbroase și păsări cântătoare. Apariția acestei oaze de verdeață era o adevărată binecuvântare cerească. Întâi coborâră din căruțe dancii. Unii dintre
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
șleahta ta, nu auzi cum te mai strigă! Vișinel plecă. Bătrânul îl urmări o vreme. Băiatul acesta poate ajunge în șatră într-o zi un baro1 e mai isteț decât tatăl său, gândi starostele în sinea sa. Dar imediat se întunecă. Îl fulgeră gândul că milițienii caută un băiat cam de vârsta lui, doar n-o fi Vișinel acela!? Dar tot el își spuse: de ce m-aș teme? Vișinel e băiatul Rafirei, femeie din șatra mea, nu l-am luat îîn
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
aproape de punctul terminus. Cum epuizase aproape toate locurile pasibile de a avea oferte de muncă, fiind și sâmbătă după amiază, se înscrise pe lista de audiențe la Consiliul popular. Când văzu că se află pe locul 31, privirile i se întunecară. Nu avea altă ieșire. Se așeză răbdător pe un scaun al așteptării. Dacă ar fi fost destul de înțelept, s-ar fi înscris cu patru sau cinci zile înainte, cum o făcuseră alții, și acum... Orele treceau, dar numărul de ordine
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
valută și marea masă nevoiașă aflată în ruină și agonie, ce s-a umplut de mătreață și păduchi. Trăim astăzi un paradox căci, pe cât le merge lor de bine, pe atât ne merge nouă de rău, în țara băieților deștepți, întunecați la chip și la suflet, pe care-i acuz cu „mânie proletară” de uneltire contra orânduirii sociale îvină pentru care a fost arestat și condamnat la 16 ani muncă silnică cu confiscarea totală a averii, tatăl meu, nevinovat) și de
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
care uneori ți se poate întoarce, conform zicalei: „bine faci, bine găsești”. Răul este omniprezent și ușor detectabil în jurul nostru, ca un fenomen necesar, eu laș denumi cu mâhnire „răul româno-român”. Oamenii acționează pe baza unor impulsuri necontrolate, care le întunecă rațiunea, lăsându-se pradă sentimentelor negative, care îi duc la pierzanie de obicei. Ei își ignoră total faptele, nu recunosc răul făcut, și-i acuză pe alții de eșecurile sau consecințele nefaste. Rădăcina răului, după umila mea părere, își are
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cu mândrie în inimă, înainte de toate, înălțătoarele crezuri: cultivarea limbii neamului, cinstirea cu sfințenie a simbolului național, dăinuirea bisericii strămoșești, păstrarea portului tradițional moștenit, cultivarea melosului și dansului popular. Am convingerea că păcatele și relele trecutului nu ne vor mai întuneca mințile, că evoluția spre mai bine va sensibiliza și inima și conștiința. E timpul să ne reamintim înțeleptele și sfintele cuvinte ale Mântuitorului: „Pace vouă!” SORIN CONSTANTIN COTLARCIUC î30 octombrie 1951)
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
o dată aiurea, rătăcit, vulnerabil și fără consistență. Pătruns de un fior rece, mă simțeam ca și cum aș fi privit În jos de pe buza unei prăpăstii Înfiorătoare, iar golul acela căscat sub ochii mei s-ar fi deschis și-n lăuntrul meu, Întunecându mă. Trecură câteva clipe lungi. Voiam să mă ridic de pe bancă și să plec. Un amestec de greață și de spaimă se zbăteau În mine fără oprire. Parcul se mai populase Între timp, deși căldura era Încă o prezență incomodă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
coroanele arborilor și cotropind Întinderea până departe. Îngerul se roti de câteva ori curios, după care, obosit și moleșit de căldura după-amiezii, poposi pe turla bisericii din preajma unei clădiri Înalte și, moțăind puțin, adormi grozav de repede. Fereastra i se Întunecă pentru câteva clipe, iar el știu că trecuse prin dreptul ei, În goană, Câinele Negru. Zâmbi cu subînțeles, Își plimbă mâna prin păr și, după un timp, hotărî că a sosit vremea să iasă În oraș. Gândul acesta Îi Împinse
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În seamă. I se dezvăluiau străzi Înguste, descărnate de lumina albă. Clădirile dormitau copleșite de căldura după-amiezii, care amorțise totul. Un sentiment straniu Îl făcu să tresară și nesiguranța i se strecură În suflet. Văzu, pentru o clipă, o pată Întunecată la capătul unei alei Îndepărtate și știu din nou că era umbra Câinelui Negru. Consideră că se făcuse târziu și că drumul fiind lung până acolo, la Grădină, nu ar trebui să mai zăbovească aiurea. Copacii Începură să curgă prin
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu funingine. La Început crezu că doar se murdărise cumva și nu acordă importanță, dar surprinderea lui crescu ceva mai târziu, atunci când constată cu stupoare că negrul acela din unghii (care acum aproape se desprindeau) creștea cu repeziciune spre degete, Întunecându-le. Ar fi vrut să-și studieze fața, să și analizeze pielea de pe obraji, dar singura oglindă existentă fusese spartă mai demult, Într un acces de teamă amestecată cu furie, când Își zări În apele ei chipul osos și se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
s-au acoperit În mare parte cu o crustă cafenie, iar "gura" amenajată a gheului (În care se vedeau cândva spinările Întinse ale țevilor) e neagră acum, mult prea căscată, știrbită și urât mirositoare. Pe fundul căzii, un lichid vâscos, Întunecat s-a prelins de cine știe unde. Mi-au dispărut săpunul (un săpun, de altfel, foarte scump), pasta de dinți și cele două prosoape. Șiculmea! - chiar și hârtia igienică mi-a dispărut... Ultima oară era să rămân prizonier acolo. Nu mai reușeam
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de prietena ei, o cuprinse cu brațele, repetând de câteva ori cu glas aproape cântat: mă mărit, mă mărit! Nu e acesta un eveniment care să-ți răvășească mințile? Deși era departe de a afla și alte amănunte, Olga se întunecă. Reuși totuși să formuleze o întrebare: - Cine-i fericitul, dragă! Pot să te felicit!? - De ce nu!?... Ei, ai să afli foarte curând. - E secret? - Nicidecum... Ia încearcă să ghicești! Poate...! Olga căzu un timp pe gânduri, căută cu asiduitate în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
efectul vizibil al veștii asupra prietenei sale. Inginerul Alexandru Georgescu, cel căruia i-am rămas datoare cu un zâmbet atunci... știi... Fără nici o explicație, Olga ieși din încăpere, ca după câteva momente să revină purtând pe buze un zâmbet străin, întunecată de știrea primită. Ținu să-și arate într-un anumit fel nedumerirea: - La toate mă așteptam, dar ca Alex să facă asta... Spuse cu intenție numele mic, cu scopul de a-i atrage atenția Inei că ea are motive serioase
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
pe Olga de ascunzișuri adăugă: ne-am propus de fapt să ne petrecem nu o lună, spuse ea cu dezinvoltură, ci o viață întreagă ca pe o lună de miere. Vorbele Inei nu-i căzură bine Olgăi. Fața i se întunecă și buzele ei prinseră o culoare vineție. Exista pericolul reeditării crizei din noaptea nunții. - Ce-i cu tine Olga, se alarmă Ina. Ți-e rău? - Te rog, dă-mi un pahar cu apă, am uneori câte o cădere inexplicabilă; sunt
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
mă apucasem de patinaj. În fiecare duminică, mama mă însoțea la antrenament. Îi plăcea să mă vadă plutind peste gheață și făcând cercuri în spirală, așa, ca în desene. Apoi mă lua de mână și hoinăream prin oraș până se întuneca și ajungeam acasă frânți. Amândoi pierduserăm noțiunea timpului, până în după-amiaza în care am băgat cheile în ușă și am simțit cheile tatei înfipte în mintea noastră. Normal ar fi fost să tresărim, să ne schimbăm la față, să tremurăm ușor
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
i s-ar fi cuvenit. Nimeni nu îl luă în serios, bănuiau că era vorba de un alt proiect mai incitant sau că Orlando Zara e posibil să se fi îndrăgostit. Două ore mai târziu, când Zara ajunse acasă, se întunecă de-a binelea, dar asta nu-l împiedică să și strângă lucrurile și să-și facă o rezervare la prima cursă aeriană care pleca spre un ținut unde echipa sa nu ajunsese încă. Se simțea mulțumit, încântat de decizia sa
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
tot drumul spre casă ca o piază rea, cu umbra ei plină de întunecimi. Dar nu dură prea mult, firea ei vulcanică, explozivă, începu să-și reverse lava mâniei în toată plinătatea, ieșind la suprafață. - Mamă, muierea asta mi-a întunecat multe zile ale vieții! Nu pot, nu mai pot s-o sufăr... nu pot s-o iert! Nu pot! - Olga mea dragă, toată viața ai făcut tot ce ai vrut tu. Ai fost o fire liberă. Nu te-am oprit
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
li se pare că într-o familie este statornicită buna înțelegere, pacea și liniștea, aureolată de o trainică iubire, ei vin ca niște păsări negre, din nechemate sfere să tulbure apele. Sunt ca adevărați paznici ai răului ce vor să întunece și să dezechilibreze stările unor lucruri bine așezate. Purtătorii acestor poveri nu pot suporta postura în care se află cuplul în discuție și întețesc un foc, chiar dacă acesta abia scânteiază, fabulând povești viclenite, punând pe jar buna conviețuire. Această dorință
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]