687 matches
-
mulți ani persecutat. A stat închis, nu a avut dreptul să publice mai mulți ani. A fost marginalizat, pentru că lupta împotriva comunismului din interior, promovând talentele din folclor și întreprinderi.“ Tuși de câteva ori. Junghiul dispăruse. Îl furnica ceva în șale. Nimic alarmant. Așa pățea întotdeauna când se avânta în considerații personale. Ridică iarăși brațul drept, agitându-l când spre tavan, când spre soba de lângă ușa care da în holul unde se organizau expozițiile Cercului de filatelie. Prinse iarăși avânt: „Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
plin de interes, frecându-și mâinile înmănușate. Mănuși de motociclist, maronii cu găurele rare, din care se ițeau smocuri de păr negru, des, cârlionțat. Mormăia din când în când mulțumit, cuprins de plăcere, de parcă cineva l-ar fi frecat pe șale cu o porțiune dublă de loțiune „Toximotrol ’93“. Dădu să-l întrebe ce caută acolo, de unde a apărut. Nu putu să deschidă gura. Rămăsese cu privirea țintuită pe mănușile aceluia, pe smocurile de păr, stălucitoare, unse cu cine știe ce uleiuri, alifii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Mă ridic dintr-odată, mă apropii de fiul meu și-i dau un brânci. Se împleticește și se retrage înjurând în camera lui. În curând, liniștea învăluie apartamentul. Mircea a adormit. Am rămas iar singur, cu o durere surdă de șale și cu ceșcuța de cafea răsturnată pe gresie. Trebuie să mă duc în bucătărie după un șervețel cu care să șterg cafeaua de pe jos. Distanța nu e așa de lungă, dar înaintez încet, ca orice bătrân. Am deci timp să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sărea disperată din așternut și suna la poliție. Venea mereu același buhăit cu chipiu, care se umfla în pene cu autoritatea lui, cerea să se facă liniște, dar nu știu cum o făcea, că parcă nu era convins, se apleca puțin de șale, punea mâinile în șold, zicea că femeia asta nu poate să doarmă, aveți grijă, și pe urmă pleca. Tanti Silvia se întorcea în pat, oamenii se întorceau la chef. După un sfert de oră se întorcea și polițistul, de astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Nenorocitule! Ai mandat? Ți-am zis eu că poți să intri? Mă prăbușii pe sofa. Cum nu eram îndeajuns de trează încât să-mi amintesc locul exact în care se rupsese arcul, m-am pomenit cu el înfipt exact în șale. Au! Căcat! M-am răsucit și l-am măsurat pe inspector din cap până-n picioare. Nu era nici pe departe un tip bine, avea o față lată, cu maxilar de bătăuș și un nas care fusese spart cel puțin o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
MM e pe val. Practic au venit s-o vadă aseară toate numele grele. Uite-l pe Trevor Nunn1. Toți actorii de față săriră ca arși, de parcă cineva i-ar fi atins, ca pe vite, cu un fier încins pe șale. Unde? făcu Helen, nerăbdătoare. Acolo, vorbește cu MM și cu Ben. —Ben și martie din post, spuse Helen, înțepătoare. E șmecher băiatul. Hugo își dădu ochii peste cap. Dacă prin asta vrei să zici că se bate pentru ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lui Alice. Sherry era gravidă. Își mângâia burtica și zâmbea visătoare prin geamul ușii. Alice i-a făcut semn să intre. — Ce s-a întâmplat? Sherry a plutit înăuntru, cu burta înainte, gâfâind și ținându-se cu amândouă mâinile de șale. Alice nu mai întâlnise pe nimeni care să facă atâta caz în legătură cu nașterea unui copil. Sherry, care era micuță și slabă, cu excepția burții, nu numai că purta cele mai noi și mai mulate modele de haine pentru gravide, dar obligase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu agheasmă. Popa Țuică scotea din când în când câte un ison izolat, privind cu coada ochiului, să vadă dacă nu se pregătește ceva băutură. Când sfinția-sa stropi pe cei de față cu agheasmă (moș Costache se îndoi din șale, plin de evlavie), dădu ochi cu Stănică, pe care-l cunoștea prea bine, și râse cu înțeles către el. - De unde mai ieșiși, satană? îl întrebă părintele cuumoare, când sfârși slujba, în vreme ce-și trăgea epitrafilul pe deasupra cozii. - Păi ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gîții mă-sii de milițieni!... Ce le trebuia lor castraveți?!... Cei doi își apăsară tenișii pe antablament, adică asupra brâului ornamental de piatră, încadrînd, la partea superioară, ferestrele parterului. Deși mai neguros și încruntat, deșiratul se răzgândi și își plie șalele, încărcîndu-i el celui cu creastă de șobolan laba piciorului între palmele împletite, ghemuindu-se ca un resort înaintea lui, catapultîndu-l pe celălalt, pe fațadă, către etaj. Curând îl urmă pe zid, ca o omidă. - Păi, să nu dormi. Că acuși
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
încurcate, șuvițele de păr ale căpățânii taximetristului. Cu trăsăturile lui slăninoase reflectate strâmb sub secrețiile care-i inundaseră fața. Cu mustața pleoștită, mâncată de molii și parcă alunecată spre stânga. Cu ochii dați peste cap. Iar, când se frânse de șale pentru a-l săruta lung și nebărbătește pe gură, necunoscutul îi identifică șoferului, la capătul păroaselor sale canale nazale, și cei doi viermi argintii, reprezentând stigmate ale stricăciunii și provenind din ținuturile Roș, Meșec și Tubal. - ...Dar de ce să nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
către stânga. Și, alunecând pe un soi de mâzgă marină, ucenica se prăbuși, bătând aerul cu brațele, într-o peliculă de apă sărată, ce-o acoperi, instantaneu, până la piept. Atingerea de sloi a puhoiului îi paraliză respirația. Săltîndu-se întîi cu șalele, tălpile îi fugiră din nou. Și, de data aceasta, nemaibucurîndu-se de privilegiul de-a se opri în șezut, oglinda apei îi trecu, cu două palme, peste creștet. Iar în curentul care-o rostogoli de 5-6 ori de-a lungul fundului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
abținîndu-se, din răsputeri, să nu alunece, și dânsa, pe eleșteul lacrimilor ce o asaltau, - "Robin Ferguson Floyd, baronet de Twinwood... Pink în ghilimele... Londra, 27 iulie 1921..." Acum era aprilie. Se deslușeau muștele ce se storceau, izbindu-se și rupîndu-și șalele de ochiurile de geam colorat, în culori ce parfumau lumina, făcînd-o să se curbeze, precum niște sâni de rășină, în vecinătatea rețelelor de plumb, peste pieptul planturos al imitațiilor de vitralii. După ce-și interpretară pasajul de reculegere și tăcere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
piper... La nici două ore după ce inspirația ta ți-a dat ordin, și-o mână de ajutor, mutîndu-ți calabalâcul spre stradă... Informatorii cartierului anunțaseră că se desfășura un protest. Nici nu pornisei și firul telefonic ținea să scoată scântei pe șalele tale... Ai trezit un pui de alertă. Ai creat un soi de comandament. Nu mestecai și lipsa gestului tău a fost interpretată ca o grevă a foamei. Ți-ai tras nădragii jos. Și-ai fost mutat la comandament, de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
căldură. O ceată de câini îi înconjură. Erau mari cât niște viței, flocoși și răi. Lătrară spre groapă și se repeziră către marginile ei înalte. Grigore nu se întoarse. Haita se opri mârâind. O femeie trecută și osoasă, aplecată de șale îi alungă din preajma lui și se depărta. Dulăii își scuturau lațele, mușcîndu-și puricii din blănile vechi. - Huo! Na pagubelor! strigă nevasta și aruncă bolovani după ei. Ceata se împrăștie. Se strânse apoi mai departe. Gunoierii beau țuică, plescăind din buzele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scoatem mațele afară! Dumnezeu fl știa câte făcuse pentru ei. Aglaia, nevastă-sa, le mai dădea câte ceva de mâncare, își rupea de la gură, că-i știa amărâți. - Să fie de sufletul mamii, zicea, și bătea o cruce mare, aplecîndu-se de șale până în pământ. Gunoierii mâncau cu lăcomie, își ștergeau gurile sălbatice și mormăiau câte o înjurătură. Unii îl bănuiau că are bani ascunși și i-o spuneau privindu-l cu ochii lor răi. Bătrânul nu le răspundea. Era tăcut și mâhnit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
până la prânz te-ai și întors înapoi". Stăpânea. Împrejur numai amărâți, se uita la ei cu milă, n-avea ce le face. Chirică acarul ședea într-un fel de magazie de scânduri prin care bătea vântul. Venea seara rupt de șale de la muncă, se mai dregea cu un rachiu. Avea ochii în fundul capului, tușea a doagă, sec și adânc, îl mânca un vierme pe dedesubt. Ținea nevastă și casă grea. Copii, să 75 nu-i mai numeri, tot galbeni și duși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai bătăi am mâncat ca să mărturisim, dar ne jurasem. Nu ne-au dovedit. Uuuu, parcă aud vaietul muierilor! Ridicam coada toporului și nu mă uitam. Na! Na! făceam... Pielea lui Paraschiv se încrețise. Privi cruciș la codoș. Era adus de șale, și sub ochi avea pungi de carne care-l îmbătrîneau și mai mult. - ...pe când acu, altfel se face meseria. Mină ușoară să ai, că restul... Ce mai hoți! Tremura Bucureștiul! Cunoștea multe Cataroiul, de pe vremea lui Pazvante. Îi împuie capul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să păzească ogeacul. Au vorbit ce-au vorbit, până să plece, le-a vândut Nicu-Piele un pont. Ședea încălzindu-și oasele lângă soba de tuci. Nu răbda la frig, că-l durea carnea bătută și vlăguită prin pușcării. Îl țineau șalele de atâta dormit pe pământul gol și la vremea asta se canonea. Mai avea și niște gloante-n mușchi de când îl făcuseră o dată gardienii sită și, cum se strica vremea, plumbii ieșeau de sub vine. Râdea hahalera și le arăta celorlalți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu dreapta, că pe aia o ferea. Apoi nu mai știu nimic. O durere ascuțită îl străpunse până la inimă. Îl lăsară pe dușumea. Veni rândul lui Paraschiv. El îi privi pe fiecare în parte, să nu-i uite. Își îndreptă șalele zdrobite. Lumina lămpii scădea. Șeful era aprins la obraz. Necunoscutul râdea. - Las', că spuneți voi! Îi vârâră unghiile în despicătura de lemn. N-a scos un cuvânt. I-au făcut degetele zob. Curgea sângele din buricele lor rupte. Se aprindeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era bine de loc! Au mers amândouă până la casa croitorului. Mortul avea sub ochi o pată galbenă, care se întinsese pe tot obrazul. - Cum s-a tras tot sângele din el! șoptise bătrâna. Și-a înnodat șorțul, și-a îndreptat șalele și a strigat la Florica: - E țeapăn, ce mai stai?! Pune să fiarbă apa, trebuie să-l spălăm. Muierea plângea cu sughițuri, căinîndu-se: - Cui m-ai lăsat, Gogule? Cui m-ai lăsat? Bătrâna se supără: - Lasă boceala, că știu eu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se azvârli. Pungașul se plecă. Pumnul călifarului căzu în gol. O clipă îl avu în mină. Putea să-l împungă dintr-o parte, dar oboseala nu-l părăsise încă. Parcă nu mai avea vlagă în el. Bozoncea se îndreptă de șale și râse, înfricoșat: - Scăpași, ucenicule... Dar știa că și el trecuse pe lângă moarte și furia îi crescu. Cel tânăr dădea îndărăt pas cu pas. Deodată simți că nu mai are loc. Se proptise de un perete. Celălalt era aproape. Ridică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ani, cu un glas abia auzit, subțire și-nalt. - Cine-o mai fi? se mira Marghioala. - Cine să fie, prietena dumitale, fornăia Chirița, care nici pe Lixandra n-o prea avea la inimă. Când intra și asta, mai aplecată de șale ca anul trecut, cu privirea în toate părțile, tăceau. Se numărau în gând. Mai lipsea Tinca. Și până să vină și ea, Chirița întreba tare: - Dar din morcovii ăia buni mai ai, coană Marghioalo? Morcovi ca la muierea lui Mială
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu tot și el îi scrise. Peste patrusprezece zile veni-napoi și începu o viață vinovată. Noaptea fetița dormea la părinți * atunci ea intra numa-n cămașă în odaia lui și *** el se-mbăta de frumusețile ei. A-i cuprinde șalele, a ține mâna la acele rotunzimi perfecte și pline era deja o fericire nemaipomenită, nouă încă, apoi ea mai * era rușinoasă, încît actul amorului o făcea să tremure, să țipe, să leșine, ceea ce-i adăuga și mai mult fericirea *. {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
incintei într-o noapte când vântul urla ca o jivină dezlănțuită iar sciatica și reumatismele îl supărau mai mult ca de obicei. Scrâșnind din dinți își porunci lui însuși să fie mai presus decât acel sfâșietor junghi ce pleca din șale și se răspândea de-a lungul coapsei ca o arsură dureroasă, și o apucă drept peste câmpuri. A fost o călătorie lungă. Au fost momente când abia de se mai ținea pe picioare, dar îi era de-ajuns o clipă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
se înmuie într-un tors de pisică. Mai târziu, când și acesta încetă, Petrache înțelese că Aurica, așa încălecându-l, pe jumătate dezvelită, adormise cu capul culcat pe umărul lui. Îi ridică paltonul pe umeri și i-l strânse peste șale. Privi îndelung, prin parbrizul macaralei, stelele și luminile orașului, cerurile amestecate, căută din pri viri castelul care se deslușea ca un contur negru, încremenit, un corb cu aripile strânse, apoi adormi și el. Tresări, după o vreme, și privi în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]