822 matches
-
o prăjitură, una. Dacă pui să fiu ucis, cine va mai fi bucătarul tău personal? Nimeni nu știe să facă mâncărurile pe care le gătesc eu. Listarius o porni repede pe cărare. — De asta ești așa de arogant, pufni Vitellius, șchiopătând în spatele băiatului. Fiindcă ești sigur că nu mă pot lipsi de tine. — Trebuie să ne grăbim. Dacă soarele apune, n-o mai găsești pe vrăjitoare - mai făcu câțiva pași, apoi se opri. Și ai grijă să n-o întrerupi când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frasinului, Vitellius se aplecă și, continuând să strângă într-o mână pumnalul, luă o prăjitură cu miere și susan, pe care o văzu pe malul pârâului, în zăpadă. Vârî prăjitura în gură, trecu apa dintr-un salt și o porni șchiopătând prin pădure, spre escorta sa. Se opri, căci i se păru că inima avea să-i spargă pieptul. Aproape că nu putea înainta din cauza vântului. Pădurea era înspăimântătoare - zeii mâniați voiau parcă să smulgă copacii din rădăcini. Văzu din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de sub el și se ridică repede, dar nu avu timp să-l atace cu sica, fiindcă Skorpius se ridicase la rându-i și îl amenința cu tridentul. Deși piciorul drept continua să-i sângereze, Valerius începu să alerge destul de repede, șchiopătând însă ușor. Sărea când spre dreapta, când spre stânga, schimbând rapid direcția, întorcându-se brusc pentru a-și ataca adversarul și luând-o din nou la fugă. Skorpius ezita, neștiind dacă să alerge sau să sară în lături, dezorientat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
numai când ambii gladiatori erau înarmați cu scuturi. — Iar Skorpius nu are scut... — Așa e. Vitellius acționează împotriva tuturor regulilor gladiaturii. E limpede că vrea să-i ofere un avantaj lui Skorpius. În clipa aceea, văzu că Skorpius se îndrepta șchiopătând spre pulvinar, plin de sânge, cu tridentul ridicat. — Vitellius... Să te înghită infernul! strigă. N-am nevoie de ajutorul tău! Aruncă tridentul spre împărat. Vitellius își lăsă capul în jos cu o repeziciune surprinzătoare, iar tridentul se înfipse în spatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
41 Vitellius plângea în timp ce cobora cu greu din lectica oprită în fața templului lui Apollo. Un vânt rece bătea pe Palatinus, iar pe cer treceau nori întunecați, ca niște prevestiri rele. Vitellius se înfofoli mai bine în mantia de blană. Urcă șchiopătând treptele templului, unde îl aștepta Flavius Sabinus. Se sprijini hohotind de umărul prefectului Romei și îi făcu semn lui Listarius, care ducea coșul cu merinde, să se apropie. — Liniștește-te... Sabinus se îndepărtă de el. Vitellius se sprijini atunci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înapoi, îngrozit. Se împiedică de cadavrul decapitat al lui Galba, apoi de cel al lui Otho. I se păru că sângele lor i se scurge la picioare și-i murdărește încălțările. Își acoperi fața cu mantia și se îndepărtă repede, șchiopătând. Ieși din templu și îl îndreptă cu mâna pe Sabinus. — Adio! Adio! Plec împreună cu copiii mei! Deodată se opri și se întoarse trufaș către prefectul Romei: — Dacă tu crezi că soldații mei se vor preda, te înșeli. Eu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Skorpius să lupte cu Orpheus? Ăsta era cel mai important lucru... Dar tu ai vrut ca ei doi să lupte... Ai vrut moartea lui Orpheus! Clătină din cap, cu un zâmbet sinistru, și își continuă drumul. Vitellius îl urmă șchiopătând. Nu înțelegea de ce mergea în urma lui Ausper, în loc să fugă la Tarracina. Se sprijinea cu o mână de umărul lui Listarius, iar cu cealaltă de umărul cofetarului. Îl striga pe Ausper, rugându-l să se oprească. Intră în palat și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oprit, dădeau frâu liber furiei care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și pe coridoarele palatului pustiu. — Unde ești? Ausper, te rog! Alerga șchiopătând încoace și-ncolo. — Ausper! hohotea. — S-a dus, zise Listarius, care îl urma pe bărbatul acela uriaș, care crezuse că are Imperiul la picioare. În timp ce mergea în spatele lui, Listarius se gândea la tatăl său, pe care, cu ani în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spun... Eu sunt paznicul grădinilor. Soldații îi dădură drumul și ieșiră în grabă. Vitellius râse în sinea lui, nevenindu-i să creadă că reușise să se salveze. — Buni de nimic! șuieră disprețuitor și ieși din gheretă. Se strădui să nu șchiopăteze, deoarece lumea știa că împăratul era înalt, gras și șchiop. Se amestecă printre oamenii care dăduseră năvală în grădină. Unii dintre ei purtau torțe aprinse, ce străluceau în întuneric. Vitellius se îndreptă grăbit spre ieșire. — El e! strigă un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gunoaie, uitând de munera și de donațiile cu care împăratul încercase să câștige bunăvoința poporului. Cineva îi sfâșie veșmintele. Vitellius rămase gol în fața mulțimii. Mulți râseră de fața sa roșie din pricina băuturii, de pântecele revărsat, de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la un semn, mulțimea amuți și se dădu în lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sunt aici. într-un fel. Iar de-acum nu voi mai spune nimic. Fă-te bine cât mai repede, dragă domnule Vultur. Vultur-în-Zbor nu mai zise nici el nimic și bău încă un castron de ceai cu rădăcini. Dolores plecase șchiopătând să culeagă fructe și ierburi. Virgil stătea la căpătâiul lui Vultur-în-Zbor, urmărind cu o gelozie prost ascunsă felul în care convalescentul aranja piesele de puzzle. — Mă uimește îndemânarea dumitale, spuse el cu toată amabilitatea de care era în stare. — Norocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Să mai pălăvrăgim nițel. S-o lăsăm să se odihnească. Ești de acord? Sigur că da, spuse Vultur-în-Zbor. Așa că o lăsară în colibă și o luară către vâlceaua lui Virgil și Dolores de noaptea trecută. După ce plecară, Dolores se duse șchiopătând către cufărul cel vechi, care zăcea închis într-un colț. Acolo stătea zăvorât trecutul, trecutul ei, neschimbat, de neschimbat. Se așeză jos și îmbrățișă cufărul, șoptindu-i. — Este ieri, murmură. în fiecare zi este ieri, deci fiecare zi e fixă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
își ridică scaunul pe cocoașă. Haide, ciripi ea. E timpul să mergem. Nu vin cu tine, zise el. — Bine, iubitule, spuse femeia. Tu vii pe urmă, ca de obicei. Ne vedem jos. — La revedere, Dolores, îi spuse Virgil. Ea ieși șchiopătând din colibă, cu balansoarul în spinare. Virgil îl luă pe Vultur-în-Zbor de lângă fântână. Indianul axona își legase o cârpă în jurul frunții și îi înfipsese o pană în spate. — Veșmântul de ceremonie, glumi el. Virgil Jones nu zâmbi. — Să mergem, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
respectă singură. Eu sînt un om de acțiune. Iar dacă nu sînt eu aici, domniile voastre nu vindeți nici un catehism. Nesocotind sfaturile medicului, Fermín venea hotărît să se reintegreze la locul său de muncă. Avea pielea gălbuie și presărată cu vînătăi, șchiopăta rău și se mișca asemenea unei păpușe stricate. — Dumneata vei merge În pat chiar În clipa asta, Fermín, pentru numele lui Dumnezeu, zise tata, Îngrozit. — Nici pomeneală. Statisticile o dovedesc: mai mulți oameni mor În pat decît În tranșee. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
te abandonezi Într-o astfel de conversație Însemna din start o pierdere de timp. Când cineva spuse: „Închipuiți-vă că orașul nostru ar fi invadat de picioare de lemn false, care ar ieși seara de la Mitropolie și s-ar risipi, șchiopătând, pe străzi”, medicul se ridică de la masă și plecă, dezmorțindu-și Încheieturile, până la budă, unde stătu Îndelung, privindu-se-n oglindă. Chipul său oval, cu cearcăne mari și trăsături moi, exprima indiferență. „Oare de ce Îmi pierd vremea cu astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sentimentele lui Noimann. Apariția piciorului era poate un semn ca Noimann s-o ia din loc... ... Stomatologul făcu un pas spre dulap, dar piciorul Îi bară trecerea. „Încotro?” Îl Întrebă el. „Vreau să văd ce e acolo.” „Poftim”, făcu piciorul. Șchiopătînd ușor, medicul ajunse la dulap și deschise ușile, apoi se dădu În lături. Înăuntru se afla trupul lui Lilith, decapitat, cu sânii tăiați și puși pe umeri În chip de epoleți. Halucinația nu dură Însă decât o clipă. Cineva În stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
creat lumea, dar a sculptat Italia“. 103 PRIN LUMEA LARGĂ — Povestește-mi ceva care nu figurează în nici un ghid al Italiei, am rugat-o pe un ton liric. — Tot bătând trotuarele Romei, zâmbi Ioana, mi s-a rupt pantoful și șchiopătam, deoarece nu mai avea bareta de la spate. Nu m-am sinchisit, dar, fiind ora mesei, am intrat într-un restaurant, în partea veche a orașului, unde aveam atelierul de pictură. Intrând în restaurant, dau de un bărbat gras, îndopat cu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
spate. Nu m-am sinchisit, dar, fiind ora mesei, am intrat într-un restaurant, în partea veche a orașului, unde aveam atelierul de pictură. Intrând în restaurant, dau de un bărbat gras, îndopat cu macaroane, probabil patronul, care, văzându-mă șchiopătând, mă întreabă: „Signorina (eu măritată de trei ori!), ce-ai pățit?“ Îi spun necazul cu pantoful. Cu o spontaneitate unică, tipul începe să strige: „Valentina, adu o pereche de pantofi de-ai tăi, s-o salvăm pe domnișoara!“ Bineînțeles, la
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii. 12. Întăriți-vă dar mîinile obosite și genunchii slăbănogiți, 13. croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. 14. Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. 15. Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85082_a_85869]
-
Au plimbat mingea de peste treizeci de ori, făcîndu-l pe bietul Moscu să se-nvîrtească când spre unul, când spre celălalt, până l-au amețit. Matei, prinzând o dată mingea vârtos, l-a pocnit scurt în pulpă; Moscu a gemut și a trecut șchiopătând la loc, mormăind furios ca un urs și frecîndu-și piciorul de zor. După asta, Moscu, care era nepotul lui Barbă, a făcut rost de un certificat medical că suferă de nu știu ce și a fost scutit de Gimnastică. ― Mulți ca mine
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
le-ai evocat în cărți. De ce condamni pe alții? Am luat spusa lui ca pe o glumă puțin acidă și am argumentat că, prin includerea amintirilor în multe dintre scrierile mele, le-am asigurat perpetuarea peste veacuri. Primăvară Primăvara venea șchiopătând țopăit Ca un iepure de alice lovit Și când o credeam definitiv instalată, Ne trata cu brume, ploi reci și cu zloată. Primăvara, cu șovăielile și capriciile ei, venea și, odată cu ea, se apropia sărbătoarea Paștelui. Pentru noi, copiii, Paștele
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
pe care o jucase... O suavă muzică electronică îi tulbură imaginea. Apoi se auzi un bizar țăcănit de ordinator în funcțiune și un glas metalic rosti: - Hai, vino mai aproape! Și, dinspre "altar", se aprinse o lumină de zirconiu. Homer șchiopătă într-acolo, în fund se înălțau trei ferestre, cu vitralii verzi, acvatice, acoperite de niște ecuații elegante ca arabescurile unor covoare persane. Sub ogiva fiecărei ferestre se găsea câte un mare paralelipiped de cristal, cu sextilioane de celule moletronice. Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
potrivit căreia „Dumnezeu a creat lumea, dar a sculptat Italia“. — Povestește-mi ceva care nu figurează în nici un ghid al Italiei, am rugat-o pe un ton liric. — Tot bătând trotuarele Romei, zâmbi Ioana, mi s-a rupt pantoful și șchiopătam, deoarece nu mai avea bareta de la spate. Nu m-am sinchisit, dar, fiind ora mesei, am intrat într-un restaurant, în partea veche a orașului, unde aveam atelierul de pictură. Intrând în restaurant, dau de un bărbat gras, îndopat cu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
spate. Nu m-am sinchisit, dar, fiind ora mesei, am intrat într-un restaurant, în partea veche a orașului, unde aveam atelierul de pictură. Intrând în restaurant, dau de un bărbat gras, îndopat cu macaroane, probabil patronul, care, văzându-mă șchiopătând, mă întreabă: „Signorina (eu măritată de trei ori!), ce-ai pățit?“ Îi spun necazul cu pantoful. Cu o spontaneitate unică, tipul începe să strige: „Valentina, adu o pereche de pantofi de-ai tăi, s-o salvăm pe domnișoara!“ Bineînțeles, la
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
trăiesc în iad pentru tot restul vieții. Tot ce vă rog, doamnă, este să mi se dea ocazia să-mi dovedesc loialitatea. Ridică-te, îi zic. Pleacă acum, An-te-hai. Se ridică și pășește repede către ușă cu spatele. Observ că șchiopătează un pic și îmi aduc aminte că el este cel pe care eunucul-șef Shim l-a lovit în curte. — Așteaptă, îi strig. De acum înainte, An-te-hai, vei fi întâiul meu slujitor. Înainte să fiu condusă la scaunul meu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]