594 matches
-
numitei doctrine slavofile, curent de gândire din secolul trecut, centrat pe ideea de specific național. 81. Versuri din poezia Elegie de Pușkin. 82. Aluzie la romanul Părinți și copii de Ivan Turgheniev. 83. Talleyrand, Charles-Maurice (1754-1838), diplomat francez, abil și șiret, care în decursul vieții a depus jurământ în fața a 18 guverne franceze, călcându-și-l de fiecare dată. 84. Versuri din poemul lui Pușkin despre Cleopatra, care a intrat în componența nuvelei Nopți egiptene.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Mi-a vorbit de un prieten de-al său..., nu... o simplă cu noștință, se corectează ea repede. — Cine? face adormit Augustus. — Nu știu, se apără Livia. Minte! E evident. Principele o privește pe sub genele lăsate. O fi ea mai șireată decât Ulysse, dar și eu mi s vulpoi bătrân. Se abține să nu zâmbească. Cu pleoapele întredeschise, lăsă să-i scape un fluierat ușor, ca un sforăit. — Tu m-asculți, ori ba? îl scutură impacientată Livia. — Da?! Tresare speriat. — Ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pământuri în Italia. Cei care n-au mai încăput au fost stabiliți în colonii fondate tot din banii săi. Care în Africa și Asia, care în Grecia, Sicilia, Mace donia, Syria, Galia Narbonensis sau Pisidia. Mustăcește, schițând un mic zâmbet șiret. Tot atâtea așezăminte populate cu militari de origine latină. Un mare pas înainte pe dru mul lung și anevoios al anulării deosebirii dintre Italia și provincii... De cealaltă parte a mesei, Ianuarius se gândește încruntat că întreținerea unei atare forțe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Seius Strabo, mormăie printre dinți. — Știu, răspunde acru Augustus. De aceea l-am numit prefect în Iudeea. Tușește iritat. — O decizie prostească din partea mea și o recomandare și mai prostească din partea lui Strabo. În ochii lui sclipește iarăși o luminiță șireată. — S-o fi dat mare Plautius Silvanus și v-o fi amenințat cu Strabo, dar degeaba face pe leul-paraleul, nu știe un lucru: că Strabo refuză să mai intervină pentru oricine de atunci încoace. Nici măcar pentru fiu-său, căruia, din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
crezi? o împunge în continuare Agrippina. Că numai eu am aflat tainele tale de femeie ușuratică? Dacă și parvenitului ăluia de Quirinius i-a trebuit nevastă tânără și de familie nobilă! se strâmbă Vipsania. — Toată Roma știe cât ești de șireată și de desfrânată, zbiară Agrippina. Antonia și Vipsania schimbă între ele priviri cu subînțeles. Indiferent de unde a aflat, Agrippina e foarte aproape de adevăr. N-ar trebui însă să se exprime în felul acesta lipsit de eleganță. — Și tu, cap sec
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
are tot interesul să-l piardă pe Libo, pentru ca profitul să se împartă la mai puțini parteneri. Întrucât trebuie să mai fie și alții. Foștii debitori. Înalță apreciativ din sprâncene. A știut Livia pe cine să aleagă. Rânjește mulțumit. E șireată ca o vulpe. Nu degeaba i se spune Ulise în fustă. — Se ocupă amândoi cu fel de fel de matrapazlâcuri și le e teamă că o să-i dau în gât... 252 Gallus devine atent: — Ce fel de matrapazlâcuri? — Piperul lung
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cum... ce vânt te aduce pe la noi? bâigui Apostol, în picioare, privindu-l mereu cu mirare. ― Ți se pare așa de ciudat că vine să te vază prietenul tău din copilărie și de mai tîrziu? întrebă Pălăgieșu cu o clipire șireată, care lui Apostol îi scăpără în suflet o scânteiere de ură. Ehei, strașnic te-ai schimbat, frate... De acum trei ani te-ai schimbat de nici nu te mai recunosc! Siguranța notarului transformă mirarea lui Apostol într-o nerăbdare ascuțită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sigură pe ea , o putea surprinde doar un expert cum era Emil. Povestea vieții ei nu avea nevoie de un „profesor” și nici nu-i trebuiau lecții , ea învățase viața din române, trăgând singură concluziile de rigoare. Avea o minte șireata, dar profund îngăduitoare. Avea un extraordinar fler și detecta imediat punctele slabe ale fiecărui interlocutor. Probabil că experiența ei de scurtă durată cu Andrei o marcase puternic și vedea în orice bărbat un pretendent la sex în primul rând. Mai
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
despre... băsescu (cu b mic), despre Adrian Năstase sau despre politicienii de Vaslui. M-ar crede prof. C-tin. Alexandru, președinte al Consiliului Județean Vaslui, atunci, că-l considera senilizat? Că-l considera pe Dumitru Buzatu ca pe cel mai șiret și parșiv ? Erau discuții între noi ! Mă încumet să zic și altceva: ca președinte, nu se simțea nici bine păzit, nici protejat, nici cu prea multe persoane loiale pe lângă el. Făcea excepție acad. Răzvan Theodorescu, Dan Iosif, Opaschi și alți
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
ori cu unul la fel de vechi, bleumarin: acum purta un hanorac larg, parcă lucrat manual în umbre variate și murdare de maro și verde, cu fire atârnând la întâmplare. Știam cu siguranță cine era responsabil de această atrocitate, însă eram prea șireată ca să i-o spun în față. În schimb, i-am spus cu viclenie, subtil: Nu ți-e cald cu puloverul ăsta? Zâmbi mândru. — Îmi place să-l port. Alice mi l-a cumpărat. O doamnă din Wales le face, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de o persoană foarte specială ca să omoare pe cineva în felul acela. — Ce vrei să spui? Mi-am încrețit nasul. — Cele două variante nu prea se potrivesc, am lămurit-o. A-i da lui Charles o supradoză era un lucru șiret și greu de urmărit până la sursă. Nimeni nu a reușit să afle de unde avea Charles drogurile. Era la fel de discret cu asta ca și cu celelalte lucruri - nu ajungi nicăieri așa. Dar să-l târăști până în mijlocul holului principal și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
tînăr care promite... Are viitorul În față. Puteți să-l Întrebați orice. Viitoarea speranță apăru În cele din urmă, tremurînd tot. Spre deosebire de director, acesta era exagerat de palid și, din cîte mi-am putut da seama - purta ochelari -, avea priviri șirete. Îmbrăcat cu niște pantaloni jerpeliți și Încălțat cu galoși, arăta jalnic. Faptul că nu s-a arătat deloc emoționat cînd a fost prezentat de director se datora nu atît calmului, cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Sper din tot sufletul că nu-mi atârnă tivul sau ceva de genul ăsta. N-aș vrea să-i dau vreun motiv să-mi facă plângere. Cumva porți o brățară de argint? întreabă ea. Aha. M-a prins! Nu e șireată? Nu ai voie să porți decât bijuterii de aur la serviciu. Probabil o persoană plictisită a născocit acum mulți ani regula asta și nimeni nu s-a deranjat s-o schimbe. A, pardon, zic. Îmi dau jos brățara și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
anului 1968 până în primăvara anului 1970) în acest cămin „dubios”. Nu îmi dau seama cum am rezistat acolo atâta vreme, deși pentru studenți nu avea prea mare importanță dacă cei de la conducere erau de dreapta sau de stânga, dacă erau șireți sau ipocriți. Fiecare zi de la cămin începea cu înălțarea solemnă a steagului. Normal că se cânta și imnul. Așa cum nu lipsesc marșurile din știrile sportive, tot așa nu se putea înălța steagul fără să se cânte imnul. Steagul se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tunsă scurt și, pe alocuri, șuvițele stăteau ridicate în sus ca niște țepi. În mâna dreaptă ținea o valiză maro, din piele, iar în stânga, cutia neagră în care se afla chitara. Când m-a zărit, mi-a aruncat un zâmbet șiret căruia, surprinzător, i-am răspuns pe loc, în același mod. I-am luat din mână valiza și am pornit, alături de ea, spre linia Ch¿½. — Ia ascultă, Watanabe, de când ai fața asta groaznică? Sau așa se poartă în Tokyo, mai nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
zburătorii se cunosc și se recunosc după semnele lor. În jurul celor doi aviatori se produse din nou îmbulzeală, încercă să se țină aproape, dar nu reuși, rămase la marginea cercului, cînd apăru ca din senin inginerul Corvino. Avea un zîmbet șiret, de vulpiță agreabilă, "excelența sa prințul Pangratty este un pilot de elită". Nu avea de ce să-l contrazică deși nu-l văzuse niciodată zburînd pe Pangratty. Dar toată lumea susținea același lucru, de ce ar fi fost el de altă părere? "Toți piloții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
astfel de plic aflîndu-sc pe masa lui Basarab Cantacuzino putea spune mai mult decît toată conversația lor. Cu o mișcare înceată, voit neglijentă, Basarab Cantacuzino scoase din anvelopa galbenă o foaie de hîrtie, o privi cîteva clipe cu un zîmbet șiret, în colțul gurii, făcu un "da, da" și schimbînd brusc tonul îl întrebă plin de solicitudine "să chem un taxi ori vă mai așteaptă mașina?" Și, fără să asculte răspunsul, lăsă hîrtia să cadă pe birou, peste maldărul de hîrtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ori se prefăcea că nu înțelege. Și mă lua cu vorba-i pripită înainte, îmi zâmbea prietinește, își întindea degetul, trăgându-și în piept bărbia, se jura pe onoare și striga că a fost caporal în artilerie. Era o vulpe șireată domnul Sandu Popescu, de nu mai avea margine. Țuicile pe nesimțite le strecura spre pușcaș: boierul plătește! și tutunul, ori lipsea, ori nu lipsea din chimir, un pac nu strica: boierul plătește! Și zâmbea cu fața rumănă ca o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
măcar scrisorile care-mi veneau de la București; eram ca într-un vis frumos, din care voiam să nu mă mai trezesc. Dragomir își mișca cu bucurie mustățile lungi, mă lăsa cu dorurile mele, mă primea vesel, mă petrecea cu ochi șireți când plecam - și-și făcea afacerile. Dar de ce putea el face în lipsă-mi, nu-mi păsa. Voiam să mă lase în pace toată lumea, de altceva n-aveam trebuință. Și fata părea că n-are nimic în viața ei decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am fost?... Simții că prea întrebam și răspundeam ușor. Trebuia mai bine să curm dintrodată ciorovăiala aceasta. Sandu, tot zâmbind, mă privea în ochi. Eu, acuma, tăceam. Apoi, asta-i, boierule, eu voiam numai să știu... Atât... Și ochii lui șireți așteptau parcă o mărturisire. Eu încălecai repede și dădui pinteni calului. Iar pe drum, cu neliniște, începui să-mi perindez prin minte toate mișcările și privirile pușcașului. Apoi mă gândii la Chiva, la zorii de dragoste pe care abia-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alte părți mai bogate ale târgului; subțiri, palizi, flăcăuașii aceștia deapănă mărunt din picioare, tremurând în diminețile răcoroase și molfăind încă cea din urmă îmbucătură de pâne. Iar spre bariere, „spre porțile cetății“, se îndreaptă babe cu ochi ascuțiți și șireți, cu șaluri grele în spete. Așteaptă pe sătenii din împrejurimi și dezbat crâncen prețurile, din cinci în cinci bani, cu supărări, cu jurăminte, cu ochii bulbucați, cu gurile care nu-și mai contenesc melițatul. Acolo, în sfârșit, în jurul sinagogilor, cresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai văzut și tu pe omul stăpânirii... primarele de la comună... Domnu Vâlcu îi vulpe șireată... Cum vine boieru, adulmecă îndată spre noi... Da’ altfel, cine-l mai vede pe-aici? I-a dat boieru o hârtiuță albastră - și gata, el se chiamă că și-a făcut datoria... Altfel aici noi în de noi trăim - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cârcotaș dintre ei. Fusese poreclit Mopsul din pricina nasului turtit (amintire a unei căzături) cu care mirosea scandalul de la o poștă și imediat își făcea apariția cu capul lui mare, acoperit de păr aspru, tuns scurt, cu ochii vicleni, inteligenți și șireți. Dar i se zicea și Ulise. După împrejurări. "Mopsule, iar m-ai scuipat", sărea câte unul. Sau, "Ulise, ce părere ai?" Cam așa mergeau lucrurile. De fapt, numai împreună poreclele i se potriveau, fiindcă natura se distrase punând o inteligență
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că Mopsul avea un calcul ascuns care-l determina să relateze o întîmplare nu tocmai avantajoasă ― nu era el omul care să recunoască sincer că-i fusese atât de frică ― dar n-am izbutit să aflu nimic din ochii lui șireți. Aici nu te mai doare capul?" l-am întrebat. A râs. "Nu, aici îmi e continuu frică". Mințea? N-am insistat deoarece a intervenit Călugărul: "Ați auzit? Îi e frică. Dumnezeu să-l binecuvânteze. Amin". Domnul Andrei mi-a atras
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. ― Nu, domnule, mi-a replicat el sec. N-am fost altceva. ― Ba ai fost, m-am încăpățînat. M-a fixat cu ochii lui șireți. ― Dar de ce credeți dumneavoastră că am fost mai mult decât spun? ― Așa. ― Poate aveți dreptate, admise el prefăcut. Și eram gata să jubilez când mi-a scuipat în obraz această ironie: Într-o altă viață am fost proprietarul carierei unde
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]