533 matches
-
în gazdă trei soldați tineri. Ei dormeau în casă, lângă cuptor. Noi dormeam sus, în pod. Soldații se spălau la fântână și-și scoteau singuri apă cu ciutura. Armele și le rezemau de fântână. Unul din nemți era pus pe șotii. Ne arăta nouă, copiilor, tot felul de jocuri cu chibriturile, iar pe fratele meu, unchiul tău, l-a lăsat să tragă câteva fumuri din țigară. Poate de atunci s-a ales el cu metehne. Pe de altă parte, poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de complezență ș.a.m.d. Dintre alte nații preocupate de problemă, trebuie să amintim americanii: ei glisează În jurul umorului creind termeni uneori surprinzători, vag traductibili, ca banter (persiflare), clowning (mascaradă), drollery (comicărie), facetiousness (ton spiritual), hoax (păcăleală), horseplay (renghi), jest (șotie), taunting (mușcător), lark (poznă), mockery (batjocură), ribaldry (deocheat), tomfoolery (bufonerie) ș.a.m.d. Personal, am o expresie pentru rîsul profund, veselia-capcană, care se termină-n tragic (exemplificat În lume de Gogol, Cehov , Bulgakov, Capek, Hrabal, iar la noi Caragiale) : rîs
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
s-a întâmplat în noaptea aia la vila lui Cremenaru, așa încât i-ar plăcea ca Vandam să-l umple de sânge, cum i-a făcut Velicu ei... — Cum îți zice de fapt? — Păi, tot Vandam, rânji el, pus parcă pe șotii. Ce, nu-ți place? — Cum să nu. Îmi place la nebunie, dar presupun că ăsta-i numele de scenă. Poate mai ai și altul. — Toți îmi spun Vandam și mi-ar place ca și tu... Chiar ți se potrivește. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
bune în mână, trebuie să știi ce să faci cu ele. Îmi ești dator vândut, domnu' fruntaș. Mic de statură și slab, brunet, tuns scurt și cu o permanentă mină veselă pe fața smeadă, sergentul pare un puștan pus pe șotii din ultimele clase de liceu. Privindu-l, nimeni nu ar crede că de mic copil se lovise de greutățile vieții. Maică-sa murise de holeră, iar taică-său, docher în portul Brăilei, un om blând și muncitor, cu frica lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
am vreo șapte stilouri cu penițe „iridium” și nu folosesc nici unul, pentru că pixurile sunt mai la îndemână. Spuneam că noi, colegii de clasă și alți tovarăși de joacă ne-am împrăștiat ca potârnichele în toate părțile. Rămâneau în urmă poznele, șotiile și năzbâtiile, isprăvile noastre vitejești cu scuturi din aluminiu, luat din cimitirul nostru de epave, cu săbiile de lemn, arcurile cu săgeți care aveau în capăt vârfuri de metal de la cartușe, scaldele noastre în știoalnele de pe toloace, merele lui Popa
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
primărie, care aducea cu cafeteria de la noi din campus - mare, urâtă, dar funcțională și civilizată -, am văzut că nu era nici țipenie de inuit în ea, în afară de doi-trei ospătari care pregăteau masa. Semănau toți cu niște japonezi grași, puși pe șotii. La ora asta stau cu telecomanda într-o mână și berea în cealaltă, vizionind Occupation Double și Loft Story, mi-a spus în tête-à-tête Jennifer din ontario, care preda engleza la școala din sat, care s-a nimerit lângă mine
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
jur, de parcă s-ar fi aflat Într-o casă străină În care tocmai intrase prin efracție. Poate nu era casa lui, se gândi Kitty. Poate avea cheile de la un prieten bogat. — Iubitule, tu chiar locuiești aici? Îl Întrebă, pusă pe șotii. O amuza gândul că se putea să nu fie casa lui. Dacă nu e casa ta, nu-mi pasă, de fapt chiar aș prefera să fie casa unui prieten, ar fi drăguț... chicoti ea. Își dorea să nu fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
amărăciune, că eșuase cu tot ce făcuse în viață. Avea nouăzeci de ani bătuți pe muchie, dar se simțea plin de jar sărind cele câteva trepte care duceau la camera lui de lucru, exact ca un băiețel sprinten pus pe șotii. Era scund și avea acea chelie care amintea catolicilor pe călugării lor. Se îmbrăca în fiecare dimineață cu veston și cravată, foarte elegant, ca și cum ceva neașteptat trebuia să aibă loc în fiecare zi. Se putea spune că se îmbrăca pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ieșise să ia aer. Au convenit să sune la București când se întoarce. N-a trecut jumătate de oră și telefonul sună. Toată familia era "în păr", în jurul lui Petre. Bună seara maestre, iertați deranjul... Bună tată, te ții de șotii. Vă îmbrățișez pe toți. Tată, mi-e dor de voi, de casă, de București... Frumos din partea ta, dar cu vizitele cam rar. Vin și eu când pot. Am un program al naibii de încărcat, multe concerte și între concerte zboruri și iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
sa imaginea tipică a oricărui copil din orice vreme, „povestește copilăria copilului universal”. Oriunde și oricînd, copiii au șterso de-acasă la scăldat, au lăsat baltă treburile cu care îi împovărau părinții, au dat iama prin livezile vecinilor, au făcut șotii „catastrofale”, și-au necăjit bunicii... Așa a făcut și copilul Sorin Cotlarciuc din Vama, fiul „dușmanului poporului” Vladimir Cotlarciuc, și al profesoarei Ana Cotlarciuc, născută Sasu. Și din copilăria aceea fericită și chinuită totodată, dintr-o experiență existențială bogată, aproape
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Mă dădăcea de la un an, făcându-mi plăcerea de a mă da huța-huța pe picioare sau aruncându-mă în sus cu mâinile și prinzându-mă cu multă siguranță. Era de o bunătate rară, niciodată nu se supăra pentru năzbâtiile și șotiile făcute de micuțul ei ștrengar alintat. Toate astea au fost până la vârsta de 10 ani, când tata a fost închis, iar mama a plecat la casa părintească, însoțită de sora Dorina, forțată să-și schimbe domiciliul și să divorțeze, altfel
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
întreagă lume de gesturi și obiecte, fragmentele de povești din care este alcătuit romanul coagulându-se în jurul jucăriilor artizanale și arsenalului improvizat al unui băiețel de unsprezece ani.“ „The Washington Post“ „Dragomán creează o copilărie nostalgică, plină de jocuri și șotii, dar în zilele întunecate ale statului polițienesc condus de Ceaușescu aerul e atât de otrăvit, fizic și psihologic deopotrivă, încât pericolele pe care le imaginează puștiul riscă să devină mortale. (...Ă Tânărul Dzsáta nu poate înțelege întotdeauna deplina semnificație a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2214_a_3539]
-
Cerul era senin. Această scenă bucolică era însă pe punctul de-a fi spulberată. Într-un desiș din prim-plan se afla o mică ceată veselă de confrați ai lui Robin Hood cu căști de oțel, ingineri a căror ultimă șotie era să mineze drumul și cu un tun anti-tanc și o mitralieră ușoară să traducă în fapt iminenta distracție. Erau așa de fericiți! Cum am ajuns la Wiesbaden? Am fost luat dintr-un mic lagăr pentru prizonierii de război al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cu căzi atît de mari, Încît puteai locui În ele, prin coridoare pe care le străbăteau strigînd Julius! Julius! Cinthia!, prin birouri spațioase, dar nu erau nicăieri, nici aici, pe scara de serviciu, unde pe Victor Îl bătu gîndul unei șotii, totuși nu era momentul potrivit; și el Își dădu seama la timp, pentru că Vilma avea lacrimi În ochi, era speriată, cu mintea undeva departe, deși acum părea mai puțin dezorientată, ca și cum toată această parte a casei i-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mulți prieteni la club. Desigur că toată lumea știa că e Juan Lastarria, dar tocmai asta era rău, că știau. Și pe alții Îi cunoșteau cine sînt, dar ăștia erau băieți de treabă, care știau să trăiască, sau bețivani puși pe șotii sau erau foarte simpatici și aveau o mare capacitate de asimilare. Lastarria, În schimb, era cam fandosit și nu prindea unele amănunte importante. Dacă Juan Lucas nu-l lua la masa lui, bietul de el trebuia să-și găsească singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-vă; dați-mi voie; eu sunt stăpân aici, deși nu vreau să vă arăt lipsă de respect. Să zicem că și dumneavoastră sunteți stăpân, dar nu vreau ca în propria mea casă... Asta-i. — Nu se împușcă; se ține de șotii, băiatul! strigă pe neașteptate generalul Ivolghin, cu mânie și aplomb. — Bravo, generale! îl lăudă Ferdâșcenko. — Știu că nu se împușcă, generale, mult stimate generale, dar totuși... căci sunt aici stăpân. — Ascultați, domnule Terentiev, spuse Ptițân luându-și rămas-bun de la prinț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ce discuții au ei În casă? Ce prieteni le vin? Ce posturi de radio, măi asculta?, Întrebări cretine pentru niște copii inteligenți. Familia cere emigrarea În SUA Hărțuielile permanente (declarații, anchete, telefoane sub supraveghere, corespondență sfâșiata etc.) Îi determină pe șotii TacuAlexandru și Ana să facă cereri de emigrare În SUA. ,,Cănd activiștii de partid și securiștii mi-au angajat copiii Într-o perfida complicitate la trecutul meu politic, am solicitat guvernului ceaușist plecarea noastră definitivă În Statele Unite ne povestește dl
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
pun mâna peste plicul cu radiografiile, acel cod secret care va aduce la lumină misterul ce plutește amenințător deasupra noastră. Hai să ne uităm pe ele, îi sugerez eu, încercând să dau vocii mele un ton de fetiță pusă pe șotii, iar el, cu obediența pe care o căpătase în dimineața aceea, îmi spune, nu, nu avem voie să facem așa ceva, de parcă ar fi fost vorba despre o scrisoare intimă a medicului către asistenta sa, iar noi nu eram decât simpli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
încă nu ai plecat, cadână, din fața mea? se încruntă Eugen amenințător, fulgerând-o cu privirea. - Ha, ha, ha! Nu se pune de data asta că ai zâmbit! Te-am văzuuuuut!, chicoti Iuliana, bătându-și pumnii sub nasul „sultanului” pus pe șotii. - Ferește-te, sultană! Nu se va repeta slăbiciunea mea, promise el, încercând să o îmbrățișeze. Atentă, intuind intenția lui, fata se strecură abilă pe sub brațele lui și alergă la baie, trăgând ostentativ ușa după ea. După un minut sau două
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
la Liceul de lângă Cișmigiu, lipsit de grijile vieții, un grup de colegi - Urmuz (Demetrescu-Buzău), Ciprian (George Ciprian), el (V. Voiculescu) și Nicu Constantinescu (Nicolae Constantin- escu, pictorul), înființaseră Societatea literară botezată «Capul de rățoi». Numai că membrii ei, dedați la șotii și năzdrăvănii, cum mărturisea doctorul într-un interviu dat lui N. Crevedia și publicat în Universul literar nr. 21 din 18 mai 1930, au făcut de pomină acțiunile ei în toată școala. Ca să consfințească prin fapte de viață numele dat
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
brânza topită. Ai putea să-mi faci un ceai, îndrăzni el mai mult ca să-i încerce buna dispoziție și când o văzu că scormonește prin buzunarul capotului după chibrit, știu că se petrecuse ceva, că Sidonia pune la cale cine știe ce șotie, prea era absentă, prea se executase automat, fără comentarii chiar fără a cere în schimb alte și alte servicii. De îndată ce-l văzu pe Ovidiu plecat, Sidonia se echipă de urgență și se grăbi să-și găsească salvarea la coafor. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sunt un bun comun. Poate altcineva, citind textul, va fi nemulțumit de comentariile dumneavoastră. Pe măsură ce Carmina îi vorbea, omul se ridica în picioare, cu sângele scurs din obraji, cu pleoapele plecate, puțin încruntat, exact ca un elev prins cu cine știe ce șotie. Printre firele de păr rărite se vedea pielea capului galbenă. Vă rog să mă scuzați, murmură Matei, vă rog foarte mult, nu se va mai întâmpla, m-a luat valul, nici nu mi-am dat seama. Nu e chiar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
deja desenam în celebrul Muzeu Pușkin și la Galeria Tretiakov. V.P.: Spui lucruri foarte interesante. Confesează-te mai pe larg. În timp ce vorbești, vreau să văd tot ce spui. I.M.: Nu am fost un copil cuminte. Am făcut tot felul de șotii, de nebunii: și acasă și la școală, dar eram iertat, fiind un elev bun. Învățam foarte bine. Am terminat cu eminență și Școala de opt ani, și Colegiul "Alexandru Plămădeală". Mi se iertau multe. V.P.: Am ajuns unde doream. Ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Colegiul "Alexandru Plămădeală". Mi se iertau multe. V.P.: Am ajuns unde doream. Ai o imaginație fabuloasă. Și ea trebuie că vine din anii fragezi ai copilăriei. Mă aprobi sau mă contrazici? Așadar, ce "minuni" mai făcea copilul Iurie Matei? I.M.: Șotiile mele nu erau făcute în detrimentul altor copii. Nu erau producătoare de necazuri pentru alții. Nu făceam bancuri pe seama altor colegi. Adeseori, eu eram arlechinul... De mic, nu mi-am creat o imagine de copil sobru, serios, cu ochelari pe nas
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
pus să mergi pe jos nu știu câte cvartale; te-a cărat la o adunare de druzi Înveliți În cearșafuri și, ca și cum frica n-ar fi ajuns ca să-ți ia mințile, a inventat istoria cu zodiile din almanah. Omul era pus pe șotii; Încă nu verificase (și nici n-are să mai verifice) registrele contabile ale lui Izedin; vorbeau de ele când ai intrat tu, care ai crezut că vorbeau de mici romane și poeme. Cine știe ce șahăr-mahăr făcuse trezorierul; dar sigur e că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]