1,933 matches
-
rămas fără serviciu, așa că a trebuit să ne mutăm într-o casă veche ca alea de la țară, undeva sus pe un deal, acolo unde se termină orașul. Era o casă maronie și arsă de soare, dar vopseaua era așa de ștearsă, că nu puteai să-ți mai dai seama ce culoare fusese la început. Avea atâtea camere încât am închis multe dintre ele cu cheia și nu le-am mai folosit niciodată, și tot locul ăla îmi aducea aminte de hotelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
comparație cinstită. Până la urmă Alice nu a omorât pe nimeni. * * * Detectiv-inspector Fincham avea o față trandafirie, netedă și un păr roșcat, spălăcit. Părul și ochii se aflau într-o alăturare nefericită. Iar genele și sprâncenele aveau o culoare atât de ștearsă încât se pierdeau în piele, lipsind trăsăturile feței de contur, de parcă s-ar fi refăcut după niște arsuri grave. Purta o cravată legată strâns, într-un nod perfect, exact deasupra nasturelui de la guler. Clar nu era vorba de un rebel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și cu geamuri înalte. Bărci pe canale, pictate în culori primare luminoase ca jucăriile de plastic cu care se joacă copiii în cadă, erau ancorate pe ambele părți ale apei adânci și verzi. Peste canal se arcuia podul jos și șters, o prelungire cochetă, protuberantă a drumului și, în spatele lui, ca o umbră neagră uriașă ce bloca cerul, atârna rețeaua de șosele Paddington, la fel de murdare și posomorâte ca întotdeauna. Parcând undeva pe stradă, am verificat numărul apartamentului din agendă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am luat-o pe scări până la etajul patru. Coridorul era pavat cu bucăți mari de gresie veche, cu linii și crăpături din loc în loc. M-am străduit să înaintez de-a lungul carpetei, mergând încet, o fâșie de un verde șters. Pe coridor era liniște ca într-un mormânt. Sau ca într-un mausoleu, cu care avea o vagă asemănare. Aerul încărcat părea că nu s-a mai ventilat cu săptămânile. Anii trăiți aiurea prin squat-uri sau plătind chirie în locuințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bleumarin era chiar în fața casei lui Walter. Ce binecuvântare, scăpasem de durerile provocate de o eventuală așteptare în mașină. Am ajuns în fața casei numărul paisprezece și am apăsat pe soneria pe care scria „Quincy“. Un bâzâit și apoi o voce ștearsă a întrebat prin aparat: — Cine este? — Sunt Sam Jones, Walter. Aș vrea să stăm puțin de vorbă. Până și interfonul a amuțit. —Walter? am spus mai tare. Tot nimic. Am coborât scările și m-am uitat la casă. Am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a se rostogoli cu repeziciune spre bătrân. Ajunsă acolo, sfera cețoasă se lăți dintr-o dată, ridicându-se peste acesta. De acolo unde se afla, îi venea tot mai greu să-l vadă pe bătrânul paznic. Conturul trupului său devenea din ce în ce mai șters, pe măsură ce bestia se strângea în jurul victimei sale. Cristian înțelese că nu mai avea timp de pierdut, trebuia să acționeze imediat dacă voia să-l salveze. Strigând din toți rărunchii se repezi spre Calistrat. Ținea toiagul îndreptat înainte ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și marnele, fapt care explică succesiunea aproape regulată de interfluvii prelungi și nu prea înalte. în acest sens, obcinile pornind din zarea Mărăștilor se dirijează spre sud până la Piscul Scaunului (la est de Petrești), unde caracterul de obcină este mai șters, din cauză că separă pâraie mai puțin importante, având aspect de coline. Din zarea Bălăii, înspre est, continuă culmile dealurilor Oțelești, Tarnița, până la Oncești. Tot de aici pornesc dealurile Buduioasa, Dealul Frasinului, șihla (Sihla), Dealul Stânii, Valea lui Pește, Rânza și Știubiana
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sustrăsesem doñei Aurora În dimineața aceea și pe care Îl aveam În buzunarul jachetei. L-am așezat pe masa de scris, sub fasciculul veiozei. Era un plic pergaminos, cu margini zimțate ce băteau În gălbui, cleios la pipăit. Ștampila poștei, ștearsă ca vai de ea, avea data 18 octombrie 1919. Sigiliul de ceară se desprinsese, probabil grație bunelor oficii ale doñei Aurora. În locul lui rămăsese o pată roșcată, ca o atingere de ruj ce săruta chenarul, pe care se putea citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
evident că nu e câtuși de puțin înzestrat pentru viața mondenă, dar un bărbat se poate lipsi de un asemenea har. Nu avea nici măcar vreo excentricitate care să-l scoată din anonimat. Era pur și simplu un om bun, cinstit, șters și fără haz. Îi puteai admira calitățile, dar totodată simțeai nevoia de a-i evita societatea. Era nul. Probabil constituia un membru demn al societății, un soț și tată bun, un agent de bursă cinstit, dar nu părea să existe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
atâta vreme cât rămân sănătoase, le absoarbe ansamblul, mai amplu și mai important. Familia Strickland era doar o familie obișnuită a clasei mijlocii: o femeie plăcută, ospitalieră, cu o pasiune nevinovată pentru celebritățile de mică anvergură ale lumii literare; un bărbat destul de șters care-și făcea datoria în acel sector al vieții unde-l plasase o Providență îngăduitoare; doi copii drăguți și sănătoși. Nimic nu poate fi mai banal. Nu știu dacă era în ei ceva care să stârnească în vreun fel oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Ceva mare, oricum. Totul e scrum. Și hanul crimei aparținea familiei Cavalcanti, Își aminti priorul. Poate că era vorba de o simplă coincidență. Dar În sinea sa era neliniștit. Faptul acela părea să fie În legătură cu celelalte nenorociri. Ca un desen șters ce Începe din nou să se vadă pe foaie. - Cât de departe e focul? - La câteva leghe, imediat după cercul cel nou de ziduri. Dante rămase o vreme În tăcere, mușcându-și buza. - Dă poruncă unei escorte de străjeri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
timp de patru ani. Portretul lui Clălis împodobea încă vestibulul Castelului. Surâzând, privea de acolo lumea schimbându-se și alunecând în abis. Purta veșmintele unor vremuri simple care nu mai erau. De-a lungul anilor, paloarea îi dispăruse, iar vopselurile șterse îi colorau acum obrajii într-o trandafirie înflăcărare. Zi de zi, Destinat trecea pe la picioarele ei, tot mai decrepit, tot mai stins, cu gesturi încetinite și pasul mai lent. Ei doi se îndepărtau tot mai mult unul de altul. Moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
înaintau și ajungeau să o atingă, să o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip și rădăcini, iar ochii ei nu mai aveau pupile. Erau albi și șterși. M-am trezit tremurând. Ud leoarcă, gâfâind. Atunci am văzut că eram singur în pat. Brusc, am înțeles cât de mare și de gol poate să fie un pat. M-am gândit la ea, acolo jos, sub pământ, în acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
știm că mai sunt și alții care ne seamănă. XXVII Și iată că ajungem la sfârșit. La sfârșitul poveștii și al meu. Ca și buzele, mormintele sunt închise de multă vreme, iar morții nu mai sunt decât nume pe jumătate șterse, scrise pe niște cruci: Belle de jour, Lysia, Destinat, Gravul, Barbe, Adălaïde Siffert, micul breton și tipograful, Mierck, Gachentard, nevasta lui Bourrache, Hippolyte Lucy, Mazerulles, Clămence... Mi-i imaginez adesea pe toți și pe toate, în frigul din pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai vezi... Îți spun asta numai ca să nu mă mai cauți. N-ai înțeles nimic, nici acum, a doua oară... Tina Send, a trimis repede mesajul, pe acesta l-a trimis, după 36 de zile și 36 de scrisori aruncate, șterse, delete, și gata, în sfârșit, i-a scris că va pleca. L-a așteptat mai mult de 30 de zile, a stat la fereastră 36 de zile și de nopți, înconjurată de aurolaci, curve, rahați, hoți și gunoi. Aici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
transmisese posterității Înălțimea sa de ceva mai puțin de un metru optzeci și tendința de a șovăi În momentele cruciale, două calități abstracte Întâlnite și la fiul său, Amory. Se aținuse mulți ani În fundalul vieții de familie - o figură ștearsă, cu fața pe jumătate ascunsă sub părul mătăsos carei atârna fără viață, mereu preocupat să „aibă grijă” de nevastă-sa, Încontinuu chinuit de ideea că n-o Înțelegea și n-o putea Înțelege. Dar Beatrice Blaine! Asta da femeie! Fotografiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Întorceau către el și ochi ambigui se uitau fix În ai săi, Își lua o expresie cât mai romantică și călca pe pernițele de aer care acoperă asfaltul când ai paisprezece ani. După ce intra În pat, auzea totdeauna voci - nedefinite, șterse, ademenitoare - chiar dincolo de fereastră, iar Înainte de a adormi visa unul dintre visele lui favorite din starea de trezie, pe cel În care devenea un mijlocaș grozav sau pe cel cu invazia japoneză, când, ca răsplată pentru actele sale de bravură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dacă va citi aceste rânduri, va spune: - Nici Amory nu va mai avea o poveste de iubire cum a avut cu mine. Nu va ofta mai dureros decât va ofta el. Eleanor a Încercat o dată să aștearnă totul pe hârtie: „Ștersele lucruri pe care le știm Le dăm uitării pe toate... Le-ndepărtăm din drum... Dorințele o dată cu zăpada le topim Ca și visele-nfiripate Abia acum... Subitele zori pe care le vedem, De toți văzute, nu le-mpărțim. Vor fi doar zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cam înfometase în ultima vreme, exagerase cu postul, simțise nevoia să se curețe puțin de gândurile negre, de îndoiala care-l chinuia, și, de ce nu, chiar de povara misiunii cu care-l însărcinase Contesa. Individul ăsta scârbos... rewind: omul ăsta șters, care, absolut din întâmplare, îi salvase viața împingându-l din fața unui tramvai, individul... omul ăsta urma să fie marele proiect al Contesei, și el nu avea încă puterea să se desprindă din mrejele ei, încă nu putea spune nu, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
la Liceul „Matei Corvin”. Nu cred că vă mai aduceți aminte de mine. Ingratitudinea elevilor e un lucru cu care m-am resemnat de mult. Ingratitudinea și uitarea. Precum spunea și marele nostru poet național Mihai Eminescu, uitarea... (continuarea era ștearsă). Îmi aduc aminte de dumneavoastră ca de un elev mediocru, care nu s-a remarcat niciodată prin nimic. Dacă aș fi știut că asta înseamnă modestie! Noi, profesorii, greșim uneori în felul în care îi etichetăm pe elevi. Aceasta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nu știa românește. Domnul Smith știa numai că trebuie cu orice preț să smulgă o mărturisire, pe care colegii lui vor ști să o analizeze cum trebuie. Cazul pentru care venise părea mult mai complex. Dacă de fapt acest individ șters - un perfect posibil agent secret - era în cârdășie cu halterofilul? Domnul Smith nu era un ageamiu, avea și el pistele lui! Domnul Smith își puse ochelarii de soare și își aprinse un trabuc, suflându-i lui Horațiu fumul în nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bază, e chiar o meserie foarte simplă. Apoi, vezi tu, la originea acestor reguli a stat stratificarea socială occidentală. Cu alte cuvinte, băiat de serviciu Înseamnă servitor. Unui băiat de serviciu i se cere să aibă o personalitate cât mai ștearsă, dar asta nu Înseamnă că trebuie să se transforme Într-un robot. Însă, cum să spun, o ființă umană nevoită să-și anihileze personalitatea emană, mi se pare că emană, un erotism straniu. Cred că are legătură cu starea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
e ultima șansă. Vrei sau nu vrei să te culci cu mine?“. Am urmat-o, Înfruntând privirile studenților cu obraji strălucitori, care păreau să spună: „Tipul ăsta nu e În stare să pună mâna decât pe o femeie atât de ștearsă și trecută de prima tinerețe?“. O chelneriță cu niște ochi ca de vulpe speriată, pe cale să fie Împușcată, n-apucă bine să termine de spus „Vă costă 2871 de yeni“, că i-am și Îndesat trei hârtii a câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Nu eram noi așa de apropiați, ceea ce Îmi dădea bănuiala că Îl trimisese șeful să vadă ce mai fac. — Nu te simți bine? mă Întrebă el după ce am intrat În cafeneaua de la parterul blocului meu. Yaguchi era un băiat destul de șters, cu părul lung, cu vreo cinci sau șase ani mai mic decât mine. Eu, care dormisem toată după-amiaza, mi-am comandat o cafea fierbinte. Yaguchi, care-și petrecuse toată ziua muncind Într-un birou În care nu bătea soarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
yeni. Îți Închipui că o femeie ca ea, care avea un copil de crescut, nu-și permitea să-și cumpere haine scumpe de firmă, dar mi-a lăsat o impresie plăcută, nici ieșind prea tare În evidență, dar nici prea ștearsă, genul de ținută pe care o purtau femeile serioase acum câțiva ani. Nu mi-am putut reține un strigăt mut de admirație. Se simțea clar că nu-i era ușor să trăiască. Venise Îmbrăcată cu ce avea ea mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]