631 matches
-
condus de skipperul Christian Bréhat, tocmai Își pierduse catargul la vînt de cincizeci de noduri și valuri de șapte metri. Toți văzuseră În asta un semn rău. Zorii se ridicau cînd traulerele se Întoarseră În port, unele după altele. Marinarii abătuți și istoviți debarcară și se Îndreptară spre bistroul unde Anne Îi aștepta cu cîte ceva care să le umple stomacul, În lipsa moralului căzut În bernă. Majoritatea insularilor erau pe punctul să se Împrăștie cînd vedeta jandarmeriei se Îndreptă țintă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cine se jucau frații mei cînd erau mici. O Întrebare atît de simplă te poate face să fii atît de agresivă cu mine? Marie aproape că țipase, Într-atît o rănea atitudinea mamei ei. Jeanne se Întoarse și Își reluă treaba, abătută. - Nu-mi mai aduc aminte... - Pe 20 mai 1968, Loïc și Gildas au fost cît pe ce să se Înece În grotă, aveau vreo zece ani, o mamă nu uită genul ăsta de lucruri! - Nu știu despre ce Îmi vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nici factorii psihologici nu puteau să-i fie străini; fata aceea avea probabil multe să-l Învețe. Se Întoarse acasă mărind pasul, aproape alergând, urcă Într-un suflet până la apartamentul vecinei sale. Sună Îndelung, de trei ori. Nu răspunse nimeni. Abătut, se Întoarse acasă; În fața ascensorului, se Întrebă ce se Întâmplă cu el. Era oare depresiv? Iar Întrebarea avea vreun sens? De câțiva ani, În cartier apăreau tot mai multe afișe chemând la vigilență și la luptă Împotriva Frontului Național. Extrema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Plângând la pieptul lui BRUNO.) Nu credeam c-o să se-ntâmple... Hi-hu! Sunt un prost! BRUNO: Nu ești prost, Grubi. BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Eu mă duc. Bine că și-a dat drumul. Acu’ o să vă fie mai ușor. (Pleacă încet, abătut și copleșit de muzică.) BRUNO: De acu’ totu’ e ca și făcut. GRUBI (Sughițând ușor.): Ce frumos! Ce frumos! Cam poate să cânte așa frumos? BRUNO: Nu știu. Uite că se poate. (Melodia, ajunsă la limita de sus a intensității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din cap. Și ce să facă oamenii? — Să respecte legile, i-am răspuns. — Jumătate din ei nici măcar asta nu vor să facă. Ce-mi văd mie ochii... ce sunt în stare să-mi spună mie oamenii! Uneori mă simt foarte abătut. — Din când în când toți trecem prin asta, l-am consolat eu. Cred că-i de vină și chimia, a zis el. — Cum adică? m-am mirat eu. — Când nu te simți în apele tale, explică el. Nu asta s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
burgheziei. De rămânea acolo, sub coasta de la Chelitura, în bălți, la stuf, și-n ceasul de acu’, era mai bine? Se răsuci și privi spre dulapul cu regulamente. Parcă le număra, să nu fi dispărut vreunul. Reveni și clătină nemulțumit, abătut, din cap. - Ce chestie, popo și în zilele astea! Ce-o mai fi patriotismul acum, în capul unora ca tinerelul de Nisip ăsta! Cum de n-or fi înțelegând că, gata, am făcut pace, să și-i ia și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e și chestia aia cu stejarul de la răscrucea dinspre Obancea, cu băiatu’ ăla, Sifon, Sirop, cum i-o fi spus, băiatu’ bulibașei. Că s-ar fi spovedit Rela la matale și... P-ormă l-au prins pă băiat. Goncea oftă abătut. - În fine, dacă e să-ți povestesc de istorie cum ziceam și mai adineauri, părinte, nici n-o să-ți vină să crezi ce este la istorie. Asta care o știu eu, bunînțeles. Că asta e istoria adevărată. Care e la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o parte, să fac de-un împrumut să cumpăr o casă. Un apartament. Mă gândesc să mă-nsor și eu, ca tot omul. Că la anii mei, oricum m-aș da, numai tânăr nu mai poți zice că ești. Zâmbi abătut, privind undeva peste umărul bătrânului: - Am vrut să mă-nsor și eu odată, înainte de Revoluția de la Județeană, cu o fată. Una, Mantinela, de-a lui Brandaburlea. Fată de treabă. Făcuse și doi ani de liceu, pe vremuri. Poate chiar ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei doi, șuierându-le că venise ceasul liniștirii. Lunganul și-a încheiat zorit pardesiul, a fluturat verzeala eșarfei, încolăcindu-și gâtul, și a zâmbit abătut: „Madam’ Andromanda, noaptea asta, de fapt, era rândul lui Limonadă să iasă la produs. Dar l-a reținut Chirul într-o discuție aprinsă despre... Știți, politica asta a lui Ceaușescu, care a derutat poporul cu vizita din vară, chiar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mâncare de frupt. Îl mai stuchi odată și până popa să se dezmeticească, acela se și aruncă în autobuzul care tocmai oprise în stație. Popa se șterse și se bucură. Nu era autobuzul de gară. Mergea spre sere. Se șterse abătut, cu mâneca hainei. Aruncă sub bancă pachețelul cu mâncarea ce-i mai rămăsese. Își șterse barba ca și cum tocmai sfârșise de ospătat. Se ridică în picioare și cu fața spre Răsărit își făcu cruce și îngână rugăciunea de izbăvire de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Wintris, bătrânul, cu hipnoză și frecții între picioare, două luni la rând. Mai avea destul timp până pleca trenul. Porni pe jos în susul bulevardului, fără să mai aștepte autobuzul. În cel mult o jumătate de oră ajungea la gară. Mergea abătut. Ziua îi fusese proastă. Nu-l supărase atât amânarea în chestiunea cu moarte fratelui Visarion, cât felul în care Țongu își bătea joc de el. Simțea că este o înțelegere între Emilian și judecător. Poate chiar și maestrul Pârțângău era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai bine, dacă nu era cenzura. Talentele erau oprimate, nu numai la scriitori doamnă, ci și aici, la noi, la creatorii din domeniul anunțurilor. Ce să ne mai ascundem după degete! Oftă lung, ca un geamăt, privind ecranul calculatorului. Clătină abătut, dojenitor din cap. - Spune intelectualii de-acuma că scriitorii erau cenzurați, că nu le dădea voie să cânte cum le venea talentul. Dar ce să mai spui de bieții oameni cu decese sau comemorări, care venea să-și plângă durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Îl cunosc după ochi, migdalați și parșivi. Savantul care e venit să dea bani la populația care s-a trecut pe liste. Nu știu de v-ați trecut, dar eu sunt la poziția douăștrei. La noi, la Asociație. Oficiantul clătină abătut din cap. Regreta că nu se trecuse pe listele de ajutoare? Nu-i plăcea ce citea pe hârtia cu anunțul? Îl întrista Scheihainimé, care acum se retrăsese sub un baldachin galben și părea că se zvârcolește, chinuită de crampe grozave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ați citit poate, că le dă gratis romanele lui la Bibliotecă. Dar am avut așa, amândoi, ca o ezitare și ne-am spus să mai așteptăm, să vedem ce și cum. Și ați văzut ce-a ieșit acuma.“ Celălalt clătină abătut capul. „Am văzut. La Albița, mai să se rupă podul, așa îmbulzeală a fost. Totuși, eu unul m-am dus pe la Oancea. Am ajuns la Cahul. Am luat un televizor atunci și trei râșnițe de cafea. De-alea cu păsărele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
răsuci spre ea furios. - Mamă, dacă o mai faci așa pe Gina, zău că plec. Te las, aici, în mijlocul orașului, la intersecție, și n-ai decât să faci ce vrei. N-ai decât să-ți bei viața toată. Femeia clătină abătută din cap. Îl mângâie pe umăr. - Viața mea s-a dus, ce să mai beau... Poșirca asta răsuflată de viață ce mi-a mai rămas mai rău te intoxică. Mă mai luam cu Horcița, dar de când e mare patroană la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Și n-a damblagit și Pancratz, diplomatul? Vorbește bietul cu pomii pă bulevard și-i bate cu o curea nenorocită. Mai vrei să-ți spun? Că mai știu! Astea face Tomnea ăsta, de când s-a întors. Damblagește oamenii! “ Burtăncureanu aprobă, abătut, din cap. Nu mai dorea amănunte. „Dar mâine seară l-ați chemat aici“, îi aminti totuși generalului. „Așa mă gândeam. Dar m-am răzgândit. Am și eu dreptul ăsta să mă răzgândesc, când văd ce a pus la cale. Filantrop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ce să fac. Am așteptat o vreme, nu s-a întâmplat nimic, apoi, fiindcă se făcea târziu, am hotărât să mă întorc acasă. Andreei urma să-i spun că fusesem cu băieții. Am urcat într-un Cristaxi și am urmărit abătut blocurile care rămâneau în urmă. Mergeam acasă. Nu știam unde locuia, altfel m-aș fi dus direct la ea. Se mutase din vechiul apartament în februarie, așa îmi spusese primăvara trecută, și nu-mi dăduse adresa. Am încercat s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
OK, răspunsei eu. O să am o expoziție în curând și am terminat majoritatea pieselor. De fapt, pe toate. N-am decât câteva nimicuri de făcut, pe ici colo. Acum la cine ești? —Galeria Wellington. Dar e excelent! —Știu, spusei eu abătută. Nu știu cum să-ți zic ca să nu spui că sunt mofturoasă, dar problema e că... Sally, tu ți-o aduci aminte pe Lee Jackson, profa de sculptură? Știu că nu te-ai dus la curs decât în primul an... —Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
că ar fi terminat restul mobilelor mult mai bine decât mine până ajungeam eu acolo, a doua zi. Luând-o pe cărare, am zărit-o pe Titania și pe duhurile ei, dintre care lipsea Tabitha. Erau adunate în fața ușii duble, abătute. La auzul pașilor mei, se schimbară imediat la față, ca niște conspiratori surprinși în mijlocul unui complot. —Ești așteptată, zise Ranjit, aproape cu ostilitate. — Știi de ce m-a chemat MM? zisei eu, mai mult de dragul conversației, decât ca să aflu. A, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
spectacolul va continua cu siguranță, zise Gita cu un aer superior. E în programul lor, Helen. Pronunță cuvântul „program“ la fel cum ar fi pronunțat cuvântul „Biblie“ un nou convertit la Creștinism. — E imposibil să-l schimbe acum. Helen părea abătută. — Păi, am auzit că nu e sigur, zise ea cu îndrăzneală, deși refuza să spună de unde auzise așa ceva. Și, dacă mă întrebi pe mine, așa-i trebuie. Dar nimeni nu te-a întrebat, nu? zise Hugo, cu un calm înșelător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ei cel mai cald. Când Violet își punea farmecul în acțiune, făcea ravagii; chelnerița s-a dat un pic în spate, vizibil uimită. Hugo se năpusti cu voluptate asupra fripturii. Violet se uita în gol la farfuria din față, încă abătută. —Ei, hai Vi, nu mai fi supărată, îi zise Hugo încurajator. E clar că farsorul și-a schimbat acum ținta. Ar trebui să fii mulțumită. Asta dacă nu cumva ești geloasă, bineînțeles. —Geloasă? Asta o făcu pe Violet să sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
plăcut? Hugo clătină din cap. Falsă ca Val Kilmer în rolul Sfântului. —Ești cam dur, zisei eu. — Oricum, le susțin. Când te gândești că eram așa de mulțumită că Janey devenise mai elegantă și arăta așa de bine, zisei eu, abătută. Toate astea pentru Gita. Nu strică niciodată să arăți bine. Da, știu, dar... Și era atât de drăgăstoasă față de Helen. Trebuia să-mi dau seama că asta însemna că urmează să-i dea papucii. Cât cinism pe capul fetei ăsteia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Înfierbântări, la viața reală, din autocarul, care, cobora silențios și lin panta, de către Nord, a munților Oituzului. Urmă o pauză. Un mic popas. Coborâră toți cei dinlăuntru. Deci, și Gabriela, cu Nenea. Cât stătură pe jos nu discutară nimic. Deveniseră abătuți. Ba, chiar, aproape triști. Mașina se reumplu de călători. Ei, doi, Își reluară locurile. Ca și cum ar fi uitat unde se află, se cuprinseră cu mâinile pe după gât, se strânseră puternic și se sărutară apăsat, adânc și Îndelung. Faptul trecu neobservat
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
stres, spuneam că aproape fiecare om a avut ocazia să observe că dacă mai multe persoane au fost puse În fața aceleiași situații sau Întîmplări neplăcute, oamenii aceia nu reacționau toți la fel, ci fiecare În felul lui: unii deveneau triști, abătuți, alții plîngeau, alții se agitau, deveneau violenți, alții dimpotrivă, rămîneau foarte tăcuți, sau indiferenți, sau chiar Îi cuprindea un rîs isteric. Dacă situația era aceeași pentru toți, de ce fiecare se manifesta În alt mod? Hai să ne mai amintim și
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
pe Aglae, care vedea cu groază pe Olimpia întoarsă acasă cu rușine și cu un copil. Dar situația Olimpiei se amelioră pe neașteptate, și tot grație lui Stănică, fără ca acesta să fi avut intenția expresă. Stănică veni într-o zi abătut în odaia cu pernele, în care lucra Simion. Aglae, văzîndu-l pe geam, intrase și ea. Fără să spună nimic, Stănică se așeză pe sofa, își desfăcu puțin vesta și se întinse pe spate cu o mână pe frunte și una
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]