1,915 matches
-
nu există dovezi pentru crimele lui. Nu Încă. — Fratele Noffo a cerut să vadă cadavrul. Glasul medicului șef din spatele lui răzbătea atenuat de mască. — Spre a aduce mângâierile creștinei milostenii. Dominicanul rupsese tăcerea. Stătea drept În fața lui Dante, cu capul afundat În glugă și cu mâinile Încrucișate În golul mânecilor. — Și eu te cunosc, messer Alighieri, și mă plec dinaintea funcției dumitale, a Învățăturii și a tăriei credinței dumitale. Faptul că Însăși căpetenia Inchiziției Împarte atâta milostenie e un izvor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
alungă cu un gest, În timp ce căuta zadarnic ceva care să semene cu o lingură. O privire rapidă Îi fu de ajuns ca să vadă că În toată cârciuma nu exista nici urmă de așa ceva. Cu un oftat, se resemnă să-și afunde degetele În farfurie, după ce Își suflecase mâneca vestei. În cele din urmă, izbuti să ia o Înghițitură picurătoare. În fond, nu era atât de rău, În afară de semnele evidente de mucegai. Nu foarte diferit de ceea ce i se pregătea În bucătăriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu ritmul lor obsedant, anunțând intrarea Antiliei. În loc să răspundă, Dante Își Întoarse privirea spre femeie. Era oare dragoste acea senzație de rătăcire pe care o Încerca, acea dorință de a-și contopi propriul trup cu al ei, de a se afunda În ea ca Într-o vâltoare, de a se pierde? Și era el același om care tremurase la simpla trecere a Beatricei? Iar dacă se schimbase, forța iubirii era atât de mare Încât să preschimbe Într-un mod atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În pumni. Dar, la acele cuvinte, se deșteptă. — Și abisurile mărilor sunt biciuite de curente năvalnice, ca torentele de aer care umflă pânzele. Da, cu adevărat, messeri, cele de jos sunt cum sunt cele de sus... eu am văzut. Își afundă la loc privirea În cupă, ca și când ar fi vrut să alunge o amintire chinuitoare. Dante era sigur că În acele cuvinte exista un sens ascuns. Era ca și cum Cerul al Treilea ar fi Început să vorbească În alegorii. — Dar, chiar dacă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
I se păru că aude iarăși cuvintele Pietrei. „Nimeni nu te iubește“... Alungă acea imagine cu un gest de furie. Avea să o pedepsească, odată cu el. Într-un ungher al Încăperii era un cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În părul Antiliei, și din nou parfumul ei Îi pătrunse În nări și Îi puse stăpânire pe gânduri. Fu cuprins de amețeală. Pentru o clipă, i se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de recunoscut. Îl putea oare salva de la osândă conștiința faptului că era posedat? Ea Îl privise, la cârciumă. Oare nu cu privirea Își Îngheață prada vasiliscul? Oare mai putea scăpa de ritul acelei preotese infernale cu chipul de aramă? Își afundă față În mănunchiul de veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își zise el cu ceea ce-i mai rămăsese din conștiință. Simți cum simțurile pierdeau bătălia cu mirajul. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din nou mâna, de astă dată țintindu-l mai jos, În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi abandonat. Ridică Încă o dată mâna, dar ceva Îl apucă de braț, Încercând să Îl oprească. Se Întoarse din instinct, ca să lovească noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o ordine, să descopăr un sens În iureșul de evenimente și Întâmplări care se buluceau fără noimă În această cea mai neobișnuită zi a vieții mele. Minutele se scurgeau cu lentoare aproape materială, iar tot ce reușeam era să mă afund tot mai tare În necunoscut și să ramific la nesfârșit noianul de Întrebări care mă asaltau. Mi-am dat curând seama că, Încăpățânându-mă să deduc unde mă aflam și de ce, n-aveam șanse să ajung la vreun rezultat: povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
temelia Creației. Taciturnul nu era singurul personaj de asemenea calibru de pe-acolo; Centrul era Înțesat de biologi, filozofi, fizicieni, sociologi, politologi - nume grele ale științei mondiale, supercreiere, un veritabil conclav academic de elită. Pe măsură ce derulam lista pe monitor, mă afundam tot mai adânc În perplexitate: ce căutau acolo, care era rațiunea reunirii tuturor acelor bărbați și femei de rasă Într-un Centru misterios și aiuritor? Cine sau ce Îi strânsese laolaltă și În ce scop? Aceste Întrebări și altele adiacente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu mine dându-mi pistolul interpolista alunecoasă și imprevizibilă? La dischetă nu mă gândeam - cel mai probabil era că n-avea nimic Înregistrat pe ea, o adăugase la derută, pentru ca totul să pară mai misterios și mai credibil. Pe măsură ce mă afundam În asemenea considerații dilematice, Elvira mi se Înfățișa tot mai convingător drept o excelentă actriță care interpreta - cu un talent nebun, recunosc - rolul damei accesibile și pline de bune intenții menite să oculteze drumul spre pierzanie pe care mă Împingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Întreb: - Dacă nu sunt indiscret, ce căutăm noi, de fapt, pe-aici? - O comoară, bineînțeles, ce altceva se poate căuta la miezul nopții prin niște catacombe?! Spirituală, doamna... Era și momentul ideal pentru glumițe macabre! Spun „macabre” pentru că, pe măsură ce ne afundam În Întuneric, peisajul devenea tot mai mohorât și mai apăsător. Centrul, cu alura lui de ambient IT, se metamorfoza treptat Într-o hardughie metalică grosieră, compactă și rece. Am cotit de două sau trei ori, nu știu de ce, mie oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cam obosite și-i salută respectuos pe Domni, iar nu slabi și ogârjiți ca cei de la șes. Ici, o femeie mănâncă un măr, dincolo șerpuiește Ozana cea frumos curgătoare din care nu se vede calul și călărețul, iar alături te afunzi într-o mare de grâu și porumb în care ursul se plimbă în voie. Episodul 23 POPAS LA TOPOS Drumețului care la începutul sec. al XVII-lea intra în Moldova pe la ceasurile cinci după-amiază îi era peste putință ca până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să facă politică. Peste masă, în fața lui Iovănuț, Despina, fata vel-logofătului Samoilă, cerca o ciosvârtă. Tocmai o ducea cu grație spre guriță, când simți privirea tânărului călugăr asupră-i. Roșindu-se, fecioara șovăi o clipă, apoi lăsă ciosvârtă să se afunde înapoi în sos și se șterse firesc pe bărbie, ca și cum ar fi fost sătulă. Iovănuț se simți vinovat. Trimisul Porții, Husain Ramza-pașa, mâncă doar puțină pâine cu sare. Toți știau că suferă cu stomacul, dar se fereau să observe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
DOCTORULUI PELETO De mai multe nopți la rând, cu mici, neînsemnate variații, doctorul Peleto visa același lucru: se făcea că era într-un viitor îndepărtat tot la Veneția, care devenise parcă și mai frumoasă, și mai atrăgătoare, cu toate că îmbătrânise mult, afundându-se în fiecare an, centimetru cu centimetru, în apele lagunei. De fapt, îi se părea atât de frumoasă pentru că ei înșiși, locuitorii Veneției, îmbătrâniseră o dată cu orașul, și chiar el, doctorul Peleto, avea în vis pe puțin 94 de ani, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde dracu’ sunt vii și unde sunt morții? Se uită la stânca ce se înălța ca prova unui vapor uriaș ce se afunda în nisipul deșertului, și trebui să admită că un bun trăgător postat acolo sus ar fi reușit foarte ușor să sporească numărul morților. Acei „munți“ triști, atât de prăpădiți că nici măcar nume nu aveau și abia atingeau două sute de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
firimiturile de viață, umilința Îmi umple țesuturile, cum altădată foliculina. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate relele pe care le abate asupra mea, numai pentru că deocamdată Îmi ține moartea departe de casă. Calc În băltoace de praf. Piciorul mi se afundă pînă la gleznă În praf. E catifelat și moale, are culoarea pudrei Rachel II pe care o folosea pe vremuri mama, cînd eram mică. Picioarele mele În sandale se albesc pînă la genunchi, picioare mate, pudrate, picioare de gips, picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bine mă ascund mă bag În pat și-mi trag plapuma peste cap nu vreau să aud dacă mai sună nu vreau să mai știu mi-e frică cum să-mi vîr mîna În gura ei căscată să mi-o afund În hăul acela pînă la cot să-mi colcăie printre degete balele ei de animal turbat de groază și dacă o Înăbuș de tot dacă o omor și toți ochii ăia pironiți pe mine ca niște cîini speriați așteptînd momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ei nu era numai de spaimă. M-a apucat de cap și mi-a șoptit la ureche: Nu îndrăzni să spui nimănui despre ce s-a întâmplat. Vei avea mari probleme dacă o faci. Ai înțeles? Unghiile ei s-au afundat în carnea de pe ceafa mea. Respirația îi era fierbinte și avea același miros rău. — Niciodată, nici un cuvânt, nimănui! Am încuviințat, pe jumătate de ușurare, fiindcă nu înțelegeam de ce mi-a poruncit doamna Watkins să tac. Eu mă gândeam c-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Un fior l-a străbătut prin tot corpul. L-am simțit cum se lasă pe mine. Și-a ridicat capul și m-a privit, respirând greu ca și cum alergase într-o cursă. Mi-a eliberat mâinile. în acel moment mi-am afundat degetele în părul lui, l-am tras cu forță și l-am rotit, până am ajuns deasupra lui, ținându-l repede între picioare. M-am lăsat pe el încet. Catarama mă înțepa în piele. Am început să-i desfac pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
aglomerată. în orice caz, nu s-a întors să se uite. Era un coșmar să-i urmăresc mașina. Cea de dimineață fusese floare la ureche, mai ales că atunci aveam idee despre locul în care se ducea. Dar acum se afunda din ce în ce mai mult în inima Londrei pe străzi înțesate cu șapte mii de feluri de trafic, mesageri pe biciclete care alunecă pe ambele părți, punând mâinile pe capota ta pentru a-și găsi echilibrul, și oameni care aparent au impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Dar restul tablourilor care erau acolo au fost furate. încă încercăm să reconstituim ce se afla acolo. —Căcat, am spus încet. Ce lucru teribil. Shelley m-a condus până în birou. Harriet stătea la biroul lui Judith, cu ochii roșii și afundați în orbite. Era clar într-o pasă proastă. în fața ei erau agendele cu inventarul și fișele picturilor. Făcea un fel de listă. Standul cu picturi, o ramă imensă din mahon, care se deschidea în două locuri în formă de V
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
senzație a dilatării clipelor. Înotam grăbiți, fără a ne mișca. Era exact ca și cum am fi umblat într-o cu totul altă metodă, una în care, după cum mi se părea mie atunci, orice cale a logicii ar fi fost părăsită. Ne afundam în covorul roșu devenit dintr-odată moale și scârbos și ne clătinam, surpându-ne, încet, asemeni edificiilor pe cale de a se răsturna ale umanității muribunde. Dădeam să ieșim. Numai că, dintr-odată, lucrul acesta nu mai era atât de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Pășea pe un nisip fin, semn că apa pârâului subteran inundase de mai multe ori peștera. Trecu peste micul pod și se apropie de peretele din față. Aici, săpate în stâncă se vedeau câteva galerii, nu foarte înalte, ce se afundau în munte. Nu erau prea adânci, doar câțiva metri fiecare, iar pe jos se vedeau resturi de rocă spartă. Cel ce le deschisese nu găsise filonul căutat și le abandonase, încercând apoi în altă parte. Se apropie de ultima galerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în jos pe drumul pe care venise. Se opri preț de câteva clipe imediat ce trecu de linia copacilor, numai cât să i se obișnuiască ochii cu lumina mai scăzută de acolo și să cerceteze mai în amănunt împrejurimile. Apoi se afundă în pădure. Era necesar să se concen treze la mai multe lucruri. În primul rând, nu trebuia să se abată de la direcție. Dacă pierdea orientarea, putea să se rătăcească și să nu mai ajungă niciodată la drumul forestier. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dragul meu, îi ceru el băiatului, sigur că acum acesta îl aude, sunt aici, la câțiva pași. Nu-ți fie teamă, sunt eu, taică-tu. Vin să te duc acasă. În timp ce vorbea alerga spre locul de unde auzise glasul copilului. Se afunda în pădure tot mai departe. Ceața se îndesise și acum îl înconjura din toate părțile. Își dădea seama că îi va fi din ce în ce mai greu să dea de puradel în aceste condiții. Vorbea fără încetare cu acesta, îndemnându-l să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]