490 matches
-
aparte, pe care criticul literar Theodor Codreanu o consideră a fi „cea mai relevantă reușită a volumului”, autorul utilizează analiza psihologică până la saturație și, tocmai de aici, rezultă și dramatismul situației care, în aparență, tinde să devină aproape o normalitate: „Afurisită viață! Mizerabilă lume!”, exclamă Șerban dezgustat până și de propria sa existență neplăcută. Fără a mai diseca prea mult universul artistic al prozatorului, pentru a nu răpi din farmecul, din naturalețea, dar, mai cu seamă, din notele de suspans și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fi cunoscut sfârșitul chiar atunci. Cu un asemenea spirit, existau momente când până și Hideyoshi se simțea depășit de spiritul iute și de inventivitatea ale lui Kanbei și, parte în glumă, își exprima admirația numindu-l pe Kanbei „șchiopul ăla afurisit“. Dar era clar că, în adâncul sufletului, simțea un adânc respect față de acel om, pe care se baza atât de mult. Anotimpul ploios se sfârșise de mult, căldura arzătoare a verii trecuse și sosise răcoarea toamnei, odată cu începutul Lunii a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alte treburi importante, starea lui Hanbei părea să se agraveze cu fiecare oră ce trecea. Fortărețele inamice de la Takano și Muntele Hachiman erau învăluite în ceața înserării. Odată cu apropierea nopții, prin munți răsunau împușcături. „Iarăși trebuie să fie șchiopul ăla afurisit!“ își spuse Hideyoshi. „N-ar trebui să se ducă atât de departe spre liniile inamice.“ Hideyoshi îi făcea griji din pricina lui Kanbei, care forțase înaintarea spre inamic, dar încă nu se întorsese. Auzi apropiindu-se pași grăbiți, care se opriră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am reîntâlnit pe Nicolae Duca, un admi rator al meu de la București, care, ca și mine, fugise din România comunistă. Băiat de boieri, deștept foc, licen țiat în Drept, era foarte fin ca fizic și avea un cap de fanariot afurisit. Îi plăcea muzica și cânta la pian. Ne înțelegeam de minune, căci avea mare haz, era cultivat și dansa admirabil. Pasiunile lui erau vânătoarea și pescu itul. Am fost atât de fericiți să ne revedem în libertate, încât, fără să
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
s-au făcut percheziții, au petrecut câteva nopți în arestul jandarmeriei. Degeaba. Fuseseră văzuți de multe ori cum tot își făceau drum pe la atelier, dar nu pentru a-și repara vreun ornic, ci doar pentru afla câte ceva despre mașinăria aia afurisită. Nu era o dovadă. Până la urmă - pentru că refacerea orologiului nu mai era posibilă - hârțoagele nu au mai fost căutate. La câteva zile de la moartea Ceasornicarului, oamenii și-au dat seama că lipsesc și porumbeii! Câțiva inși, asistați de un jandarm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Acest sicriaș este al sfintei 66 Mănăstiri Secului și s-au făcut locașul sfintelor moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul, cu blagoslovenia presfințitului mitropolit chir Gavril și cine le va lua de la sfânta mănăstire să fie neertat de Dumnezeu, blestemat și afurisit. Și fiind făcut de Nifon egumenul, la leat 7269 (1761) Iulie 8”. Între anii 1733-1765, Moldova a fost călcată și prădată de tătari, poloni, nemți, unguri și turci. Odoarele Mănăstirii de data aceasta au fost duse în păstrare la Mitropolie
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
cu vădită mândrie. Stelescu se aplecă și o sărută cu tandrețe, dar apoi protestă râzând că poezia pe care o scria el era deocamdată doar așa, de pamplezir și pentru amuzamentul prietenilor. Poet mare în adevăratul sens al cuvântului era afurisitul și abjectul ăla de... Și aici, coborându-și glasul, rosti doar la urechea iubitei sale numele poetului în cauză. Bianca Demian începu să râdă sacadat, cu hohote. Trebuie să fii de acord că rubașca aia neagră a lui face toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Marie era mult mai mult de atît. Recunoscu că era tulburat gîndindu-se la ea. Cu pragmatism, Încercă să analizeze de ce: să fi fost de vină căutătura directă a ochilor ei verzi, modul ei de a-i ține piept, firea ei afurisită? Nu, era ceva greu de definit, era... Soneria telefonului Îl salvă de o visare care devenea primejdioasă. Se mulțumi să-și asculte interlocutorul și Închise. - Morineau! Mutra tînărului sergent se ivi În ușa Întredeschisă. - Am primit un telefon de la SRPJ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zboare și dusă e. Fuga acasă la copiii ei, cu darul. În verile foarte umede, la cerere, poate provoca ploi cu broaște. Copiii ei, la fel ca cei ai Babei Dochia, au fugit până la urmă de-acasă de gura ei afurisită, drept care a rămas în cele din urmă singură să necăjească copiii altora. Cea mai pitorească rămâne baba Pâca, ea ține mereu o lulea mare în colțul gurii înfiptă între dinții ei rari și negri, pufăind tutun pe toate orificiile. Baba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ar fi așteptat la ceea ce venise să Îi ceară. Poetului i se păru că măsurase printr-o ocheadă rapidă bocceaua pe care continua să o strângă sub braț. Credea oare că avea la el ceva de lăsat drept gaj? Lipitoare afurisită, i-ar fi azvârlit În față Însemnele, de Îndată ce ar fi rămas singuri. Veniero, dimpotrivă, Își Întredeschise gura Într-un zâmbet larg, ca și când ar fi fost bucuros de Întâlnire. — Messer Alighieri, văd că afacerile dumitale te poartă taman pe drumul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de vorbit Împotriva lui Cecco. Nu e așa, repetă el și Îi păru că fusese minunat de concluziv. Glasul Îi vorbi iarăși la ureche. Nu simți și dumneata cât de greu a devenit aerul din cârciumă? Fumul din vasele acelea afurisite Întunecă totul. Nu ai prefera să ieși, ca să poți respira mai bine? Cu siguranță, greața aceea era cauzată de vasele de jeratic. Încercă din nou să se ridice, În timp ce mâna dinapoia lui parcă voia să Îl ajute. Se propti În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl Însoțea. Sigur că Îl cunoștea. Celălalt i-o luase binișor Înainte. Clătinându-se, Dante Îl ajunse din urmă, apucându-l de braț. — Acum, sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
i se Îmblânzise. Ai spus multe despre iubire. Vino cu mine În Paradis. Cel mai bun dintre cele cinci. Bălăbănindu-se, Dante făcu vreo câțiva pași În direcția pe care celălalt i-o indica. Iarăși numărul cinci. De ce numărul acela afurisit Îi tot răsuna În cap? Era deranjat de trupul Însoțitorului său, care continua să Îl ciocnească și să Îl Împiedice. Cel mai bun dintre cele cinci. La... la ce te referi? Întrebă el. Fața lui Veniero se apropie de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să-l obligi să înghită un pumn de mâl. Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întâmplat să-ți propună sa renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: „Afurisită ploaie”. Din pricina ploii, nu te mai duci la mlaștină. Dealtfel, ți-a pierit cheful de vânătoare. Rămâi cu doctorul Dinu la văduva unde-și ține el pușca, o femeie tăcută, și ceri ceva de băut. Mai simți încă pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care, ruptă în bucăți, îmi amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o zi, să-mi comunice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prima rafală de vânt... ah, cum curg stelele... înainte să... ...sigur, uite fereastra acoperită de gheață, dulapul de lângă ușă... pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la poartă?... Uf! „Ai răbdare!” Bănuiesc că e bătrâna meșterului. Afurisită femeie, scoală oamenii cu noaptea în cap! Dacă nu mă trezea ajungeam poate la sfârșitul visului, însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... „Stai că vin, potolește-te!”... N-are cine să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
143 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI burta lăbărțată, mustața. Constatând apoi, c-o anumită plăcere, că un bărbat real era totuși un bărbat real. Și că, oricât de dezagreabil de real, acesta părea a fi, în plus, un bărbat afurisit de înfierbîntat. - Scoate de pe tine chiloțarii, spurcatule... Mi-ai hârjâit, cu catarama, fiecare osișor. Și Maria C. Nicolici, cu ochii închiși, după ce-i desfăcu trei din cei cinci nasturi ai cămășii, se despuie și ea. Străduindu-se să-și conserve
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de cucoană ce-și amenajează o căpiță de fân în salon pentru jocurile adulterine. Ultimul ei soț, doctorul Scurfuleț, încornorat plictisit, îi trântește anumite prafuri în mâncare și îi înnoadă câteva glande. În cel mai scurt timp, trupul ovaționat și afurisit al taifunicei doamne Cosiția se va acoperi cu un planșeu gros de osânză și va cântări un chintal. Urmează divorțul, rămâne porecla și varianta feminină a biciului lui Dumnezeu ajunge să conducă și să terorizeze șantierul. Pe Ulpiu, lămurită imediat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și pleca pe drumul său neștiut, se fâțâia când înăuntrul, când în afara vilei doamnei Cramm de pe coasta sudică a Maurispaniei, și de fiecare dată când pleca, își flutura mâna fără să zâmbească și spunea: „Etiopia!“ Era o glumă complicată și afurisită, inspirată de numele arhaic al acelui tărâm istoric înțărcuit și ascuns îAbisinia... Pe curând), și-l scotea din minți pe Vultur-în-Zbor de fiecare dată când era rostită. Etiopia. Etiopia. Etiopia. Deggle îl făcea pe Vultur-în-Zbor să se întrebe dacă-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Doamne, dacă m-ar vedea cineva!“, gândi despre sine cu milă. Așezase farfuria pe scări și se ridicase în picioare. Dădea să plece, când Eleonor se grăbi, dar era o grabă de divă care mărșăluiește sub blițuri. — Eleonor, vino, mâță afurisită! Se oprise și miorlăia alintat, flexându-și picioarele. — Vino, pacoste blestemată! Era ghiftuită sau își bătea joc de el. Urcă prima treaptă, apoi pe următoarea, leneșă, cu o grijă încetinită, ca într-o imagine în reluare. Peștele mirosea ademenitor, îmbăiat în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ai vrut să vorbești cu mine cât am mai putut să-ți răspund... De câte ori trecea pe lângă Zet, Maradona șoptea: „Vedea-te-aș cal de dric!“ pe când mezelarul zicea scrâșnind: „Cârnați și salam să se- aleagă din crupa ta de piază afurisită!“. Se credeau amândoi urmăriți de încurcături și necazuri dacă Zet apărea prin preajmă când aveau treburi. Omar se-ntrista, fiindcă el îndrăgea armăsarul și, alături de mâța Eleonor, îi părea un spirit al lanurilor, al „grădinii arabului“ și al întinsului cvartal
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
numai oase! - Chirițo, să nu-mi cobești, Chirițo, că o dată te blestem! Să nu cad la daruri, Chirițo! - Ce-aveți, Doamne iartă-mă, parcă nu veniți de la sfânta împărtășanie... Femei bătrâne și proaste! - Păi n-o auzi, Aglaio? - Are limbă afurisită... - Ce zice? Ce zice? - Zice că-i afurisită. - Așa o fi... - Vorbiși și dumneata... Și peste cearta lor stăruia slava serii de primăvară. Moartea lui Marin Pisică Marin Pisică se văruise de cu seară cu un cumnat, praf se făcuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că o dată te blestem! Să nu cad la daruri, Chirițo! - Ce-aveți, Doamne iartă-mă, parcă nu veniți de la sfânta împărtășanie... Femei bătrâne și proaste! - Păi n-o auzi, Aglaio? - Are limbă afurisită... - Ce zice? Ce zice? - Zice că-i afurisită. - Așa o fi... - Vorbiși și dumneata... Și peste cearta lor stăruia slava serii de primăvară. Moartea lui Marin Pisică Marin Pisică se văruise de cu seară cu un cumnat, praf se făcuse. Dormise greu, deși noaptea se mai sculase de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
clădire în construcție: — Biserica San Lorenzo. Aici lucrează acum Michelangelo Buonarroti, dar nu îndrăznesc să te duc acolo pentru că s-ar putea să ne dea afară. Nu-i prea iubește pe membrii familiei Medici și apoi are și o fire afurisită. De altfel, din acest motiv s-a întors la Florența. Majoritatea marilor noștri artiști s-au instalat la Roma. Însă Leon al X-lea, care a chemat atâția oameni de valoare în preajma sa, a preferat să-l îndepărteze pe Michelangelo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
He-he... Ce aiureală mai era și atunci... (BĂRBATUL CU TOMBERONUL se îndreaptă, cuprins de nostalgie, spre tomberon și începe să-i răstoarne conținutul în groapă.) Erau alte vremuri, băieți! Câte din astea n-am văzut eu... (Către groapă.) Na, jigodie afurisită! Na! Blestemato! Na! Crapă! Na! ( Încet, încet, din adâncul gropii urcă sunetele unei sonate cântate la pian.) Ia auzi! BRUNO: Ce? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: A-nceput... GRUBI: Cum? Și-a dat drumul? BRUNO: Nu se poate! BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]