9,537 matches
-
venit ziua când am plecat din maternitate și am ajuns acasă. când m-am simțit mai în puteri, am început să caut, prin bisericile din Iași, icoana Maicii Domnului în albastru. știam că la Frasin icoana de pe altar era în albastru, dar în Iași n-o găseam. și încă un amănunt: În Mitropolie intrasem de multe ori, dar aveam în minte numai icoana din stânga, cea îmbrăcată în argint. Plec într-o zi de la serviciu, cu direcția stabilită automat de-acum: stația
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
și eu am transmis-o mai departe fiicei mele, când s-a mutat la casa ei. Dar mai avea două: una mare, legată în argint, pe care o ținea deasupra ușii de la sufragerie, și încă una, o simplă litografie, în albastru, pe care nu mai știu unde o ținea. Când a murit, l-am rugat pe cumnatul meu să mi-o dea mie pe cea albastră. și am căpătat-o. O țin în casă, la candelă. și ea ne apără și
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
ca să-i anunț pe ceilalți călători de sosirea trenului. La un moment dat, printre linii, era o vameșă în costum gri cu pixuri de contrabandă de vânzare. Eu aveam în mâna stângă, strânsă la piept, două pixuri ale mele: unul albastru și altul cu pastă roșie, dar vroiam să mai cumpăr două, la fel cu ale mele, să le fac cadou cuiva. Bani aveam, dar erau translucizi, ca niște folii de celofan de la punguțe și am vrut săi ofer, dar mi-
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
fraze: „Amintirile tale, iubiri, speranțe, singurătăți. Mai ales singurătăți. Crâmpeie din viața ta. Așa cum a fost.” (a se remarca și scurtcircuitarea discursului, propoziția devenind eliptică, non-predicativă. (Exact cum scria poezia un G. Benn!). Se cultivă figuri de stil precum oximoronul: albastrul ucigător, comparația și hiperbola, îngemănate: „Parcă mi-ar smulge cineva fâșii din trup, una câte una, încet, chinuitor.” Repetiția are rolul de a potența paraverbalul (asta încerca și Homer cu „Aurora lui cu degetele trandafirii!): „Fața i s-a luminat
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
smulge cineva fâșii din trup, una câte una, încet, chinuitor.” Repetiția are rolul de a potența paraverbalul (asta încerca și Homer cu „Aurora lui cu degetele trandafirii!): „Fața i s-a luminat instantaneu. Atunci i-am observat ochii. Albaștri. Nu albastrul acela clar si transparent al cerului în diminețile de vară, ci albastrul mării. Nuanțe schimbătoare. Un bleu vert, de fapt.” Sau: „Cireșe amare, flori amare. Și zâmbete. Tot amare.” Anafora, simplă sau dezvoltată e și ea prezentă: „Cine (s.n.) este
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
rolul de a potența paraverbalul (asta încerca și Homer cu „Aurora lui cu degetele trandafirii!): „Fața i s-a luminat instantaneu. Atunci i-am observat ochii. Albaștri. Nu albastrul acela clar si transparent al cerului în diminețile de vară, ci albastrul mării. Nuanțe schimbătoare. Un bleu vert, de fapt.” Sau: „Cireșe amare, flori amare. Și zâmbete. Tot amare.” Anafora, simplă sau dezvoltată e și ea prezentă: „Cine (s.n.) este Mihu? Știi, întrebarea asta mi-am pus-o și eu de multe
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
și ea prezentă: „Cine (s.n.) este Mihu? Știi, întrebarea asta mi-am pus-o și eu de multe ori, din momentul în care viețile noastre s-au intersectat. Cine este Mihu, dincolo de bărbatul înalt, ușor grizonat, cu ochii de un albastru ucigător? Dincolo de gesturile fine, de vocea caldă, de poeziile minunate pe care le scrie? Cine se află, dincolo de toate?” Stilistic, apar „noduri”, același cuvânt întrerupând și eliberând apoi discursul: „în inimă. În inima mea.” Sau: „Sunt momente în viață când
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mine. - O cunoașteți pe debutantă? - Da, suntem colege de serviciu, de aproximativ o jumătate de an. Îmi place pictura, astfel încât astăzi sunt aici. Dumneavoastră? - Este fiica mea. Fața i s-a luminat instantaneu. Atunci i-am observat ochii. Albaștri. Nu albastrul acela clar si transparent al cerului în diminețile de vară, ci albastrul mării. Nuanțe schimbătoare. Un bleu vert, de fapt. Frumoși. Dar parcă triști, contrastând, pe moment, cu zâmbetul. - Sunt un pic nostalgică, a șoptit. Ziua de astăzi îmi amintește
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
o jumătate de an. Îmi place pictura, astfel încât astăzi sunt aici. Dumneavoastră? - Este fiica mea. Fața i s-a luminat instantaneu. Atunci i-am observat ochii. Albaștri. Nu albastrul acela clar si transparent al cerului în diminețile de vară, ci albastrul mării. Nuanțe schimbătoare. Un bleu vert, de fapt. Frumoși. Dar parcă triști, contrastând, pe moment, cu zâmbetul. - Sunt un pic nostalgică, a șoptit. Ziua de astăzi îmi amintește de mine, la treizeci și cinci de ani, când am lansat primul meu roman
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
pe care le trăim. Cine este Mihu? Știi, întrebarea asta mi-am pus-o și eu de multe ori, din momentul în care viețile noastre s-au intersectat. Cine este Mihu, dincolo de bărbatul înalt, ușor grizonat, cu ochii de un albastru ucigător? Dincolo de gesturile fine, de vocea caldă, de poeziile minunate pe care le scrie? Cine se află, dincolo de toate? Chiar și acum, după atâta timp, simt că încă te mai descopăr, în infinite feluri. Uneori, am sentimentul unui deja vu
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
așa cum este și să mă bucur că fiecare zi ce trece mă aduce mai aproape de tine, până în dimineața atât de așteptată, în care vom savura, din nou, cafeaua turnată în ceștile delicate, pe care le ador. Și poate, privindu-ți albastrul ucigător al ochilor, te voi întreba, curajos: cine ești tu, cel de dincolo de tine? Maria VIII. - Ana, mâine vreau să mergi cu mine. - Unde? Mă faci curioasă. Dă-mi un indiciu, măcar să știu cum mă îmbrac. - Nu-ți fă probleme
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
schimb de rețete, văitându-se de greutățile inerente vârstei și, inevitabil, discutând ultimele știri mondene de pretutindeni. Inclusiv pe cele din cartier. „Acuzata”- mult mai tânără, blondă, cu niște ochi absolut minunați, de o culoare nedefinită, ceva între verde și albastru. „Obiectul” care stârnise revolta doamnelor ...nu este, de fapt, un obiect. E un câine. Da. Un câine. O ființă, ca toate celelalte. Nu cere nimic de acolo, din spatele băncilor. Doar își strigă, în felul lui, durerea. Un picior îi atârnă
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
O culoare atât de frumoasă, cea a cerului senin și a mării, nu poate fi asociată cu tristețea. Cu tristețea profundă. Negrul? Da. Mi se părea mult mai potrivit negrul sau chiar griul ca și culoare asociată în acest context. Albastrul... albastrul... e infinit și în nici un caz nu poate fi reprezentarea unei astfel de stări. Cum e lunea mea din această dată de 18? Nu cred că e cea mai deprimantă zi din an, poate fi și mai rău, indiferent
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
culoare atât de frumoasă, cea a cerului senin și a mării, nu poate fi asociată cu tristețea. Cu tristețea profundă. Negrul? Da. Mi se părea mult mai potrivit negrul sau chiar griul ca și culoare asociată în acest context. Albastrul... albastrul... e infinit și în nici un caz nu poate fi reprezentarea unei astfel de stări. Cum e lunea mea din această dată de 18? Nu cred că e cea mai deprimantă zi din an, poate fi și mai rău, indiferent de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
ci reprezintă și o confluență a regulilor cu popoarele lor de morți și de vii. Diviziunea armonioasă a suprafeței picturale în cerul duhurilor și câmpul pământului nu înseamnă doar o percepere fizică a lumii, ci și una metafizică, în care albastrul este cutreierat deopotrivă de duhurile celor duși și de un car cu boi, purtându-și iluzoriu stăpânii prin vămile văzduhului. Regăsim în același plan motivul european și românesc al îndrăgostiților strigoi, colorați pe pânză de-a dreptul din baladă. Dincoace
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
o Îmbrăcase niciodată. Ce-i cu asta? când ai facut-o? o Întrebase nedumerită pe mama. Este un dar de vacanță și pentru media generală, adăugase zâmbind Teia. Mama adolescentei Își privea fiica extaziată de rochița mini, În tonuri de la albastru până la alb și cu bretele subțiri. Ești o comoară, faci niște surprize, păcat că eu nu ți-am luat ție nimic. Cum? O medie generală de 9,33 ți se pare nimic? Vei avea destul timp și de surprize, apoi
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
nu m-a costat nimic, iar modelul este creație proprie. Au mai făcut Încă două colege același model pentru fiicele lor, care au banchetul de sfârșit de liceu. Au ales alte nuanțe. Eu am preferat asta, să se asorteze cu albastrul mării, al cerului...hai că tu te pricepi mai bine la treburi poetice, decât mine. Vei arăta ca o sirenă abia ieșită din mare și ce de cuceriri vei face...mai spusese Teia cu prosopul pe mână intrând la duș
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
mea, cu numele ei, din iubirea încoronată de zei. Niciodată nu am fost atât de obosită, ca o pasăre cu aripa rănită, coborâtă ca un evantai în jurul trupului de alăută, cândva îndrăgită. Privirile îi pier, nu se mai văd în albastru de cer. Și eu nu mai tresar, când adorm în rochia de jar. Gândurile nu mint, durerea e de argint înnegrit, vechi ca rochia de moar din vremuri străvechi uitată și de calendar. Aripile se desfac de-a lungul lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ca să-i anunț pe ceilalți călători de sosirea trenului. La un moment dat, printre linii, era o vameșă în costum gri cu pixuri de contrabandă de vânzare. Eu aveam în mâna stângă, strânsă la piept, două pixuri ale mele: unul albastru și altul cu pastă roșie, dar vroiam să mai cumpăr două, la fel cu ale mele, să le fac cadou cuiva. Bani aveam, dar erau translucizi, ca niște folii de celofan de la punguțe și am vrut să-i ofer, dar
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
să le calce, dar fără succes. Au rămas puține, și după ce s-au uscat, fetele le pun frumos în dulap. Ce ordine au acum! A doua zi mama le invită într-o vizită. − Îmbrăcați-vă frumos, cu tricourile noi: cel albastru pentru tine, Shelley, iar cel roz pentru Lucy. Fetele vin cu alte tricouri. − Voi n-ați auzit? Haideți cu mine la dulap! Dar unde vă sunt hainele, că la coșul de rufe nu e nimic. Fetele se bâlbâie, dau din
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3082]
-
Iar această stare cheamă automat senzația de zbor, desprinderea de pe suportul solid pentru a încerca saltul în gol. Își amintește cum „zbura” alergând în salturi de pe un picior pe altul, ori ce beție îl copleșea de câte ori, culcat în iarbă, contempla albastrul cerului. Simțea cum este gata „să cadă în sus”, de pe coaja pământului în abisul nesfârșirii cosmice. Era o anume voluptate a spaimei, un potențial frust de transgresare în necunoscut, ceva incomparabil cu plăcerea „liniștită” a surprizei, proprie adultului cu „capital
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Domniței Î ntr-adevăr, o priveliște mai frumoasă ca aceea nici că se putea imagina. Piatra Domniței răsărea nu numai din visul fiecăruia ca o împlinire meritată, dar în acele clipe părea mai degrabă un strigăt al pămîntului, o chemare spre albastru și veșnicie... Rămaseră cu toții încremeniți, nemaiștiind cum să se manifeste. Se temeau ca nu cumva, strigînd sau rîzînd, minunea din fața lor să dispară. Razele soarelui cuprindeau întregul perete într-un joc feeric de lumini și umbre, iar totul din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
singurătatea și tăcerea cea mai blîndă în tot ce au ele mai profund legat de sentimentele omenești... O pasăre neagră făcu ocolul unui țanc bătînd leneș din aripile lungi și terminate în unghi ascuțit, apoi se pierdu în marea de albastru și de cîntec mut, aidoma unei chemări de dincolo de lume... Nu scoase nimeni nici o vorbă mai multă vreme... Parcă pe toți i-ar fi legat pasărea aceea cu lanțuri nevăzute și i-ar fi tîrît după ea în uitare. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
încât să căutăm un zeu dincolo de ea". Pe de altă parte, la moderni, Hölderlin realizează tragicul cel mai pur, asemenea tragediei antice, rezumat în piesa Empedocle: "A fi singur și fără zei, iată moartea", iar în finalul straniului poem În albastru adorabil, reluând un gând al lui Heraclit: "A trăi este o moarte și moartea este de asemenea o viață". Hölderlin constituie lecție totală de poezie ca noblețe și zbor eteric al spiritului, arhetip absolut al poeților:" Noi nu suntem decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
El își "dezmărginește gândul pe măsura înaltă a firii", pentru ca istoria sufletului să se desfășoare pe nemărginitele dimensiuni: dimensiunea înaltului: ,,Un cer de înaltă lumină/ s-ascunde-n semințe când dorm"; "Curge timpul prin înalturi,/ astru poartă lângă astru/ răzbunându-mă-n albastru"; dimensiunea adâncului: "Coboară-n lut părinții rând pe rând... ei vor să fie rădăcinile/ prin care ne prelungim pe sub pământ"; infinita depărtare: "A iubi aceasta vine/ tare de departe-n mine"; pe cerbul "cu stea în frunte" nu "crângul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]