478 matches
-
toate s-au dus. Au rămas visele și amintirea casei În care ai locuit până la moartea bătrânei doamne. Sau ,, Obrajii de marmoră ai arlechinului art-deco vor străluci În Întuneric și pe mâinile lui fine și expresive vor cădea umbre subliniind albeața lor. Dau drumul gândurilor prudent, ca și cum aș Înainta Într-o peșteră Întunecoasă, apoi Îmi modific poziția de așteptare a ceaiului. Trebuie să mi-l aduci tu, neapărat tu. Te aud cum dai drumul la flacăra aragazului cu bricheta și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
confortabilă, din piele de vițel, privirea lor rugătoare și, mai ales gura făcând efortul să rostească cuvintele. Era Îmbrăcat cu halatul de casă, din pluș fin. Pe blana de urs Întinsă lângă canapea, pisica grasă, cu un ochi acoperit de albeață, torcea. Există un loc ideal pentru moarte? Nu. Bătrânul n-ar fi părăsit cu nici un chip casa, dar mai ales n-ar fi putut Închide ochii fără să aibă În față superbele vitralii venețiene, Înfățișând păsări și principese. Era Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
precum nuiaua solomonarilor, precum fluierul moleșit al dresorului mă coagulează, ca pe șarpele orb ce-și începe dansul după cum el vibrează. ca un clopot afară ziuă, înăuntru frig și noapte, ceață ca un fluture pe moarte. tot ce văd este albeața unui ochi de pasăre nocturnă care-și toarnă insomnia într-un miez uscat de prună. muzici moi ce ning în valuri peste capul ciung de creier, împietresc în lungi acorduri, taie noaptea în felii care cad în ritm de greier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
când această lume ne doare. doar că ea, în muțenia ei grăitoare, își conține răspunsul pe care eu nu-l aflu decât în clipa cea mare. părinți și copii între mamă și fiu, ochiul larg deschis al tandreței, maldărele de albeață solidificându-se sub pleoape. mame cu osul rarefiat și sufletul subțiat, de străveche pânză rărită, strecurând griji și tăceri ca pe o miraculoasă băutură interzisă. tați opriți din ticăitul diurn, la ceasul când fiii, colorați violent de-a vieții guașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
mi-am răsturnat în palmă restul de somnifere din tub și mi le-am îndesat pe toate în gură. Voci, lumină puternică în ochi, patul mișcându-se și săltând, o lumină albastră, sirene, alte voci, patul mișcându-se din nou, albeață, un miros straniu și steril. —Curvă proastă, spune o voce. Cine-o fi? mă întreb confuză. Bipuri, picioare alergând pe coridoare, metal lovindu-se de metal, o mână dură pe bărbia mea, deschizându-mi gura cu forța, ceva de plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
moară, era împăcat cu gândul acesta. Timpul se oprise în loc iar el se prăbușea într-un abis fără capăt. Era întuneric și frig. Apoi, o licărire luminoasă apăru în depărtare, transformându-se cu repeziciune într-un tunel strălucitor a cărui albeață îi ardea privirea. Căderea încetinise, oprindu-se apoi de tot. Acum, o forță căreia nu i se putea opune îl trăgea tot mai repede spre lumină. Nu știa când își revenise în simțiri, trecuse un ceas, poate două, ori numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era a lui, nu a surorii sale. Își făcea griji, în secret, pentru anii îndelungați care o așteptau pe Oyu, după moartea lui. Era ghinionul unei femei că fericirea ei nu dura toată viața. Îl îndurera îndeosebi sentimentul că întinase albeața pură a Căii Samurailor - Cale care se baza pe moarte. De câte ori nu bombănise în sinea lui privitor la această chestiune, gândindu-se că ar fi trebuit să-i prezinte scuze lui Hideyoshi și să renunțe la îndatoririle de vasal sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o scară îngustă și lungă care nu avea nicio legătură cu parterul clădirii, ci urca la magazinul de la etaj. Care magazin de jos din prag de fapt nici nu se vedea. Scara semăna cu un tunel înclinat, cu pereți albi. Albeața pereților nu venea de la lumina de afară, ci de la cea dinăuntru, din magazin. Ehei, dar era cale lungă de la magazin până jos în prag. Înainte de a ajunge jos, lumina făcea un popas pe palierul dintre etaje, unde se zbenguia misterios
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
coală scrisă era una consumată. Definitiv. Calea pe care o apucase acea coală, așternută cu litere sau cu cifre, nu mai putea fi menită zborului, oricâtă înțelepciune cărturărească ar fi fost conținută în semnele negre sau albastre care o împovărau. Albeața foii, imprimată cu linii sau cu pătrățele, sau pur și simplu neliniată, era singura deschisă aventurii zborului planat. PE VREMEA LOCOMOTIVELOR CU ABURI Pe vremea când trenurile treceau prin gara noastră trase de locomotive cu aburi, stadionul se afla în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
chipul, părul blond ondulat, gâtul robust, umerii și brațele puternice, de sportivă, și totuși atât de feminine! Până și sânii grei îi recunoștea: erau aidoma celor din imaginația sa, cu minunatele lor rotunjimi, cu puritatea lor atât de potrivită cu albeața pereților, cum avea aceasta să apară după ce renovarea avea să fie gata... Silvia? Petra? Alte nume?... Nu, era ea! Erau ele! Dănilă își aruncă privirea la ziarele lipite pe canaturile interioare. Când își întoarse privirea înapoi, fata nu mai era
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dacă puteai să vezi ceva la o jumătate de metru în față, nici măcar lumina galbenă a farurilor nu se mai vedea, absorbea luminile ca un burete, mi-amintesc că mă uitam în jos și-mi vedeam picioarele pierdute în acea albeață, ei, și atunci tata m-a apucat de mână totuși, ca să nu ne pierdem, și a început să-mi povestească despre Roald Amundsen, celebrul explorator norvegian, că odată Amundsen a traversat pe schiuri toată Groenlanda, dar la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
bâzâit și eu am pătruns într-o anticameră ecuatorială de un verde țipător. Fielding Goodney trona pe suprafața sintetică și bea suc de portocale natural dintr-o sondă. Pielea îi era impregnată de bronzul peren, care îi punea în valoare albeața mâinilor, ca și cutele impecabile ale șortului și cămășii imaculate, dar și albul fără cusur al încălțărilor lui ultra. M-am apropiat de el. Priveam terenul ca de pe puntea unui vas. Era ca la televizor: doi ași într-ale tenisului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Încetul cu încetul - făcând mici volute, trăgând cu urechea, sperând - am ieșit din haine și m-am strecurat lângă ea. I-am spus, drăgăstos, o mână pe umăr. — Selina, te rog, spune că totul e în regulă. Își împinse iertătoare albeața rece a spatelui lipsit de apărare în coapsele mele. — E în regulă, spuse ea. Își întinse piciorul stâng și își puse palma dreaptă cu fața în sus sub perna netezită. Am rămas multă vreme întins în pat, ținând în brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Antonia, aflată în spate, îl mângâie pe cap; urmează Julia, tânără încă, surâzătoare. În urma Juliei vine Tiberius, care are același chip ca în reprezentările din perioada cât a fost împărat. Toți merg în ordine, de la o placă la alta, pe albeața marmurei. Capitolul V Amintirea mamei. Tânărul împărat care a adus în brațe la Roma urna cu cenușa mamei sale a trezit o vie emoție în sufletele oamenilor. Arheologia - lapide, inscripții, monumente, monede - ne oferă o mărturie mai imparțială decât istoricii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mașinii, cu ochii ațintiți într-o evaluare la rece a locurilor rănilor după care tânjea. Vaughan propti aparatul de filmat pe marginea volanului. Se lăsă pe spate cu picioarele depărtate, cu o mână ocupată să-și aranjeze poziția prohabului voluminos. Albeața brațelor și a pieptului lui, și cicatricele care-i marcau pielea ca și pe-a mea, dădeau corpului său o bolnăvicioasă strălucire metalică, precum vinilinul uzat al interiorului mașinii. Tăieturile acelea aparent fără sens de pe pielea sa, precum săpăturile unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
juca cu pletele Mariei. În noaptea luminată de o lună ascunsă intermitent de nori, se putea contempla practic Întreaga insulă. Cam la douăzeci de metri mai jos, valurile izbeau surd piciorul farului, explodînd apoi În jerbe de stropi a căror albeață luminoasă cădea Înapoi cu zgomot. Marie simți privirea lui Ryan ațintită asupra ei. - Ciudat loc pentru a trăi, zise ea ca să rupă tăcerea. Ryan nu se grăbi să răspundă, lăsîndu-se absorbit de peisaj. - Mă simt liber aici... În echilibru Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
că Vârcolacul a mușcat iarăși din lună cerul senin sticlă, spuză de stele, iară luna, în timp ce ar fi trebuit să fie plină, ia-o de unde nu-i! A reapărut câteva ore mai târziu, înjumătățită și roșie, recăpătându-și forma și albeața numai înspre dimineață. A doua zi, toată rezervația vorbea că Vârcolacul a mușcat din nou din lună. În aceeași zi, plin de însuflețire și de amintirea zilelor lui de glorie, ne-a relatat cea mai frumoasă dintre poveștile lui. Povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zei ai focului. Corabia se Înclinase Într-o coastă cu violență, acum fără cârmaci, cuprinsă de flăcări, cu pânza transformată Într-o limbă de foc care se ridica spre cerul negru, aidoma unui drapel funebru. Atunci Își aminti. Mai văzuse albeața aceea care Îți răpea vederea cu ani În urmă, pe vremea studiilor sale de alchimie, spre a fi admis În Arta spițerilor. O substanță care se aprinde și arde cu o scânteiere albă, dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
senzația că femeia i se adresa, cu un braț ridicat. Erau probabil spasmele morții, Însă lui Îi păru gestul politicos al cuiva care Își ia rămas-bun. I se păru că zărește cum chipul ei se topește ca ceara sub acea albeață orbitoare, iar părul i se aprindea Într-un val alb. De ce se spune că negrul e culoarea morții? Dimpotrivă, ea Înaintează cu pași mari Înveșmântată În lumină și purpură. Apoi apăru o umbră, și ea Învăluită În flăcări. O văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
căldări pline cu căldură albă? Pe zidurile drepte ale caselor, cioplite cu târnăcopul și netezite grosolan, urmele lăsate de tăiș se zbârlesc ca niște solzi sclipitori, îngălbeniți pe alocuri de nisipul auriu, dar când vântul mătură zidurile drepte și terasele, albeața lor strălucitoare îți ia vederea, sub cerul curățat până la scoarța albastră, eram ca orb în zilele când vâlvătaia încremenită ardea ore în șir pe terasele albe, ce păreau a se topi una într-alta, ca și cum odinioară ar fi pornit cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
centimetri mai lung. Și se deplasa la Delia Postolică. O găsea sau n-o găsea acasă, stătea o vreme pe scară la ea și se simțea bine. Asta, Delia, nici nu se uitase la el. Nici n-avea cum. Avea albeață. O să-i fie mai ușor când o fi să se îmbrace mireasă. Albă din ochi până-n picioare. Dar cine s-o ia? Lua-o-ar dracul. În alte zile se abătea pe la Deci. Surorile astea cică erau italience, Decilagata. Cea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
era știut că indienii axona sunt o rasă de oameni scunzi și cu pielea închisă la culoare. Pe măsură ce creșteam, devenea evident că eu, în mod inevitabil, urma să fiu înalt și să am pielea deschisă la culoare. Această aberație genetică - albeața - însemna că le era teamă și evitau orice contact cu mine. Pentru că se temeau, ne tratau cu un oarecare respect. Pentru că eu eram o ciudățenie, ne tratau cu un oarecare dispreț. E de la sine înțeles că Prepelicarul și cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care din pietre durerile le chiamă, Din stâncile stârpite, din valu-nfuriat... "Și cânt... Din valuri iese câte o rază frântă Și pietrele din țărmuri îmi par a suspina. Din nori străbate-o rază molatecă și blândă, O rază diamantă cu-albeața ei de nea. "Și raza mă iubește, mângâie a mea frunte Cu-a ei lumină blândă - o muzică de vis Din aer și din mare cântului meu răspunde, Cântec născut din ceruri și-al mării crunt abis. "La mijlocul de aer
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umbra străvezie icoane pe păreți. Culcată jumătate, copila cu-ntristare Zâmbește. Plete blonde pe umere cobor Și cad pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arată nu amorul - ci setea de amor. Iar fața ei frumoasă-i de-acea albeață sură, Brumată ca lucirea unui mărgăritar; Pe brațe de zăpadă, pe sânii ei se fură A candelei lumină mai rar și tot mai rar. Iar micile-i picioare ating covorul moale Și chinue papucii de-atlaz, care stau jos. L-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cerul fără nori. Am scăpat din mînă mingea pătată, am Îngenuncheat și am ridicat pistolul, apoi am privit Îndelung la omul ucis. Buzele lui Crawford erau Întredeschise, ca pregătite să ia forma primei grimase a morții. Îi Întrezăream dinții de albeața gheții și coroanele de porțelan despre care Întotdeauna spunea că fuseseră cea mai valoroasă investiție a lui de pînă să-și Înceapă cariera tenisman profesionist. CÎnd se lovise cu capul de sol, coroana incisivului din stînga crăpase și se desfăcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]