3,029 matches
-
dezgolească, de ce mai de preț ai adunat,/ Lăsând pe trupul tău firav adâncile amprente/ Ale obscenității, ce-ți vrea veșmântul destrămat! Secretul unei iubiri adevărate) Frământată de întrebări existențiale, se situează adesea, ancestral, într-un dialog direct. Anotimpurile, sentimentele, tăcerile albite de mersul lucrurilor, o întăresc prin vers găsindu-și aleanul. Și... e septembrie, azi parcă e ziua mea.../ Din frunze ruginii mi-am pus o stemă... A mai trecut un an, a mai căzut o stea,/ S-au scuturat petalele
ÎNTRE MAGIC ŞI SPIRIT de MARIANA GURZA în ediţia nr. 2329 din 17 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/382979_a_384308]
-
pensionarea înainte de termen, dacă ai toți anii de vechime. N-am mai stat pe gânduri, că îndeplineam condițiile. Și așa...(oftează) m-am pomenit o tânără pensionară. Eh, tânără pensionară! Vorba vine, că-mplinisem 54 de ani. Părul mi-a albit, ochii mi s-au stins și am ajuns un schelet ambulant în veșminte negre. De ce m-au poreclit babele din cimitir „sfânta”? Ele mă ocolesc cu sfială, însă cerșetorii și boschetarii se țin ciotcă după mine (începe să plângă cu
CAP. 4 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2218 din 26 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383079_a_384408]
-
Și s-au umplut clepsidrele Cu nisipul de aur al stelelor. Râurile de sânge ale veacului S-au vărsat în ocean amurgind. Pe pământ au rămas însingurate, Încremenite în rugăciunea De seara doar oasele fragile Ale sfinților mărturisitori Să se albească precum varul Precum fosforul înțelepciunii Divine, felinare aprinse Să ne lumineze calea, Pe colinele pe care vom înnopta ... Citește mai mult Vă întreb pe voi îngeri de pazăCare zi și noapte stați de privegheCum înfloresc crinii seraficiDin țărâna de pe morminte
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
celesteS-au topit sorii și galaxiileși s-au umplut clepsidreleCu nisipul de aur al stelelor.Râurile de sânge ale veaculuiS-au vărsat în ocean amurgind.Pe pământ au rămas însingurate,Încremenite în rugăciuneaDe seara doar oasele fragileAle sfinților mărturisitoriSă se albească precum varulPrecum fosforul înțelepciunii Divine, felinare aprinseSă ne lumineze calea,Pe colinele pe care vom înnopta... VII. TEOLOGUMENA - DESPRE EXISTENȚĂ ȘI NON-EXISTENȚĂ, de Marin Mihalache, publicat în Ediția nr. 2315 din 03 mai 2017. Existența este întruparea binelui suprem, numai
MARIN MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/382951_a_384280]
-
de excepție.” * ... În noaptea de sâmbătă spre duminică: 11-12 iulie a.c., m-a vizitat, în vis, Corneliu Leu: ,,Nu te speria, Domnule Dan, doar ești născut în zodia Leului... Eu sunt, Corneliu Leu. Ți se pare că mi s-a albit barba de tot? Sprâncenele? Părul?... Tot așa erau. Dar acum sunt, poate, argintate de pacea divină. M-am întâlnit cu unchiul meu, Episcopul Martir Grigorie Leu. Știi că, în urmă cu vreo trei-patru ani, mi-ai trimis fotografia pe care
Piatră de hotar: 83 de ani Nu-l plângeţi. Corneliu LEU trăieşte! (Fulguraţii) [Corola-blog/BlogPost/92773_a_94065]
-
respect pentru carte. Așa se și explică faptul că - așa cum mărturisea într-un articol - n-a rămas „fecior la plug” și, după patru clase primare, făcute la școala din sat, și-a continuat studiile, cu eforturi materiale, la Oești și Albești, iar apoi la Liceul teoretic „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, unde l-a avut ca dascăl de limba română pe talentatul profesor Ion Rizescu, coleg cu Sadoveanu. Deși a fost înscris la real, dragostea pentru lectură l-a determinat să dea
DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ PENTRU MIHAI GOLESCU [Corola-blog/BlogPost/93527_a_94819]
-
veghe candela-i aprinsă Să ne întărim cu toți prin credință! În cămașa albă a îmbrăcat câmpia, Doar în amintire-i cântă ciocârlia Peste munții cărunți a trecut în grabă Brazii s-au pornit cu toți să o vadă. Livada albită de lungi așteptări I-a dat la-ntâlnire reci îmbrățișări, Vântul supărat s-a pornit să bată Creaga la pământ stă ușor plecată. Stelele de gheață au picatat pe geam, Un copil în suflet simt că îl mai am În
IARNA GRĂBITĂ de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2235 din 12 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383179_a_384508]
-
sînii plini de liniști telurice, mai căsătoream lăcuste cu vîntul, mai adormeam cu capul pe șolduri de libelule. Parcă îi văd... Apăreau pe drumul prăfos al colinei, la braț, domnul Dobrescu purta o redingotă lungă și ponosită, vineție, părul îi albise, curgea în ... Citește mai mult Domnul Dobrescu și madame Clemance locuiau undevape fundul bălții înconjurate de papură și stuf.Cîndva, o țigancă bătrînă le spusese că ar fi trăit odată la Slatina,dar că pe atunci nu se cunoșteau, fiecare
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
cu sînii plini de liniști telurice,mai căsătoream lăcuste cu vîntul, mai adormeam cu capulpe șolduri de libelule.Parcă îi văd... Apăreau pe drumul prăfos al colinei, la braț,domnul Dobrescu purta o redingotă lungă și ponosită,vineție, părul îi albise, curgea în ... III. PURTAU ÎN BUZUNARE NUCI, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2346 din 03 iunie 2017. Mă învățasem să mă obișnuiesc cu greutatea confuză a timpului suspendat, din mine, era ca o bătaie adîncă și amplă de
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
a curăța microbii adunați din timpul anului, care a plecat în trecut. Unii oameni stau în casă, privind pe geam cum alții au ieșit să se bucure de doamna iarnă, musafira așteptată de ceva timp. Încet, încet, pomii s-au albit, crengile au fost împodobite de beteala albă de nea. Covorul gros de zăpadă s-a așternut și el, și puritatea anotimpului strălucește peste tot, încălzind privirea cu frumusețea ei. Pe alocuri, încep să se vadă urmele de pași ale oamenilor
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
ajuns: castelul gotic Potoțki. Episodul 115 DOAMNA POTOȚKI La ora când scriem aceste rânduri, bătrâna doamnă Potoțki, tenacea locuitoare a aripii de vest a castelului, va fi fiind de mult oale și ulcele. Nepăsătorul timp a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i oasele, șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându-se cu plecarea fiecărui anotimp. Generații întregi de rozătoare, de rândunele care, o vreme, i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ceea ce a însemnat un adevărat banchet pentru niște sărmani beduini care de ani de zile mâncau același lucru. Făcu și o cafea foarte tare și le oferi bărbaților havane veritabile, care-l făcură pe voinicul Suleiman să tușească, să se albească la față și, în cele din urmă, să stingă țigara de foi, căci începuse să amețească. Și acum, spuneți-mi... - zise Gacel Sayah, care se străduia să fie cât mai precaut, dar era ros de curiozitate. Unde vă duceți atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
De data aceasta, cel derutat era italianul, ce dădu din cap ca și când ar fi făcut un efort imens ca să asimileze cele auzite. — Nu e vorba de spălat bani cu apă și săpun, îngăimă în cele din urmă. Este vorba de „albit“ sume mari de bani. — Cum ai spus? „Albit“? — Exact. — Și de ce vrea tatăl tău să albească banii? Fiecare bancnotă are o culoare și chiar o mărime diferită, în funcție de valoarea sa. Nu înțeleg de ce ar vrea cineva să fie toate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dădu din cap ca și când ar fi făcut un efort imens ca să asimileze cele auzite. — Nu e vorba de spălat bani cu apă și săpun, îngăimă în cele din urmă. Este vorba de „albit“ sume mari de bani. — Cum ai spus? „Albit“? — Exact. — Și de ce vrea tatăl tău să albească banii? Fiecare bancnotă are o culoare și chiar o mărime diferită, în funcție de valoarea sa. Nu înțeleg de ce ar vrea cineva să fie toate la fel. Sau poate că în țara ta lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
efort imens ca să asimileze cele auzite. — Nu e vorba de spălat bani cu apă și săpun, îngăimă în cele din urmă. Este vorba de „albit“ sume mari de bani. — Cum ai spus? „Albit“? — Exact. — Și de ce vrea tatăl tău să albească banii? Fiecare bancnotă are o culoare și chiar o mărime diferită, în funcție de valoarea sa. Nu înțeleg de ce ar vrea cineva să fie toate la fel. Sau poate că în țara ta lucrurile funcționează altfel? Pino Ferrara înțelese că purtau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
impresia că trebuie să reglezi imaginea televizorului. Iar ai uitat că te afli În fața propriei tale ferestre Închise prin care vezi conturele prea albe ale obiectelor de afară, de un alb suspect, aproape cadaveric. O pulbere fină burnițează fără oprire albind băncile pensionarilor, tablele de șah, geamurile crăpate ale felinarelor cu neon, relicva unei cabine telefonice. Retrăiesc tulburarea mea din copilărie. Am revelația Comarnicului, zărit În goană de la fereastra unui tren de vacanță. Un oraș fantomă În care nu Îndrăznești să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de casă. Calc În băltoace de praf. Piciorul mi se afundă pînă la gleznă În praf. E catifelat și moale, are culoarea pudrei Rachel II pe care o folosea pe vremuri mama, cînd eram mică. Picioarele mele În sandale se albesc pînă la genunchi, picioare mate, pudrate, picioare de gips, picioare de manechin. Înaintez În cascade, În explozii de praf. Nu mai am buze, nu mai am gene. Limba se Îngroașă, se Încarcă, se face păstoasă, amară. Laringele meu e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de a-și imagina acel lucru extraordinar, singurul spectacol adevărat din viața lui. Malaxorul era prea sus pentru el; nu l-a primit. De cîteva nopți se furișa după lăsarea Întunericului, cînd toate zgomotele descreșteau, acolo În spate, unde șinele albite de praf se strecoară Între magaziile coșcovite ale stației de betoane și maidanul uriaș, plin cu containere de gunoaie fumegînde, unde nu mai mișcă nimic decît șobolanii În petrecerea lor nocturnă, printre cutii de conserve aruncate și sticle goale În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu e altceva decât inima. Care pompează. Funcționează. Trimite sânge în creierul animalului adormit. Dați-mi altă vată. Acum o extirpăm. Asta a fost tot. Vă mulțumesc frumos. Tocmai desenam o cioară și mă chinuiam cu ochii ei, care deveniseră albi, atât de albi, încât mi-am adus aminte de Eberhart, de movilele de nisip și de cei doi lei de pe malul lacului care priveau pe deasupra țiglelor caselor de peste drum, mai bine zis, tocmai renunțasem să mă mai mocoșesc cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vorba despre sora Augusta. Și iată că, așa neprihănită și cu fața ordonată cum era, tot a reușit să-și răspândească sămânța, oricât de firavă va fi fost ea. Tocmai desenam cioara și mă chinuiam cu ochii ei, care ieșiseră albi, când a venit după mine directorul în persoană. M-a dus de braț în biroul lui și mi-a vorbit așa: — În țara noastră începe o eră nouă și, ca urmare, în viața ta la fel . Avem nevoie de marii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
De pildă, să aprinzi în septembrie frunzele îngălbenite ale nucilor de pe malul lacului cu o lupă dezgropată din adâncul vreunui sertar prăfuit. Sau să developezi, în niște soluții puturoase, de unul singur, imaginea latentă, ca apoi să observi cum se albește totul la lumină, pentru că ai fixat-o prost. Subliniez: bucuria. Se poate, ba chiar e sigur că teama mea față de puiul acela mort a fost o copilărie, dar dacă te caci pe tine de teamă nu înseamnă neapărat că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și puteam să văd că picioarele ei erau și mai albe decât restul corpului, mai ales sus, înspre coapse. Și nu avea genunchii aspri, ca ai celorlalte fete din vale, groși și întunecați la culoare. Ai ei erau fini și albi și nu aveau decât o singură cută foarte mică. După ce-a tot venit vreo lună la magazin, am vorbit cu ea într-o zi. De fapt, ea a intrat în vorbă cu mine. Eu stăteam doar după tejghea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
se holbează îndeajuns de mult, mă poate face să dispar prin evaporare. —Și de ce a venit domnișoara Jones să te informeze? a întrebat. Cu siguranță că a avut un motiv. Sarcasmul din spusele lui probabil trebuia să mă facă să albesc și să mor. în schimb am încercat să par înfloritoare. —L-am văzut cum a murit, am spus, și dintr-o coincidență, la fel și soția ta. E bine că avem ceva în comun. — Ce înseamnă asta? S-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
spus că tu ai fost la volan. Am pus de la mine; Nat îmi spusese doar că nu îl va mai lăsa pe Clifford să mai facă nici o greșeală. Dar ghicisem bine. Chiar și în întuneric l-am văzut cum a albit. — Nu mai aveai răbdare, nu-i așa? am spus. Credeai că Nat nu face destule pentru tine. Amuzant, pentru că i-ai făcut destule la timpul tău. —Ești în stare de șoc, a spus tare. O să te vadă un doctor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
asta n-ar fi fost de ajuns, pixul era „pictat“ recent cu pete albe și gri de pe pântecul lui misterios. La aeroportul din Milano ne aștepta prietenul nostru, Franco Bonelli. Am remarcat imediat că era frumos, dar îmbătrânise - părul îi albise și ochilor le lipsea privirea jucăușă. Ne-a invitat imediat în atelierul lui, situat aproape de celebrul dom. Nu pictase prea mult în ultima vreme pentru că învățase arta de a face lucrurile noi să arate vechi. Mâinile îi erau aproape distruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]