KorAP: Find »[drukola/base=amărât & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...44 >

1,083 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

venit. Nimeni n-a remarcat faptul că providențialul salvator a dispărut în anonimat. *** Examinasem un tînăr, destul de isteț și mă uit la notele sale din carnet. Note mari, dar la profesorul Rotaru nu există notă. M-a amînat, suspină el amărît. Deci pierzi bursa... Din nefericire, da. O să mă descurc greu. Mă uit mai atent la tînăr. Mi se pare cunoscut, dar nu studentul cunoscut la curs, ci altul, neclar definit. Mă luminez: Nu cumva mata, atunci la Les Andaluses... Ba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
are mai multă carne pe el, se plîng pretendenții. Visul se termină, redevin om și adorm liniștit, resemnat. Mă trezesc odihnit. Doar dinții și fălcile mă cam dureau puțin. La cafea, îi spun soției: Nevastă, dă-l dracului de os amărît, l-am înapoiat ministrului și președintelui și mă simt alt om! Este atît de bine să fii alt om! P.S.: Aviz amatorilor! Osul din Cuba așteaptă din octombrie un client. Din păcate nu-l prea vrea nimeni. La ambasadă nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
în pace și cu frica lui Dumnezeu. Eu de copil cred foarte mult în cealaltă lume. Să nu aibă ambiții nemăsurate. Să acorde încredere tuturor și să nu catalogheze de la prima vedere pe cineva ca dușman. Cînd ești trist și amărît, nu vorbi nimănui. Mai așteaptă o zi. C.S Vă mulțumesc și îl rog pe Dumnezeu să vă ocrotească. Aveți în mine un prieten la Ambasada României. G.B Mulțumesc. Vedeți, viața mea nu are nimic spectaculos, pe cine poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
am vrut asta. Mi-a fost frică să nu revină cu intenții criminale... Ei, hai, mănîncă-le... să-ți mai crească burtica... Ai văzut cît erau de slăbuți? Doar piele și os! Niște copii, da, niște copii, insistă invizibilul Adrian. Culeg amărît fructele și chem un copil ca să ofer prada celor care au ratat "lovitura". Nu știu de ce, dar de atunci nu mă mai dau în vînt după fructele de mango. Doar Adrian cel invizibil știe de ce. Pălăria mexicană Căldură mare și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
este a ta. Așa ceva nu se vinde. Mă îndrept spre ieșire. Pictorul mă conduce curtenitor, la braț, familiar. Sînteți unicul care... Veghe patriotică Domnul Gecer Guerra López are locul lui bine precizat pe acest pămînt. Este vorba de un scaun amărît, situat la poarta vecinului meu temporar, bancherul. Pe scaunul acela doarme, tot așezat pe același scaun mănîncă și de acolo mă salută marțial, atît la plecarea din reședință, cît și la venire, cînd musai trec pe lîngă el. Gecer Guerra

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
divorțăm civilizat. Nu ne mai leagă nimic. Atunci du-te naibii în România. Măcar să nu te mai văd. Și fetele? Măritate și acuși îmi apar nepoții... O să mai vii, să-i vezi. În fața mea stă bătrînul de la Luna, gîrbovit și amărît. Dar n-are, cred, bani de drum, spun să mă aflu în treabă. Am eu, se repede bătrînul lup de mare. Am eu niște economii. După cîteva zile îi transmit Ioanei mesajul. Are economii? întreabă ea și ochii se aprind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757

rîd! plîng! se întorc păsările din țările calde le vedem numai pe cele care n-ajung! între două incendii creierul își inoculează o nouă furtună. AUREL DUMITRAȘCU Borca, 4 iunie 1980 Bună, Lucian! Viața cam scuipă pe mine! Sînt tare amărît. Am fost la Cluj să mă-nscriu! Și nu m-am putut înscrie! Pentru că-n liceu am avut 8 la purtare. Este stupid! Și mi-e greu să mai înțeleg, să mai pricep absurditățile care ne ating după luni de învățat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
vrut să mai vorbim la telefon, dar nu puteam abuza de telefonul unei doamne plecate de acasă. Aveam o scrisoare spre tine, ieri am reușit s-o pun la poștă. Îți vorbeam acolo mai multe. Ei, dragule sînt în general amărît, supărat pe realități editoriale și cuci mincinoși, criza prin care se trece (intelectual vorbind; eu care după acte... nu-s intelectual!) dezgustîn du-mă, plictisindu-mă, silnicindu-mă. Citesc, scriu, în ultimul timp fiind mai mult plecat prin păduri. Sper

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
fie aceasta o duminică mai frumoasă?! Să fie mai frumoasă pentru că lui T. i-a mai venit mintea la cap?! De-ar ține-o tot așa! Am primit epistola ta din 29 septembrie dar am fost așa de împrăștiat și amărît, încît parcă n-am mai avut timp decît de plînsul meu. Am fost și pînă la București, la ALBATROS, ca să dau forma clară a manuscrisului. Sigur că nu e cum l-aș fi vrut eu, tot cerîndu-mi-se să scot anumite

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
Dar sînt cu sufletul la pămînt! În condițiile în care în următoarele zile nu mi se va da "bun de tipar", cartea n-o să mai apară! Pe acest fond, chiar dacă aș vrea să vin la nunta ta, aș veni tare amărît! Vei înțelege timpul meu rău de acum! Oricum sînt alături de voi, cu toată dragostea mea, cu încrederea și prețuirea! Vă doresc o zi minunată pe 30! Și vă sărut pe amîndoi ca pe frații mei buni! Să sperăm că imediat ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
la Iași după 5 ianuarie, în drum spre București! Nu știu exact cînd, dată fiind starea mea în marginea duodenului! Nu mă doare nimic, dar regimul acela mă înfometează mereu! Poate-mi voi recăpăta liniștea în aceste zile! Rămîn tare amărît de plecarea lui Nichita!! LA MULȚI ANI! Vă îmbrățișez cu dragoste și cu dor! Sărbători fericite! pentru toți. Al tău, Aurel 1984 Borca, 18 ianuarie 1984 Dragul meu, M-am reîntors aici și-ți dau cîteva vești. Mai întîi, lamele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
frumos de tine! Un P.S. pentru Luca Pițu din scrisoarea lui Grigurcu: Un gînd bun, prin dv., și d-lui Luca Pițu, căruia îi port o mare prețuire, în temeiul celor citite sub semnătura sa". Și Mușina mi-a scris, amărît și trist! Grigurcu se declară foarte apropiat poeților tineri din generația noastră! N-am învățat absolut nimic pentru examene și nu mai am nici cum! Văd eu cum fac! Dacă nu mă duc la București, vin pînă la Iași săptămîna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
scris la ea. Și-s tare întors pe dos de moartea unei fete pe care o iubeam mult, o Lili, o colegă a lui T., a treia minune alături de T. și Ileana Budăi! Am îngropat-o ieri și sînt profund amărît, așa cum am fost în toate zilele din urmă cînd am fost la casa ei, la înmormîntarea ei. Ce stupizenie! De supărare, n-am ascultat nimic de o săptămînă și voi contiua să nu pot asculat nici un disc, nimic. Nu admit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871

binecuvântarea Celui de Sus, care se afla din belșug în această licoare zăvoiană, și s-au împărtășit din ea cu atâta convingere și smerenie fariseică până ce au căzut cu toții secerați sub sfântul tricolor. "Ardea... ...Arde... Aaaaaa.......aaaa......" Acesta, pleoștit și amărât foarte privea încremenit la grupul de luptători morți pentru patrie, care sforăiau țepeni, unii peste alții, căzuți eroic în apărarea simbolului național. Adevărați eroi, domnule! Cinste lor! Eternă recunoștință! Patria ubi bene! (Patria este acolo unde mi-e bine!) Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
sunteți nebun?? Tovară... Dispari, imbecil nenorocit! spuse primarul, indicând cu brațul întins, în mod cât se poate de explicit, spațiul prin care oamenii civilizați intră sau ies din cameră. Tovarășuuu... Ieși afară, cretinule! Monstrul a părăsit camera inchizitorială descumpănit și amărât la culme, cu moralul adânc zdruncinat, trăind cea mai mare dezamăgire, cel mai mare eșec din cariera lui. O catastrofă! De unde se aștepta să fie elogiat, admirat și invidiat pentru metodele lui științifice de cercetare a infractorilor... Poftim! Adio Premiul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
bunătățile, bucuriile și fericirea de care nu aveam parte, însă la care năzuiam cu toată ființa noastră în fiecare zi. " Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră!" (Iov, 5:17) Nu, Doamne! Nu eram deloc fericit. Dimpotrivă: eram foarte amărât. Pentru ce ne chinui și ne persecuți? Pentru ce suportăm privațiuni de tot felul? Cu ce am păcătuit? Tu vezi cum trăim?? Lampa cu petrol numărul 8 intrase demult în șomaj tehnic din cauza lipsei de carburanți. Întunericul deplin, vâscos, palpabil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
momentul declanșator, ca sprinterii pe linia de start ciulind urechile la pocnetul pistolului. Spre marea noastră bucurie, detensionarea s-a produs rapid, prin formularea unui elogiu care ne-a lăsat cu gura căscată, mângâind cu blândețe și alinând sufletele noastre amărâte, greu încercate. Vai dhagă doamnă Hozalie, dar ce copii fhumoși ai și ce bine educați! Da, da. Urechea mea a sesizat cu surprindere că reprezentanta vulturilor din America Latină manifestă o vădită și constantă antipatie față de consoana "R", eliminând-o fără

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
cei săraci și neajutorați, drojdia societății, flămânzii și înfrigurații acestui pământ, noi care îți aprindem lumânări la biserică și ne închinăm cu smerenie în fața sfintelor icoane de la templul tău; care avem candelele aprinse pâlpâind sacru și transcendental în casele noastre amărâte; noi, cei mulți și umiliți, nu suntem fiii Tăi? Nu suntem copiii Tăi? Numai noi să suferim? Muncim de dimineața până seara, încât la sfârșitul zilei picăm ca boul pe brazdă; ne culcăm flămânzi, ne sculăm flămânzi; ne culcăm în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
lor. Nu. Nu se putea așa ceva. Țăranii nu erau ușor de păcălit; prin urmare nu erau convinși că în fața lor s-ar afla cele mai odioase și mai periculoase ființe de pe pământ. Aveau o judecată sănătoasă. Ăștia erau niște copii amărâți bre, înfrigurați și flămânzi, care rămăseseră fără mămăligă în plină iarnă aici, în Bărăgan, și veniseră să macine o tăgârță de păpușoi. Vai de zilele lor! Dușmani... Ce dușmani? Că te vedeai prin ei de slabi ce erau; îi bătea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
în timp ce organul vizual pictează în eter silueta morarului-șef ca pe un apostol al vremilor îmbelșugate ce va să vină, ținând sus de tot cu palmele desfăcute pâinea proaspătă, aburindă și bine mirositoare, ca pe pruncul născut într-o iesle amărâtă, simbol al victoriei vieții asupra morții, al eternei viețuiri omenești pe Terra. ... Iar când va fi să se audă în sat, peste liniștea înfiorată a livezilor tulburată de zborul nocturn al păsărilor călătoare, clopotul bisericii vestind cu indiferență păgână plecarea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
al indiferenței criminale a unui Dumnezeu inventat de omul cavernelor și plasat într-un loc nedefinit al spațiului ceresc, pus acolo să vegheze ca un mameluc la îndeplinirea destinului speciei omenești. Nu mai socotim că fiecare dintre nenorociții ăștia subnutriți, amărâți și costelivi de-i bătea vântul avea cu el fie un sac gol în nădejdea că-l va umple cu boabe de păpușoi să le aducă acasă celor care nu mai găseau niciun fir de urzică moartă ori de știr

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
de adâncă purificare celestă din toată făptura lui gingașă, micuță și neprihănită. Vrăjiți de minunata făptură înfășată în costumașul crinilor albi, simbol al purității absolute, frații Aciocîrlănoaiei au dat glas unei imperioase chemări lăuntrice, și în căsuța noastră părăginită și amărâtă a răsunat cel mai frumos cântec de leagăn ce și-a luat vreodată zborul spre infinitul cerului în cinstea celei mai frumoase și inteligente ființe de pe acest pământ: omul. "Dormi copile drag Mama îți trimite Peste-al serii prag Vise

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888

dat numele de Georgie, ca un semn al continuității în timp al tatei, de la care am moștenit dragostea și seriozitatea în muncă, iar de la mama dragostea pentru aproapele său, nepărtinirea și respectul pentru familie. Deși copilăria mi-a fost destul de amărâtă, nimănui nu-i este permis a uita această parte fragedă a vieții. Este oaza de puritate, de visuri și speranțe a fiecăruia dintre noi. Este momentul spre care te întorci întotdeauna cu plăcere, cu bucurie, cu boare de nostalgie și

Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614

n-am să mai fiu eu însumi, am să încep să mă transform în om mare, adio copilărie, adio fericire!... Și-mi părea rău de mama, nu suportam să-i pricinuiesc necazuri, și așa, simțeam eu, ducea o viață destul de amărâtă, vremurile erau cum erau, sărăcie și lipsă de speranță. Și de tata îmi părea rău, dar el avea altă fire, nu era ca mama, pe el nu îl loveau necazurile drept în față, el mai găsea supape, se mai ducea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
totul estompat, s-a uitat în stânga, în dreapta, iar ce a văzut, așa, ca prin ceață, l-a consternat, să nu-și creadă urechilor ce enormități susținea „comandantul“: cum adică localitate?, aici nu era nici o localitate, aici erau doar câteva barăci amărâte, înconjurate de sârmă ghimpată. Între timp, comandantul Gicu Petre și-a încheiat brusc discursul: -Hai, vorba lungă sărăcia omului, la treabă, la program. Au fost repartizați în barăci. Înăuntru, frig, aproape nici o diferență față de afară. Și o mulțime de paturi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]