601 matches
-
întors. Pe la colțul ochiului îi fugi o lacrimă. După câteva ore coborî din pat. Nu-și dădea seama dacă dormise, sau pur și simplu izbutise, așa cum i se mai întîmplase de două, poate de trei ori în viață, să zăbovească amorțită undeva într-un spațiu alb, o transă fără gânduri, un refugiu al ei unde nu putea pătrunde nimeni și nimic. În odaie se strecura seara. ― Trebuie să faci o baie, draga mea. O baie fierbinte cu multe săruri ― ai să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
taci. — Vezi ce s-a întâmplat? Mi-ai distrus spiritul de inițiativă. Ignatius râgâi. Bine, sper că ai ales un traseu pitoresc, de preferat unul care trece printr-un parc unde unul ca mine, care suferă din cauza picioarelor obosite și amorțite, să aibă multiple posibilități de a se așeza. Când m-am sculat azi-dimineață, m-au lăsat gleznele. Din fericire, m-am sprijinit la timp de marginea patului. Altfel aș fi căzut grămadă pe podea. Oasele mele tarsiene sunt gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
deschizând gura pentru prima oară de când se așezaseră la masă. Lucrând În Învălmășeala și zarva din salonul de tatuaj șase zile pe săptămână de la doisprezece la nouă, ea era cea care savura mai mult decât oricine altcineva din familie Încetineala amorțită a mic dejunurilor de duminica dimineața. — E un Festival de Film Chinez, a răspuns Asya cu o voce ușor Încordată din cauza efortului de a părea sinceră și serioasă. Profesorul de la unul din cursuri ne-a rugat să mergem să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aceată relatare dintr-un punct de vedere de mărturisită simpatie de clasă care, totuși, credem, nu s-a îndepărtat nici o clipă de judecata cea mai riguros obiectivă, nu ne vor face totuși să uităm, chiar riscând o întețire inoportună a amorțitului rug al conflictualelor relații istorice dintre capital și muncă, nu ne vor face totuși să uităm, spuneam, că și numitul Cipriano Algor are o vină în toate astea, ingenuă, inocentă, dar, cum s-a întâmplat de atâtea ori, rădăcina malignă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
gata, din trei ar fi prea greu, N-o să uit. Cipriano Algor rămase câteva minute privindu-și fiica desenând, apoi se duse în olărie. Se va măsura cu lutul, va ridica greutățile și halterele noii reînvățări, își va exersa mâna amorțită, va modela câteva figuri de probă care nu vor fi nici măscărici nici bufoni, nici eschimoși nici infirmiere, nici asirieni nici mandarini, niște figuri despre care oricine le va privi, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrână, va putea spune, Seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
secret Îl poate explica, e un secret despre un secret care-și află mulțumirea Într-un secret. (Ja‘far-al-Sâdiq, al șaselea Imam) Mi-am recăpătat lent cunoștința. Auzeam sunete, eram deranjat de o lumină mai puternică acum. Îmi simțeam picioarele amorțite. Am Încercat să mă ridic Încet, fără să fac zgomot, și mi se părea că stau pe o suprafață plină cu arici-de-mare. Mica Sirenă. Am făcut câteva mișcări silențioase, ridicându-mă pe vârfuri, și durerea s-a atenuat. Numai atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ar fi persoana care sună.“ Bineînțeles că știu că e Dan. Cine altcineva ar putea fi? Ridic receptorul cu un gest obosit, fără a fi prea sigură că vreau să aud ce are de spus. Mă simt pur și simplu amorțită și sătulă pînă În gît. Și foarte obosită. Mă simt, de asemenea, jenată, după mesajul pe care i l-am lăsat pe mobil. Mesaj la care nu mi-a răspuns. Îmi vine să-mi trag palme. La vremea respectivă, știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Încă, și va fi mereu, cea mai bună prietenă. — Ce? Și Îi spun. CÎnd termin de vorbit, Trish expiră cu zgomot și apoi mî ia pe după umeri și mă Îmbrățișează. — Cum te simți? mă Întreabă grijulie. Ești bine? — SÎnt puțin amorțită. Îți vine să crezi? Nu ți se pare oribil? Pentru numele lui Dumnezeu, Michael e socrul meu, ca să nu mai pomenim de faptul că e Însurat. — Vrei să știi adevărul? Întreabă Trish, iar eu dau din cap că da. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
intra În casa aceea de ani de zile. I-o interzicea bătrâna Olimpia, vrăjitoarea aceea proastă și băgăcioasă care toată viața nu făcuse altceva decât să păzească intrarea unui bloc, iar acum Îl ținea departe de copii și de ea. Amorțit și nemulțumit, Antonio Încercă să-și revină, Întinzându-se pe scaun, dar era puțin spațiu, și el era Înalt, iar genunchii i se Înțepeneau În volan și papucii În pedale. Din cauza poziției incomode, avea oasele fărâmate, de parcă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se mișca amețitor, prin cotloanele ființei lui Pampu, în timp ce acesta stătea rezemat de trunchiul dudului, cu ochii pierduți în zare, cu gâtul roșu, contractat și pătat de un strop verde, abia vizibil. Era stăpânul acestui om și plutea cu mintea amorțită și fără dorințe. Pe urmă, s-a moleșit tot și-a căzut înăuntru, topindu-se, știind dintr-odată toată istoria și toate gândurile lui Pampu. Vedea cu ochii minții întâmplări și gesturi, înțelegea rostul vieții și bucuriile ei, simțea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Ghiocelul Ghiocel,drag ghiocel, Mic , firav și subțirel. Scoate capul din zăpadă Soarele ca să te vadă! Și mă iartă că-ți ating Clopoțelul de argint. Și mă iartă că te rup, Mamei mele să te duc! Un mărțișor Pe poiana amorțită Soarele vâslea ușor, Și din iarna veștejită A ieșit un mărțișor. Scuturându-și pălăria De povara fulgilor, Împrăștie bucuria, Zâmbete copiilor. O, prea buna mea măicuță... Ești frumoasa mea măicuță Și în inimioara mea, Ai depus cu sârguință Ca pe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și nici nu va fi vreodată un animal frumos. Noaptea, visa vulve căscate. Cam În aceeași epocă, Începu să-l citească pe Kafka. Prima dată avu o senzație de frig, de ger insidios; după ce termină Procesul, câteva ore se simți amorțit, fără vlagă. Știu imediat că acel univers Încetinit, marcat de umilință, În care ființele se intersectează Într-un vid sideral, fără ca vreo relație să poată părea posibilă Între ele vreodată, corespundea perfect universului său mental. Un univers apatic și rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
blugii îi alunecă. Apoi tremur din toate încheieturile și îl prind în brațe și încep să-i strig numele. Și uit complet de zmeură, care se împrăștie pe pământ, storcoșită, strivită sub noi. După asta, rămânem nemișcați ore întregi. Sunt amorțită de euforie. Am urme de praf și de pietre pe spate, genunchi și mâini, și pete de zmeură pe tot corpul. Dar nu mă deranjează. Nu sunt în stare nici măcar să ridic o mână și să dau la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pătrunde înăuntru ca un gaz lichefiant. Încet-încet dizolvă conținuturile tuturor automobilelor gri fer și bleu marine, ale tuturor costumelor gri fer și bleu marine, de marcă scumpă și croială impecabilă, ale tuturor celor cincizeci și două de euri oficiale, acum amorțite puțin, din ce în ce mai pătrunse de tăcere și noapte, lăsându-și cu plăcere sistemele nervoase și circulatorii, organele interne, musculatura și tăcutele oase pătrunse de ceață și purtate ca prin vis, pe canapele moi, spre o destinație necunoscută și totuși atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Germania înnebunise. S-a întors și s-a îndepărtat brusc de mine. S-a dus la femeia cu ochii ca stridiile care mai că scăpase vaza albastră. Ea stătea rezemată de un zid, unde i se ordonase să stea, jucând amorțită rolul toantei pedepsite. Werner Noth o scutură puțin, încercând să trezească în ea măcar un atom de inteligență. Îi arătă o altă femeie care ducea un hidos câine chinezesc sculptat în lemn de stejar, purtându-l cu atâta grijă de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
simplă formalitate, doar știți. Aulius oftă supus, resemnat. Simțea ceva neclar că-l supără înăuntru, ca un fel de hârjoană de purici, tot sărind dintr-o parte în alta a interiorului, undeva pe lângă inimă. Se scărpină greoi, cu mâinile aproape amorțite. - Am vorbit și cu nevasta lui Brandaburlea, bătrânul, continuă Vergilică. Garantează că i-a înfundat ai lui Panaghie. De la nunta aia din primăvară, care nu s-a mai ținut, că nu l-a mai vrut Cantaflora pe nepotul lui Brandaburlea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să poată preciza ce anume. Întoarsă acasă, în asemenea momente își necăjea soțul și-l certa. Într-o zi de plimbare pe faleză, Kristine a văzut marea și avionul. În mod normal, ar fi trebuit să fie calmă, cu reflexele amorțite, ca atunci când asculta romanțe și vorbea cu Trüdchen despre croieli. Totuși ceva o nemulțumea. Își aranjă părul răsfirat de briza mării. Se scărpină la brațul stâng. Nimic n-o ajuta să scape de această stare neplăcută. Fixă din nou peisajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de disperare. — La stația de autobuz e bine, a spus Alice zâmbindu-i liniștitor. Haide, atunci! Dar lui Hugo îi căzuse din nou fața. — Ce s-a întâmplat? l-a întrebat Alice. Mi-am adus aminte, a răspuns Hugo parcă amorțit. Ultima dată când l-am întâlnit pe Jake. S-a forțat ca vocea să-i rămână neutră. Mi-a zis că voi nu folosiți decât scutece de bumbac. Eu n-aș putea s-o scot la capăt cu-așa ceva. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o zi mohorâtă de toamnă târzie... Ziua se stingea încet-încet, ca o lumânare. Lumina era departe, moartă... Soarele nevăzut, se prăbușea în noapte. Era ceasul magic în care nălucele sunt gata să țâșnească din sufletul amărât de suferință, nemișcat și amorțit. Tăcere... o tăcere cu spaime... Iorgu nu-și deslușea decât zvâcnetul arterelor. Il cuprinse o teamă nedefinită. -Fata, Fata mea dragă... unde ești, Fata?!.. se tângui el. -Rând pe rând, fiecare urcă Golgota de veacuri... Fiecare străbate aceleași chinuri!.. îi
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
împărți? - Fac pomeni de sâmbăta morților pentru răposatu, bărbatu-miu. - Așa. I-ai dăruit lucrurile? -l le-am împărțit. - Moliftele i le-ai făcut? - Le-am făcut. - Bine. Acu du-te. Baba Marghioala se scula în picioare, își freca genunchii amorțiți, pupa dreapta popii și se mai închina o dată, ieșind de-a-ndaratelea. Când băteau clopotele pentru slujba cea mare, de seară, babele ieșeau în prispa bisericii. Sufletul lor, ca hârtia. Coborau copleșite scările, una lângă alta, privind cerul dulce de primăvară. Trăgeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la Mititică... oftă printre dinți ucenicul. Se înghesuiră înăuntru cu oamenii poliției, care le legară la repezeală manile. Drumul scurt se sfârși. Duba opri brusc. Se ciocniră cu capul de tavanul ei de scânduri. Când se dădură jos, aveau picioarele amorțite. Paraschiv privi clădirea cenușie a prefecturii. - De aici nu mai scăpăm zdraveni! spuse. - O, că nu-i dracu așa de negru! Ține-te bine, numai pe Stăpân să nu-l vindem, c-a mai omorât trei pentru asta. Altfel, e
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mai bine vino sâmbătă, noaptea, dar să nu știe Bozoncea, că ne omoară pe-amîndoi. Spune-i că pleci undeva, și eu o să te-aștept... - Dar dacă doarme la tine? - Îl mint eu și nu mai vine. Stăpânul își simți mâinile amorțite și reci. Își dădu seama că era bătrân. Paraschiv -lar fi omorât acolo dacă -lar fi băgat de seamă. Altădată cum -lar mai fi spintecat cu suriul lui, cum i-ar fi luat mațele-n cuțit, dar acum era moale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe un câmp de argint, iată tot. Noi luarăm câmpul de-a curmezișul. Departe, la un capăt al câmpului, se zărea printre arbori desfrunziți, în mijlocul unei grădini, o lumină ce părea că iesă dintr-o fereastră și s-auzea lătratul amorțit al unui câne. Am grăbit și mai mult pașii noștri, până ce-am putut distinge pin ninsoarea generală o casă în mijlocul unei grădini. Am sărit amândoi gardul, ce se scutură de ninsoare, și ne-am îndreptat înspre fereastra luminată. Apropiindu-ne
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o piață de târg decât streșina unei case. Adeseori, neștiut de nimeni, ședeam și eu pe-un sac de făină, cu luleaua aprinsă și cu pălăria lăsată pe ochi, în chicotele fetelor, în poveștile bătrânilor, în înjurăturile bărbaților, în scârțâitura amorțită, însă dulce a unei vioare vechi, pe care un țigan bătrân o făcea să răsune când vesel, când plâns. Fața neagră și espresivă, barba albă ca zapada, ochii mai stinși și discolorați de bătrânețe, pieptul păros și gol, abia acoperit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea frumoasă a Dochiei. Cântarea monotonă a preoților bătrâni, pasul cel alene al convoiului, muzica cea somnoroasă a marșului, fetele albe a căror ființe erau enigme vii, iată lumea ce se mișca pe stradă, pe când din turnul bisericei sunau geniile amorțite a limbei de aramă, care se suiau ca un plâns de durere cătră norii cei suri ai cerului. Mă uitam la cer în sus cu ochii pe jumătate închiși. Oare de ce să nu mi se fi părut că, palidă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]