1,021 matches
-
qu'il faut passer par là, pour construire vraiement. "29 În intenție, idei generoase. Dar, daca amintim doar vârstă și capitalul de imagine al actorului principal, chiar dacă aflat la începutul carierei, lucrurile devin dintru început incerte. Filmul este construit pe antagonismul construcție-distrugere căci, continuă regizorul, "îl est fondamental que leș civilisations se rencontrent et s'attirent, mais îl existe entre elles une force centripète et une force centrifuge. Parce qu'il y a un mystère de l'autre dont on a
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
rivalizează (...). Această rivalitate surprinde. De fapt, daca ne gândim puțin la experiența noastră cotidiană, a vorbi ne împiedică rareori să vedem, sau a vedea să auzim. Însă, din momentul în care ne-am așezat în fața ecranului de cinema, remarcam acest antagonism"3. Deși, la începuturile sale, a fost considerat fratele geamăn al teatrului, filmul s-a dovedit a fi o artă autonomă, diferită de toate celelalte. Cu toate acestea, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, invenția fraților Lumière a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
accorder. Cette rivalité nous surprend. En effet, si nous réfléchissons un peu à notre expérience quotidienne, parler nous empêche rarement de voir, ou voir d'entendre. Mais, dès que nous sommes assis devant l'écran de cinéma, nous remarquons cet antagonisme." (Rudolf Arnheim, Le cinéma est un art, traduit de l'anglais par Françoise Pinel, Editions de L'Arche, Paris, 1989, p. 208). 4 "Seuls leș moments de grande intensité doivent être montrés sur l'écran, tous leș autres événements ou
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
dar, în același timp, trăiește obsedat de timp și moarte, respinge retorica lui Platon, considerând-o "capcană cea mai mare și de cea mai rea-credință în transcendență intelectuală platonica", la Cioran apar toate dualitățile platoniene, uneori, abordate cu ușoară ironie: antagonismele timp-veșnicie, minte-corp, spirit-materie, ființa umană-existența, fără a se ști dacă fac parte din codul sau estetic sau doar ca o terapie morală. Spune Ionel Necula în Cioran, Scepticul nemântuit: "De departe, Cioran se ipostaziază că un Zarathustra contaminat de existențialism
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
discursului și tonul acela tipic de iritație care sunt ale autorului însuși în scris, încât toți sub felurite veșminte par a purta capul multiplicat al vorbitorului la persoana întâia."80 Sinele, ca să elucidăm rolul acestuia în opera camilpetresciană, rezolvă și antagonismul dintre interior și exterior, confundându-se cu jocul destinului. Pe acesta, Jung îl asimilează noțiunii de individ, sau, la modul general, unui grup de indivizi care, printr-o relație de complementaritate construiește o imagine completă: "Sinele ar putea fi caracterizat
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
specifică oricărei forme de gândire umană: " Mitul este discursul ultim unde se constituie tensiunea antagonistă, fundamentală oricărui discurs, adică oricărei "dezvoltări" a sensului. În mod genial, Nietzsche văzuse spre deosebire de succesorii săi culturaliști că mitul ce constituie gândirea grecească este povestirea antagonismului dintre forțele apolinice și forțele dionisiace."144 Sensul discursului mitic este dat nu de schemă sau arhetip, ci de mitem, concept nou, introdus de către Gilbert Durand. "Mitul apare ca o povestire (discurs mitic) ce pune în scenă personaje, decoruri, obiecte
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
neiges d'antan?" [p.52]. Hugo aduce observații directe în acest sens: "La Parisienne, scrie el, produit étrange, dû à la combinaison des éléments leș plus disparates, échappe à l'analyse la plus pațiențe par la multiplicité, par le fréquent antagonisme des causes considérables et faciles qui ont concouru à să formation. (...) la Parisienne procède du mal et du bien, de l'égoïsme et du dévouement, de l'esprit et de la sottise, de la crédulité niaise et du scepticisme le plus absolu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
verbalul și nonverbalul. De aceea vom examina limbajul Parizienei prin includerea acestor două registre. Limbajul parizian din secolul al XVIII-lea diferă de cel de astăzi (dar din secolul al XIX-lea din ce in ce mai puțin), în funcție de clasă, iar evoluția să traduce antagonismele sociale 358. Se considera că Mercier și Restif de la Bretonne, care au creat un nou discurs despre oraș, au creat, în mare parte, și singura limba capabilă să sugereze experiență urbană: o limbă care renunță la normele clasice și inventează
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dependențe și interacțiuni, intercomunicări și procese, fiind un proces morfogenetic, ce generează și transformă forme economice, astfel formîndu-se pe sine. Ea valorizează raporturile de complementaritate și de concurență care există între elementele sistemului economic. Căci unitatea complexă a sistemului creează antagonismul, însă tot ea îl respinge. Deci nu există organizare fără dezorganizare și invers. Cu cît complexitatea sistemului este mai mare, cu atît este și dezorganizarea mai prezentă, dar și capacitatea sistemului de a depăși entropia este mai ridicată. În cadrul ordinii
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
îl respinge. Deci nu există organizare fără dezorganizare și invers. Cu cît complexitatea sistemului este mai mare, cu atît este și dezorganizarea mai prezentă, dar și capacitatea sistemului de a depăși entropia este mai ridicată. În cadrul ordinii sistemice apare un antagonism potențial și simultan apare o complementaritate potențială între elementele și actorii sistemului economic. Sistemul economic și subsistemele sale nu reprezintă unități separate. Pe de o parte, sistemul impune elementelor sale o anumită organizare, anumite constrîngeri și restricții, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
diversificarea sistemelor, la creșterea dezordinii, caz în care fluctuațiile induse de eventuale perturbări pot deveni periculoase. Pentru evitarea acestor pericole, sistemele complexe au la dispoziție diferite mecanisme de reglare, legate tocmai de interdependențele reciproce din interiorul lor. Diferențele și chiar antagonismele devin surse de energie ce alimentează mecanismele de autoreglare, cum sunt: cuplarea elementelor, rețelele, substituirea, compensarea, constrîngerea ș.a. Iarăși, pe măsura creșterii complexității, crește dependența dintre elemente, dar scade constrîngerea ca mijloc de integrare. Aceasta poate să ducă la pierderea
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și constructivă, printr-o abordare multilaterală și cooperantă? Poate ea să renunțe la mentalitatea de fortăreață asediată? Mai degrabă cred că rușii vor fi incitați să se opună în continuare americanilor și europenilor și că antioccidentalismul renaște în Rusia. Aceste antagonisme reîncep să se vadă peste tot în lume. Problema nu este doar clarificarea relației cu Washingtonul, ci și clarificarea poziției Rusiei în Europa. Moscova își caută identitatea în Europa de sute de ani și încă nu a găsit-o, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
este din nou refuzat. Pentru Kremlin, o importanță tot mai mare o au relațiile cu marile puteri emergente vecine: China și India, ceea ce duce Rusia mai curînd spre zona Asia-Pacific decît spre Europa. Aici, Rusia nu-și poate permite noi antagonisme, iar ideea eurasiatică se întărește (vezi și Acordurile de la Shanghai), făcînd ca Rusia să se definească tot mai mult în opoziție cu Occidentul. Putin vorbește despre o "punte între civilizații", dar nu ne spune cum se împacă acest dorit statut
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
și, în mod deosebit, cu literatura anglofonă. În ce măsură reușește să realizeze aseme-nea obiective, rămîne să fie stabilit de fiecare cititor în parte. CLC Tragedia ca război cultural Cînd vorbim despre tragedie și/sau tragic, vorbim, în chip necesar, despre un antagonism absolut, în interiorul căruia nu încap negocierile, opțiunile, refugiile. De aceea, este potrivit să privim tragedia ca pe un veritabil război. Singura ieșire dintr-o situație tragică rămîne cea (auto)destructivă, ieșire similară, la rigoare, sfîrșitului stărilor de beligeranță în general
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
insolvabile. Sublinierea acestei specificități a tragicului și a tragediei are o importanță majoră, măcar în domeniul literaturii, dacă nu cumva și în alte teritorii disciplinare, precum psihologia, istoria și filozofia. Pe palierul estetic, neobservînd caracterul ireconciliabil, de tip marțial, al antagonismului tragic, riscăm să confundăm tragedia cu alte genuri melodrama și, oricît ar părea de paradoxal, chiar comedia. Dinamica melodramatică se susține tot prin intermediul contradicțiilor (comportamentale, tipologice, etice etc.), în timp ce umorul, motorul paradigmei comice, se naște din același principiu al dichotomiei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
găsi semnificația decît prin raportarea la personaj. Putem, de aceea, gîndi diferența dintre opoziția tragică și opoziția propusă de alte genuri în termenii următori: eroul melodramatic (sau de o descendență artistică diferită) are posibilitatea de a alege între extremitățile unui antagonism, contradicția funcțio-nînd pentru el ca element de decor, pe cînd eroul tragic este lipsit, în mod necondiționat, de însăși capacitatea opțiunii. Așadar, pe segmentul melodramatic etc., dualitățile rămîn vizibile, traseul personajului reprezentînd suma alegerilor sale în varii momente. Dimpotrivă, antinomiile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în chiar acest interval de suprapunere a antinomiilor, el neavînd, ultimativ, capacitatea fizică de a distinge între bine și rău. Tragicul propune, prin urmare, întotdeauna, în încleștările lui, confuzia morală și neputința alegerii supraviețuitoare. Indubitabil, tragedia trebuie definită drept un antagonism (cu valoare de război) ireconciliabil, creat de două forțe opuse, egale ca intensitate, a căror ciocnire duce la distrugerea/anihilarea protagonistului. Din perspectivă istorică, literatura universală operează cu măcar trei tipuri mari de astfel de conflict tragic și, implicit, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Ahab din Moby Dick a lui Melville, nu poate fi imaginat drept unidirecțional tipologic!). Scopul nostru nu e acela de a distinge între formele de tragic, cu atît mai mult cu cît, în nici una, tragedia nu-și pierde conturul de antagonism absolut și, implicit, pe cel de război total. Ideea majoră a demersului de față e demonstrarea caracterului cultural al conflictului de esență tragică. Prin "cultură", înțelegem aici întregul set de valori care compun mentalitarul colectiv. Aceste valori intră frecvent în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
că o situație identică nu e neaparat tragică, simultan, pentru doi indivizi diferiți. Ea ajunge astfel cînd sistemul de valori (morale, intelectuale, culturale) al unuia dintre ei îi conferă o atare traiectorie. Vom înțelege de aceea tragedia ca pe un antagonism absolut, ca pe un război, un război, în mod necesar, cultural. Marile tragedii ale lui William Shakespeare, redactate la sfîrșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului alo XVII-lea, Hamlet, Othello, King Lear și Macbeth (în ordine cronologică) se
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
război, un război, în mod necesar, cultural. Marile tragedii ale lui William Shakespeare, redactate la sfîrșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului alo XVII-lea, Hamlet, Othello, King Lear și Macbeth (în ordine cronologică) se întemeiază pe ideea războiului/antagonismului cultural mai evident decît alte texte din istoria literară mondială și le vom folosi, prin urmare, ca exemple ale tezei deja enunțate. Prin construcțiile sale estetice, autorul Sonetelor sugerează că tragedia nu se grefează numai pe dualități de situație (destin
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sfîrșit răzbunarea pentru propria-i lipsă de recunoaștere!). Ucigînd-o, sălbatic, pe Desdemona în final și aflînd adevărul, Othello se compară singur cu "indienii primitivi" din Lumea Nouă, văzîndu-se, implicit, drept un "barbar" inapt de "civilizație". În King Lear/Regele Lear, antagonismul cultural se articulează pe niște paradigme simbolice. Tragedia debutează cu gestul scelerat al bătrînului rege, de împărțire a regatului între cele trei fiice. Protagonistul nu-și pulverizează aici doar fundamentul puterii, dar organizează și un veritabil spectacol al declarațiilor siropoase
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
și Macbeth nu dezvăluie ramificații de conjuncție cu lumea "fragilă" a Doamnei Macbeth, unde copii și exercițiul domestic reprezintă mizele fundamentale. Nu întîmplător, ea sucombă nervos (se sinucide), refuzînd prizonieratul identitar. Conflictul cultural este, prin urmare, baza tragediilor autentice. Orice antagonism ireconciliabil se regăsește ultimativ în interiorul unei paradigme axiologice, de extracție culturală. Marile tragedii shakespeariene demonstrază faptul cu prisosință, impunînd, pînă la un punct, o regîndire a teoriei tragicului. Bibliografie William Shakespeare. The Complete Works. Ed. Avid Bevigton. London: Acott, Foresman
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
celor doi departe de a fi social sau psihologic devine mai curînd unul de ordin religios, între un catolic ofensat și un mason ofensator. E firesc de aceea să se vorbească despre dragostea de Dumnezeu în text. Dumnezeu rămîne esența antagonismului difuz descris acolo, dar Dumnezeu văzut din două unghiuri măcar în prezumție radical opuse: catolic-practicant și ocult-ritualic. Montresor acționează simbolic, de lăsata secului, la vremea Carnavalului, mai exact, înaintea Postului Mare, atunci cînd omul Bisericii își "curăță" existența, eliminînd toate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
strige "Tekeli-li!", pentru ca, la apariția misterioasă, din ape, a unei gigantice siluete albe, să moară instantaneu. Surprinși ei înșiși de șocul psihologic al băștinașului, Pym și Peters nu au timp să conștientizeze miracolul întîmplării, întorcîndu-se spre trupul inert din ambarcațiune. Antagonismul simbolic al culorilor pare de aceea menit să rămînă, inițial, un mister total, întrucît povestirea naratorului se oprește subit chiar în acest punct. Într-o notă finală, parțial explicativă, "dl. Poe", autorul, deplînge faptul că textul rămîne suspendat tocmai în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu opțiuni 110 3.4.3. Strategii cu opțiuni 114 CAP. IV. ANALIZA ACȚIUNILOR 127 4.1. Indicii bursieri 127 4.2. Analiza fundamentală 136 4.3. Analiza tehnică 148 CAP. V. PIEȚELE DE CAPITAL ȘI ECONOMIA REALĂ: COMPLEMENTARITĂȚI ȘI ANTAGONISME 159 5.1. Relația finanțe economia reală 159 5.2. Achizițiile de firme ca formă a tranzacțiilor corporatiste 168 5.3. Germenii crizelor financiare și finanțele globale 180 5.4. Elemente de psihologia investitorului. Definirea unei strategii de acțiune 186
[Corola-publishinghouse/Science/1466_a_2764]