720 matches
-
a eliberat, apoi s-a deplasat spre Georgia de Sud aparent în stare bună. O experiență similară ar fi putut să permită și lui "Endurance" să facă o a doua tentativă de a ajunge în Golful Vahsel în următoarea primăvară antarctică. De-a lungul lunilor februarie și martie 1915, viteza de derivă a fost foarte scăzută. La sfârșitul lui martie, Shackleton a calculat că nava parcursese doar 155 km din 19 ianuarie. Totuși, pe măsură ce iarna se instala, viteza de derivă creștea
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
nave. Dacă grupul dorea să se întoarcă în civilizație, era nevoie ca ei să ceară ajutor. Singura modalitate realistă de a face aceasta era de a adapta una dintre bărci pentru a putea face față unei călătorii de prin Oceanul Antarctic, către Georgia de Sud. Shackleton abandonase ideea de a duce grupul la Insula Decepției, (o „călătorie infinit mai puțin periculoasă”) probabil deoarece starea fizică a membrilor grupului împiedica expunerea prelungită la mările reci ale sudului. Țara Focului și Insulele Falkland
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
călătorie scurtă care i-a adus aproape de Insula Elefantului. Au ancorat în apropierea Capului Wild, și au văzut vechile puncte de referință, dar starea mării a făcut imposibilă acostarea. Aveau să treacă 40 de ani până la prima traversare reușită a antarcticii, de către Expediția Transantarctică a Commonwealth-ului, în perioada 1955-58. Această expediție a plecat din Golful Vahsel, a urmat o rută care a evitat cu totul ghețarul Beardmore, și a trecut pe lângă mare parte din bariera de gheață Ross, ajungând la strâmtoarea
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]
-
de pucioasă” din „extrema climă, la pol”, a fost asociat cu Muntele Erebus, un vulcan din Antarctica descoperit în 1841, deși locația Yaanek este specificată ca fiind în „imperiile borealului pol”, indicând o locație ficțională arctică mai degrabă decât una antarctică. Auber și Weir din poem s-ar putea referi la doi contemporani ai lui Poe: Daniel François Esprit Auber, un compozitor de melodii de operă triste, și Robert Walter Weir, un pictor al Hudson River School, faimoasă pentru peisajele sale
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
numără și un marinar misterios pe nume Hunt, dornic de a se alătura căutării fără a-și expune motivele. Vremea neobișnuit de blândă pentru acel început de vară australă permite goeletei să înainteze dincolo de barierea de gheață care înconjoară Oceanul Antarctic. Ea ajunge pe insula Bennet, unde se oprise "Jane", apoi pe insula Tsalal. Dar insula este complet devastată de un cutremur care pare a fi avut loc de curând, fiind părăsită. Acolo se află numeroase rămășițe ale nativilor de pe Tsalal
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
care scapă rămânându-i doar o barcă. Aisbergul pe care s-au refugiat supraviețuitorii plutește în derivă și trece de Polul Sud, eșuând apoi pe malul unui ținut neospitalier, dar fără a trece înapoi bariera de gheață care desparte Oceanul Antarctic (care va îngheța pe timpul iernii) de restul oceanelor. Hearne și acoliții săi fură barca, încercând să ajungă singuri la mările libere și condamnându-i pe cei părăsiți la perspectiva îngrozitoare a iernării în Antarctida. La scurt timp după acest incident
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
Grampus" din mâinile răsculaților; asta a dus la presupunerea că animalul ar fi murit în timpul furtunii. Reapariția câinelui pe Tsalal duce la concluzia că el a supraviețuit și că se afla la bordul lui "Jane" în momentul pătrunderii în apele antarctice. Acest lucru ar însemna că Pym și ceilalți de pe Grampus l-au măcelărit pe răsculatul Parker și l-au mâncat în timp ce Tigru încă mai trăia. Mai mult decât atât, faptul că Tigru a supraviețuit coșmarului înfometării implică faptul că și
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
răsculatul Parker și l-au mâncat în timp ce Tigru încă mai trăia. Mai mult decât atât, faptul că Tigru a supraviețuit coșmarului înfometării implică faptul că și el ar fi fost hrănit cu trupul lui Parker. Dacă Poe descrie eronat zona antarctică - lucru pus de Verne pe seama halucinațiilor personajelor - nici autorul francez nu este scutit de greșeli. Lipsa de cunoștințe temeinice legate de Antarctica din epoca aceea l-a determinat pe Verne să își imagineze un continent tăiat în două de un
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
După o călătorie grea, pe o mare furtunoasă și plină de aisberguri, vasul lor de pescuit și cu tatăl lui Olaf Jansen dispar în mare, dar Olaf este aruncat pe un aisberg. Baleniera scoțiană Arlington care naviga în apele Oceanului Antarctic îl observă și îl salvează, luându-l la bordul ei. Întrebat cum a ajuns pe aisberg, Olaf Jansen le spune marinarilor adevărul, dar aceștia îl cred nebun și îl pun în lanțuri. Pentru a scăpa, el inventează o poveste credibilă
The Smoky God () [Corola-website/Science/324333_a_325662]
-
o multitudine de speologi de la diverse cluburi speologice, că: Hades din Ploiești, Avenul din Brașov, Silex din Brașov, Speo-80 din București, Z Oradea, Carst Bacău și speologi invitați ca Paul Mățos de la Speo-Telex și Teodor Negoiță (viitor explorator arctic și antarctic). Ioan Dobrescu va ajuta doar la construcția de către Gh. Popescu în anul 1987 a refugiului Speologilor la 1900 metri altitudine, iar Walter Gutt va asigura echipamente profesionale de explorare în diversele faze de decolmatare. Revoluția din Decembrie 1989, a dus
Avenul de sub Colții Grindului () [Corola-website/Science/318903_a_320232]
-
unul dintre cei mai renumiți exploratori ai ținuturilor polare. Printre cele mai remarcabile realizări ale sale se pot enumera: Roald Amundsen a dispărut în regiunea Polului Nord, încercând să salveze echipajul dirijabilului „"Italia"”, condus de Umberto Nobile, în iunie 1928. Expediția antarctică belgiană, sau expediția "Belgica" (denumită astfel după numele navei utilizate în această călătorie) a avut loc în anii 1897-1899. A fost organizată de „"Societatea de geografie belgiană"”, fiind condusă de către baronul Adrien de Gerlache. Expediția avea un caracter internațional, la
Roald Amundsen () [Corola-website/Science/297809_a_299138]
-
multe raiduri spre interiorul continentului, fiind primul care a folosit schiurile în Antarctica. La sfârșitul lunii februarie 1898, nava „"Belgica"” a fost prinsă între ghețuri în Marea Bellingshausen, între 70° și 71° latitudine sudică (aceasta fiind prima iernare în apele antarctice la latitudini mari). Membrii expediției au iernat acolo, făcând observații științifice prețioase. A fost prima iernare a unei expediții în Antarctica. După aproape un an de captivitate între ghețuri, nava a putut fi degajată (pe 15 februarie 1899), membrii expediției
Roald Amundsen () [Corola-website/Science/297809_a_299138]
-
o rută încă neexplorată până atunci, pe ghețarul "Axel Heiberg", au ajuns pe platoul polar la 21 noiembrie, iar la 14 decembrie 1911 au atins Polul Sud. Amundsen a numit tabăra de la Polul Sud "Polheim" („Casa de la Pol”), iar platoul antarctic circumpolar "Podișul Regele Haakon al VII-lea" (în onoarea suveranului Norvegiei). La plecare, membrii expediției au lăsat la Pol un cort mic, de culoare neagră, pentru a fi cât mai vizibil pe albul ghețurilor polare, și o scrisoare conținând relatarea
Roald Amundsen () [Corola-website/Science/297809_a_299138]
-
s-a deplasat de mai multe ori în cursul epocilor geologice. În "Maps of the Ancient Șea Kings" el a sprijinit sugestia realizată de Arlington Mallery că o parte din Hartă lui Piri Reis a fost o descriere a zonei antarctice cunoscute că Queen Maud Land. El s-a folosit de această pentru a afirma că o schimbare a axei polilor cu 15 grade a avut loc în jurul anului 9.600 î.e.n. (aprox. acum 11.600 de ani) și că o
Charles Hapgood () [Corola-website/Science/333260_a_334589]
-
dintr-o donație de £35.000 de la editorul britanic Sir George Newnes, cu condiția ca expediția să fie numită „Expediția Antarctică Britanică”. Borchgrevink a debarcat la Capul Adare în februarie 1899, unde și-a ridicat o colibă mică, petrecând iarna antarctică din același an în ea. În vara următoare el a navigat spre sud, debarcând la breșa Barierei descoperită de Ross. Trei oameni au mers cu ajutorul săniilor trase de câini înspre sud pe suprafața Barierei, înregistrând un nou record: cel mai
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
promova această ambiție a apărut în noiembrie 1893, când proeminentul biolog Sir John Murray, care vizitase apele Antarcticii ca biolog cu Expediția Challenger în anii 1870, adresându-se la RGS (Societatea Geografică Regală), a prezentat o lucrare intitulată „Reînoirea explorărilor antarctice”, cerând o expediție pe scară largă în beneficiul științei britanice. Aceasta a fost puternic susținută, atât de Markham cât și de conducătorii organizației științifice a țării, Societatea Regală. S-a stabilit un comitet comun al celor două societăți, care să
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
ce se ocupă de depozitare și provizii, dar și de organizarea evenimentelor de recreație. Amiralitatea a oferit de asemenea 20 de subofițeri și marinari, restul echipajului fiind format din negustori, sau din civili angajați. Printre aceștia se numără și veteranii antarctici, incluzând pe Frank Wild, William Lashly, Thomas Crean (ce a intrat în expediție după dezertarea unui marinar în Noua Zeelandă) , Edgar Evans și Ernest Joyce. Deși expediția nu a fost un proiect oficial al Marinei, Scott a propus ca aceasta să
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
al echipei de cercetare, trebuia să călătorească doar până în Australia (defapt, el a părăsit nava la Cape Town), el învățându-i pe ceilalți oameni de știință de la bord, neavând un rol în lucrările expediției. Singurul om de știință cu o experiență antarctică anterioară a fost Louis Bernacchi, care împreună cu Borchgrevink, a fost observator magnetic și meteorolog. Geologul Hartley Ferrar, pe atunci în vârstă de 22 de ani, absolvise recent Universitatea Cambridge. Markham considera că această experiență îl poate ajuta să capete experiență
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
cea a ghețarilor montani. Glaciațiunea actuală de calotă ocupă suprafețe întinse în Antarctica, Groenlanda, Islanda, Spitzberg, în insulele Franz Iosef, Novaia Zemlia, Severnaia Zemlia. Dupa extindere, morfologie și dinamica, actualii ghețari de calotă pot fi grupați în patru tipuri: Tipul antarctic, în Antarctica calota are aprox. 14 mil. km. În jurul Antarcticii gheața de pe continent se prelungește mult și în apa oceanului, formând o platoșă relativ unitară, uneori înaltă de 90 m, numită banchiză; din ea se desprind blocuri imense de gheață
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
periferice apar tot mai multe stânci deasupra gheții (nunatak-uri), crevase și văi canion. Materialul detritic rezultat din dezagregarea rocilor ce compun nunatak-ul va fi preluat de către masa de gheață în mișcare și depus sub formă de morene glaciare. Gheața calotei antarctice este pleistocenă. Topirea ei ar ridica nivelul oceanului planetar actual cu circa 15 m. Prezența ei în zona Polului sud determină anumite particularități curenților marini și vânturilor, care influențează regimul climatic al Globului. Tipul groenlandez este cantonat în Groenlanda, ocupand
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
a devenit cel mai populat oraș din lume, mărindu-și populația de la 1 milion, în 1800, până la 6.7 milioane, un secol mai târziu. Ultimele teritorii din centrul Africii și Asiei au fost descoperite, iar cu excepția zonelor extreme - arctice și antarctice, au fost realizate cartografieri detaliate și exacte ale globului. În același timp, liberalismul a devenit principala mișcare de reformă în Europa. Sclavia a fost redusă considerabil pe glob: Urmând o revoltă încheiată cu succes a sclavilor din Haiti, Marea Britanie a
Secolul al XIX-lea () [Corola-website/Science/296603_a_297932]
-
președinte a lui Andrew Jackson, un vajnic oponent al cheltuirii banilor în acest scop. Reynolds a obținut sprijin financiar din surse private și expediția a plecat din New York în 1829. După depășirea mai multor pericole, expediția a ajuns pe malul antarctic și s-a întors spre nord, dar în Valparaíso, Chile, echipajul s-a răzvrătit și i-au lăsat pe țărm pe Reynolds și pe un alt om. În 1832 a sosit fregata americană "Potomac" sub comanda comandorului John Downes. Nava
Jeremiah N. Reynolds () [Corola-website/Science/336386_a_337715]
-
o pasăre marină zburătoare, asemănătoare cu pescărușul, dar mult mai mare decât acesta, de culoare albă, cu aripile lungi, înguste și negre la vârf. Ea este cea mai răspândită pasăre de mare din familia Diomedeianelor care locuiește în zona Oceanului Antarctic. Albatrosul călător este cel mai răspândit membru al Diomedeanelor, și este una dintre cele mai cunoscute și mai mult studiate specie de pasăre din lume. Albatrosul călător are cea mai mare deschidere a aripilor dintre toate păsările existente, deschiderea aripilor
Albatros călător () [Corola-website/Science/316539_a_317868]
-
câteodată atât de mult că devin incapabili să mai zboare, odihnindu-se fără ajutor pe apă. Au obiceiul să urmărească vapoarele pentru resturi. Au capacitatea să facă scufundări puțin adânci. Albatroșii călător, în timpul imperecherii, se retrag pe insule din oceanul antarctic și depun un singur ou de culoare albă cu pete, ce are o mărime de aproximativ 10 cm (3,9 in) lungime. Depun aceste ouă în perioada 10 decembrie și 5 ianuarie în cuibul lor, care constă într-o scobitură
Albatros călător () [Corola-website/Science/316539_a_317868]
-
sunt implicați. Sunt specii monogame, deobicei pentru viață. Adolescenții nu încep împerecherea până la vârsta de 11-15 ani. Aproximativ 30% din juvenili supraviețuiesc. Albatrosul călător se împerechează în Insulele Crozet, Insulele Kergeulen, Insulele Prințului Edward și Insulele Macquarie și în oceanul antarctic între 28° și 60°. Marinarii obișnuiau să captureze aceste păsări datorită oaselor lungi din aripi pe care le prelucrau apoi în pipe de tabac. Primii exploratori s-au bucurat de compania albatroșilor în întunecata lor singurătate. Albatrosul obișnuiește sâ urmărească
Albatros călător () [Corola-website/Science/316539_a_317868]