1,203 matches
-
anume: a înșela sau a fi înșelat, dar cognitiv implică sintagma "prin mijloace perfide". c) planul obiect-imagine. Faptul că pentru conceptul (B) Alianță D.A. folosește două idiomuri diferite ne determină să vorbim despre o sinonimie conceptuală, deși se observă o antinomie cognitivă dacă analizăm structura conceptuală a obiectelor, structura care, prin valorile funcționale ale obiectelor, ne ajută să delimitam tipul de legături motivaționale (L1-2): Trăsături semantice Valori funcționale Zahărel [+ dulce] Aliment pentru a îndulci (acadea) Țeapă [+ dureros] Instrument de supliciu Cele
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
critice selective A. Studii critice George, Al., În jurul lui E. Lovinescu, Editura Cartea Românească, București, 1975. Gheorghiță, G., "Sburătorul". Revista și cenaclul, Editura Minerva, București, 1976. Holban, Ioan, Proza criticilor. Lovinescu. Ibrăileanu, Editura Minerva, 1983. Mihăilescu, Florin, E. Lovinescu și antinomiile criticii, Editura Minerva, București, 1972. Negoițescu, Ion, E. Lovinescu, Editura Albatros, București, 1970. Petrescu, Camil, Eugen Lovinescu subt zodia seninătății imperturbabile, Caietele Cetății literare, f.a. Sasu, Aurel, Eul suveran paradigme lovinesciene, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976. Simion, Eugen, E. Lovinescu, scepticul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
marilor pasionați. Elanul pur al iubirii este însă permanent cenzurat de luciditate, de o continuă introspecție analitică. Această trăire duală nul va ajuta însă să se rupă de sub fascinația iubirii imposibile. Pe de altă parte, Maitreyi este o „armonie de antinomii, femeie și mit, simbolul sacrificiului în iubire“ (Pompiliu Constantinescu). Brahmana poetă și filozof cu prestigiu la numai 16 ani îi revelează tânărului european un univers de mare complexitate în care iubirea este o entitate metafizică proteiformă. Pentru ea, creația și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de ideologie cea iluministă. Dincolo însă de trecerea spre o nouă etapă literară pe care o marchează invariabil astfel de conflicte, acestea au totodată rolul de a scoate în evidență mai pregnant și principiile ideologiei care este contestată căci orice antinomie, orice dihotomie, presupune o accentuare reciprocă a termenilor. Așadar, Disputa nu a avut doar rolul de a marca sfârșitul clasicismului, dar și de a duce la o reluare, în manieră polemică, de această dată, a ideilor ce constituiau esența edificiului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mai ales cele cu privire la raportarea la limită "Omul e, prin natura lui, limitat și incapabil de ceva extraordinar. Nu poate atinge perfecțiunea din cauză că, fie prin natura sa, fie din cauza păcatului originar, sau ca rezultat al evoluției, închide în sine anumite antinomii." Imperfecțiunea creează astfel în plan interior adânci conflicte ce vizează instinctele, după cum afirmă mai departe Hulme. Viziunea clasică introduce în acest sens ideea de disciplină care poate să ordoneze "anarhia interioară". Sistematizarea, rigurozitatea devin astfel un răspuns la tulburările spirituale
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
aici sau din alte părți, erau într-o oarecare măsură lipsiți, nu putem să nu ne punem întrebarea cum un om politic, a fortiori un om de stat, poate fi creștin în sensul evanghelic al cuvîntului? Nu există cumva o antinomie fundamentală între profesiunea de credință, comportamentul pe care-l presupune aceasta în viața zilnică și cea publică și regulile nemiloase ale rațiunii de stat sau de partid? Etienne Borne se revoltă împotriva faptului că un creștin-democrat poate fi considerat "un
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
ceea ce a scris Wittgenstein din 1913 până în 1951. Se poate astfel arăta că pentru Wittgenstein țelul activității filozofice a fost în mod constant obținerea unui plus 200 GÂNDITORUL SINGURATIC de claritate în gândire prin eliberarea acesteia de acele confuzii și antinomii de nedepășit care sunt consecința inevitabilă a încercărilor de a oferi soluții unor probleme de ordin principial, în orizontul „gândirii pure“. Poziția formulată în Tractatus, aceea că filozofia nu este o știință care s-ar deosebi de celelalte doar prin
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
enunțând regulile în mod greșit.54 Nu de puține ori, problemele filozofice și acele impasuri ale gândirii care li se asociază iau naștere din cauza incapacității de a distinge între reguli gramaticale și enunțuri despre fapte.55 Astfel, dacă enunțuri ale antinomiilor kantiene ale rațiunii ca „Orice substanță compusă, în lume, constă din părți simple și nu există nicăieri absolut nimic decât simplul sau ceea ce este compus din simplu.“ și „Nici un lucru compus, în lume, nu constă din părți simple și nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ceea ce este compus din simplu.“ și „Nici un lucru compus, în lume, nu constă din părți simple și nu există nicăieri absolut nimic simplu în lume.“ vor fi percepute drept ceea ce sunt, adică drept reguli gramaticale a două limbaje diferite, atunci antinomia va dispărea. Examinând expresii ale limbajului în afara contextelor în care sunt ele folosite, filozofii pot ajunge la reprezentări ciudate, în esență inadecvate, despre regulile gramaticale. Sunt reprezentări care îi pot duce la dificultăți în gândire, acele dificultăți pe care Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Că sufletul e totuși o problemă? Pe modern nu-l interesează. El vorbește numai despre ce se poate vorbi (Wittgenstein) și tace despre rest.“ „Care sunt zeii lor: Wittgenstein și Gödel. Negativitatea însăși - dar una care nici nu sperie (ca antinomiile lui Kant), 308 GÂNDITORUL SINGURATIC nici nu duce mai departe (ca antiteza lui Hegel!).“ (C. Noica, Jurnal de idei, Humanitas, București, 1990, pp. 132 și 268.) 4 Wittgenstein’s Lectures 1932-1935, Alice Ambrose (ed.), Amhest, New York, Prometheus Books, 1979, p.
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
vești despre viitor / izbind în garduri vechi, / câteodată frumoase și trainice". Capodopera lui Geo Dumitrescu este Câinele de lângă pod, o "poveste sentimentală" (470 versuri) în notă patetică; om și câine într-un analogon chemând la reflecție încetează de a reprezenta antinomii. Compozițional, povestea e o fugă muzicală centrată pe alergarea unui câine după naratorul pedalând pe bicicletă; dominanta monotematică a discursului, punctul forte al fugii configurează ideea de ritm existențial: Pedalam liniștit prin dimineața răcoroasă și plină de soare... Notație-refren, reluată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
rememorativ elegiac și răbufniri tonale dure, insule de pax magna și accente de "blues" american, toate vorbind despre un posedat de miraje. Poet în tot ce atinge! Eros și Thanatos, iluminări de gânditor nesistematic și aleanuri afective în frazare folclorică, antinomii întemeind un confubulatorium antrenant, plin de surprize, toate (de o neistovită sinceritate confesivă) acționează în nesfârșite modulații variaționale. "Sunt un poet comun, / un individ comun ca orișicare (...) Posed o fabuloasă experiență a sărăciei (...) / am mers după frumusețe ca un halucinat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
floarea de-o parte și de alta Să nu-ți fie teamă voi veni îmbrăcat în altfel de straie și s-ar putea să nu mă cunoști poate că voi avea și alt chip să nu-ți fie teamă. Vâltoarea antinomiilor, iraționalul, asimetricul, uimitorul, plus diverșii curenți subterani asediază și descumpănesc. Scepticul din Despărțire se îndepărtează "pe vecie" de văz, de auz, de miros; cel din Comunicantă se instalează iluzoriu în paradox, apropiat stilistic de Nichita Stănescu: "Învăț dezvățându-mă, învățătura
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
modul poetului de a reproiecta lucrurile la scară fantastică. Într-o astfel de orchestrare simbolică, lumea devine una cosa mentale; vizionarul practică un limbaj de simultaneități unificând realul cu fabulosul. Reactivează astfel pulsiuni din retorica clasică și nuanțe tonale expresionistice. Antinomiile se țin lanț; în "marea Distilerie" a cuvintelor poți sesiza "o tăcere țiuitoare" ori "tunetul liniștii". Navigatorul printre aștri, neignorând abisalul (cu precădere acvatic), invită la un Symposion nigrum între celest și marin. Chemări exercită "marele Logos", "marele Ocean", "marele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poetul percepe în chip coșmaresc iar în subtext filozofează. Pe scurt, legendarul turn, colos "cu lucarne și etaje", e pretext de panoramare, dar și de simbolistică planetară; fenomen omnitemporal, inclusiv de spațializare ilimitată, "babelismul" împresoară fără pauze subminând, relevând constant antinomiile dintre idealitate și pragmatism. În subtext, poemul e o parabolă: pe ecrane străvezii se succed "Appii sepulcrale", Burgundii și Iberii, vechi așezări grecești toate sub semnul trecerii ineluctabile. Adresându-se unui enigmatic Urgoragal, ipochimen tăcut, aducând în primul plan figuri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
între lucruri și medii, la care ca la Man Ray, ca la Dali și Victor Brauner perspectiva onirică e în largul ei. II În devenirea textului apar rupturi, falii; fluxul sinuos, imprevizibil, învederează forța enormă a subconștientului activ. Centru de antinomii (cu alte efecte decât la Nichita Stănescu), oniricul Dimov se complace într-un necontenit joc al măștilor, plonjând deliberat în bufonerie și burlesc, abandonându-se firesc minutului revelator, încercând astfel să-și voaleze solitudinea. Așadar, asediind necunoscutul, el e colocvial
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fir-ai al dracului, fericitule!..." Se configura astfel un pre-stil, un poet cu totul personal. Doi ani ulterior, în Aberații cromatice insurgentul impenitent imprimă propriului portret tușe apăsate, programate pe grandilocvență și meditație. O dată cu momentul 1971, al unor remarcabile Poeme, antinomiile capătă o fundamentare ideatică; teribilismele, exaltările, umorile schimbătoare, reacții ale unui modern anxios, sfârșesc în absurd și tensiune, în grotesc și umilități. Autorul e un centru de flux și reflux... Distanțarea de lucruri, chiar și de natură, instalarea în enigmă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
debutantul practică dicțiunea voit-plebee, minimalizând formele poeticii consacrate cărora le suprapune ostentativ fabulația cvasi-argotică. Confesiune sacadată, deliberat familiară (punctată cu îngăimări, cu ăăă), micro-scenarii difluente, montaj inteligent evitând la timp aplatizarea acestea conferă discursului o tonalitate voios-teatrală, bazată pe simultaneizarea antinomiilor. Anterior, Arghezi se amuza cu laicizarea cerului mitic elin: "Apollo-i profesor de mandolină", "Hercule-i petrolist dactilograf / Și Joe însuși, farmacist de treabă..." Analog, Liviu Ioan Stoiciu pune între paranteze noimele sacrului mitologic și, concomitent, supradimensionează realități precare din perimetrul "Cantonului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
unele au scăpat totuși. Ceea ce ne poate părea contradictoriu între diferite constructe ale gîndirii chineze este de fapt complementar, ca în foarte subtilul simbol Yin-Yang. De pildă: transcendent-imanent, spirit-trup, subiect-obiect, întreg-parte, bine-rău reprezintă în gîndirea chineză niște complementarități și nu antinomii cum ne-am repezi noi să credem. Avem de-a face, de fapt, cu o cultură ternară, o cultură a suflului (Qi), acesta intervenind în fiecare relație între opuși și realizînd unitatea. Relația este astfel un fapt fundamental. La fel
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
jocurile secunde într-un joc suprem, primordial. Amin. 5.6. TIHNA UNITĂȚII La nivel subtil, lucrarea cea mai impor-tantă a vremii noastre este trecerea de la dualitate la unitate. Mai bine zis, revenirea la unita-tea prețuită în toate misteriile antichității, depășind antinomiile gnostic-maniheiste. Este vorba, mai întîi, despre realizarea unității noastre lăuntrice (între minte și inimă, între principiul masculin și cel feminin etc.), pentru a depăși schis-ma interioară, fragmentarea personalității, ruperea ființei noastre în bucăți și risipirea lor pre-cum în mitul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
schimbările nu sunt întotdeauna dintre cele mai spectaculoase, universul bunurilor de consum funcționează ca un sistem de noutăți permanente. Aceasta întrucât „se întâmplă întotdeauna câte ceva” nou, întrucât oferta comercială e capabilă să procure mai multe experiențe ale plăcerii decât lehamite. Antinomia confort-plăcere trebuie relativizată: privită global, era confortului consumerist nu încetează să ofere stimulente prin intermediul schimbării, al posibilităților de a experimenta plăcerea și al „călătoriilor” legate de permanenta înnoire a produselor. Criticii societății bunăstării de masă au pus adesea accentul pe
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ieși din această situație? Printr-o apropiere și compatibilizare atât a profilului performanțelor cerute în cele două situații (școala și societatea), cât și a criteriilor subsecvente de valorizare a lor. Așadar, paradoxul invocat mai sus nu ține de o fatală antinomie axiologică, ci de o neconcordanță de finalități și sisteme de valorizare a conduitelor noastre în cele două sisteme de referință. În măsura în care elevului i se vor preda lucruri de care societatea are realmente nevoie și valorizează la maximum, acesta va avea
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
care ar fi trebuit să nu le las spre rezolvare în viața de apoi sau pe seama celor mai ambițioși decât mine. Nu încape îndoială că termenul „îndemânare” din subtitlu sună în dezacord cu vocea rafinată și subtilă a epistemologiei. Dar antinomia ține direct de realitate, epistemologia Economiei fiind în faza ei de travaliu autoimpus pentru a-și dezvolta tehnica interpretativă, a-și struni mâna să scoată vibrațiile specifice instrumentului numit Economie. Eu cred că epistemologia Economiei este în faza ei de
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
nu în sensul deschiderii care include alternative, ci în sensul celei care exclude metode. Experimentul ca instanță a adevărului în cunoaștere a scos din ecuația cogniției ceea ce nu putea fi imitat sau reprodus. Adică, Iluminismul a exclus pur și simplu antinomia esențială a limitei, de a fi și de a nu fi (ca posibilitate) demonstrată empiric. Cumva metafizic a eliminat din calea posibilului chiar limita, ceea ce a făcut din experiment un fel de cauză primă aristoteliană. Experimentul însă nu poate, din
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cu scopul de a-și dovedi că poate să aibă aceeași funcție ca și științele empirice de a face posibil experimentul. Mult, tot mai mult, a devenit autoreferențialitatea Economiei într-o manieră absurdă a câștigului cu orice preț. Începută cu antinomii de roluri, Economia sfârșește ca știință în antinomii ale Rațiunii. În faza economiei autodeterministe externalitatea cuprinde raționalitatea, scopul fiind desocializat până la capăt. Economia a devenit o știință care nu mai este produsul gândirii umane. Este faza critică prin definiție, a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]