881 matches
-
că râul, învârtejindu-se printre stânci și lespezi cenușii și netede, făcea un arc, cotind către stânga. Ocoli ca prin minune câteva vârtejuri primejdioase și un pinten de piatră; se trezi apoi împins, într-o învolburare de spume, printre ramurile aplecate ale unei sălcii mari. Izbuti să se agațe și, de la acel reazem nesigur, să treacă la o creangă mai solidă, care, prietenoasă, îl ajută să ajungă la un loc sigur. Ud leoarcă, stors de vlagă, ieși din apă, făcu câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spunea. Totuși, ceea ce îl aștepta la capătul urcușului nu era tocmai ce se așteptase să vadă. într-un luminiș, o copilă îl înfrunta pe burgund strângând în mână un pumnal; Rutger descălecase și acum stătea cu picioarele desfăcute înaintea fetei, aplecat puțin în față, cu brațele deschise, gata să o prindă; părea pe punctul de a sări asupra ei, dar nu se atingea de sabie - era limpede că se distra. Fata avea trăsături nobile și în același timp hotărâte, iar Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și facă o idee despre ce se întâmpla. Indispus de întârziere, Sebastianus era gata să strige la ilirii săi, însă nu fu nevoie fiindcă ei, avându-l în frunte pe căpetenia turma-ei, ieșiră dintre copaci, împingând cu brutalitate un bărbat aplecat, cu înfățișarea unui țăran. Nu fără oarecare satisfacție, Matauro îl aduse înaintea sa. — Omul ăsta se învârtea printre bagaje, anunță. — Un hoț, probabil, ori poate o iscoadă. De fapt, are un accent ciudat. Ținând de mâner un pumnal lung, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în Rhon, tortura era exact ce îi mai lipsea pentru ca tacâmul să fie complet. Câteva clipe, își mută înfrigurat privirea îngrozită când la unul, când la celălalt, de parcă ar fi vrut să afle care dintre cei doi părea cel mai aplecat spre a-i arăta îndurare. în sfârșit, se întoarse iute către Sebastianus, prosternându-se înaintea lui - pentru că fața sa, cu trăsături puternice și virile, luminată de ochi cenușii și ironici, dar nu răutăcioși, îi inspira, cu siguranță, mai multă încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe piciorul stâng și lovi apoi cu dosul săbiei, fără măcar să privească, despicând apărătoarea de la ceafă a coifului adversarului său, în momentul în care acesta, împins de propriul elan, trecea pe lângă el. Gualfard presimțise lovitura și se împinsese înainte, rămânând aplecat, astfel că sabia lui Sebastianus îl atinse când aproape că ieșise din bătaia ei, lăsându-l nevătămat; deși puternic dezechilibrat, se răsuci prompt, vrând să se pună în gardă, dar nu avu timp să o facă. Fulgerător, cu marginea tăioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scoțând un unic și imens strigăt, se revărsară ca o undă de viitură asupra barbarilor și chiar a romanilor ce se retrăgeau în fugă. între timp, aliniamentul romanilor se fărâmița și în dreptul poziției lui Metronius, în vreme ce bagauzii, încordați la maximum, aplecați înainte cu armele strânse în mână, fremătaum, privind cu ochii strânși dușmanul ce le venea împotrivă îmbătat de măcel. Unii dintre ei, nemaisuportând tensiunea, dădeau semne că ar fi vrut să se repeadă înainte și își aplecaseră lăncile în poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre deosebire de cel al lui Balamber, se ridicase imediat în picioare. Din două salturi, ajunse până la sabie, iar el nu fu suficient de rapid ca s-o împiedice. O clipă mai târziu, pusă în gardă, îl înfruntă cu picioarele desfăcute și aplecată puțin înainte, întocmai cum îl înfruntase e Rutger în ziua primei lor întâlniri. Se studiară preț de câteva clipe, întinzând unul spre celălalt arma, însă atenți să nu se facă vreo mișcare necugetată, care să-i lase descoperiți. Balamber arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Autoarea face referire la motivația apariției acestui volum punând accent în mod deosebit pe “povestea fiecăruia” , “fiecare are o poveste a lui” și nu ține în mod deosebit să plaseze acest volum într-o competiție valorica a genului. „Astăzi stând aplecată deasupra acestui caiet îmi permit să vă spun că în rândurile pe care le-am scris, fiecare dintre voi vă regăsiți, fiecare dintre voi aveți câte o poveste a vieții voastre. Cine nu are o poveste a lui ? Cine nu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
om mort care pare că-i viu! Arată-mi Doamne cum de se poate Să mă creadă toate vinovată în toate, Drum de fum viața mi- e pe pământ, Credința e val, moartea-i act sfânt. Singur trebuie ... „Astăzi stând aplecată deasupra acestui caiet îmi permit să vă spun că în rândurile pe care le-am scris fiecare dintre voi vă regăsiți, fiecare dintre voi aveți câte o poveste a vieții voastre. Cine nu are o poveste a lui ? Cine nu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
codrule de tine, Farmecu-ți să mă aline. Noaptea te visez mereu, Ramuri peste trupul meu, Că mă strângi la sânul tău Ca o mamă pruncul său. Ieri la tine am venit, Supărat eu te am găsit Era-i trist și aplecat Și de frunze despuiat. Soarta să ți-o schimb acum Mi-aș dori dar nu am cum, Tu veșnic, eu trecător, Tu renaști eu sigur mor! Mă chemi când întinerești Tot cu flori să mă- nvelești Să te simt că
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Să nu mai stai pe furiș. Nu vreau singur să te știu Când codrul este pustiu, Fă-ți o casă călduroasă Ca să treci iarna geroasă. Codrul e frate cu mine, Nici lui iarna nu îi bine Că e trist și aplecat Și de frunze despuiat. Îți port grija-n suflețel Că ești mereu singurel, De-ai fi cucule cu mine Amândoi am trăi bine. MAMA De când e lumea pe acest pământ Tu ești mamă chipul cel mai sfânt Ești un înger
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
întrebări. Deja ți-am spus prea mult. De fapt, zise ea ridicându-se, nu-ți voi mai spune nimic până nu voi vorbi cu doctorul Bovard. Craig o privi curios cum se ducea spre cămin. Ea rămase acolo, cu capul aplecat, sprijinindu-se de unul din ornamentele ieșite în relief. Era tulburător că o putea judeca cu atâta răceală. Dar și mai uimitor era că nici măcar nu se ostenea să-i analizeze povestea. Era o versiune plauzibilă. Trebuia să admită asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
aprindea necontenit sufletul ei neliniștit, sau uneori ficși, reci, privind în gol, când gândul era concentrat ori patima adâncă. O gură mobilă, nesigură. Brațele albe, fine. Piciorul, ca o mână de mic, neliniștit. Mâna - nervoasă, șovăitoare. Mersul undoiat, cu capul aplecat ușor în dreapta, ca într-o figură de cadril, când îmi ieșea întru întîmpinare. O cunoșteam de doi ani. Nu ne spusesem nici o vorbă de iubire. Nici o aluzie. Dar discuțiile noastre, alimentate de lecturi de romane, de piese de teatru, de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
avea băiețesc în ea, elasticitatea vânjoasă a taliei, a brațelor și a picioarelor ei lungi, era Ioan, nume aproape comun, echivalent cu bărbat. Subțire în rochia cafenie cu platcă de catifea de aceeași culoare mai închisă, se mișca ușor, puțin aplecată înainte, căutând parcă mereu ceva prin odaie, întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină, prietenoasă, mică, cu priviri de adorație reținută pentru doamna Timotin. Doamna Matilda Ioan se grăbea să plece. Era neliniștită. Băiatul ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la altcineva - la unul ca Eisen! un om el Însuși pierdut În altă lume, gravitând În jurul unui centru străin foarte diferit. Sammler era neputincios. Să fii așa de neputincios Însemna moartea. Și brusc se Închipui nu atât stând drept, cât aplecat, Înclinat și, În mod ciudat, din profil și ca o persoană trecută. Acesta nu era el. Era cineva - și asta Îl șocă - cineva sărac cu duhul. Cineva aflat Între condiția umană și cea neumană, Între substanță și vid, Între plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
tăia valuri de mărimea blocului în care locuia Mary, iar femeia și-a mușcate buzele ca să nu chiuie. Ar fi putut să zboare din barcă în orice clipă și probabil că asta avea să se și întâmple la cât de aplecată stătea peste bord, fluturându-și degetele prin apă. Pielea capului a început s-o gâdile, ca și când craniul i-ar fi fost plin cu bule de oxigen. Jina s-a dus împleticindu-se până în partea din spate a bărcii, ținându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
totuși n-o faci. Amândoi au auzit țipătul motorului. Jina a pășit în apă, până când undele i-au urcat în jurul gleznelor, ca să vadă mai bine în susul râului. Ea a fost prima care a văzut barca motorizată și pasagerul care stătea aplecat, în echilibru precar, la pupa. Ea a fost prima care a văzut ceea ce era puțin probabil. Mike venise la Sunny Bar. Mike a condus-o pe cărare, în sus, deși Jina aluneca la fiecare pas, ca și când, în patru zile, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și nu te Încălzește decît flacăra roșie de la soba cu gaz care fumegă undeva sub arborele de cauciuc cu frunze Îngălbenite. În plus, am fost singurul lor client cît m-am Învîrtit pe acolo. Fata cea ursuză stătea dincolo de tejghea, aplecată reviste săptămînale, iar proprietarul, cu o față buhăită de parcă deasupra prinsese o răceală zdravănă, abia se mișca de colo-acolo, ștergînd mesele. Și ori de cîte ori termina cîte o masă, arunca o privire celor pe care le ștersese Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fapte nu mă alegeam cu altceva decît cu disperarea clientei. Mă tot Învîrt de la distanță În jurul unor fapte, fără sens, Încercînd să explic inexplicabilul. Deodată, studenta din stînga mea se lăsă mult peste pupitru, pînă dincolo de despărțitura dintre noi și, aplecată mult În față, Începu să decupeze o fotografie cu o lamă de ras. Fără să vreau, m-am aplecat și eu mult să văd ce face și apoi, jenat, mi-am văzut mai departe de raport... ...dar nu există nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
faci să mă simt prost dacă Începi să pozezi acum În victimă... — Dar trebuie să recunoști că și tu gîndești că n-am ce căuta aici, nu-i așa ? Soția mea Își apropie picioarele și, cu arabele mîini pe genunchi, aplecată mult În față, zise: — Ei bine, atunci... Pune-te În locul meu. Ce-ai face atunci ? Să presupunem că tu ai fi avut un succes răsunător Într-o afacere la care eu m-aș fi opus și că din cauza aceasta eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
înălțându-se sau prăbușindu-se peste noi (nu mai rețin exact), bolta nopții din Betleem, și peste ea vocea subțire ca de școlăriță a domnișoarei Marga Popescu, recitând în franceză. 15. La câteva zile, președintele urca treptele tribunalului, avea fața aplecată, se ferea de vântul subțire ce bătea dinspre câmpie. Eram în ultima săptămână a anului. Iuții pasul și-l ajunsei din urmă când el se afla sus, în fața ușii rulante. Îmi dădu mâna. Era prima dată când îl vedeam, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
egida acestora neacceptându-se nici un gest care ar fi pus la îndoială independența politici românești. Dacă am citi acum mandatul cu care plecam la negocieri ori participam la reuniunile internaționale, am vedea cât de riguros erau formulate aceste instrucțiuni, modul aplecat, strictețea și tenacitatea cu care eram pregătiți, dar și îndemnați să acționăm; diplomații noștri erau instruiți într-o asemenea măsură încât să fie capabili a apăra cu ardoare și pricepere, interesele României; susținerea și promovarea intereselor României era pentru noi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
sau trei din ei, ceilalți fug peste șapte munți. Mai departe, umblând cu aceeași luare-aminte, Culi Ursake a văzut jderul, fulgerând pe zăpadă. Și-a însemnat locul, fără să se oprească. Acum stătea neclintit lângă un trunchi, cu capul puțin aplecat și cu urechea întoarsă. Scurta îi era desfăcută la piept, carabina atârnată de umărul stâng, cu țeava înainte și stratul sub cot. Se afla singur în pădurea rară și bătrână; o tăcere nemărginită apăsa brădeturile negre și albul orbitor. Liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că el se ascunde aici. Da, dar câinele? Cum ai reușit să-l iei de-acolo? insistă Valerius. N-a mârâit, nu m-a trezit... — Am reușit. Se întoarse lângă rănit și-i puse mâna pe frunte. Rămase așa, ușor aplecată deasupra lui. Toate gesturile ei exprimau un devotament profund. Valerius nu mai întrebă nimic. În liniștea încăperii se auzea doar trosnetul focului. Umbre lungi dansau pe pereți. Valerius continua să mestece încet pâinea și îl observa pe bărbatul așezat în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
miere și susan... Ai mâncat ofranda pentru Zeiță. Ți-am spus că ăsta-i un sacrilegiu! Vitellius ascunse pumnalul și își șterse gura cu dosul mâinii. Îi făcu semn băiatului să pornească înaintea lui pe cărare și începu să meargă aplecat, înfruntând furtuna. Se întreba ce se întâmplase cu cealaltă prăjitură cu miere și susan - fuseseră două, iar el mâncase doar una. 16 Valerius mergea la trap pe cărarea care când intra în pădure, când ieșea din ea. Cerul era limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]