679 matches
-
constituit unul dintre cele mai importante capitole ale transmiterii științei artelor liberale în Evul Mediu. Succesiv, aceste cunoștințe au fost organizate într-un tablou unitar în cadrul producției enciclopedice care a înflorit între secolele VI și VII. În această perioadă, exigențele apologetice au dispărut, existând conștiința implicită că vechea cultură păgână a intrat pe deplin în serviciul planului de mântuire global al Bisericii. Autorii cei mai importanți din această producție enciclopedică, în ceea ce privește muzica, au fost Casiodor și Isidor din Sevilla, unul reprezentând
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
însuflețit de entuziasmul extinderii sale, acum, când era răspândit aproape în întreaga Europă, s-a aflat în fața exigenței de a da coeziune propriei organizări interne. Urgența de a salva valorile transmise de tradiție în fața noului a impus o anumită linie apologetică și de centralizare din partea Romei, ceea ce a dus la o stagnare rituală și la folosirea strictă a limbii latine, ca mijloc de unitate și integritate, ca scut de apărare în același timp împotriva limbilor naționale, care începeau să-și facă
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
teze, și că cercetarea istorică reclamă efortul de a nu începe de la propriul punct de vedere și de la propriile concepții. Într-adevăr, aceștia par să creadă că fiecare cercetare care ajunge la rezultate conforme cu ortodoxia nu poate fi decât apologetică. Acest adjectiv presupune că istoricul nu și-a făcut datoria, care nu era aceea de a dovedi o teză, ci aceea de a pune în lumină sensul real al faptelor istorice. Istorici „obiectivi” ar fi numai cei ale căror concluzii
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
de necesitatea unei corectări care va face ca textul să spună ceea ce se dorește. Cei care nu sunt obișnuiți să mânuiască textele antice și modalitatea lor de transmitere, nu înțeleg ușor că poate exista un motiv solid, nu de tip apologetic, ci strict istoric, de a contesta corecturile introduse de editori, contrar lecturilor reproduse de manuscrise: astfel s-a întâmplat pentru Epifaniu, cu Panarion 59, sau pentru Tertulian, în Adversus Marcionem IV, 34. Atunci când, în ciuda unanimității tradiției manuscrise, cineva propune să
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
esențial, de termeni care exprimă ruptura sau dizolvarea căsătoriei. H. Putem să judecăm acum, dacă Cereti a epuizat programul pe care și-l stabilise în a doua parte a prefeței sale: adică cel de a realiza un studiu obiectiv - non apologetic, ca cel al predecesorilor lui - și golit de orice categorie teologică și juridică modernă, din moment ce îmi reproșează că eu aș fi făcut contrariul. Cu obișnuita lui tendință de a exagera, mă reprezintă ca fiind singur împotriva tuturor, și ajunge să
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
răi - mașini superinteligente care aleargă în toate direcțiile - au întemnițat mințile umane într-o lume întunecată, artificială a universului electronic matricea. În fiecare dintre aceste cazuri, ni s-au oferit posibile imagini ale viitorului care ne așteaptă, unul în care apologetica știință s-a descătușat cu furie de sub tirania controlului, cu rezultate catastrofale. Mașini pe care le creasem în avantajul nostru s-au întors până la urmă împotriva noastră. Am fost trădați, iar existența noastră ca și specie a fost amenințată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
pe care Porfiri nu se putea opri să nu o compare, în intenție și efect, cu parfumul atât de diferit al Liliei. ă Acest domn este polițist, spuse Katia șters. ă Magistrat. Magistrat investigator, o corectă Porfiri, cu un zâmbet apologetic. Porfiri Petrovici, doamnă, adăugă el cu o plecăciune. ă Despre ce e vorba? întrebă Anna Alexandrovna cu nerăbdare. ă Stepan Sergheievici, răspunse Katia cu voce slabă. Este mort. Porfiri observă cu interes schimbările rapide de pe fața Annei Alexandrovna și, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
poezie, a jocului gratuit al minții, a alchimiei absurdului - noi îl ținem minte și inima noastră fumegă tămîie spre el. Requiescat!” Comparația între Urmuz și Eminescu - plasați sub zodia „poeților maudits” - fusese făcută și de Geo Bogza, în manifestul său apologetic din unu („Urmuz premergătorul”). Peste decenii, Marin Mincu o va recupera teoretic, „din perspectiva unei istorii a formelor artistice”, în studiul introductiv la antologia Avangardismul poetic românesc. În numărul 1 al revistei Capricorn, chiar lîngă recenzia lui G. Călinescu despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
face parte din categoria celor care se citesc cu resentiment, și așa se face că aproape unanimitatea criticii românești s-a constituit ca supra-eu colectiv, taxînd-o ca bufonerie și minimalizînd-o”. Refuzul justificat al conservatorismului protocronist nu justifică însă și delirul apologetic al autorului: „opera lui Urmuz (...) este, în contextul românesc, marea, deznădăjduita, eroica Negație. Poziția sa este, din acest punct de vedere, funcțional omoloagă cu locul pe care îl ocupă, în culturile respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îl ocupă, în culturile respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka”... Tot pe linie semiotică (dar colorate „protocronist” și, totodată, „textualist”) se înscriu și interpretările lui Marin Mincu din studiul introductiv la antologia Avangarda literară românească. Citînd manifestul apologetic al lui Geo Bogza din revista unu, în care Urmuz era pus pe același plan cu Eminescu, Mincu apreciază — provocator — comparația bogziană ca fiind valabilă într-o „istorie a formelor literare”. Putem vedea însă în această pioasă „blasfemie” și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
este cel mai sigur mijloc de te instala în fruntea lui, devenindu-i rege. Cunoscînd bine aceste lucruri, publiciștii nu se dau în lături să se joace cu astfel de sentimente; de aceea "în nici o țară și în nici o epocă apologetica nu a avut și nu are tot atîta priză la public ca defăimarea"319. În calitate de publicist, omul de Stat e nevoit să cunoască și forța respectivă a opiniilor în cadrul diverselor tipuri de public cărora li se adresează. Tarde e cel
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
emoțiile și memoria fiecăruia. Freud avea dreptate. Dacă aceasta nu-i dragoste furată, atunci ce mai e? În toate paginile acestei perioade răsună zvonul unei fronde nemiloase. Trierea ideilor și a realităților se face fără nici un fel de complezență. Din apologetică, psihologia mulțimilor devine critică, ba chiar o critică dintre cele mai ascuțite. Va fi fiind el, Freud, un "vechi liberal", asemenea tuturor pionierilor acestui domeniu. Și este astfel într-un mod cît se poate de coerent, în special în locurile
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de cea „supranaturală”) și „credința naturală”, înțeleasă ca dorință perpetuă a omului de aflare a unui sens definitiv al existenței. În mod limpede, spre deosebire de tratatul „împotriva elinilor” scris de Sfântul Atanasie cel Mare, perspectiva din care Stăniloae își scrie dogmatica apologetică nu este strict evanghelică, mărturisind Cuvântul Crucii. De fapt, nici o referință la Hristos Cel răstignit și înviat nu apare în introducerea TDO1, iar tratatul de teologie dogmatică ca atare nu este anunțat ca o organizare sistematică a monumentelor tradiției exegetice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a început cu un fiat. Revelația trebuie îmbrățișată, cunoscută și asumată, dar nu transformată într-un vehicul ideologic de obsesii private: „unii vestesc pe Hristos din invidie și duh de ceartă” (Flp. 1,15). Mărturisirea apostolică n-a substituit discursul apologetic cu psihologia integristă și defensivă a celor care, la limită, se tem că Dumnezeu ar putea fi înfrânt. Ancorat în tradiția Bisericii și locuind în spațiul liturgic de expresie a Scripturilor, teologul nu își constituie niciodată obiectul de discurs; în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
numai lenea sau indiferența ar putea cere degrabă un armistițiu. Redundant, poate, pentru cei care se simt „aleșii Tatălui”, itinerariul intelectual propus de Andrew Louth rămâne totuși un parcurs normativ. Setea de lumini duhovnicești este îmbogățită de o rafinată îndrăzneală apologetică, încununată de un frumos epilog. Volumul este, așadar, un diptic a cărui construcție tematică merită studiată cu atenție. Presupozițiile de lucru ale acestui „eseu” sunt limpezi: modernitatea a însemnat pentru teologie mai ales o îndelungată „captivitate babilonică”, exercitată asupra învățătorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un corp birocratic lipsit de „flexibilitățile unei priviri pastorale nemijlocite asupra tuturor oamenilor, și a ficăruia în parte”1. Tot atunci, scolastica latină - în dialog cu tradiția averroistă - acceptă provocarea metodologică a „dublului adevăr”, punând astfel bazele unei teologii naturale apologetice lipsite de precedent în scrierile patristice. Modelul genealogic criticat mai sus este secondat de „ontologia diferenței”. Pe urmele lui Nietzsche și Heidegger, preluați într-o lectură selectivă, autori postmoderni precum J. Derrida sau G. Deleuze au formulat, începând cu anii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dar n-a fost uitată de Brâncuși, ca și de strămoșii lui din Carpați: ei simt În piatră o forță,o prezență sacră. La orele de istoria religiilor poate fi prezentată maniera În care Eliade abordează istoria religiilor, fără tentă apologetică. Autorul consideră această disciplină una „totală”. În studiile sale, adăuga tangențele istoriei religiilor cu etnologia, antropologia, filosofia istoriei, lingvistica, literatura. În același timp, precizează Eliade În „Cuvântul Înainte” al Tratatului de istorie a religiilor, nu poți Împresura fenomenul religios de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
îndurați durerea și moartea, precum și Cicero în Tusculane, Seneca în Simple întâmplări, apoi Diogene, Pyrrhon, Calinic; și totuși, prin cuvintele lor nu și-au putut face atâția discipoli, câți și-au făcut creștinii, care învață prin faptele lor”<footnote Tertulian, Apologeticul, L, 13-14, traducere de Prof. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu,Paul Papadopol și Prof. David Popescu, în PSB, vol. 3, Editura IBMBOR, București, 1981, p. 109. footnote>. Această expresie - sângele martirilor este sămânța creștinilor - a lui Tertulian o găsim și în
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
fratele lui Valeriu, Tiburțiu, ci devine publică: tinerii sunt omorâți pentru că nu aduc jertfe idolilor, Cecilia reușește însă să-i mobilizeze pe cei din jur, chiar și pe călăi, îl înfruntă pe conducătorul cetății, Almach, ținând în fața lui un discurs apologetic, cu un curaj demn de invidiat. Este supusă unui supliciu (să stea într-o baie încălzită), un călău încearcă să o decapiteze, dar nu reușește. Tânăra va muri peste trei zile, încredințându-i pe creștini papei Urban și lăsând, ca
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fratele lui Valeriu, Tiburțiu, ci devine publică: tinerii sunt omorâți pentru că nu aduc jertfe idolilor, Cecilia reușește însă să-i mobilizeze pe cei din jur, chiar și pe călăi, îl înfruntă pe conducătorul cetății, Almach, ținând în fața lui un discurs apologetic, cu un curaj demn de invidiat. Este supusă unui supliciu (să stea într-o baie încălzită), un călău încearcă să o decapiteze, dar nu reușește. Tânăra va muri peste trei zile, încredințându-i pe creștini papei Urban și lăsând, ca
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
tribut Imperiului Otoman, iar teritoriul din jurul Chiliei și Cetății Albe a fost delimitat". Ultimele secvențe rezumau conflictele moldo-polone din anii 1494, 1497, 1499 și 1502, nefinalizate explicit și întrerupte brusc de moartea lui Ștefan. Dispariția domnitorului justifica un sumar și apologetic bilanț: a lăsat o "țară prosperă, între hotare stabile, liberă și cu un prestigiu recunoscut"120. După sufocanta înșiruire de bătălii și de preparative militare din aceste pagini, aprecierea pare cam greu de susținut, tot ceea ce a precedat-o sugerând
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
într-adevăr genială, a zdrobit și a nimicit un regim politic, până [i]eri atotputernic, care îngrozise lumea prin excesele sale de tirănie"272. Așezând și cutremurul din 10 noiembrie 1940 în seria dezastrelor care loviseră țara, manualul se încheia, apologetic, cu omagierea "salvatorului Patriei din prăpastia anarhiei", aducând în același registru laudativ și proaspăta dezrobire a Basarabiei, ca și a "creștetului nordic al Bucovinei de sub păgâneasca robie a sângeroșilor comuniști Stalin și Molotow"273. Ediția a XV-a a manualului
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
univers mitic și spre o "dorință inesențială" (J. Lacan). 6.8. Retorica discursului publicitar 6.8.1.1 Retorica iconică. Mesaj și peisaj totodată, contemplată mai mult decît citită, publicitatea este un enorm "dispozitiv panegiric" ținînd de o "hagiografie și apologetică a obiectului" (G. Péninou, 1970: 97). Revoluția iconică a erei vizualului și-a pus decisiv amprenta asupra mesajului publicitar biaxial: de la verbalitatea literară a formelor "arhaice" de publicitate (din care subzistă azi doar sloganul) s-a trecut la exploatarea intensă
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
să aibă vreo relație cu cultul idolatric și puteau comporta vărsarea de sânge, erau orientați spre excluderea tuturor oficiilor referitoare la serviciul statului, inclusiv acelea de judecători și de funcționari publici și, practic, chiar și serviciul militar. Deși unele scrieri apologetice din epocă, ar părea să descurajeze, dacă nu chiar să interzică, profesia militară, totuși, încă de la sfârșitul secolului II ne este atestată prezența creștinilor în rândurile armatei romane imperiale, fapt ce confirmă prezența acestora din aparatul birocratic al funcționăresc. Apartenența
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a nonviolenței, ca rod al convertirii săvârșite de către Cristos în om. Deși nu este încă prezentă ideea unei obiecții de conștiință față de serviciul militar, totuși, e destul de vie obiecția față de întreaga etică păgână în ansamblul ei. 2.2. Literatura creștină apologetică de secol III Apologeții culturii latine din secolul III sperau să rezolve raportul creștinism-stat prin reflectarea mentalității realiste și juridice specifice perioadei lor, fără a cădea în compromisuri iluzorii ori de o anumită intransigență. Tot acum, scriitorii de cultură elenistică
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]