1,211 matches
-
afară de acea plenitudine fără conținut care e singurul mod de a-l concepe pe Dumnezeu sau acel ceva care-i ține locul” (III, 272). Și, totuși, în căutarea unor astfel de experiențe, lui Cioran, care face uneori, cum am văzut, apologia Infernului, i se pare că i-ar fi urât până și în Dumnezeu: „Mi-ar fi urât până și-n Dumnezeu, mai cu seamă în el. În teama asta de un plictis suprem, văd motivul neîmplinirii mele religioase” (I, 262
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
soluție în fața spaimei de ratare. Nu înseamnă că Cioran nu-i admira sincer pe ratați; n-ar fi vrut, însă, să fie unul dintre ei. Or, admirația vine și din faptul că, fiindu-le, totuși, atât de apropiat, Cioran face apologia ratării pentru a se salva pe sine în cazul în care, din nefericire, va fi fost unul. De aici, poate, alteori, denunțarea scrisului ca o activitate alienantă, „modernă”. Iată: „«Vocația» mea era să trăiesc în natură, să muncesc manual, să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nu are nici un sens. Acesta este paradoxul pe care-l trăiesc zilnic” (III, 258). Cu ani buni înainte, o afirmație asemănătoare: „Una peste alta, viața e un lucru extraordinar” (I, 36). Altundeva, el însuși nu-și poate explica nihilismul și apologia pe care o face sinuciderii. Iată: „E straniu că stau să vorbesc atâta despre sinucidere, când de fapt iubesc viața cum o iubește orișicare, ba chiar mai mult ca orișicare” (II, 333). Tot ce face Cioran este să-și edifice
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Explicația prin Nenoroc e cel mai mare șiretlic din câte sunt în lumea aceasta. Niciodată nu se va inventa unul mai bun” (II, 286). După o astfel de mărturisire, nu-ți rămâne decât să spui că Cioran mistifică: deși face apologia eșecului, se lasă în voia sorții din neputința de a-și construi propria prezență. E fatalist, asemenea neamului său, pentru că se retrage, din teamă, din fața istoriei și a faptei. Doar că, dincolo de orice altceva, această mistificare Ă șiretlic, cum îi
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să transformi eșecul în șansă și să explorezi fenomenologia eșecului? Șiretlicul la care Cioran apelează ține de fundamentarea ontologică a ființei sale, care se mută din limbaj în existență. Nu mai e deloc o surpriză să vedem că Cioran face apologia bolii, a eșecului, a renunțării. Își spune: „Să abdici, «să-ți prezinți demisia», să abandonezi, să capitulezi, să te retragi și mai ales să destitui, să fii destituit... etc. etc... Găsesc o plăcere aproape sănătoasă în toate nuanțele eșecului” (II
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Autoflagelare permanentă, ancestrală Ă izvor de energie” (III, 149). De fapt, există la Cioran o veritabilă frică de succes; în adâncuri, nu se poate elibera de vanitate, de răbufnirile orgoliului, de bolile eului. Caută atunci anonimatul, își explorează trupul, face apologia eșecului. Sondează nimicul originar: „Trebuia poate să rămânem la stadiul de larve, să ne abținem să evoluăm, să rămânem liberi și neterminați, să ne statornicim în ratare și să ne istovim la nesfârșit într-un extaz embrionar” (III, 23). De
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Octavian Goga. Publicistica de orientare religioasă a lui I. își găsește expresia cea mai aplicată în volumul de popularizare a învățăturilor creștine Roduri din câmpul Evangheliei (1937), ferventul propovăduitor al ideologiei de dreapta eșuând, nu după mult timp, într-o apologie cuminte a regalității. Prin numeroase cronici teatrale, muzicale și plastice, prin articole literare, I. a contribuit însă la difuzarea și înțelegerea actului de cultură, fiind o prezență foarte activă în presa interbelică. Importantă a fost mai cu seamă activitatea sa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287652_a_288981]
-
contraargumenteze. Există, de asemenea și apărători ai argumentului lui Plantinga, care încearcă să contracareze aceste critici, susținând fie că argumentul este valid din punct de vedere logic, fie că eventualele contraargumente nu se susțin. Considerăm că toate aceste critici și apologii nu fac altceva decât să demonstreze că varianta argumentului ontologic propusă de Plantinga este una dintre cele mai importante emise în ultimele decenii, că argumentul este o încercare pentru filosofi, în general, și pentru cei care se ocupă cu logica
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
tovărășia Diplomatului. Trece prin felurite peripeții, traversează o experiență imaginabilă numai în vreme de război, când totul devine posibil, nimic nu mai ține de domeniul surprizei, situațiile teribile, senzaționalul intrând în ordinea faptelor zilnice. Pădurea nebună (1963) se vrea o apologie a vieții libere, fremătătoare, reală cândva pe întinderea șesului dunărean, acoperit de codri sălbatici. Deliormanul „nebun” este evocat pentru a contrasta cu lâncezeala unui orășel cu străzi prăfoase, pe care trec birje cu cai scheletici nețesălați, cu dughene și frizerii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
mai puțin și față de Caragiale și chiar de Arghezi.) Această generație a fost atrasă de „fondul nostru nelatin” revelat de Getica lui Pârvan, dar a ajuns la un exces, pe care-l numim „tracomanie” și care era în fond o apologie a barbariei. Cei din generația mea, care acceptând și asimilând ideea de conștiință tragică, ignorată în genere de părinții noștri, repudiam chietudinea și relativismul lor lipsite de simț metafizic, dar nu acceptam totodată și iraționalismul, alergia la critică și refuzul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și pe una în care, nu o dată, apare cu o irezistibilă forță protestul social și politic. — Ajungem într-un punct-cheie al convorbirii noastre. Mă preocupă, de mai mulți ani, condamnarea lui Socrate. Dacă ar fî să punem față în față „Apologia”... lui Platon și ceea ce Hegel spunea despre Socrate— considerând că societatea ateniană era îndreptățită să respingă și să condamne pe Socrate, ca principiu al noului, punctând prin aceasta, cum Hegel zicea, începutul decăderii ei ca societate - am observa două atitudini
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
consideră a corespunde socialismului, intereselor patriei noastre socialiste”1, adică (reluând În literă o frază jdanovistă): „Arta trebuie să servească unui singur scop: educației socialiste, comuniste”2. Tot În termenii reactivatelor clișee jdanoviste, omul politic combate traducerile, cărțile „care fac apologia modului de viață burghez, chiar apologia crimei”, literatura decadentă „care otrăvește sufletul tineretului nostru”. Socotită vătămătoare, libertatea de creație este Înfierată, actul artistic redevenind, ca În vremea stalinistă, o afacere a activului de partid: De dragul libertății de creație noi nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
noastre socialiste”1, adică (reluând În literă o frază jdanovistă): „Arta trebuie să servească unui singur scop: educației socialiste, comuniste”2. Tot În termenii reactivatelor clișee jdanoviste, omul politic combate traducerile, cărțile „care fac apologia modului de viață burghez, chiar apologia crimei”, literatura decadentă „care otrăvește sufletul tineretului nostru”. Socotită vătămătoare, libertatea de creație este Înfierată, actul artistic redevenind, ca În vremea stalinistă, o afacere a activului de partid: De dragul libertății de creație noi nu putem Închide ochii, nu vom admite
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
mea: faptul că le-a irosit este, după mine, chiar mai tulburător decât participarea la ele. Constat Însă că am deviat În mod fatal de la temă, ca Întotdeauna În România când rostești cuvântul incendiar generație (cu fitilul adiacent: optzeciști): nu apologia optzecismului voiam să o fac În acest text, departe de mine așa ceva! M-am și temut, după ce am terminat textul, că voi arunca În apă o nadă secundară, și toată lumea va sări după ea buluc, uitând de adevărata miză a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
astfel de reprezentanții oficiali ai gândirii catolice - duce la salvarea lor! Scriind contra lor, prezentându-le în detaliu pentru a le combate mai eficient, precizând tezele lor pentru a demonstra cât sunt de greșite, Iustin din Roma îpe la 160: Apologii), iar mai apoi Irineu din Lyon îpe la 170: Contra ereziilor), Ipolit din Roma îpe la 230: Philosophumena), Clement din Alexandria îStromates, sfârșitul secolului al II-lea - începutul celui de-al III-lea) și Epifanie îPanarion, pe la 375) - sfântul Epifanie
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Epicur. Niște ficțiuni, niște amuzamente... Merge până la a se îndoi că aceștia trei au putut crede asemenea baliverne. Montaigne recuză gândirea speculativă, latura teoretică și idealismul sub toate formele lor. Și atunci cum să-ți găsești fericirea la greci? în Apologia lui Raymond Sebond, Montaigne își bate joc de opțiunile pitagoriciene privitoare la metempsihoză și metensomatoză. Deci și de cele ale lui Platon care preiau aceste teze... Ce idee, sufletul imaterial separat de trup și destinat paradisului - pus în paralel în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ajuns... Fideismul recuză orice posibilitate de teologie. Și orice alienare a filosofiei de serviciul ei. De unde o instalare a disciplinei pe singurul teren care-i convine: imanența. Dar acest fideism convine numai pentru a gândi, a aborda și a percepe Apologia lui Raymond Sebond. Deși în chiar aceste pagini, Montaigne nu dă înapoi în fața folosirii câtorva argumentații pentru a dovedi existența lui Dumnezeu și a deduce arhitectul pornind de la arhitectură, sau a se baza pe ordinea existentă în lume pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să adaugi negativitate celei existente deja și încă într-o doză maximală? Ce anume justifică acest comportament monstruos - heantontimoroumenos-ul dragului său Terențiu? Cu atât mai mult cu cât natura nu ne învață așa ceva: nici animalele, atât de adeseori prezente în Apologia lui Raymond Sebond, nici sălbaticii aduși din Brazilia și văzuți de el la Rouen nu vădesc un asemenea talent în ura de sine! Ne putem oare închipui ariciul, arahnida, elefantul, caracatița, albinele inventând torturi cu care să se chinuie? Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
carte a lumii”, după expresia din Discurs asupra metodei. Cum să judecăm corect moravurile noastre, adevărul, eroarea, dacă ignorăm valorile altor popoare, nu știm nimic despre faimoșii canibali, comuni ambelor opere, sau despre chinezi, evocați și ei din aceleași pricini? Apologia lui Raymond Sebond o afirmă, Discurs asupra metodei o gândește: adevărurile religioase sunt inaccesibile rațiunii și înțelegerii. Odată acestea spuse, nu-i nevoie să recurgem la aceste două facultăți pentru a dovedi existența a ceea ce trebuie să rămână literă de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
presupune două lucruri: practicarea religiei predecesorilor și aspirația către echitate în viață... Ceea ce permite reducerea mesajului creștin la puțin lucru - în ce-l privește, Montaigne redusese și el la niște moșteniri religia Regelui său, și a doicii sale, afirmând în Apologia lui Raymond Sebond că a fi creștin înseamnă a fi drept, milostiv și bun... Suficient pentru a se putea vorbi de demarcarea sa de teologie și de o tentativă de secularizare a moralei evanghelice. De altfel aceeași Marie de Gournay
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ne face cunoscute pozițiile acestui discipol heterodox al lui Platon, sub forma a patru teze, în definitiv destul de simple, seci și fără nicio dezvoltare. Posteritatea a reținut temperamentul măsurat al lui Eudoxiu. Astfel încât cititorii lui Aristotel evită să vadă în apologia făcută de el hedonismului o pledoarie pro domo. întrucât sinceritatea pledează în favoarea lui, unii interpretează apărarea dezinteresată de către el a plăcerii identificabile cu binele suveran ca pe o dovadă a validății acestei propoziții. într-adevăr, nimic nu ne permite să
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui Montaigne, fură din Montaigne, și sinuciderea, Rousseau, Sade, Saint-Evremond, Spinoza, Voltaire, V. Filosofi moderni Deleuze, Foucault, Freud, Kierkegaard, Lacan, Merleau-Ponty Nietzsche, VI. Lucrări citate Despre adevăratul și despre falsul bine, Valla, Adnotări la Noul Testament,Valla, Amfiteatrul eternei providențe,Vanini, Apologia lui Raymond Sebond, Montaigne, îEseuri,II, 12) Apologii, Sfântul Iustin, Arta de a iubi, Ovidiu, Așa era sora katrei, Meister Eckart Așa grăit-a Zarathustra, Nietzsche, Banchetul disparat, Erasmus, Banchetul poetic, Erasmus, Banchetul povestitorilor, Erasmus, Banchetul profan, Erasmus, Banchetul religios
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Sade, Saint-Evremond, Spinoza, Voltaire, V. Filosofi moderni Deleuze, Foucault, Freud, Kierkegaard, Lacan, Merleau-Ponty Nietzsche, VI. Lucrări citate Despre adevăratul și despre falsul bine, Valla, Adnotări la Noul Testament,Valla, Amfiteatrul eternei providențe,Vanini, Apologia lui Raymond Sebond, Montaigne, îEseuri,II, 12) Apologii, Sfântul Iustin, Arta de a iubi, Ovidiu, Așa era sora katrei, Meister Eckart Așa grăit-a Zarathustra, Nietzsche, Banchetul disparat, Erasmus, Banchetul poetic, Erasmus, Banchetul povestitorilor, Erasmus, Banchetul profan, Erasmus, Banchetul religios, Erasmus, Banchetul sobru, Erasmus, Biblia Scrierile apostolilor, Apocalipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a Disputei ce s-a desfășurat aproximativ între anii 1687 și 1697. Generatorul inițial a fost Charles Perrault care a citit în cadrul ședinței din 27 ianuarie 1687 a Academiei franceze poemul Secolul lui Ludovic cel Mare în care se făcea apologia epocii contemporane și se proclama superioritatea acesteia în fața Antichității, toate în numele progresului ce presupune invariabil o evoluție, o dezvoltare ascendentă. Poemul a fost văzut de către admiratorii anticilor drept suprema blasfemie, sesizându-se pericolul, real, de altfel, de a duce la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Anticilor și Modernilor, lucrare ce, dincolo de câteva idei pe care le regăsim și la Perrault privind natura imuabilă și teoria progresului, aduce câteva aspecte noi ce merită cercetate prin relevanța generală pe care o au. Astfel, se face mai pregnant apologia rațiunii noua metodă de gândire introdusă de Descartes este considerată superioară tuturor celor anterioare, constituind o cucerire supremă a modernilor, cucerire ce dă un avantaj net acestora. Desigur, principiul rațiunii carteziene a avut contribuția sa particulară în constituirea doctrinei clasice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]