446 matches
-
totuși real căci Îi simțea răsuflarea emoționată, nu putea să fie Închipuire, „Vă iubesc! Acum am curajul să vă spun pentru că nu e nimeni. Se trezi vorbind deodată la singular: „Te iubesc!” I se păru că lumea se Învăluie În apoteoză. „Cum nu ți-ai dat seama pînă acum?” Îl Întrebă. El continuă să stea nemișcat, privirea lui venea din Încremenirile timpului, acele secvențe uitate, ce rămîn În memorie din marea mișcare a materiei. Părea din altă lume. Era el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
unei societăți mai bune. "Oh, voi Femei, surori ale Năzuinței, mirese ale Desăvârșirii, mame ale Milostivirii, exclamă autorii, luați vrerea noastră sub sfânta voastră oblăduire [...]. Oh, voi Femei, dacă veți ști să deveniți acum iubite preacurate, viitorul va fi o apoteoză a Dreptății, a Frăternității, a Dragostei". Angoasa decăderii cedează locul unei speranțe milenariste, unei rugi înflăcărate și extatice închinate femeii mântuitoare. Imaginea semi-virginei prostituate se estompează în fața surâsului dătător de curaj al Mariei. Iar mormântul face loc leagănului... Partea a
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
de "zână a căminului". Mașina de spălat, mașina de gătit cu gaz, prăjitorul de pâine, mixerul, râșnița de cafea, atât de ridicate în slăvi în publicitate, sunt visul oricărui cămin. În rândul claselor de mijloc, ele repoleiesc și chiar asigură apoteoza modelului burghez al femeii casnice. Până în 1962, locurile de muncă pentru femei, aflate în declin din 1921, continuă să scadă. Să nu exagerăm, însă. Efectul major al societății de consum este, desigur, mai curând acela de a submina, decât de
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
străine de memoria Europei reprezintă una din componentele discursului național romantic. Patruzeci de ani de istoriografie comunistă n-au șters reflexul revenirilor pe spirală. Simplificînd lucrurile, putem spune că timpul comunist credea sau pretindea să creadă că exprimă înaintarea spre apoteoza finală. Gesturile teatrale ale epocii Ceaușescu, ritualul celebrării națiunii erau un mod caricatural, prin voluntarismul grandilocvent, de a afirma încă o dată supunerea istoriei și instituirea memoriei ca adevăr științific și ideologic. Inconvenientul istoriei românești apare dintr-o contradicție a reprezentării
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
cu toate popoarele țărilor socialiste și ale țărilor în curs de dezvoltare, cu popoarele lumii întregi". Textul lui Popișteanu clarifică acest "de ce" al cultului care este totodată al unei persoane consacrate drept combatant victorios și al unui moment gîndit ca apoteoză între întîlnirea poporului cu un proiect: proiectul comunist. Paradoxal, cultul care servește de ideologie și care ar trebui s-o facă accesibilă masei, o golește de conținut și o ritualizează. Comunismul românesc alunecă de la construcție la repetiție, consacrînd formule grandioase
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
i se aducea pe vârful unei săbii o coroană pe care neofitul trebuia să o împingă să cadă spunând în auzul celorlalți că Mithra era singura coroană pe care o râvnea. Simbolismul din cadrul ceremonialului voia să reprezinte suferința ce anticipa apoteoza, iar lupta spirituală prefigura victoria pe care ar fi repurtat-o inițiatul încununat, ca un simbol al triumfului Soarelui asupra tenebrelor. Al treilea grad de inițiere, al soldatului, recruta neofitul în oștirea sacră a zeului invincibil, pregătindu-l pentru lupta
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de eforturi depuse pentru a-i determina pe politicieni să ia în serios problemele de mediu. Dimpotrivă, Chatterjee și Finger văd problema dintr-un unghi diferit, considerând că UNCED a fost un eșec pentru mișcarea în favoarea mediului, deoarece a marcat apoteoza cooptării ambientalismului de către elitele conducătoare (1994; vezi și Doran 1993; Hildyard 1993; Sachs 1993a). Preocuparea acestor autori este așadar să revendice un set de convingeri despre natura crizei ecologice, care să accentueze faptul că sunt necesare schimbări sociale și politice
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
rece, descurcăreață, care știe să-și trăiască viața și, mai ales, știe să moară discret, firesc, fără strălucire, ca și cum moartea n-ar fi decât un gest, din nefericire ultimul, pe care cineva Îl face fără a semnifica prin aceasta o apoteoză, desăvârșirea unei sfere de sens. Pe de altă parte, autorul anilor ’90 știe că personajele sale pot muri oricând, ele așijderea. Timpul narațiunii e cu atât mai prețios, o narațiune care flirtează cu propriul sfârșit (știm asta și de la Michel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
în fața ei, rămâne concretizată într-o formulă îngroșat expresionistă. George Alboiu "Câmpia eternă", E. P. L., 1968; "Cel pierdut", 1969; "Drumul sufletelor", Editura Albatros, 1970; "Edenul de piatră", C,R., 1970; "Joc în patru", 1970; '"Gloria lacrimii", Cartea Românească, 1971; "Cumplita apoteoză", 1973; "Stâlpii", Cartea Românească, 1974; "Poeme", Editura Eminescu, 1975. Marin Mincu în volumul "Poezie și generație" îl consideră pe George Alboiu un post-blagian original. Satul lui George Alboiu vine cu rituri străvechi, cu fondul folcloric specific spațiului mioritic, cu motive
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să nu mă știe" sau "Să-mi fi oiță bârsană/ să-ți fiu miel de neprihană/ Să-mi usuc botul la vânt/ și piciorul la pământ". Poetul este un damnat care trece printr-un lung calvar, pentru a atinge cumplita apoteoză. Așa se explica universul biblic prezent ca simbol al suferinței, al calvarului. George Alboiu caută "o lumină de ieri" care-a fost și care nu mai poate fi atinsă. (Lucian Blaga) Dumitru M. Ion "Iadeș", E. P. L., 1967; "Vânătorile",1966-1967
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
coagulează, pe spații reduse doar pe orizontala vederii, tensiuni extreme, fulgurații și viziuni, nostalgii, deliruri mistice și cataclisme interioare care își cer o textură poetică pe măsură. O textură adesea oximoronică, alăturând stihialul tihnitului și grandiosul hipocoristicului, într-o veritabilă apoteoză senzorială, al cărui principiu de construcție este, undeva, recunoscut drept o ,"Beție de spații/ nici o-ngrădire atotputință". Față în față cu divinitatea, subiectul poetic se definește practic ca o sumă de energii, de stihii transfiguratoare, de "flăcări cu tron". Starea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
foarte puternic. Strîns legate de obiceiurile și de privilegiile locale, multe țineau să-și conserve autonomia, să alcătuiască un stat mic în statul cel mare. E de la sine înțeles că Revoluția franceză, celebrată nu ca o ruptură, ci ca o apoteoză, își va însuși glorioasa operă începută de primii noștri regi, dar în mod rușinos neîmplinită de ultimii lor succesori. După modelul unor spectacole imaginate de organizatorii serbărilor revoluționare, tronul cade, atributele regalității dispar, pentru a lăsa să apară chipul ce
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
rolul jurnalistului continuă să fie cel de promotor al misiunii de servicii publice, de mediator al forumului democratic (B. Dagenais & F. Sauvageau, 1996: 144-145). A existat tentația de a asimila cultura "postdatoriei" (Gilles Lipovetsky) cu un grad zero al valorilor, apoteoză a nihilismului modern. Încă din 1960, Cornelius Castoriadis considera că opinia generală ar fi: orice este acceptabil, nimic nu e rău cu condiția să te descurci ("to succeed to manage, arriver à se débrouiller). Totuși, pe un fond generalizat de
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
istorie sin‑ ceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002 ; Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Fundația Academia Civică, București, 2010 ; Lavinia Betea, Maurer și lumea de ieri, Fundația „Ioan Slavici”, Arad, 1995 ; Lavinia Betea [coord.], 21 august 1968. Apoteoza lui Ceaușescu, Editura Polirom, Iași, 2009 ; Paul Niculescu -Mizil, O istorie trăită, Editura Enciclopedică, București, 2002) Filme cu caracter politic și propagandistic ale perioadei Soldați fără uniformă, Mândrie, Setea, Aproape de soare, Când primăvara e fierbinte, Post‑restant, Poveste sentimen‑ tală
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
relațiile noastre de lucru, i-aș lăsa baltă și pe Moina, și pe Terente, cu tot ajutorul lor tovărășesc. Omul ăsta va atrage în activ forțe capabile să- l urmeze”, spune Cremene cu voce din off, privindu-se în oglindă. Apoteoza se produce după o audiență colectivă la Tovarășul Prim a celor care cer casă. În stânga Tovarășului, o duduie simandicoasă, venită cu „pile” să- și schimbe garsoniera într-o vilă. În dreapta, un muncitor bătrân care n-a cerut nimic toată viața
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
sau sângele infestate, imaginea de sălbăticie a "teroriștilor" e întărită de distrugerea emblematică a valorilor culturii universale și naționale Muzeul de Artă, Biblioteca Universitară, ca o Walhalla sacrificată într-o conflagrație care își revarsă sinistra strălucire pe toate ecranele lumii. Apoteoza acestor imagini de Epinal este atinsă atunci când televiziunea și radioul se pun în scenă pe ele însele, nu doar ca decor, ci și ca actor important al acestei supreme confruntări între Bine și Rău: asediate, ambele instituții lansează în eter
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
în omenire?" (Bălcescu, 1894, p. 24) [1851]. Celor două principii divine (dreptatea și frăția) - principii esențialmente sociale, reglementând justețea socială și solidaritatea umană - sunt completate cu un tandem de principii politice: libertatea și unitatea națională. Aceste din urmă își găsesc apoteoza istorică în scurta perioadă de domnie a lui Mihai Viteazul, pe care Bălcescu, pe urmele lui Florian Aaron, l-a instalat permanent în nucleul panteonului național. La Bălcescu, întreaga istoria a românilor este mărturia dramatică a unei lupte neîncetate pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
i.e., naționalismul etnic german). Însă niciunul dintre acești profeți ai naționalismului nu au avut harul oracular de a putea prevede calamitatea ce avea să fie descătușată din ideile politice pe care mințile lor le-au plăsmuit. Ceea ce poate fi numită "apoteoza negativă" a naționalismului s-a consumat în național-socialismul german, care a rasializat națiunea până în măduva oaselor sale ideologice. Ororile umane și consecințele abominabile antrenate de această rasializare a naționalismului a cărui culme a fost atinsă în nazism - grozăvia Holocaustului stă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
colaborare cu George Bălăiță); Vladimir Soloviov, Nikolai Berdiaev, Gheorghi Fedotov, Creștinism și antisemitism, îngr. și pref. Ion Ianoși, București, 1992; Piotr Ceadaev, Scrisori filosofice, București, 1993; Friedrich Nietzsche, Despre genealogia moralei, Cluj-Napoca, 1993 (în colaborare cu Horia Stanca); Lev Șestov, Apoteoza lipsei de temeiuri. Eseu de gândire adogmatică, București, 1995; Heinrich Heine, Contribuții la istoria religiei și a filosofiei în Germania, București, 1996; Henry Corbin, Paradoxul monoteismului, Cluj-Napoca, 1997; Vladimir Jankélévitch, Paradoxul moralei, Cluj-Napoca, 1997, Să iertăm?, postfață Ion Ianoși, Cluj-Napoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287484_a_288813]
-
prin intermediul fenomenului concentraționar, a demnității umane. Analizând morfologia elementelor regimului totalitar comunist, dar și ale celui nazist, autoarea respinge ideea potrivit căreia totalitarismul nu ar reprezenta decât o supraevaluare nefirească a umanismului modern al socialismului, considerând că, dimpotrivă, el reprezintă "apoteoza înfricoșătoare a anumitor tendințe ale politicii moderne, care aduc grupuri mari de oameni în situația de a fi vulnerabile și fără putere în fața unor forțe politice și sociale periculoase și deseori violente"27. Elementele ideologiei comuniste, redate sistematic în opera
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
cunoaștem personal) s-ar putea să fie tocmai această independență de spirit. Cartea, riguroasă și acerbă în același timp, se citește cu interes și pasiune. Argumentare și expunere strânsă, tensionată, concentrată. Reținem deocamdată, în acest cadru, doar capitolul cultural intitulat: Apoteoza banalității (pp. 255-280). Este cea mai riguroasă expunere critică a ceaușismului cultural, a revoluției culturale desfășurată la noi de fosta dictatură, scrisă până acum. Se simte imediat experiența trăită și documentarea directă. Pentru a nu mai aminti de talentul de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
rolului statului care deține încă funcția de a asigura solidaritatea și unitatea națională. Concluzii referitoare la reflecțiile asupra contextului schimbării Este evident din analiza făcută mai sus că au existat schimbări importante în configurația statului-națiune tradițional care și-a atins apoteoza sub forma statului bunăstării sociale postbelic. Chiar dacă nici statul-națiune, nici statul bunăstării sociale nu au fost "abolite", au existat schimbări importante în ceea ce privește natura, rolul și funcțiile acestora, în mod deosebit cu privire la forma lor internă de organizare teritorială. A fost o
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
317 6.2.1. Etapa rituală a seducției. Seducție pură ritual, magie și ceremonial / 318 6.2.2. Etapa estetică a seducției. Seducție și provocare / 319 6.2.3. Etapa politică a seducției. Seducția ca practică / 321 6.2.4. Apoteoza lipsei de seducție: transpoliticul / 322 6.3. Seducție și retorică / 324 6.3.1. Legitimitatea seducției / 331 6.3.2. Seducție și minciună / 333 6.3.3. Seducție și manipulare / 334 6.3.4. Logica seducției / 335 6.4. Seducție
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernă este "hi-fi" și "a devenit un proces general care tinde să regleze consumul, organizațiile, informația, educația, obiceiurile. Întrega viață a societăților contemporane este pe viitor comandată de către o nouă strategie care detronează primatul raporturilor de producție în profitul unei apoteoze a raporturilor de seducție"524. 6.2.4. Apoteoza lipsei de seducție: transpoliticul Întreaga etapă politică a condus la excrescențe, obezitate și metastaze în toate domeniile și a permis trecerea la o fază transpolitică ce marchează un punct de inerție
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care tinde să regleze consumul, organizațiile, informația, educația, obiceiurile. Întrega viață a societăților contemporane este pe viitor comandată de către o nouă strategie care detronează primatul raporturilor de producție în profitul unei apoteoze a raporturilor de seducție"524. 6.2.4. Apoteoza lipsei de seducție: transpoliticul Întreaga etapă politică a condus la excrescențe, obezitate și metastaze în toate domeniile și a permis trecerea la o fază transpolitică ce marchează un punct de inerție, locul favorit al crizei, dar și al evenimentelor fără
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]