445 matches
-
ulterioară, care a amendat sever această concepție, conform căreia împăratul ar fi fost episcopus episcoporum (expresie consacrată în Matei XXII, 21), ceea ce astăzi este numit de la distanță istorică "cezaro-papism" (Dagron, Empereur 158-59). Mai mult, casa basileică și-a dorit o apoteoză finalizată nu cu cremația, ci cu înhumarea (opțiune creștină), dificil de realizat, în condițiile în care și tipul de construcție (mausoleul), și ceremonialul de consecratio țineau încă de vechile credințe "păgâne". Prin aplicarea ca atare a concepției grecești despre mi
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
așezarea de plăci comemorative sau de posibile amplasamente funerare simbolice pentru cei 12 apostoli. Prin acest "cortegiu" sacral imobil, non-figural, proiectat totuși cu prudență pentru mausoleu și nu pentru procesiunea publică, înmormântarea împăratului Constantin I a tins către modelul unei apoteoze pseudo-christice. În analiza pe care o face pe baza surselor istorice, Gilbert Dagron înregistrează eșecul acestei tentative, de suprapunere a rolurilor celor doi "divini", precum și a funcțiilor celor două spații. Mai întâi, Constantiu II transformă rotonda funerară existentă într-un
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
apropieri pentru imaginarul politic creștin, datorită faptului că însuși Constantin, înaintea convertirii sale, va subscrie cultului lui Sol invictus legat de puterea imperială. Va fi el însuși Sol invictus pe medalii. Va fi reprezentat victorios asemenea soarelui în cvadriga sa (apoteoza). (Tristan 308). Numismatica atestă fidel atât înrudirea dintre figura lui Constantin I, ca divinitate solară, cu ipostaza similară a lui Christos, cât și pe cea a imaginii lui Christos−împărat cu cea a lui Constantin I, basileul creștin (Dagron, Naissance
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Roma. Fig. 17.b. Ara Pacis Augustae (9 î.Ch.). Figura alegorică a lui Tellus, Pământul (Italia sau Pacea). Ara Pacis, Roma. Fig. 18. Columna lui Antoninus Pius (161 d.Ch.). Relief de pe piedestal. Muzeul Vatican, Roma. Închinat soției sale, Faustina. Apoteoza cuplului imperial. Aion, simbolul eternității. Alegoriile Romei și Câmpului lui Marte, reprezentat cu Obeliscul solar al lui Augustus. Fig. 19. Decursio, exercițiu militar pentru cortegiul funerar. Columna lui Antoninus Pius (161 d.Ch.). Relief de pe piedestal. Muzeul Vatican, Roma. Fig. 20
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
distincție discutată ne obligă totuși să adîncim puțin cei doi mari versanți ai cercetării științifice în general și ai celei pedagogice în particular: „observaționalul noninterveționist” și „experimentalul intervenționist”. În general, experimentul este considerat un fel de culme, de regină, o apoteoză a cunoașterii științifice. Foarte mulți teoreticieni, metodologi și cercetători chiar afirmă că nu există știință, în sensul deplin al termenului, decît acolo unde există experiment. Fără a adera întru totul la o asemenea poziție - totuși extremă, dacă nu chiar extremistă
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCATIEI. In: GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
De pildă Leonardo da Vinci, B. Michelangelo, Goethe, V. Hugo, G. Verdi, G.B. Shaw, ș.a. sunt exemple de robustețe psihică și longevitate creatoare. Genialitatea nu este un simptom de degenerescență, nici de nevroză, nici de halucinație, ci este expresia de apoteoză a spiritului uman. Anca Munteanu spunea: . În concluzie, se poate afirma că actul creator constituie pentru omul de geniu modalitatea prin care își poate canaliza constructiv și nobil imensa sa ardere și neliniște interioară, pentru a se învinge pe sine
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
În anul 1877 I.D. Ionescu juca pe scenele din sălile Dacia și Circ și în grădina Union. La sfârșitul lunii octombrie 1877, la Teatrul-circ el apărea călare în rolul lui Osman-pașa în „marele spectacol în trei acte și în trei apoteoze“: Bătălia de la Plevna; Luarea Griviței; Moartea eroului Valter Mărăcineanu. „În acest timp Unionul devenea cu adevărat neîncăpător: I.D. Ionescu cânta cuplete, dansa, se acompania la pian, prindea vioara, apoi armonica, fluiera o doină «de pe la noi», adică din Transilvania; frumoasa Fanelly
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Cornea „romanul” lui Dinu Păturică și „romanțul” lui Gheorghe. Pornirea justițiară a lui F., sesizabilă în orice rând al scrierii, ajunge ostentativă în acest maniheism rigid: eroi satanici și eroi serafici, primii incriminați violent, nestăpânit, cu inclemență, ceilalți idealizați până la apoteoză. Epicul suportă, de asemenea, o schematizare maximă, până când ultima scenă o întâlnește, demonstrativ, pe prima. Subsumate tendinței apăsat pedagogice, mereu în consonanță cu sentimentele nutrite de bunul cititor al vremii, clișeele, efectele melodramatice se înseriază firesc. Sunt, acestea, elemente care
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
forță sacră, capabilă să-l ajute în a-și inhiba pornirile firești și să-l facă să se căiască pentru momentele de slăbiciune. Personajul seamănă astfel marilor posedați. Moartea, care îl află îmbrățișându-și comoara, îi este un fel de apoteoză. Când, în 1912, prin dramatizarea nuvelei, Hagi-Tudose este adus pe scenă, personajul își pierde dimensiunea tragică. Scos din singurătatea sa, fărâmițat într-o serie de relații cu oamenii din jur, Hagi-Tudose devine un hapsân de rând, de unde nuvela îl prezentase
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
rece, descurcăreață, care știe să-și trăiască viața și, mai ales, știe să moară discret, firesc, fără strălucire, ca și cum moartea n-ar fi decât un gest, din nefericire ultimul, pe care cineva Îl face fără a semnifica prin aceasta o apoteoză, desăvârșirea unei sfere de sens. Pe de altă parte, autorul anilor ’90 știe că personajele sale pot muri oricând, ele așijderea. Timpul narațiunii e cu atât mai prețios, o narațiune care flirtează cu propriul sfârșit (știm asta și de la Michel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
colaborare cu George Bălăiță); Vladimir Soloviov, Nikolai Berdiaev, Gheorghi Fedotov, Creștinism și antisemitism, îngr. și pref. Ion Ianoși, București, 1992; Piotr Ceadaev, Scrisori filosofice, București, 1993; Friedrich Nietzsche, Despre genealogia moralei, Cluj-Napoca, 1993 (în colaborare cu Horia Stanca); Lev Șestov, Apoteoza lipsei de temeiuri. Eseu de gândire adogmatică, București, 1995; Heinrich Heine, Contribuții la istoria religiei și a filosofiei în Germania, București, 1996; Henry Corbin, Paradoxul monoteismului, Cluj-Napoca, 1997; Vladimir Jankélévitch, Paradoxul moralei, Cluj-Napoca, 1997, Să iertăm?, postfață Ion Ianoși, Cluj-Napoca
IANOSI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287484_a_288813]
-
Acesta este povestea Sfântului Iulian cel primitor, așa cum se află zugrăvită pe vitraliul unei biserici din ținutul meu de baștină"394*. Această dispoziție, pe lângă transparența opacă a unui vitraliu, subliniază distanța în care se desfășoară reprezentarea. Deoarece sfârșitul povestirii este apoteoza unei ospitalități necondiționate, absolute și sacrificiale, trebuie să ne întoarecem în urmă pentru a înțelege care erau limitele cu care Iulian are de a face. Să luăm ambiguitatea limitei care poate fi la fel de bine Schranke ca și Grenze, după cum arată
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
precum Cain și părinții săi descriu soției acestuia "niște semne anume pe care Iulian le avea pe trup" pentru a dovedi că el este cu adevărat fiul lor414. "Nu e de mirare atunci că scrisul imprimat în carne își găsește apoteoza sau chiar epifania în figura dramatică a leprosului" scrie Shoshana Felman care adaugă cu o rară perspicacitate: "Pentru prima dată Iulian se iartă și se acceptă: el se iartă pentru pielea pătată sau tarată, se iartă pentru că este marcat de
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
alți confrați ai epocii opinia că muzica lui Șostakovici „va învăța contemporanii noștri și generațiile viitoare istoria Rusiei secolului XX, mai mult decât manualele de istorie“. Muzica lui reflectă „tenebrele și oroarea fricii, violențele și suferințele care conduc la o apoteoză tragică în tensiunea ei (finalul Simfoniei a 5-a) sau la transfigurarea misterioasă în claritate și calmare față de ceea ce este etern (al treilea cvartet, Sonata pentru violă și pian). Nici un artist contemporan nu a știut să exprime cu o asemenea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
În definitiv, lipsa banilor, ca și a festivalurilor, suspendă deopotrivă tradiția și perspectiva, plasându-ne în ipostaza de prizonieri ai unui prezent incert. Un prezent care nu este altceva decât ceea ce constata, de altfel, și celebrul arhitect Rem Koolhaas: "o apoteoză convulsivă a modernității".
Doua insule by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12567_a_13892]
-
încă năucit-fascinat de ipostază să de copil, ca de-o origine absolută (mit "lăuntric", în unicat), pe care o confruntă cu "meșteșugul" maturității, doar aparent apoteotic, căci "umbră" impalpabilului, inefabilul zorilor existenței scăpa oricărei comparații: "Șunt un maestru abil în apoteoze/ sau doar copilul strîngînd în pumn/ umbră amiezii?" (Vestire). Copilăria reprezintă zenitul ocrotitor al ființei în devenire, "inima tuturor vîrstelor", cum spune Blaga. Chiar situată la depărtări simbolic astronomice, ea e un izvor al binelui, nesecat: Am un nor care
Un basm pentru adulti by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18133_a_19458]
-
ci a ales altă cale, a făcut din ea un poem. Um poem de o frumusețe rară, fiind ajutat, desigur, de componentele spectacolului, muzică și lumini și, mai ales, de o turnantă care-i dădea fluiditate spre un final de apoteoză. La pauză, cum se întâmplă la astfel de festivaluri, veneau mesageri din sală cu ecouri laudative... Atmosfera era de invidiat, iar aplauzele de la final și tot entuziasmul sălii nu făceau altceva decât să crească șansele pentru Marele Premiu. Cu toate
Cenzură și colectivizare. Istoria unui spectacol () [Corola-website/Science/295624_a_296953]
-
de India antică și pot fi găsite de asemenea în religia hindusă, deși cu un sens cu totul diferit. Se spune că Buddha refuza să facă din imaginea sa un obiect de cult, deoarece aceasta ar fi dus la o apoteoză inutilă a sa, fără legătură cu învățăturile răspândite, alterând sensul lor. El considera caducă venerarea zeităților și a idolilor. De aceea, pentru a-l simboliza pe Buddha în arta timpurie s-au utilizat diferite motive religioase cum ar fi: roata
Budism () [Corola-website/Science/296756_a_298085]
-
Divină Commedia"), cea mai celebră opera a lui Dante Alighieri, este totodată una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale. "" descrie coborîrea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu și, în fine, ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deși continuă modul caracteristic al literaturii și stilului medieval (inspirație religioasă, tendința moralizatoare, limbaj bazat pe percepția vizuală și imediată a faptelor), poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă și dramatică a realității, departe de
Divina Comedie () [Corola-website/Science/296768_a_298097]
-
sfintei, liniile ușor curbate sunt caracteristice atât corpului, cât și cutelor veșmântului său. Figura sfintei, cufundată în extaz, se desprinde clar din peisajul scăldat în lumina caldă a soarelui, în timp ce în mișcarea ei se descoperă o anume senzualitate. Tabloul intitulat "Apoteoza" sau "Schimbarea la față" a fost comandat de cardinalul Giulio de Medici în 1517, pentru catedrala din Narbonne. Tabloul a fost readus la Vatican în 1815 și a trebuit să sufere două restaurări. Pictura evocă concomitent două scene biblice: în
Rafael () [Corola-website/Science/297794_a_299123]
-
lat. "sfânt"), "invictus" (lat. "neînvins"), "ktistes" (gr. "întemeietor"); așadar atribute și epitete întâlnite mai apoi și în doctrina creștină, care au putut facilita adoratorilor înțelegerea acesteia din urmă. Calul considerat animal solar, apare ca un simbol al imortalității; el evocă apoteoza defunctului, eroizarea lui. Aceasta este una dintre explicațiile frecvenței reprezentării cavalerului pe altarele funerare. Credința în nemurire, în viața de apoi, putea fi eventual înfățișată și prin lupta călărețului împotriva animalului. De remarcat este că șarpele ne face să ne
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
castan. Un copăcel necunoscut, care înflorea pretutindeni, spânzura pe toate coastele roiuri de fluturi galbeni. Mireasma atâtor mărăcini balsamici făcea din poteca noastră drum ca în inimă de catedrală, după ce cădelnițele au revărsat largi nouri de tămâie. De la apus, în apoteoza de heliante a soarelui pogorâtor, marea din golful Athonului năvălește, cu strălucirea ei de argint, prin miile de ferestre verzi ale pădurii... [...] Sântem în regiunea cea mai păduroasă și cea mai mănoasă. Devale, la Zografu, ne așteaptă o adevărată grădină
Mănăstirea Zografu () [Corola-website/Science/303571_a_304900]
-
în bătaia vântului" , "Întoarcerea regatei". Pictează la Roma "Orvieto". Creează capodopera "Ulise înfruntându-l pe Polifem", care produce un șoc puternic asupra opiniei critice. Dincolo de anecdotica mitologică sau de unele armonii clasicizante, tabloul impune prin sonoritatea triumfală și înmărmuritoare de apoteoză wagneriană, diafanizată totuși, căptușită cu aur și purpură. "Pilat spălându-și mâinile" (1830) introduce deja unele nuanțe din tonalitatea și atmosfera "interioarelor" de la Petworth. Lordul Egremont îl invită să locuiască la castelul său din Petworth. În 1830 realizează vignetele la
Joseph Mallord William Turner () [Corola-website/Science/303884_a_305213]
-
în do minor („a Destinului”, 1808), Simfonia a VI-a în Fa major („Pastorala”, 1808) - vădește elemente de programatism și introduce o a cincea parte, experiment nereluat însă în următoarele creații de gen, Simfonia a VII-a în La major („Apoteoza dansului”, 1811) și Simfonia a IX-a în re minor (1824) - finalul acesteia din urmă introduce soliști vocali și cor ("Oda bucuriei") pe versuri de J.C. Friedrich von Schiller. Simfonia clasică are în general patru părți: Prima și ultima parte
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
același timp cel ce rostește (scrie) și cel rostit (scris); din perspectiva acestei tentative, materia magmatică și viscolul de energii din care sunt făcute textele poetice nu reprezintă altceva decât o largă acoladă metaforică a unei memorii afective extrem de laborioase; „apoteoza” spre care tinde dublul efort al poetului echivalează cu adâncirea în memorie până la transcendență (tensiune a po¬eziei lui Alboiu neobservată de comentatori din pricina, poate, a limbajului de factură expresionistă ce domină aceste cărți) și totodată, cu apropierea cosmosului prin
George Alboiu () [Corola-website/Science/310536_a_311865]