702 matches
-
uimitoare subt arcul sălciei. Avea mișcări mlădioase și un obraz oacheș și pasionat. Purta fustă încrețită roșie cu puchiței negri și broboada verde îi era căzută pe umeri. În afară de ie, nu mai avea altă îmbrăcăminte. Umbla desculță. Pielea îi era arămie. Sub sprâncenele arcuite, ochii păreau în ceață. Erau ochii cenușii, care-mi plac. Părea ieșită din trecut, ca și Nitacrit. Dar rudăreasa aceea era vie și cine o zărea nu ținea deloc să moară. Legendele ținutului Dunării nasc într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor și bărbătușilor... Și totuși, maimuțele își continuau drumul. Mai sus și mai sus. Ca o pală de vânt venită de nicăieri, ce trece printre copaci și se topește în neant, asemeni fantomelor. Mulțimea stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nicicînd. În zorii zilei de duminică, echipat doar cu o geantă conținînd haine și cîteva cărți, o sărută pe frunte pe Sophie, care dormea ghemuită Între pleduri În sufragerie, și plecă. Străzile erau Înveșmîntate Într-o ceață albăstrie și sclipiri arămii tresăreau pe acoperișurile orașului vechi. Păși Încet, luîndu-și rămas-bun de la fiecare portal, de la fiecare colț, Întrebîndu-se dacă nu cumva capcana timpului e adevărată și Într-o zi nu va mai fi În stare să-și amintească decît partea bună, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pentru Întîia oară pe Nuria Monfort zăcea sub un felinar, gol și tatuat cu briceagul, cu nume de Îndrăgostiți, Înjurături și promisiuni. Mi-am ridicat privirea spre ferestrele căminului Nuriei Monfort de la etajul al treilea și am zărit o luminiță arămie, șovăitoare. O lumînare. Am pătruns În grota Întunecată a camerei portarului și am urcat scara pe bîjbîite. MÎinile Îmi tremurau cînd am ajuns pe palierul de la etajul trei. O fîșie de lumină roșiatică se zărea pe sub cadrul ușii Întredeschise. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
destul de lent. Noimann se gândea chiar să pună picioarele În podea, Încercând să se deplaseze până la masă, unde se aflau resturile unei cine Încropite În grabă. Acolo se afla și o sticlă de coniac Alexandrion, cu trei degete de lichid arămiu ce se balansa ispititor Înăuntrul ei. Drumul era totuși riscant. Medicul nu se simțea Încă pe deplin restabilit. Noimann căscă și se Întinse, pocnindu-și Încheieturile degetelor. Înfășurat pe jumătate În cearșaf, stătea În brațele Sfintei Născătoare, acoperind cu șezutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Într-o pasăre să fie Îmbrăcat În pijamale?!” Oliver Își mișcă barba alcătuită din frunziș. Dacă pe ramurile ce reprezentau picioarele și brațele frunza era verde, cea care Îi acoperea fața ajunsese la Înțelepciune, Îngălbenind din timp și căpătând reflexe arămii. „Probabil vor să-mi Întindă iar o capcană”, Își spuse Oliver, privind cum o frunză galbenă ce i se desprinse de pe față plană În zigzag prin aer și se așeză tăcut pe Cartea Sfântă, pe care masterandul o ținea deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aceeași poziție. „Curând vă veți primi și voi tainul”, murmură medicul, turnând două degete de coniac din sticlă În acvariu. Peștișorii dădură veseli din coadă și Începură să Înoate, făcând tot felul de volute În apa care prinsese o culoare arămie. Noimann puse În funcțiune acul gramofonului și În Încăpere răsunară intonațiile unui vals de Johann Strauss. Strângând sticla și mâinile la spate, Noimann pășea triumfător, măsurând podeaua În lung și-n lat. Umerii săi se Îndreptaseră. Pașii Îi deveniră mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
coconii. Insectele Îl pândeau, frecându-și ușor lăbuțele păroase; ochii lor roșii stăteau ațintiți asupra lui Noimann, urmărindu-i cu atenție fiecare mișcare În spațiu. Noimann deșurubă sticluța pe care o purta asupra sa și trase cîteva Înghițuri din lichidul arămiu. Din nou, aceeași transpirație binefăcătoare Îi răcori pentru o clipă tîmplele. Șuvița rebelă făcu o mișcare și reveni la locul ei, lipindu-se de frunte. Senzația de uscăciune de pe cerul gurii dispăru. Noimann Începu să prindă iar curaj. Apariția bărbiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
eu... Rochia Mathildei se rotea În aer ca un carusel, Înghițind unul după altul mulțimea de costume ce se agățau de ea. Privindu-le cum dispar unul câte unul În abisul fără fund, Înconjurat de tufișuri de păr de culoare arămie, cinicul Își aduse aminte de o știre pe care o citise cu ani În urmă În Evenimentul serii, care relata următorul fapt: pe 13 iunie a.c., chiar de Ziua Națională a Franței, Otto Weisser, un german de origine austriacă, simpatizant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
făcu o mișcare bruscă și Împunse arătarea cu degetul În burtă. Dinăuntrul pântecelui țâșni o dâră de coniac. Piciorul făcu o grimasă, scuturând din tricorn. Stomatologul Îl străpunse și cu celelalte degete, făcând, cum se spune, din picior strecurătoare. Lichidul arămiu, cu damf nu tocmai plăcut, țâșnea acum din toate părțile. Piciorul scădea În dimensiuni văzând cu ochii. Deodată, făcu fâs și se prăbuși pe dușumea. Noimann se apropie de el și Îl atinse cu vârful papucului. Grămada umedă de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fiecare picătură de rouă... Pietrele Își Întind privirea, Își Încolăcesc palmele de picioarele lui Noimamn, dar pantalonii săi sunt lunecoși. Și pantofii pătați de praf, de asemenea! Nu, nu-l poți prinde ușor pe Noimann. Trupul lui ca un lichior arămiu Îți lunecă printre degete. Cine vrea să-l tragă sub asfalt!? Cine vrea să-l facă una cu pământul?! Piciorul aleargă, oprindu-se din când În când să-l ajungă Noimann din urmă. La ce bună această goană? Încotro au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
medic nici nu crește, nici nu se micșorează. Merg unul În spatele celuilalt, ca și cum ar fi legați de un cordon ombilical prin care curge coniac sau sânge. Sau și coniac, și sânge. Sunt ca două vase comunicante umplute cu același lichid arămiu, pe care piciorul caută să-l elimine În afară. În urma lui copacii și gardurile se Înroșesc. Mathilda, Mathilda! Lilith, Lilith! Paul, Paul! Unde sunt eu, unde ești tu? Copacii se Înșiră În față. Dispar Îndărăt. Clădirile răsar și se șterg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ci coniac Alexandrion. Lilith nu era Însă prea Încântată nici de coronița Împletită din flori proaspete a lui Noimann, ce-i luneca mereu Într-o parte, nici de cupa aurită de razele lunii, În care se clătina greu o licoare arămie, cu reflexe Întunecate, nici de ochii albaștri ai doctorului, ce aveau o strălucire umedă, ușor ironică, dementă. În depărtare se auzeau țăcănind roțile unui tren. Locomotiva șuiera În zare, răspândind un fum alb, Înecăcios, ce se Întindea agale peste câmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se cosește fânul, se culeg cireșe, vișine, piersici și caise.” Vacanța-i fir dintr-o poveste cu soare agățat în mar Când pe amiază-ntr-adevăr,căldura-mpărateasă este, Adoarme apa pe câmpie, albastră ca un cer senin Visează frunzele departe culoarea serii arămie. Furnicile mărunte cară căldura-n mușuroi la ele Iar, de pe-o creangă, păsărele, spun gâze1or că este vară. În cuib cresc puii rândunicii, e bine și-mpăcare este, VACANȚĂ-fir dintr-o poveste Pornit din caierul bunicii. Se intercalează diverse
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
veșmintele pregătindu-se de ședință. Și-a dezbrăcat penultimele desuuri în mod firesc și a stat în cumpănă, derutată, câteva secunde. Deodată, hotărâtă, cuprinsă de o blândă, nespusă și nesupusă rătăcire a aruncat restul lenjeriei. A rămas cu bustul gol arămiu, de un arămiu uniform care mă înăbușea exclamând ca justificare: - Este prea cald... doar ai mai văzut și alte femei! A spus având privirea pierdută într-o tainică reverie, iar eu am rămas interzis. S-a apropiat de mine, plutea
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
de ședință. Și-a dezbrăcat penultimele desuuri în mod firesc și a stat în cumpănă, derutată, câteva secunde. Deodată, hotărâtă, cuprinsă de o blândă, nespusă și nesupusă rătăcire a aruncat restul lenjeriei. A rămas cu bustul gol arămiu, de un arămiu uniform care mă înăbușea exclamând ca justificare: - Este prea cald... doar ai mai văzut și alte femei! A spus având privirea pierdută într-o tainică reverie, iar eu am rămas interzis. S-a apropiat de mine, plutea... buzele-i strălucitoare
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
dar plăcută. Un square mic, acoperit în zăpada neatinsă și în jur case scunde dar curate, cu grilaj frumos de lemn și pomi în dreptul porților. Un plop înalt la una din porți și o bancă mică. In fund, umbra mare, arămie, în albastrul-indigo al înnoptatului a unui edificiu public din cărămidă aparentă. Mini refuză să înainteze. Se lăsă acum târâtă, ea, cea grăbită. Se întorcea după acel colțișor, adăpost tihnit și mărunt, în mijlocul Cetăței fermecătoare. Se întorcea ca după un om
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
apa pentru baie. Când mătușile sale vin în vizită îl ciupesc de obraji, uguind emoționate ca niște porumbei. Pran Nath este atât de frumos! Atât de alb! Un reușit exemplar din Cașmir! Fără îndoială, este un băiat frumos. Părul lui arămiu captează razele soarelui, ca al oamenilor care trăiesc sus, pe dealuri. Ochii au o tentă verde. Are pomeții înalți, proeminenți, iar pielea fină de deasupra lor, întinsă ca membrana unei tobe foarte scumpe, nu e nici măcar arămie sau de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
frumos. Părul lui arămiu captează razele soarelui, ca al oamenilor care trăiesc sus, pe dealuri. Ochii au o tentă verde. Are pomeții înalți, proeminenți, iar pielea fină de deasupra lor, întinsă ca membrana unei tobe foarte scumpe, nu e nici măcar arămie sau de culoarea grâului, ci albă. Pielea lui Pran Nath este o mândrie pentru toți. Albeața pielii lui n-are nuanțe deranjante, ușor albăstrii, ca a englezilor abia sosiți și nu e nici lividă ca a unui muribund, ci are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
timp aruncat Am crezut că-i vis dar erai tu, lumină... Ochii focoși, palme ațâțate de dor Mistuindu-ne în vrăji tăinuite, Rătăcind pe poteci, năluci în amor Dezleagă-mă de uitare, iubite.... Alb de iarnă Cad fulgi peste codrii arămii, Sunt lacrimile iernii tăcute Se-agață de crengile mute înfiorând cu steluțele-i mii... Cu inima ei înghețată Trece agale și-n urmă rămâne Natura, o frumoasă minune în hlamidă albă-mbrăcată.. Tremură zarea, un vuiet se-aude Se-ntunecă cerul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în când, amesteci vise, Cu-același alb, imaculat. Iubiri și doruri interzise, Așterni plângând pe albul blat. Pe frunte se preling suvițe, Vopsite de curând, cernit, Dar rădăcinile sunt albe, Precum ți-e chipul răvășit. Pe piept ți-e pielea arămie, Dar sub cămașă, alb, de lapte. Fiori te trec. Ce ironie, Cine te va iubi la noapte? Cobori eșarfa peste pânză, Privind tabloul terminat. Semnezi în colț, tot mai confuză, Cu-același alb imaculat. Măicuța mea De câte ori m-apucă dor
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
prima oară la acele drăcii periculoase nu se știa prea bine și mulți Îi bănuiau pe Titel Meșteru care, pe atunci, ca să câștige mai bine, se angajase pe un șantier În marele oraș. De acolo fura cutii Întregi de capse arămii pentru Împușcat În betoane niște cuie cu filet. Le vindea copiilor și ei știau bine cum să le folosească. Cei care erau Îndemânatici Își Închipuiau singuri puști: decupau patul dintr-o scândură, fixau pe el o țeavă pe care știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Toți morții dinaintea mea vor trebui Să se înduplece‐n tăcere și înapoia mea. Nimic nu‐i cere să nu‐nvie vocea morților, și‐atunci o înțepenesc pe mama‐n lut și‐ i ard obrazul cu o lumânare Să arate arămiu, și sânii îi boiesc Ca să lucească precum doi ochi și‐ i pun în șold cercul perfecțiunii, Ce‐ i făcut din ceară Pe care‐atât frățânii morți și‐ l doriră. și‐am rămas cu mama‐ n față! E rândul Să‐ i
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
nouă, un hrisov: Din neagra țărănie, mi‐ a adus, ca în copilărie, dulci zambile îmbătate‐n rouă. Din fântâna ochilor, agale cad mărgele limpezi, sclipitoare, parc ‐ ar bate ‐n sălcii plângătoare dorul meu, pe apele natale. Mâna ei ca frunza arămie când și‐ o pierd în vânt de toamnă‐ alunii mi‐a trecut pe frunte zborul lunii, peste ‐ a nopții ‐ adâncă veșnicie. Greierii din prispa veche, mică, și‐ acordară, lăutari, vioara și‐ am văzut în depărtări secara, un ocean ce‐ n
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
iar vântul parcă plânge. Construim palate pentru umbre și ne umbrim cu amăgiri strigate în hăuri, pentru că e toamna nesfârșită a sufletelor. Vântul îngână un bocet pierdut de o șovăielnică bătrână, în drumu-i liniștit spre biserică. Lumina turbează în turle arămii și zgomotul se sparge în tâmple. E toamnă, o toamnă nesfârșită de început de veac. Te intreb: -De ce să te superi? Dragoste este destulă. Zace neîntrebată la colțul grunzos al străzilor pustii.Bani să ai. Totul se cumpară. Tributul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]