930 matches
-
ferecând totodată satul în ecoul unei lăzi, pentru ca nimeni să nu mai poată scăpa de acolo. Ca pe toți ceilalți copii, mă duceau și pe mine la morți. Aceștia erau întinși pe năsălie acasă la ei, în odaia cea mai arătoasă. Lumea venea să-i vadă pentru ultima oară, înainte să fie duși la cimitir. Sicriele erau deschise, picioarele - cu tălpile pantofilor înălțate -, ațintite spre ușă. Când intrai în cameră, făceai o dată înconjurul sicriului, pornind dinspre picioarele mortului, și te uitai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
sunt la fel de pretențios la sandvișuri ca și la canapele. Pâinea era proaspătă, tăiată frumos, cu un cuțit bine ascuțit, aranjate ca la carte. Trebuie să recunoaștem că e nevoie de un cuțit de bucătărie foarte bun pentru a face sandvișuri arătoase. Oricât de bună ar fi materia primă, dacă nu taie cuțitul, tot degeaba. Muștarul trona frumos, salata verde era aranjată la milimetru, iar maioneza arăta de parcă ar fi fost făcută în casă. N-am mai mâncat de mult asemenea bunătăți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de fapt editurile erau cele care plăteau pentru dezmățul nostru. Erau începuturile acelor vremuri când romanul în sine aproape nu mai conta deloc - publicarea unui obiect lucios asemănător unei cărți constituia doar o scuză pentru chefuri și paradă și autori arătoși citind texte minimaliste bine meșteșugite studenților care ascultau în transă, cu gurile căscate de admirație, gândind: „Pot și eu să fac asta, pot fi ca ei“. Firește, dacă nu erai îndeajuns de fotogenic, tristul adevăr era că nu puteai fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu cine mă culc. Ce mai conta? Eram un mister, o enigmă, și asta era tot ce conta - așa se vindeau cărțile, făcându-mă și mai faimos. O propagandă menită să sporească imaginea foarte șic a autorului ca tânăr playboy arătos. :::::::::: Când luam heroină credeam că tot ceea ce făceam era inocent și plin de iubire și consumat de dorința de mă contopi cu umanitatea și eram relaxat și senin, concentrat și deschis și atent și am semnat atât de multe autografe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de șarpe și un tatuaj cu un scorpion neamenițător (zâmbea și ținea o Corona în clește) pe un antebraț acoperit de eczema cauzată de folosirea repetată a acelor nesterilizate, era diametral opus celorlalți dealeri de droguri din Manhattan: zvelți, sobri, arătoși, în costume Paul Smith la trei nasturi, intenționând să „pătrundă“ în industria filmului. Pentru a suplini acest gen de dezinvoltură, Kentucky Pete punea la dispoziție o selecție mult mai variată - vindea orice, de la capsulele de Super Vicodin de nuanța lămâilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care își încercă tenișii Nike. Televizorul era pe canalul WB și, stând în cadrul ușii, am văzut un film de desene animate cam deșănțat fu întrerupt de una dintre multele reclame pentru copii pe care le uram. Un băiat curățel și arătos, cu mâinile proptite în șoldurile lui zvelte, se uita sfidător în obiectiv emițând următoarele replici cu o voce seacă, subtitrate pe o bandă roșie ca sângele: „De ce nu ești milionar?“ urmată de „Nimic nu e mai important ca banii“ urmată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Aimee. Dar ceea ce voia Kimball nu s-a dovedit subiectul deconectant pe care-l speram. Eram beat când a venit. Eram perfect treaz când a plecat. Nu prea era nimic deosebit în persoana lui Donald Kimball - de vârsta mea, destul de arătos (Mamă, ce i-aș face, am gândit eu în beția mea, apoi: Adică...ce?), îmbrăcat sport, în blugi și pulover Nike, blond, părul tuns scurt, ochelari de soare Wayfarer pe care i-a dezlipit de la ochi îndată ce i-am deschis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ridicat. Se va schimba situația și în România că nu mai trăiți în comunism. Așa-i, dar va trece multă vreme până vom ajunge să trăim ca cei din Occident. Toate bune și frumoase, dar fructele lor, deși erau mai arătoase, nu aveau gustul celor de la noi. De asemenea roșiile le mâncai cu ochii însă gustul lor lăsa de dorit. Vor fi fost modificte genetic așa cum se vorbește? Nu știu, dar nu mi-au plăcut. Ce mi s-a părut aparte
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
de pe margini și grădinile oamenilor și un soi de flori agățătoare care pe la noi nu cresc. Am văzut cum arată măslinul, arborele chivi. Erau și flori care cresc în România: turcoaice, petunii, trandafiri. Ne așteptam ca trandafirii să fie mai arătoși aici, într-o climă caldă. Vezi, trandafirii lor nu arată ca ai noștri. Parcă sunt mai zgribuliți, era de părere Janeta. Probabil că în clima mediteraniană nu se sunt în elementul lor ca la noi. În grădina unui grec am
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
Vajda, Cocoșul decapitat e o melodramă didactică în care tot ce mișcă e programat să-i servească spectatorului un aperçu istoric sau altul, pe care probabil că l-a mai avut și la alte filme despre nazism. E o melodramă arătoasă și lucrată competent, dar e subțire și subțirimea ei e exact opusul bogăției texturale a romanului. în 1990, cînd Schlattner a început să scrie (în germană) despre Făgărașul interbelic al copilăriei sale, a făcut-o din dorința de a le
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
case, locuințe, erau mai mult adăposturi, colibe și bordeie răspândite prin pădure, deoarece plana frica de a nu fi descoperiți și trimiși înapoi în Bucovina. Fiind oameni harnici și destoinici, pe măsură ce numărul de familii sporea, și-au făcut case mai arătoase, au defrișat lunca în care s-au așezat, după nume, rudenii și locul de origine 36: familiile venite din Udești, Pârhăuți și Todirești (Chetroasa) s-au așezat în dreapta pârâului, pe deal, într-o poiană care s-a numit apoi „Șipotul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
De culoare neagră, că suportă mai bine praful!... Pa-pa, ne mai vedem”. VASILE GÂRNEȚ: Ieșim la suprafață în stația Châtelet, una din cele mai mari ale metroului parizian. Piața Châtelet, Avenue Victoria, Rue de Rivoli - poate cea mai impozantă și arătoasă stradă din câte am reușit să vedem în cele trei zile ale sejurului nostru. Intrăm într-un bar să mâncăm ceva. Un franco-marocan foarte amabil. Îi spun lui Vitalie, glumind, că tipul încearcă să reabiliteze comportamentul primitiv de ieri, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
face în prezența unor persoane oficiale, a unor ziariști și în sunetul unei fanfare de la Arte Frumoase. Încerc să evaluez dimensiunile locului de unde ne vom îmbarca în TGV-ul de Lille. La Gare du Nord e mult mai spațioasă, mai arătoasă și incomparabil mai... curată decât sora ei mai mică de la București, care - oricâte modernizări și îmbunătățiri i s-ar aduce - tot nu poate anula senzația de haltă promiscuă din Balcani. Până se va da semnalul plecării, îți mai poți lua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
culturale. Un lanț lung de motocicliști - vreo treizeci de inși - își face apariția pufăind din tuburile de eșapament nichelate. Parchează în spatele coloanei lui Sigismund, așezându-se într-un semicerc de bidivii de oțel: motociclete Harley Davidson, colorate, ornamentate, una mai arătoasă decât alta. Socializează în trib, poartă haine din piele - bluzoane, jiletci și pantaloni -, ochelari fumurii și lanțuri de mărimi diferite, trabucuri, pălării și năframe pe cap, legate ca la pirați. Printre ei, și câteva fete, c-un aer la fel de războinic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
114. Mitropolia nu a dat nici un răspuns la această întâmpinare. În primăvara anului 1935, Irimescu, deși revoltat de dărâmarea casei copilăriei lui Eminescu, aprobă însă cu toată nonșalanța dărâmarea bisericuței de la Ipotești, pe motiv că s-a făcut alta mai arătoasă. Ordinul Protoieriei Botoșani (nr. 666 din 22 mai), înregistrat la Ipotești cu nr. 30, din 24 mai 1935 spune clar: Cucernice părinte, Vi se face cunoscut că I.P.S. Mitropolitul Moldovei prin ordinul No. 4286 din a.c. a aprobat dărâmarea vechei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
scări curate 44... Era ceea ce-și dorea poetul Din străinătate, adică o casă tăcută, mitutică,/ În valea mea natală ce undula în flori 45. Sigur că, din perspectiva depărtării și după ce la Cernăuți a văzut case cu mult mai arătoase decât o aveau părinții pe cea de la Ipotești, preferința lui Eminescu pentru casa mitutică reprezenta ecoul fiorului liric al copilului care stătea pe malul lacului din pădure, unde-și făcea colibă de trestii, mitutică -/ În ea un pat de scânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un Duh mângâietor Mă Întărește și mă ajută În ceata creștinilor Veniți! Toți cei din lume... Care Încă rătăciți Veți găsi, loc de odihnă Lângă Crucea Lui Iisus! Copile 11.07.2003 Copile, te Înalți frumos Ca bradul drept și arătos Cutreieri lumea-n lung și-n lat Și multe Taine ai aflat Dar să nu uiți De ai tăi părinți De Îndemnurile lor fierbinți Copile, unde mergi, ia seamă! Să nu uiți ce-ți spune Mama! Acolo sus e Dumnezeu
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Moartea trebuie fi fost aproape instantanee. Se ridică În picioare și rosti câteva cuvinte care aveau să reprezinte cel mai apropiat lucru de-o rugăciune pe care urma să le primească tânărul În dimineața aceea. — Sărmanul nefericit. E-un tânăr arătos și e-ntr-o stare fizică excelentă. Aș spune că a fost atlet sau cel puțin cineva care se Îngrijea foarte bine. Se aplecă din nou deasupra cadavrului și, cu un gest ce păru straniu de patern, Își trecu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ă Fraulein Keller? ă Vă cunosc de undeva? ă Aș dori să facem cunoștință. Râsul ei trăda indecența și absurditatea unei astfel de idei. ă Întotdeauna îmi place să îmi fac prieteni noi, mai ales când sunt domni așa de arătoși ca dumneata. Îi deschise ușa și îl trată cu un zâmbet care era mai mult ironic decât cochet. Chiar și așa, în ciuda vârstei sale (pe care el o estimă la a fi trecută de jumătatea celei de-a cincea decade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
document ciudat În timp ce intra în sediul central al Departamentului de Poliție al Orașului St. Petersburg, Porfiri era impresionat nu atât de grandoarea clădirii, cât de starea ei exemplară. Contrastul cu stația din Districtul Haymarket era imens. Uniformele polițiștilor erau mai arătoase și mai cu ștaif, încât acesta avea impresia că se află în vizită la niște rude mai bogate și, în consecință, nu avea voie să se facă de râs. Clădirea, situată pe Starda Gorokhvaia în apropierea Amiralității, adăpostea, la cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Se apropia de cincizeci de ani și purta ochelari de citit cu rame argintii. În spatele lentilelor lucioase, ochii săi ageri sclipeau a intelingență și umor. Cu toate că figura sa i se revărsa și fața îi era plină, era încă un bărbat arătos, sau cel puțin știa încă să se poarte ca unul. Nasul, mai ales, lung și drept îi dădea feței sale putere din profil. Văzut din față însă, o despicătură mică la vârf nasului fascina privirea. Gura, generoasă în comparație cu cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Porfiri, aruncându-și ochii spre Zamiotov. Funcționarul șef îi răspunse cu o privire plină de insolență. Porfiri se înclină, lovi din călcâie și luă fotografia pe care Prințul Bikov i-a întins-o. Era portretul de studiou al unui bărbat arătos în vârstă de vreo patruzeci de ani. Fața sa încă poseda urme ale frumuseții masculine în floare odată: nas puternic, bărbie eorică și pomeți sculpturali. Acestea îi săreau în ochi privitorului și nu pielea lăsată din jurul lor. Ducea lipsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Johnson era dușmanul, nu? S‑au descotorosit de Bob făcându‑l vicepreședinte - un fel de băiat de alergătură. Dar era succesorul lui Jack. Și Bobby avea nevoie de arme ca să preia din nou Casa Albă. Colcăia de ură. Erau bărbați arătoși, amândoi frații. Dar Bob nu avea nici pe jumătate statura lui Jack, era un luptător de bâlci. Cele mai amuzante sunt descrierile tale despre drumurile dintre biroul de la Senat și Capitoliu. Îți punea niște Întrebări extraordinare. „Vorbește‑mi despre Henry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mă făcea deosebit de susceptibil. Pentru nimic În lume n‑aș fi lăsat În urma mea aceste pagini. Aș fi putut să invoc suferința care mă răscolea ca să mă justific. Dar În timpul zborului paginile au dispărut. Ușurarea care se citea pe fața arătoasă a aprigei noastre proprietărese vorbea de la sine. Cât era de mulțumită și de mândră să scape de mine! Ducă‑se să crape În altă parte - În taxi sau În avion! S‑a sculat cu noaptea În cap ca să ne vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de sat era pe atunci o Casă de nașteri, așa cum nu mai este acum în timpurile noastre moderne nici în comunele mari. Unul, Pavăl, își luase lumea în cap și lăsase totul la Cursești printre care și o casă destul de arătoasă. În una din camerele acelei case prin 1953 s-a înființat casa de nașteri unde Andonoaia a fost angajată ca femeie de serviciu. Fiindcă moașa comunală, Pricopoaia mai mult nu era pe acasă și dacă era de cele mai multe ori era
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]