2,792 matches
-
mai lesne de recunoscut. Îl putea oare salva de la osândă conștiința faptului că era posedat? Ea Îl privise, la cârciumă. Oare nu cu privirea Își Îngheață prada vasiliscul? Oare mai putea scăpa de ritul acelei preotese infernale cu chipul de aramă? Își afundă față În mănunchiul de veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își zise el cu ceea ce-i mai rămăsese din conștiință. Simți cum simțurile pierdeau bătălia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
continuau să o ocrotească? Sau... Își dădu un pumn peste frunte. Acum Își amintea vorbele lui Domenico, cămătarul. Nu Ordinul Templului era cel care Îi urmărea pașii Antiliei, care o ținea de mână la primejdie, care Îi mângâia trupul de aramă. Era un singur om. Locuitorul acelui turn. Chipurile membrilor celui de Al Treilea Cer i se roteau prin minte asemenea unui vârtej. Strânse grăbit hârtiile În mantie și alergă spre intrare. Trecu pe dinaintea cufărului fără să-l Încerce măcar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante. Ai fost cu adevărat abil. Să caute să-l măgulească putea fi singurul mod de a câștiga timp. — Cunoștea secretele metalelor. Ale pietrelor. Și bănuia ceva despre originea Antiliei. Văzuse cuprul pur În minele din patria sa. Știa că arama aceea nu există pe pământurile cunoscute. Am Încercat să Îl cumpăr și pe dânsul cu o sticluță de chandu. Am nădăjduit că, mai mult decât aurul, secretul acela avea să Îi domolească mândria intelectuală. Dar el voia altceva... voia prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
anevoie, trăgându-și suflarea de emoție, asemenea cuiva nevoit să se exprime Într-o limbă prea puțin cunoscută, cuprins de groaza că nu va fi Înțeles. — Lasă-ne să ne Întoarcem. Dumneata pricepi durerea surghiunului. Te-am auzit. Chipul de aramă strălucea În lumina torței, scăldat În lacrimi. Dante surprinse o mișcare ușoară a lui Veniero, care Își recăpăta simțirea. Acum Își deschisese larg ochii și Îl fixa. Dar privirea parcă Îi trecea prin trupul său, pentru a ajunge la Antilia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
orizont Îndepărtat. Cunoștea deja răspunsul. — Dumneata ai comandat-o? Întrebă oricum. Veniero Încuviință Încă o dată. În ochi parcă Încă Îi strălucea amintirea acelor zile. Dante se Întoarse brusc spre femeie. — Și dânsa? De acolo a venit, odată cu aurul și cu arama acelui pământ? Căpitanul Îndreptă o privire drăgăstoasă spre Antilia. — Da, și e comoara sa cea mai prețioasă. Fericiți zeii acelui pământ, care sunt cinstiți cu dansul ei. — Dar pentru ce să păstrezi secretul? De ce să ucizi ca să ascunzi o dezvăluire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oprit, căutând să-mi obișnuiesc ochii cu Întunericul albăstrui și să deslușesc ceva, cu toate că În fiecare clipă mă așteptam să se aprindă lumina și să mă trezesc față În față cu câțiva mascați prevăzuți cu automate Îndreptate spre pieptu-mi de aramă. Așa se Întâmplă când vezi prea multe filme... Nu s-a aprins nici o lumină și nici eu n-am Încercat să găsesc comutatorul. Mă aflam, fără Îndoială, Într-un birou. N-are rost să ți-l descriu, pentru că n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
hanul și Metodiu o luară agale spre harem. — Signore - grăi Metodiu cu glas coborât - acuma noi am luat-o agale spre harem. Eu pă matale te înțeleg, că ești în putere și vei fi având șapte vieți în pieptu-ți de aramă. însă eu... la harem... să-mi fie cu iertare... — Amore, more, ore, re probantur amicitiae! - răspunse zâmbind tătarul. Ori ți-e teamă că-ți pierzi sufletul? — Ei, sufletu!... Nu de suflet mi-e mie teamă - spuse visător călugărul. Animi volant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu se mai disting nici plopul din curtea spitalului, nici antenele de pe blocul de vizavi. Cobor treptele la subsol. Sala de fizioterapie. Pereții ei Încinși, transpirați ca interiorul unei etuve. Întinsă pe burtă, Înfășurată În prișnițe, acoperită cu plăci de aramă conectate la un curent ușor, simți cum Încep să-ți vibreze mușchii feselor și ai gambelor, cum ți se Înfioară firele de păr pe spinare, Îți Îngropi obrazul Într-o pernă moale, jilavă, În care a asudat cu cîteva secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe veche În degetele subțiri, În coapsele prelungi „Bate-mă boierule, bate-mă că nu-ți semăn!“. Seara pe străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
uniformă; se numea Helga. Rareori dormeam în același loc. Peretele din dosul camerei era acoperit de un singur tablou uriaș. În rama neagră, nu era nimic altceva decât un lac, nori și luna plină. Adâncimea norilor înghițea lumina veiozelor de aramă de pe perete, așa că în cameră era mai tot timpul amurg. Celălalt mal nu se vedea, sub malul apropiat mai era un jilț sculptat. Acolo stătea Eberhart toată ziua, de parcă ar fi fost pe nisipul de pe malul lacului. Pe ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
privindu-și fiul: „Benedetto, inima inimii mele!“ O săptămână înainte de începutul vacanței de vară, Benedetto a dus probele pornografice la ziar. Redactorul-șef nu era acolo, dar în locul lui l-a primit o tânără secretară, Maria Giudita, cu păr de aramă și picioare foarte lungi. Nimeni nu știe ce s-a petrecut între Benedetto și Maria Giudita în acea zi. Părinții lui Benedetto l-au așteptat până noaptea târziu. Apoi, neliniștiți, au alarmat poliția, care l-a căutat în zadar. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în atelierul lui, situat aproape de celebrul dom. Nu pictase prea mult în ultima vreme pentru că învățase arta de a face lucrurile noi să arate vechi. Mâinile îi erau aproape distruse de diferite substanțe chimice pe care le folosea la patinarea aramei, bronzului, a obiectelor de ceramică și chiar de plastic. Turiștii deveniseră din ce în ce mai greu de păcălit. Marea lor pretenție îi forțase pe artiști să învețe tehnici noi, dăunătoare sănătății lor. Franco avea o familie mare și avea nevoie de bani ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vă țin în tâmpire. Da’ spune-mi, dacă ai fi un om normal, n-ai vrea să trăiești? - Opa, ăsta e sofism sau cam așa ceva, își dădu seama Abdulah. Pentru că nu sunt un om normal. - Greșit, vită, ți-ai dat arama pe față. Ești, pentru că tocmai ai spus asta. Aici am vrut să te-aduc. Deci am ajuns la concluzia că ești un om normal, dar mincinos. - Să zicem. - Păi și-atunci nu-ți place să trăiești? - Ba da. Ba da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
setările synthesizer-ului său cu o singură clapă și un singur buton. Naybet, cu părul său vâlvoi care îi adusese faima de nebun, testa concentrat bateria ce îi alimenta cratițele și tingirile care îl făcuseră celebru. Bubui dintr-o căldare de aramă, năucindu-i pe toți. Avalanșa sunetelor dezordonate și cacofonice antemergătoare acordajului, întrebările puse instrumentelor începură de îndată umplând întreaga Lume de Deasupra, încremenind orice altă activitate a norilor, care rămaseră interziși. Pe imensa plajă a serenității apărură primii spectatori. Pășeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
strident și cu striații care-ți lasă semne regulate pe îmbrăcăminte; bulevarde unde, seara, când tubele cântă Faust, într-o biserică învecinată încep să bată clopotele mărunt și sonor, anunțând că nu peste mult timp va răsuna tunetul catifelat al aramei în comparație cu care valsul trompetelor ți se pare insuportabil de strident. Mai există bulevarde care par plicticoase, dar nu sunt așa. Aici, nisipul prăfos e plin de atâtea coji de semințe, încât e imposibil să-l mături; tot aici e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
holul unui hotel scump și la modă. Împingând ușa batantă în care se oglindi imaginea tremurată a casei din față, am intrat și am străbătut vestibulul. Dar la bar era atât de pustiu și mirosurile de țigară, de apret, de aramă, de piele și de cafea sugerau atâta singurătate, încât, simțind că nu voi putea rămâne acolo nici o secundă, mă prefăcui că nu găsesc persoana pe care o caut și ieșii rapid în stradă. Nici nu știu când, în ce moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de care m-am convins imediat ce l-am scos de acolo. Acest album avea o închizătoare metalică cu arc și era îmbrăcat în catifea liliachie. Partea pe care stătea albumul era ghintuită la colțuri cu niște flori de cuie de aramă rotunde, puțin tocite, flori pe care albumul se sprijinea ca pe niște rotițe; pe coperta de deasupra se putea vedea imaginea în culori plesnite a unei troici în galop, cu vizitiul ridicând biciul și cu nori deasupra tălpilor saniei. Deschisesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cei trei. Și el le văzu, În pîlpîirea torțelor, chipurile și straiele și se Înfricoșă, căci straiele le erau dintr-o țesătură străvezie, erau din purpură și viermi, din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său cîte o icoană pe care scînteiau aurul și argintul și pietrele prețioase. 7. Apoi, din mulțime, se vor desprinde cîțiva tineri vînjoși, care se vor Înclina În fața lor făcîndu-și semnul crucii, apoi le vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-și aminti și-și scoase din buzunar oglinjoara rotundă pe care tatăl ei i-o cumpărase de la un țigan, dintr-un iarmaroc de la Seghedin. (Țiganul, un mustăcios tînăr, șchiop de-un picior, cu mulți dinți de aur, vindea cazane de aramă. Îl implorase pe gospodar să-i cumpere oglinda, zicea el „de pomană“, atît era de ieftină. În ziua aceea nu vînduse nimic, și pruncu-i era bolnav, pe moarte.... „Obiceiuri țigănești.“) Fetița Își apropie oglinda de față, dar pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
roase. Ținea hățurile lejer Într-o mînă, ca un căruțaș destoinic, Înfășurînd ambele curele În palma sa mare, Într-o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vîrf, din fîșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde se sfîrșea Împletitura, ajungea un solid bici aprig ce șfichiuia ca un șarpe. Proprietarul Îl folosise pînă atunci doar o singură dată, la ieșirea din Arad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
comunităților preistorice. Acestea trec de la stadiul seminomad la cel sedentar, amenajând așezări 28 agrare cu rețea stradală, în care se realizează o bogată creație materială și spirituală. Tehnica șlefuirii, perforării și înmănușării uneltelor de piatră, inventarea olăritului, torsului, țesutului, prelucrarea aramei și aurului denotă trecerea la economia productivă. în vechea civilizație europeană, după cum a denumit-o Marija Gimbutas, a fost inclus și spațiul dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră, aici manifestându-se o ceramică pictată în culorile alb, negru și roșu, unică
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cu buton, precum și ceramică aparținând culturii Monteoru. Cele mai însemnate și caracteristice descoperiri din epoca bronzului au fost în partea de nord și de nord-vest a Colinelor Tutovei, acolo unde este așezat comuna Filipeni. S-au descoperit cinci topoare de aramă și bronz, din care trei aparțin grupului de topoare cu gaură de înmănușare transversală, caracteristice perioadei bronzului timpuriu, descoperite în satele Scărișoara, Osebiți (comuna Măgura) și Mărăști (comuna Filipeni) și două topoare din grupa topoarelor de lupt cu ceafa prelungită
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cele două topoare descoperite la Balaia, cercetătorii de la Muzeul Județean Bacău au ajuns la concluzia că: „Deși prin descoperirea celor dou topoare de luptă, nu se poate trage o concluzie despre existența metalurgiei în această perioadă, totuși semnalarea topoarelor de aramă în contexte diferite din punct de vedere arheologic, cât și identificarea pentru prima dată în provincia de la răsărit de Carpați a unui topor cu ceafa prelungită și cu creastă, ornamentat, completează repertoriul prototipurilor cunoscute până acum în Moldova și permite
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de la cuvintele grecești neos = nou, lithos = piatră) care ne încadrează din preistorie în „Vechea Civilizație Europeană” a însemnat, pe lângă o nouă tehnică de prelucrare a pietrei (șlefuirea, perforarea și înmănușarea), inventarea ceramicii și a meșteșugurilor casnice, prelucrarea primelor obiecte de aramă și aur, o civilizație sedentară, bazată pe horticultură.” Descoperirile arheologice de pe tot teritoriul românescă din epoca neolitică care începe cu aproximativ 7.000 ani î.Hr., dovedescă diversificarea ocupațiilor societății românești care își fixează așezările pe terasele înalte ale râurilor, în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
exportului sarea, peștele și ceramica unitară ca forme și tehnică de execuție pe întreg teritoriul est-carpatică și, în general, produsele agrare, animalele, pieile, blănurile, brânzeturile, mierea, ceara. Existența unor tezaure monetare, dar și a monedelor bizantine izolate, de bronz sau aramă, dar și din aur - dovedește legătura permanentă dintre Imperiul bizantin și teritoriul nord-dunărean, atât în ce privește legăturile economice, cât și cele spirituale, religioase. Legături economice și confesionale s-au stabilit în primul sfert al mileniului al IIlea d.Hr., cu Rusia
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]