KorAP: Find »[drukola/base=arcaș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...34 >

850 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

le întoarse spatele și se depărtă. Mai-Baka rămase cu privirea pierdută. Printre bârnele țarcului îl zări pe Auta. Îl așteptă. Ceilalți se împrăștiară. - În cine mai ai tu încredere dintre ai tăi? îl întrebă Auta numaidecât după ce intră în țarc. Arcașului întrebarea i se păru ciudată. Nu putea bănui ce urmărește străinul. Totuși se gândi pe rând la oamenii din sat, ca să-i poată răspunde. Apoi spuse: - Este un bătrân, Agbongbotile... - Cheamă-l aici, îl rugă Auta. Arcașul îi făcu semn

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
intră în țarc. Arcașului întrebarea i se păru ciudată. Nu putea bănui ce urmărește străinul. Totuși se gândi pe rând la oamenii din sat, ca să-i poată răspunde. Apoi spuse: - Este un bătrân, Agbongbotile... - Cheamă-l aici, îl rugă Auta. Arcașul îi făcu semn să vină și bătrânul se apropie nehotărât de ei. Auta îi privi în ochi un timp, în tăcere. Întâi ferindu-se, Agbongbotile își arătă după aceea ochii, văzând că ai străinului nu au în ei nici șiretenie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care duc poveri. Și uitați-vă la stăpâni și la soldați. Vedeți vreun om negru printre stăpâni sau soldați? Agbongbotile clătină din cap, zicînd: - Cred că nu minte. Cred că e rob. - Atunci pe tine de ce te-au adus? întrebă arcașul. Numai ca tălmaci? Văd că nu tălmăcești nimănui nimic: vii în țarc fără stăpâni. - Am venit pentru că mi-au poruncit să vin. Trebuie... mi-au cerut să aleg... - Vezi, ți se încurcă și vorbele! Cum să te cred? spuse arcașul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
arcașul. Numai ca tălmaci? Văd că nu tălmăcești nimănui nimic: vii în țarc fără stăpâni. - Am venit pentru că mi-au poruncit să vin. Trebuie... mi-au cerut să aleg... - Vezi, ți se încurcă și vorbele! Cum să te cred? spuse arcașul cu amărăciune. - Nu mi se încurcă, dar le caut pe cele mai limpezi ca să mă înțelegi mai bine... Ei m-au trimis în țarc ca să aleg dintre voi pe cei care sunt mai ageri. Dar iată care e taina: stăpânii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu mai e. Cine a fost Ntombi?... Agbongbotile îi făcu semn să tacă și apoi arătă cu capul spre un loc din țarc. Auta îi șopti în limba atlantă: - Cred că e o fată neagră pe care a iubit-o arcașul. O să aflăm altă dată. Mai-Baka însă auzise numele fetei rostit destul de tare de soldatul străin. Când se apropie de ei, spuse: - Ntombi este fata cea mai frumoasă din neamul nostru pe care Tela și Tankoko au trimis-o goală, într-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zeul ar fi văzut-o, nu putea să nu se încînte de frumusețea ei. Zeul știa că Ntombi i-a fost hărăzită lui. - Dar dacă zeului nu i-a plăcut fata și a poruncit leilor s-o sfîșie? întrebă Iahuben. Arcașul își întoarse fața de la ei și scrâșni din dinți. Auta sări într-o clipă gardul și-l apucă de braț: - Ascultă, Mai-Baka; poate că Ntombi n-a pierit. Poate că are să vină înapoi... Unei stele nu-i trebuie fete pământene

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se mai văzu. Soarele începu să se ridice din nisipuri, luminând baobabul și curmalii oazei. Iahuben ocoli gardul și intră în țarc. Acum ședeau toți patru pe iarbă. - Cum ați venit prin pustiul de nisip? întrebă Agbongbotile, ca să îndepărteze gândurile arcașului de la pierduta Ntombi. - Greu am venit! răspunse Auta. Poate era mai bine să nu venim... - Ei, acum ați venit, zise bătrânul. Noi știam că veniți. Iahuben se întoarse mirat spre bătrân, dar îl auzi pe Auta că spune: - Știam că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
biruit. Iahuben era fericit. Îl privi pe Auta cu recunoștință. Dacă s-ar fi putut, dacă ar fi fost numai ei doi, fără ochi străini, nu s-ar fi uitat că e sclav și ar fi sărit să-l îmbrățișeze. Arcașul negru îl privi și el pe Iahuben, întîia oară cu încredere. Dar deodată, în partea dinspre miazăzi a satului, se auziră strigăte și se zări învălmășeală. Satul, ca toate satele oamenilor negri, era foarte mic și se putea cuprinde tot

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
adevăr venise. Agbongbotile porni cu picioarele sale bătrâne spre marginea cealaltă a țarcului și, curios să afle care e Ntombi, se luă după el și Iahuben. Auta s-ar fi dus și el, dar nu vru să-l lase pe arcaș singur. Nu trecu mult și Iahuben se întoarse vesel, strigând de departe: - A venit. Au găsit-o într-un copac; s-a cățărat acolo de frică. Venind mai aproape, se aplecă spre Auta și-i șopti: Nu vor s-o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se înmulțească robii, ca și vitele. Aici însă Puarem era stăpân, și socotea că femeile îi vor fi povară pe drum și vor micșora iuțeala mersului armatei. De l-ar ruga pe Tefnaht, n-ar fi greu să împlinească dorința arcașului, căci o singură roabă putea fi îngăduită. Însă Auta se gândi că nu va fi bine să rămână ceilalți fără femeile lor. Poate că nici Mai-Baka n-ar fi îndrăznit să dorească a fi singurul dintre toți ai lui, care

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zeci de babe. Era oare răzbunarea vreunui zeu? se întreba el neregăsindu-și pacea. Robia, firește, nu-l îmbia. Cine însă va munci pentru el, în această adunătură de neputincioși? Îl mai amărâse și batjocura strigată de la gardul țarcului de arcașul Mai-Baka: "Ai să fii înconjurat numai de femei. Pune-te pe trai, Tela!" Așa i-a strigat Mai-Baka, iar ceilalți au râs, oricât de mare le-ar fi fost durerea plecării, când s-au uitat la bietele babe ce-l

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
n-avea nimic de făcut (și Tefnaht aproape că îl uitase, avîndu-și îndeletnicirile sale în cetatea atlantă de pe țărm), Auta hoinărea singur. Alteori îl întovărășea Iahuben. O dată izbutise să-l ia cu sine pe Mai-Baka, pe furiș, mințind paznicii. Fostul arcaș umblă aproape tot timpul tăcut și chinuit de îngrijorarea intrării lui într-o lume necunoscută și atât de nouă. Îl muncea și dorul după oaza din care fusese smuls. Iar a doua oară nu-l mai putu lua. Puarem, auzind

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
avea măgari și hrană de la peșteri. Auta păli. - Cum? De unde? - De la peșteri! repetă robul. Ceilalți poate au și venit de când am plecat eu. - Și cine te-a trimis la mine? întrebă în sfârșit Auta. - M-a trimis căpetenia noastră, neîntrecutul arcaș Mai-Baka. Auta își încordă fălcile ca să nu i se vadă tulburarea. Știa că din acești oameni cinstiți tibbu, porecliți de vecinii lor așa, adică oameni de piatră, nu numai pentru că trăiau aproape de munții de piatră, ci și pentru firea lor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zicând cu voce blajină: - Ridică-te, Mai-Baka!... Sau nu mă mai cunoști? Mai-Baka își înălță încet capul și nevăzând făpturile ciudate cu capete sticloase și săgeți în creștet se sculă, încă înfricoșat. - Cine sunt cei care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt năluci, arcașule; sunt niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
săgeți în creștet se sculă, încă înfricoșat. - Cine sunt cei care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt năluci, arcașule; sunt niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată. Și eu m-am speriat ca tine de îmbrăcămintea lor, când i-am văzut întîi. Dar sunt oameni de treabă. - De ce au capul de sticlă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată. Și eu m-am speriat ca tine de îmbrăcămintea lor, când i-am văzut întîi. Dar sunt oameni de treabă. - De ce au capul de sticlă? Întrebarea arcașului îl încurcă. Auta socotea nefolositor să înceapă a-i spune tot ce nici el nu pricepea bine. Știa că Mai-Baka îi va socoti zei pe acești străini și va fugi sau va muri de spaimă. Totuși, cu atât mai mult

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ulcioare de sticlă viorie... Mai-Baka îl privi cu neîncredere. Zise: - Atunci trebuie să fie zei! Auta își mușcă buza: - Unde ai mai auzit să se plimbe zeii cu un rob negru ca mine! - Tu ești robul lor? întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule, tot al Marelui Preot. El m-a trimis cu acești străini să învăț limba lor și să le arăt cum trăiesc oamenii din Atlantida. - Sunt negustori de robi? întrebă arcașul îngrijorat. Auta își strânse dinții de ciudă că nu mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
negru ca mine! - Tu ești robul lor? întrebă Mai-Baka. - Nu, arcașule, tot al Marelui Preot. El m-a trimis cu acești străini să învăț limba lor și să le arăt cum trăiesc oamenii din Atlantida. - Sunt negustori de robi? întrebă arcașul îngrijorat. Auta își strânse dinții de ciudă că nu mai știa cum să vorbească. - Nu sunt negustori de robi, Mai-Baka. La ei în țară nu sunt robi. - Dar atunci cine muncește pentru ei? Întrebarea era foarte grea pentru Auta, deoarece

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
robi. - Dar atunci cine muncește pentru ei? Întrebarea era foarte grea pentru Auta, deoarece pentru Mai-Baka ar fi fost prea greu răspunsul. Auta zise nehotărît: - Ei singuri... Sunt meșteșugari foarte buni și au unelte minunate... - Atunci sunt zei! îl întrerupse arcașul. De unde ați venit? Am auzit parcă o voce care mă striga, dar mi s-a părut că tună muntele ca de obicei și de aceea mi se năzare. Dar nu v-am văzut venind din pădure. Cum ați venit aici

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să facă cu meșteșugurile lor tot felul de minuni. Și sunt buni... - Atunci tot am zis mai bine la început: sunt zei! Auta, mulțumit că ajunseseră la o oarecare încheiere mai înțeleaptă, se sculă de pe stâncă și-l chemă pe arcaș: Dar Mai-Baka se scutură, îngrozit. Auta îi cuprinse umerii cu brațul: - Mă mir de tine, Mai-Baka. De Puarem nu te-ai speriat, de oastea atlantă nu ți-a fost frică, pe Muntele de Foc stai ca la tine acasă printre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pietre, ca să râdă și ei în voie. Mai-Baka se simțea stânjenit. Se fâstâcise. Nu știa ce să facă și apropiindu-se puțin de Auta îi spuse: - Vrei să-ți aduc puțin lapte de capră? Auta îl privi mișcat și primi. Arcașul alergă spre peșteră. - Văd că tu te-ai obișnuit cu noi mai repede, și nici bătrânul tău nu părea așa de sperios ca omul acesta, spuse străinul cel vârstnic. - Acesta e rob! îi răspunse Auta. El n-a putut ști

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
casa robilor... deocamdată nu știu cum să-l ajut să plece. - Zeii aceștia nu vor? - Nu pot nici ei, Mai-Baka, pentru că nu sunt zei! Mai-Baka îl privi dezamăgit. Dar în mintea lui Auta se schimba ceva. Răspundea la întrebări, însă chiar și arcașul văzu că se gândește la altceva. Și deodată Auta sări în picioare și-l îmbrățișa pe Mai-Baka. Arcașul la început se sperie. - Mai-Baka! strigă Auta. Am să ți-l aduc pe Mpunzi, și arme bune de-ale atlanților! - Pe Mpunzi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pentru că nu sunt zei! Mai-Baka îl privi dezamăgit. Dar în mintea lui Auta se schimba ceva. Răspundea la întrebări, însă chiar și arcașul văzu că se gândește la altceva. Și deodată Auta sări în picioare și-l îmbrățișa pe Mai-Baka. Arcașul la început se sperie. - Mai-Baka! strigă Auta. Am să ți-l aduc pe Mpunzi, și arme bune de-ale atlanților! - Pe Mpunzi ar fi bine dacă l-ai aduce. Dar ce să fac cu armele atlanților? Avem câteva, dar sunt

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de măgari. Ai să vezi! Ușa se închise. Mai-Baka văzu uimit o roată de văpaie vâjâind deasupra și când luntrea, pe care el o socotise întîi butoi și apoi căruță, începu să se urce lin în văzduh, drept în sus, arcașul schimonosit de groază se trânti cu fața la pământ și începu să se roage zeilor puternici și buni care i-l aduseseră pe Auta. Apoi deodată îl fulgeră un gînd: dacă și Auta e zeu și numai s-a prefăcut în om

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mulțimea Ntombi. Ea strigase. Văzând marea de oameni care se urca spre ei, cei douăzeci și nouă se speriară, dar îndată Mai-Baka îi liniști, spunîndu-le că erau fără îndoială alți robi care fugiseră și se urcau acum din văi. Și arcașul le ieși înainte, deschizând gura să strige de bucurie. Dar în clipa aceea cineva îi puse mâna pe umăr. Mai-Baka se întoarse și înlemni. Apoi se azvârli cu fața la pământ. Dinaintea lui stătea zîmbindu-i Auta și-i făcea semn să se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]