2,292 matches
-
na?teri, ca ?i cre?tinul dup? contactul cu apă botezului. Paradisul pierdut ia forma spațiului matern securizant, unde spiritul obosit g?se?te ecoul propriilor pl?smuiri, dar ?i alinarea. M.Eminescu a cultivat sub forma unei intui?îi arhetipul naturii materne că resacralizare a mitului antic: c? imagistică să este o reprezentare a Paradisului pierdut va fi demonstrat? În paginile de fă??. Întreaga să crea?ie realizeaz? ipostaze imaginare ale unui Paradis pierdut, aflat subcon?tient sau că tem
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ca o sugestie subiectiv? a absolutului. Multiplele valen?e simbolice pe care le cumuleaz? elementele ce Îl compun, viziunea cosmic? generatoare de spa?îi fantastice a c?ror determinare temporal? evoc? lumea basmului a paradisului pierdut -, complexă re?ea de arhetipuri din care gândirea poetic? eminescian?? ?ese un univers al propriilor mituri sunt cateva modalit??i prin care Eminescu atribuie spa?iului poetic descris perspective nelimitate, ample deșchideri c?tre infinit. În studiul s?u referitor la estetică peisajului În artele
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
un „uria? sistem de conota?îi care Îmbr????eaz? via?a omului ?i a cosmosului În imagini arhetipale" , viziunea cosmic? generatoare de spa?îi fantastice a c?ror determinare temporal? evoc? lumea basmului a paradisului pierdut -, complexă re?ea de arhetipuri din care gândirea poetic? eminescian?? ?ese un univers al propriilor mituri sunt cateva modalit??i prin care Eminescu atribuie spa?iului poetic descris perspective nelimitate, ample deșchideri c?tre infinit. Prezen?a dimensiunii infinite percepute că ?i „constituire a finit
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
supu?i unui proces de reînnoire prin utilizarea altor mijloace de expresii. Cei care rezist? În timp sunt acei „topoi" care comunic? adev?ruri general umane, care „I?i au ????cinile În straturile adânci ale sufletului ?i fac parte din arhetipurile arhaice ale incon?tientului colectiv". Cea care putea s? reuneasc? „raporturile dintre lumea sufleteasc? arhaic?? ?i topica literar?" era considerat? zei?a Natură. B. Topos-uri eminesciene În literatura de specialitate, al?turi de termenul de „topos poetic" sunt utilizate
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
arhetipale originare", „imagini arhetipale", „fragmente-motive" (Zoe D.-Bu?ulenga), „motive poetice" (I. Em. Petrescu) etc, acestea alc? tuind laolalt? un spa?iu magic „uria? sistem de conota?îi" (Zoe D.-Bu?ulenga), „cosmos viu" (M. Eliade), „re?ea original? de arhetipuri" (N. Bomher), „o topografie mitic?" a universului poetic eminescian (I. Em. Petrescu). În opera eminescian?, termenul de „topos poetic" se identific? cel mai adesea cu imaginile ce compun cadrul natural; se vorbe?te astfel În critic? despre „toposul magic al
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
natural Într un spa? iu fantastic, În care totul este Insufle?it ?i Înzestrat cu aură magic? a mitului: „Imaginile din cultura să mitic?? ?i filozofic? se echilibreaz? cu propriile-i tr?iri, formând, laolalt? o re?ea original? de arhetipuri. Din acest punct nu r?mane decât ?? disociem Între livrescul refiltrat al mitologiei eminesciene ?i creatul ei, expresia for?ei imaginative a poetului. Fantasia are Întâietate, dar se Întemeiaz? pe un solid suport culturall" . (Noemi Bomher) Se reg?sesc astfel
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
viziunii sale mitico-filozofice asupra universului, „puterea gândirii poetice", „Îndreptat? Întotdeauna spre mit": „Sensul ultim al crea? iei eminesciene este refacerea lumii misterioase, plin? de semnifică?îi, a miturilor". (Zoe D.-Bu?ulenga) Constituindu-se astfel În „originală re?ea de arhetipuri", topos-urile poetice eminesciene amintesc de semnifică?iile mitice ?i cosmogonice pe care le aveau, În vechea spiritualitate oriental?, acele vechi desene cu valoare sacr? ce Întruchipau ideea de „imago mundi", de „centru al lumii" numite „mandala". Mandala „este, iconografic
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
valoare sacr? ce Întruchipau ideea de „imago mundi", de „centru al lumii" numite „mandala". Mandala „este, iconografic, o imagine a lumii prezentând simbolic toate principiile cosmologice: centrul, cele patru puncte cardinale etc. ", având, În acela?i timp, „ virtu?i de arhetip, dar ?i cosmogonice ". (M. Eliade) Asemenea motivelor cu valoare simbolic? ce formau aceste desene sacre orientale, topos urile poetice reprezint? „centrul" spa?iului poetic eminescian, imaginea universului mitic pe care acesta Îl creeaz?; ele devin astfel simboluri centrale din care
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
fost făcute simultan, În rânduri drepte și pe suprafețe mari. Aceste practici, după cum observă Henry Lowood, „au avut drept rezultat obținerea de monoculturi cu arbori de aceeași vârstă, care au transformat Normalbaum-ul din abstracțiune În realitate. Pădurea germană a devenit arhetipul În materie de impunere a structurilor ordonate ale științei asupra naturii dezordonate. Scopurile practice au Încurajat un utilitarism matematic ce părea să promoveze, la rândul său, perfecțiunea geometrică ca semn exterior al unei păduri bine gestionate, iar aranjarea rațională a
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
de la o teorie a influențelor, întrucât cartea evită situarea într-un plan diacronic. Obiectul fiind „romantismul după romantism” în poezia românească din secolul al XX-lea, G. se limitează la o accepțiune tipologică, anistorică a conceptului de romantism, văzut ca „arhetip spiritual și ca eon stilistic”. Lucrarea conține studii despre Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Al. A. Philippide, G. Călinescu, Eugen Jebeleanu, Emil Botta, Radu Stanca, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu și Adrian Păunescu. Un prim capitol de repere teoretice inventariază câteva titluri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
a plăcut deci să descoperim și să extragem, pas cu pas, dintr-o carte stufoasă, plină de citate și referințe (nu totdeauna, din păcate, de prima mână), ideile fundamentale cu adevărat fecunde. Dacă opera lui Eminescu are la bază un "arhetip gnoseologic" (p. 54) și un "model cosmologic" (p. 58), iar geniul său tinde să fie "o oglindă totală a universului" (p. 166), singura cale de descriere și analiză nu poate fi decât lectura sau "oglinda totalizantă" (p. 132, 145), totalitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o armonie unică, singura poate demnă în timpurile moderne de marele florentin". (...) Și se menține argumentul că nu de Eminescu om de știință este vorba, pe fundalul vechii dihotomii știință-artă, ci de o dialectică a structurilor funcționale dominante, în care arhetipurile gnoseologice se includ în structura stilistică a limbajului după coduri străine, coexistente cu cele dintâi. Cosmologia poetică a lui Eminescu, "Transilvania", nr. 6, iunie 1984 (fragment) Edgar PAPU Apoi, într-o admirabilă lucrare, și mai recentă, din 1984, Eminescu Dialectica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un arheu jignit". El și-a conturat un idiom poetic inconfundabil, greu de imitat. Intrarea sub "teroarea istoriei" (Mircea Eliade) e primul semn al eminescianismului său abisal care "l-a apropiat și de cel ce a dimensionat ontologia arheilor în arhetipuri, autor al excepționalului eseu Insula lui Euthanasius" (p. 121). Teroarea istoriei este demonstrată și-n Alte fragmente din Muzeon (1982). Tot aici întâlnim și despărțirea de eminescianism în formă, dat fiind că poetul inovează tipare formale/strofice noi care-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu caută izvoarele "mitului personal" (Charles Mauron) al lui Cezar Ivănescu, cel mai important poet al repetiției/refrenului din literatura română. Pentru el arta supremă e muzica, pe care a fost, din păcate, împiedicat s-o facă. Se recunoaște în arhetipul trubadurilor care sunt mai întâi muzicieni și abia după aceea poeți. Logosul divin, vizat de Eminescu, nu e doar cuvânt, ci și muzică. Cuvântul devine necuvânt la Nichita Stănescu în timp ce la Cezar Ivănescu, în Sutrele muțeniei (1994) e "strigăt mut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e scrisă cu fervoare, are un ritm dinamic, palpitant de pasiune, fapt care trezește curiozitatea și stimulează acorduri sau dezacorduri. Ce e "complexul Bacovia", descoperit de Theodor Codreanu după "îndelungi meditații"? E identificarea în viața și opera poetului a unor arhetipuri, care, prin asociere, dau un alt "model ființial" și au consecințe asupra atitudinii și stilului. Prin modestie și răbdare, Bacovia e Cenușăreasa; prin "autoizolare și tăcere" e Narcis, unul ce tulbura însă apele. Ca să prezint mai repede ideea în jurul căreia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
istoria religiilor la psihiatrie. Pe acest fundament, se construiește un edificiu multietajat. Pe de altă parte însă, se constată și o centrifugare accentuată a informațiilor, care nu totdeauna sunt reunite pentru rațiuni tocmai limpezi. Este cazul deducerii unui așa numit "arhetip divin" la Bacovia, după ce au fost invocate nume celebre, de la Dumnezeu și Creangă, la Florenski și Nietzsche. Sincopele devin, în atare cazuri, prea vizibile. Pe deasupra, scot în evidență și neclaritatea termenului "arhetip", utilizat frecvent și cu accepțiuni din cele mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tocmai limpezi. Este cazul deducerii unui așa numit "arhetip divin" la Bacovia, după ce au fost invocate nume celebre, de la Dumnezeu și Creangă, la Florenski și Nietzsche. Sincopele devin, în atare cazuri, prea vizibile. Pe deasupra, scot în evidență și neclaritatea termenului "arhetip", utilizat frecvent și cu accepțiuni din cele mai diverse și mai tulburi cu putință. Chiar dacă am unele îndoieli referitoare la ceea ce se numește "complexul Bacovia", pe care îl consider mai curând o umbrelă, decât o existență demonstrabilă, nu pot să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
arguție impresionantă, pornind de la găsirea de explicații a intrării târzii a lui Bacovia în circuitul critic major și a derutei în situarea operei sale nu numai pe scara valorilor, ci și în contextul literar. "Complexul Bacovia" întruchipează, în versiunea criticului, arhetipul Cenușăresei, semnificând umilitate de suprafață și strălucire ca fond. Rețin, deocamdată, minimum minimorum, că ipostaza "genială" a lui Bacovia se relevă încă din faza "uceniciei", printr-o alchimie cu care atinge gradul zero al poeziei "pe temeiul unei poetici a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ontologică a fost sufocată de inflația impresionismului critic și foiletonistic..." (p. 97), regretele asociindu-se și cu un abia mascat reproș generalizat. Pentru a afla care este sensul lumii bacoviene, raporturile acestuia cu marele Univers, eseistul se străduiește să identifice arhetipurile care configurează un insolit model al Ființei. În concepția sa, complexul Bacovia, descoperit, validat și confirmat atât în studiul vieții, cât și al operei, din perspectiva unei explicite "poetici a oglinzii", corespunde pe deplin unei profunde crize a omului european
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că "nu există creator inferior operei sale", Theodor Codreanu apelează la mitul lui Narcis pentru a explica secretul personalității creatoare a lui Bacovia care s-a retras (strategic?) în autoizolare și tăcere, pentru că autismul este o "maladie a vidului", iar arhetipul sonor al universului său este "țipătul". "Artistul modern crede eseistul este un Narcis care-și tulbură programatic oglinda spre a-și multiplica imaginile, vizibile doar cu ochiul interior" (pag. 255). Obiectivul declarat ar fi tocmai faptul existenței care se săvârșește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a crezut mult timp. În schimb, repetițiile bacoviene, remarcate de mai toți comentatorii, au "radicalitatea negativului stilistic". Cu toată motivația și prudența, pe care le afișează la început, capitolul Bacovianismul reprezintă o sinteză echilibrată despre modul în care se particularizează arhetipul de repliere la nivel național și european; cu observația că doar poetul din Bacău întrupează acest arhetip "în toată puritatea sa". Discutând despre prebacovieni, reia exemplele și aprecierile lui C. Călin din Dosarul Bacovia, vol. I (1999), observând cu toată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cu toată motivația și prudența, pe care le afișează la început, capitolul Bacovianismul reprezintă o sinteză echilibrată despre modul în care se particularizează arhetipul de repliere la nivel național și european; cu observația că doar poetul din Bacău întrupează acest arhetip "în toată puritatea sa". Discutând despre prebacovieni, reia exemplele și aprecierile lui C. Călin din Dosarul Bacovia, vol. I (1999), observând cu toată dreptatea că "o părticică din arhetipul bacovian se ascunde în fiecare din noi, dovadă a universalismului său
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și european; cu observația că doar poetul din Bacău întrupează acest arhetip "în toată puritatea sa". Discutând despre prebacovieni, reia exemplele și aprecierile lui C. Călin din Dosarul Bacovia, vol. I (1999), observând cu toată dreptatea că "o părticică din arhetipul bacovian se ascunde în fiecare din noi, dovadă a universalismului său" (pag. 435). În caz contrar, întâlnirea dintre poet și cititori ar fi ratată. Dar cea mai spectaculoasă demonstrație (la acest capitol) este aceea legată de "bacovianismul originar" al lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
geniului, dar și însușire a celor în stare să focalizeze lumea în oglindă, inclusiv "fragmentele" pentru a deveni coerență. Oglinda ne însoțește permanent până la moarte, făcându-ne actorii acestei lumi. "Poate că oglinda este mult căutatul motor al universului." Iar arhetipurile sunt Orfeu, Narcis, Oedip toți condamnați la privire. Domeniul artei este cercetat și în alte coordonate ale lui, dintre care mai amintesc fugitiv ambiguitatea productivă, echivalarea poeziei cu muzica, înțelegerea prozei ca artă a detaliului, "gratuitatea" artei, estetica tăcerii, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de obiectivitate", zonă în care ajung geniile (p. 52). Și aici găsește autorul o apropiere dintre Eminescu și Caragiale, cel de-al doilea "suferind" de complexul lui Proteu, care, "metamorfozându-se" rămâne el însuși, dar în cazul lui Caragiale, raportarea arhetipului se face "cu diferență" (p. 53), încât autorul se întreabă "dacă nu cumva e un mod de a-l confunda pe Nenea Iancu cu autorul și pe Proteu cu ipostazele sale" (p. 56). Dialectic procedează autorul eseului și când pune
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]