770 matches
-
care le-a primit cu distincția și competența ce îi erau caracteristice, O. nu avea nici prea mult simț practic, nici energia lui Ion Heliade-Rădulescu, nici puterea de muncă a lui B. P. Hasdeu sau disciplina lui Titu Maiorescu. Fire aristocrată, se lasă în voia „colindei” neîntrerupte într-ale culturii, în epocă el părând mai curând o „grădină suspendată”. De altfel, l-au impus câteva lucrări de erudiție surâzătoare: Pseudo-cynegeticos. Epistolă scrisă cu gând să fie Precuvântare la cartea „Manualul vânătorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
din fundamentele pragmaticii ironiei. Ea este și cea mai comună, regăsindu-se și în cotidian, în lumea "vorbită", în relațiile obișnuite. Joc și reflex de ipostaziere superioară a celui care o produce, ironia este la ea acasă și în salonul aristocrat și în berăria "amicilor", și la fierăria lui Iocan. Avem aici, putem considera, definiția scurtă a registrului ironic, instituit prin mesajul care ascunde un sens "ocrotit", fundamental altul, esențialmente contrar celui de suprafață. Ironia este un joc în spațiul limbajului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
sale în opinia mondenă" este restiuit cititorului în analogie cu "onoarea de familist" a lui Jupîn Dumitrache, la rîndu-i analizată în Domina bona: "O notă a aristocrației este sentimentul continuității între generații (...). Fără exclusivism, nu există noblețe și toate satisfacțiile aristocratului (...) vin din admiterea unei fatalități care exclude pe alții din cercul de elecțiune." (Domina bona) Orgoliul fiind chiar semnul distanței, a(l) aristocratului, onoarea trebuie "salvgardată"! O "democrație" a textului se cîștigă în exercițiul mobil al criticului. Detaliile nu merg
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
O notă a aristocrației este sentimentul continuității între generații (...). Fără exclusivism, nu există noblețe și toate satisfacțiile aristocratului (...) vin din admiterea unei fatalități care exclude pe alții din cercul de elecțiune." (Domina bona) Orgoliul fiind chiar semnul distanței, a(l) aristocratului, onoarea trebuie "salvgardată"! O "democrație" a textului se cîștigă în exercițiul mobil al criticului. Detaliile nu merg pe firul principal al operei, dar compun cimentul ei. Sînt, de asemenea, cele care creează rețelele dintre texte. Adesea, dînd "rezumatul" operei, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și a revoluției industriale. Aici trebuie situat actul de naștere al democrației creștine. Originea revoluționară a formulei "democrație creștină" a fost deja evidențiată 1. Ea este expresia voinței exprimate în 1789 de către o parte a clericilor de a opune Bisericii aristocrate a Vechiului Regim o Biserică apropiată de popor, așa cum și-o dorea Antoine-Adrien Lamourette, episcopul constituțional al departamentului Rhône-et-Loire. Acesta a vorbit în 1791 în fața Adunării Legislative despre "principiile luminoase ale democrației creștine" pentru a-și exprima idealul privind o
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
a face parte activ din destinul propriului popor: ipostaza de student, apoi ofițer în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ulterior deținut politic, aceasta din urmă dublată în final de ipostaza de bolnav incurabil conduc, într-o ultimă etapă, la "aristocratul rural"90. În timp, s-a dovedit că acest traseu nu a fost predestinat, de neocolit. Toate etapele vieții sale sunt urmări ale unor alegeri personale, în consens cu propriile principii. Soljenițîn ar fi putut deveni ofițer NKVD, apoi scriitor
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
legitimitatea simbolică. În realitatea fantasmelor colective, actul revoluționar sau republican înseamnă să interzici oamenilor oralitatea, sinonimă cu barbaria, instruindu-i în școli, multiplicînd ziarele, făcînd arhivă și deschizînd biblioteci pentru toți. Oralitatea este satul sub dubla lui înfățișare, țărănească și aristocrată; or satul supune, iar orașul eliberează. E feminitate, deci prejudecată și basme de mătușă. Obiceiul este oral, ca și nedreptatea; or legea eliberează, ea este scrisă. Emoția dă glas; rațiunea meditează cu pana în mînă. Amintiți-vă că în Evul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
1925, au stat în Franța și Elveția. O duceau greu și, cum bătrâna știa perfect vreo cinci limbi, când a murit ruda lor din occident, s-au stabilit în România unde era foarte bine de trăit în acele vremuri. Bătrâna, aristocrată, dar fără diplome, s-a ocupat cu predarea limbilor germană, engleză și franceză: Avea o clientelă foarte distinsă, avea mari relații. Fata, adică Maria Ivanovna, mama motociclistului, era, cum am spus, extraordinar de "comme il faut". Doar că, cu atâtea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o zi, Teodosie s-a apropiat de mine și mi-a cerut să-l ajut cumva, să-l sfătuiesc ce să facă "într-un caz". Se aciuase lângă el un animal care nu era un vagabond oarecare, părea un câine aristocrat, un fel de conte al dinților. Animalul, un lup alsacian, se ținea cu dragoste de Teodosie. "Mă tem să nu-mi spuie că l-am furat", mi-a mărturisit omul, cu ochii în patru, clandestin. Într-adevăr, în proletariatul canin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de aviditatea rapace a marilor seniori, printre care se numărau și Episcopii. Aceștia nu mai aparțineau poporului, ca în vremurile de început (căci vechii Episcopi, chiar dacă erau bogați și nobili, aparțineau întru totul poporului și practicau sărăcia), ci clasei de aristocrați invadatori și dominatori. De atunci abuzul a devenit lege: canoanele Bisericii au fost eludate prin nenumărate argumente sofistice 309, cînd nu o făceau prin violență și prin încălcări vizibile: împărțirea în patru, determinarea veniturilor ecleziastice în scopuri fixe, a fost
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
domnul Burns, socialist, șeful Partidului Laburist, autodidact, căuta să aibe relații în societate. Dată fiind, pentru oricine aspiră să joace un rol public, necesitatea de a fi considerat un om de lume, al cărui tip împlinit rămâne întotdeauna marele senior aristocrat, favorurile și succesele de care se bucură și locul pe care îl ocupă nu sunt, și repetăm acest lucru, lucruri deloc de disprețuit. Iată de ce, în orice țară din lume, este atât de necesar pentru un diplomat să fie în
by KARL MAX, Prinţ LICHNOWSKYKARL MAX [Corola-publishinghouse/Memoirs/1009_a_2517]
-
de care aveam absolută nevoie ca să rezist. Așa am văzut-o, tot plimbându-mă pe bulevardul Mărășești, pe fata aceea, care mi s-a părut (și chiar era) deosebit de frumoasă și de nobilă (tare îmi plăceau pe atunci domnișoarele „superioare”, „aristocrate”...). Am remarcat-o și m-am ținut după ea până ce a intrat pe poarta acelei case de pe colț, fără etaj, dar plăcută la înfățișare, bine zidită, o casă de oameni cu stare. Dumirindu-mă că locuiește acolo, a doua zi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
arogant cu stil. Obișnuia să folosească mereu formula de politețe "vous" (dumneavoastră) și niciodată nu a folosit "tu" în relațiile de muncă. Un coleg apropiat l-a întrebat odată dacă se puteau tutui. "Dacă doriți", a replicat Mitterand. Remarcile sale aristocrate făcute de sus aveau cel puțin stil și denotau o exagerată politețe. În viața României, problema politeței se leagă de ideea de gust și "cultură înaltă" deoarece în majoritatea țărilor Europei Centrale și de Est politețea își are originile în
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
leagă de ideea de gust și "cultură înaltă" deoarece în majoritatea țărilor Europei Centrale și de Est politețea își are originile în trecutul feudal rural, precomunist. Întorsăturile politicoase de frază par uneori greșite, ca fiind fie obiceiuri sătești, fie tabieturi aristocrate, iar mulți tineri din mediul urban par a fi gata să se dispenseze de ele. În plus, pe plan internațional există o puternică percepție conform căreia cultura românească este o cultură populară, nu una înaltă. Această problemă a fost recunoscută
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
ei se numea Syrus, iar mama Eucharia. Era sora lui Lazăr și a Martei. Maria Magdalena era proprietara unui castel din Magdala; Marta deținea casa din Betania, iar Lazăr stăpânea o bună parte din Ierusalim. Scăldându-se În bani, tânăra aristocrată ducea o viață de plăcere și desfrâu, până când Îl Întâlnește pe Isus, care o convertește. Extraordinara ei poveste Începe Însă după Înălțarea la cer a Domnului. Împreună cu fratele, cu sora ei și cu Maximin, unul din cei șaptezeci și doi de ucenici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
drept reper simbolic pentru ultimele prezențe ale vechilor corăbii cu pânze, în Mediterana și-n toate mările lumii, învinse, tot mai mult, de vapoarele moderne cu aburi și motor. O descendență piraterească are și Pantazi, unul din cei trei boemi aristocrați din Craii de Curtea-Veche (1929), romanul picaresc al lui Mateiu Caragiale. Cu aroma barocă a limbajului, personajul-narator îi ascultă spovedania : Sunt grec, urmă el, și nobil, mediteranean ; cei mai vechi străbuni ce-mi cunosc erau, în suta a șaisprezecea, tâlhari
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
conferențiar, iar după război, pentru o scurtă vreme deținut politic (o dată cu tata); cercetător la Institutul de Psihologie al Academiei, a elaborat în colaborare cu Mihai Ralea o Istorie a Psihologiei. Acest cuplu, Alice și Sache, împreună cu toată elita intelectuală și aristocrată a vremii au constituit adevărate surse de inspirație pentru George Călinescu. Frustrat de originea lui incertă, Călinescu îi disprețuia pe toți cei de sânge nobil, ajunși în anii '50 muritori de foame, pe care i-a caricaturizat în romanele lui
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
scrisorile lui Cehov, în mod special adresate fratelui lui (tatăl lui Michael Cehov) și surorii lui. Cehov - penultimul dintre cei șapte frați. Va fi împrumutat decorul din Pescărușul. Scena improvizată într-un parc. Vom încerca să fim un fel de aristocrați ruși. Piesele rămân intacte. Scena improvizată ca o pată albă într-un hău negru, o insulă de sărbătoare actoricească, o insulă a adevărului scenic. Un mesteacăn. Actorii vor sta mereu în scenă, urmărind piesele. Teatrul contemporan a intrat pe mâinile
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
la lichidarea cooperativei nu era împărțit asociaților, ci trebuia să fie folosit pentru înființarea de alte cooperative. Un nume de referință în concepția liberală privind cooperația este acela al lui Victor-Aime Huber, care considera necesară participarea la cooperație a claselor aristocrate. El era de părere că proletariatul german era lipsit de inițiativă și de mijloace financiare și ca urmare era necesară asistența elitei societății, nu numai pentru a întări baza financiară a cooperativei, dar, mai ales pentru a suplini incapacitatea intelectuală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1488_a_2786]
-
era necesară asistența elitei societății, nu numai pentru a întări baza financiară a cooperativei, dar, mai ales pentru a suplini incapacitatea intelectuală și morală, precum și lipsa de experiență în afaceri a clasei de jos. Această participare la cooperativă a claselor aristocrate ar conduce la sporirea gradului de civilizație generală a asociaților. Huber aprecia că dezvoltarea cooperației trebuie să se facă în condițiile acceptării principiilor de bază ale ordinii economice capitaliste, afirmând următoarele: "Asociația nu este măcar în contradicție cu principiul unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1488_a_2786]
-
tradițională, coumună, ci pe excluderea „celuilalt”! Acest „celălalt” era exclusiv privilegiul Celui din vârf de a statua; și, dacă În vremea brutală, sângeroasă, a lui Dej, așa-numitul stalinism, „celălalt” se confunda oarecum cu profilul sau profilurile marxiste militante, sovietizante (aristocratul, financiarul, marele burghez sau țăranul avut, intelectualul reacționar și incorigibil!Ă, sub cea de-a doua dictatură, ceaușistă, „celălalt” a luat diferite fețe; el era În primul rând „străinul” - imperialist sau nu -, iar În cele din urmă „străinul” a devenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cu flirturi de salon, însă umbrită de convalescența și, apoi, moartea lui Ștefan Mironescu, Sophie se va căsători cu colonelul Ioaniu și va sfârși în senilitate, zgârcenie și manii olfactive, ca o figură tipică burgheziei bucureștene cu veleități și eșecuri aristocrate. Profesorul Ștefan Mironescu asigură, pe de o parte, romanul geloziei bine temperate și al suferinței nobile, pentru ca, de cealaltă parte, să exprime sentințele cvasiclișeizate ale specificului național. Situat, într-un fel, între opțiunea Marghiloman și opțiunea Ionel Brătianu, el ilustrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285180_a_286509]
-
luând patria pe tălpile pantofilor, după celebra formulă. Astfel că rămâne să fie judecat și ghilotinat. De la Camil, singurul care scapă după o tentativă de sinucidere este Andrei Pietraru. El își trage un glonț în piept pentru a demonstra iubitei aristocrate că bănuiala ei de infidelitate nu e justificată. Nu se nimerește ca lumea și piesa se termină cu bine pentru el. O sinucidere bizară apare la G. Brăescu. Decorat cu un colan exotic, un medic militar cu grad de maior
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
rivalul care beneficiază ore întregi de proximitatea ei. Fred merge cu mașina și la mare, în Dobrogea, trecând desigur Dunărea cu bacul, așa cum am apucat s-o fac eu însumi înainte de apariția primului pod rutier, în 1971. În Bietul Ioanide, aristocratul Gaittany nu suportă ideea de a nu avea automobil cu șofer la dispoziție. Avarul și ridicolul Pilaf, personajul lui Arghezi, se plasează la colțul Căii Victoriei și face bezele automobiliștilor. Dacă partidul unchilor săi e la putere, sigur cineva îl
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
de spectacolul ce-l avea înainte, declară că nu poate rămâne căci i se întoarce stomacul. De aceea se urcă în birjă și porni repede în oraș, spre a dejuna la Capșa sau la otel Bulevard. Democratul Panu erea foarte aristocrat în unele deprinderi. [bucureștiul pitoresc de altădată: ionică cobzarul] Între anii 1873 și 1890, dacă nu și mai departe, a circulat în București un oarecare cobzar cam cretin, care suferea de epilepsie. Lumea îl numea Ionică Frumosu. Fiul unui preot
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]