KorAP: Find »[drukola/base=articulare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...96 >

2,386 matches

Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694

de partid sau în alte ierarhii ale regimului, dar nici nu l-au deranjat prin comportamentul lor. De regulă, s-au dedicat profesiunii, au avut uneori și satisfacții. Au încercat să nu creeze situații de disonanță. Rezultatul acestui comportament de articulare? Însușirea discursului la care au fost expuși (în întregime sau a unor fragmente, precum cel naționalist), încercarea justificării unor cedări, afișarea onestității într-o lume pervertită. Tematica vieții cotidiene Lectura tematică a dialogurilor este tot atât de revelatoare. Majoritatea celor intervievați au

[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
foste socialiste domeniul de interes legitim l-a constituit penuria. Literatura consistentă ce tratează socialismul (Verdery, 1991; Kornai, 1992) a accentuat centralitatea penuriei în dinamica acestor sisteme. Astfel, Katherine Verdery a accentuat caracterul redistributiv al statului socialist, dar și importanța articulării relațiilor informale orizontale asupra acestor birocrații pentru dinamica vieții cotidiene (Verdery, 1991, 2000). Practicile informale, reunite în jurul conceptului de economie secundară, au fost tratate pe larg în multe lucrări de antropologie despre Europa de Est. Pe lângă literatura produsă de sociologii maghiari și

[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658

ale decentrărilor specifice postmodernismului: - procesul de hibridare - apariția unui mare număr de discipline noi, majoritatea fiind discipline de graniță; - procesul concomitent de deconstrucție a domeniilor tradiționale ale cunoașterii și de reconstrucție a unor noi domenii integratoare, într-un joc al articulărilor de tip caleidoscopic. Așa cum arăta și D. Lyon: oamenii de știință trebuie să fie mult mai modești decât până acum; așadar, în loc să facă declarații definitive, ei nu pot decât să exprime opinii. După cum spune Zygmunt Bauman, intelectualii nu mai legiferează

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
o totalitate, o organizare de ansamblu ce manifestă comportamente proprii care nu pot fi deduse din comportamentele părților. Prigogine vorbește despre existența unor fenomene de autoorganizare care pot fi valorificate, poate, în psihologia cognitivă (de exemplu, formarea și performarea competențelor, articularea structurilor mentale etc.) sau în psihologia socială (psihosociologia grupurilor). d) Teoria haosului și a atractorilor stranii (J. Yorke, D. Ruelle, L. Landau, F. Takens). Tema centrală a acestei teorii o reprezintă formele neregulate sau „haotice” care nu erau luate în

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
modurile în care este produsă aceasta, locurile în care este produsă, căile de diseminare la nivel social și modul de utilizare în practică sunt vectori care ne-au făcut să supunem atenției nevoia de a revizui grilele clasice de selectare, articulare, transmitere și valorificare a curriculumului, precum și de a argumenta necesitatea unei abordări integrate a curriculumului în contextul epistemologic contemporan. 4. Un nou mod de producere a cunoașteriitc "4. Un nou mod de producere a cunoașterii" „Cercetătorul este mereu la începutul

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
târziu, impactul acestei transformări din două direcții asupra conceperii educației și curriculumului. Datorită nevoilor cognitive și sociale, organizarea cunoașterii se raportează la un alt tip de criterii: se trece de la criteriile legate de structura logică/cronologică/epistemologică a disciplinei la articulările temporare, orientate pe rezolvarea de probleme. Cunoașterea renunță parțial la vocația sa de adevăr universal, global, în favoarea acțiunii eficiente la nivel local. Cunoașterea este un proces și produce, la rândul ei, procese, acțiuni angajate; este o formă în mișcare și

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
poate facilita construirea unui cadru conceptual comun, împărtășit de mai multe discipline, are potențialul de a conduce la transcenderea granițelor disciplinare. Potențialul productiv și inovativ al acestui nivel de colaborare interdisciplinară este considerat foarte înalt de Patricia Rosenfield (1992); dificultatea articulării unui limbaj comun este însă inerentă, de regulă, limbajul fiind considerat de către cercetători un element de bază al identității domeniului. Chiar dacă schimbul conceptual și împrumuturile sunt curente, odată asimilat în structurile disciplinare, conceptul respectiv este pus într-o structură de

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
care îl creează și-l utilizează. Caracterul explicit al metodelor poate aduce clarificări necesare la întrebări precum (cf. Robertson et al., 2003, p. 10): • Ce domenii sunt incluse ori excluse de către respectiva investigație? • Cât de departe au mers cercetătorii în articularea unei colaborări interdisciplinare? Se poate vorbi despre construirea unui spațiu conceptual comun, a unui vocabular împărtășit și a noi metode articulate? • Cât de important este rolul instituțiilor în facilitarea sau periclitarea proceselor de colaborare interdisciplinară? • Cât de importantă a fost

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
să meargă dincolo de el... 6. De la raționalitatea transversală la curriculumul ca praxistc "6. De la raționalitatea transversală la curriculumul ca praxis" „Dar acum, cum se poate manifesta această cerință/directivă pentru raționalitate transversală și comunicare transversală în practicile sociale concrete și articulările instituționale ale existenței noastre culturale...” C.O. Schrag, The Task of Philosophy for the New Millenium „E straniu că oamenii nu țin seama de faptul că, mai devreme sau mai târziu, oricum va ploua.” L. Wittgenstein, Remarks on Fraser’s

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
al acesteia („raționalitatea universală centrată pe subiect și întemeiată pe teorie”) cu unul nou, al raționalității practice. Noul chip al raționalității „nu elimină logosul, ci mai degrabă îl reconfigurează cu ajutorul practicii comunicative, în care cerințele rațiunii devin efective prin critica, articularea și revelarea orientată pe praxis” (Schrag, 1999, p. 237). Abordarea integrată a curriculumului și varianta concretă a temelor cross-curriculare (numite uneori, nu întâmplător, teme transversale) se încadrează, credem, în orientarea acestuia ca praxis. Din multe puncte de vedere, curriculumul ca

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
Europene coincide cu puternicele procese de integrare, care, deși au avut inițial legitimități de tip economic, trec acum dincolo de acestea, în plan social, cultural și al geografiei populațiilor. Statul-națiune, cu granițe politice, geografice, economice și cultural-simbolice bine demarcate, devine problematic. Articulările se încadrează acum într-o logică a geometriei variabile, în care nu doar forma, ci și criteriul ce o constituie se pot schimba oricând. Spre deosebire de mondializare - termen cu echivalenți în toate limbile latine -, care se limitează la dimensiunea geografică, anglicismul

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
construcție care, cel puțin până la un punct, dispune de un anumit grad de flexibilitate. Procesele de identificare, dincolo de un eventual „nucleu” identitar, mai greu de atins și de transformat direct, se petrec la fel ca în jocul cu un caleidoscop: articulări și rearticulări succesive, în funcție de momentul în care identitatea „se oglindește” sau „se reflectă”. Caracterul compozit, multicultural, integrat și flexibil al identității pare să constituie o condiție a succesului în satul global. c) Creșterea accesului la educație, dar și a costurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
parte integrantă a modului de a fi al omului, a pregătirii continue pentru a face față schimbărilor survenite; este o componentă esențială a dreptului la educație. • Educația permanentă are o vocație globală, integrând toate tipurile de educație existente; continuitatea presupune articularea și integrarea structurilor, și nu doar o adăugare. • Educația permanentă este integrală, asigurând tinerilor o pregătire în conformitate cu nevoile și cererile sociale. Necesitatea educației permanente este legitimată în primul rând de contextul social actual și de evoluțiile în planul cunoașterii. Încercăm

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
anterior. Seminarul se pare că a fost inventat în Germania, iar apariția sa este legată de geneza discursului modern al cuvintelor - filologia. Denumirea de „seminar”, dincolo de semnificația specifică secolului al XVII-lea, de „instituție pentru formarea preoților”, este legată de articularea unui nou dispozitiv pedagogic utilizat probabil pentru prima dată pe scară largă la Universitatea din Halle de către Friedrich August Wolf. Acesta a deprins noul mod de a învăța să înveți de la magistrul său, Christian Gottlob Heyne, creatorul de drept al

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
nivelul structurării și organizării programelor de studiu, la nivelul concepției pedagogice a celor implicați în dezvoltarea curriculumului; b) interdisciplinaritatea funcțională sau operațională: procesele de integrare au loc la nivelul aplicării curriculumului, al proiectării și derulării activităților de învățare și al articulării strategiilor didactice. Inventarierea posibilelor avantaje ale nivelului interdisciplinar de integrare a curriculumului nu poate omite elemente cum ar fi: • încurajarea colaborării directe și a schimbului între specialiști care provin din discipline diferite, contribuind la fertilizarea reciprocă și la instituirea unui

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
unor obiective care, prin complexitatea lor și prin specificul integrat, necesită constituirea unui (sub)domeniu independent („hibrid”). Acest model este viabil pentru temele cross-curriculare ale căror scopuri nu pot fi realizate în cadrul obiectelor de studiu existente; de aceea, devine necesară articularea unei zone cross-curriculare între disciplinele formale. Iată câteva exemple posibile de astfel de teme, introduse în curriculumul oficial din diferite țări: - igienă și sănătate sau educație pentru sănătate; - economie casnică; - educație rutieră; - educație antreprenorială. Figura 29. Modelul hibridării În conformitate cu acest

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
b) Situații concrete ale grupului de elevi: • grupul de elevi solicită un anumit tip de informații: - educația sexuală, - educația pentru a fi părinte, - economia casnică (gestionarea bugetului) etc.; • situații generate de specificul local: - ceramica, - prelucrarea lemnului, - educația antreprenorială etc. c) Articularea unor experiențe de învățare (dezvoltarea unor „proiecte”). De exemplu, construirea (imaginară) a unei societăți ideale. 2. Contextualizarea epistemologică sau structural-sistemică își face simțite efectele la nivelul structurii curriculare, mediind influențele externe și conferind sistemului coerență internă. În acest context, vom

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
cunoștințe, fără a-și propune să atace structura logică a cunoașterii. Principalele surse ale acestui tip de integrare sunt: • „externe”: - explozia informațională, - nevoia de a opera cu informațiile în contexte diferite și dinamice; • „interne”: - necesitatea stimulării motivației elevilor pentru învățare, - articularea unor structuri cognitive flexibile, transferabile; b) cross-curricularitatea „epistemologică”, ce vizează integrări și fuziuni la nivelul cunoașterilor (savoirs) și pleacă de la o regândire a structurii cunoașterii, a domeniilor ei și, nu în ultimul rând, a metodelor de investigație. Printre sursele acestui

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
investigația științifică. Am încercat mai degrabă o topologie, decât o tipologie a cross-curricularului. Harta este orientativă, bazată pe realități în mișcare. Geometria variabilă a socioumanului contemporan ne determină să ne mișcăm pe un teren aflat oarecum în continuă construcție și articulare. 5. Învățarea tematică/cross-curriculară. Repere pentru generarea strategiilor didacticetc "5. Învățarea tematică/cross‑curriculară. Repere pentru generarea strategiilor didactice" Integrarea este un proces complex, care se manifestă în diverse moduri și în multiple ipostaze ale realității. Am abordat problematica noilor

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
ști că...”). Ele permit formarea unor modele mentale declarative, care se bazează pe reprezentări ale obiectelor și evenimentelor, și a legăturilor dintre acestea. Cunoștințele declarative sunt cele care ne permit să gândim și să vorbim despre lumea înconjurătoare, având posibilitatea articulării în limbaje formalizate. Posibilitatea de „punere în limbaj” face astfel încât aceste cunoștințe să fie explicite, ușor de stocat/memorat și de transmis către ceilalți. Acest tip de cunoaștere se fundamentează pe memoria de tip declarativ, simbolică. Învățarea se bazează, în

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
dincolo de ele și de structurile de organizare consacrate. Șansa interdisciplinarității reale la nivelul teoriei, metodologiei și practicii curriculare ține de capacitatea și voința politică de a consolida o astfel de nouă concepție și de a o pune în aplicare. 2. Articularea unei noi concepții privind managementul timpului școlar. Dincolo de faptul că modelul actual al orelor de curs de aproximativ 50 de minute are (sau avea) și o fundamentare psihopedagogică, ce ține mai cu seamă de igiena muncii intelectuale și de curba

[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387

1. Rolul contextului /57 5.1.1. Mărimea /58 5.1.2. Tehnologia /58 5.1.3. Mediul /59 5.2. Rolul variabilelor personale /63 5.2.1. Personalitatea /64 5.2.2. Teoriile implicite ale organizației /64 5.3. Articularea variabilelor contextuale și personale /65 Partea a doua. RELAȚIA INDIVID-ORGANIZAȚIE /67 Capitolul 4. Sensul muncii /69 1. Sensul muncii, un concept multidimensional /70 1.1. Centralitatea muncii /70 1.2. Importanța acordată diferitelor aspecte ale muncii /71 1.3. Obiectivul

Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
cercetarea medicală. Mijloacele presupun colectarea de fonduri. Se va vorbi despre distanțarea de la scop dacă banii devin prioritatea în jurul căreia se organizează întreaga acțiune... Observarea organizațiilor arată că există o diversitate de scopuri ce depind de poziția în structură, o articulare constantă între scopuri personale și multiple scopuri organizaționale, între scopuri comune și scopuri contradictorii: indivizii au scopuri, nu organizațiile. Se ajunge astfel la o viziune mai puțin integrată și mai puțin coerentă asupra organizației. Organizația nu mai este o mecanică

Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
zece) și schimbă viziunea asupra omului în organizație. Acesta dobândește statut de actor. Totuși Curie și Dupuy (1994) îi reproșează că-i rup pe actori de trecutul lor, dar și de implicările lor în mai multe domenii ale vieții. Această articulare între viața la muncă și viața în afara muncii definește "omul plural" care va fi central în modelul sistemului de activități. 5. Modelul sistemului de activități Modelul sistemului de activități a fost dezvoltat de echipa de psihologie socială a muncii (Laboratorul

Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
lui. Lucrările despre variabilele personale au tendința de a raționa ca și cum un decident autonom (responsabilul), aproape decontextualizat, ar alege forma organizației. Or, este greu să-l izolăm pe decident de contextul în care-și desfășoară acțiunile; se pune astfel problema articulării între variabilele personale și context. 5.3. Articularea variabilelor contextuale și personale Au fost propuse mai multe modele pentru analiza conjugată a factorilor de context și a variabilelor personale. Bobbitt și Ford (1980) propun o extindere a teoriei contingenței structurale

Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]