1,877 matches
-
supărare. Cuvintele dumitale mi-au aprins dorința În suflet. Dacă asta nu intră În conflict cu planurile voastre, se Înțelege. — Nu, dimpotrivă. Azi e o zi mai bună decât altele. Tocmai aveam de gând să ne adunăm. Te aștept la asfințit, În taverna din spatele fântânii celei mari, pe drumul spre Roma. E taverna lui Baldo, cruciatul. Vă veți găsi În al Treilea Cer. — Al Treilea Cer? — E un fel de a spune pe care Îl folosim Între noi, o glumă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mințea. Pentru o clipă, și-l imagină În butuci, În subteranele de la Stinche. Oare cât ar fi rezistat la tortura cu frânghia, apărându-și secretul? Și cât rezistase meșterul Ambrogio, protejându-l pe al lui? 4 În aceeași zi, pe la asfințit O placă smălțuită din aramă, agățată de portic, Îi atrăgea pe băutori În taverna numită „Pe drumul Ierusalimului“. Emblema reproducea un blazon nobiliar fantezist: pe fundal erau reprezentați șase cavaleri Înarmați greoi, schițați de un penel fără pretenții; În prim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era și o, mă rog, domnișoară cu ei (am numit-o pe Cosetteî, băgară de seamă doar într-un târziu că afară se înserase și „roiuri de țânțari cu trompele însetate de sânge”, cum bine spunea cineva, soseau din înflăcărarea asfințitului să-i necăjească. Deci, cum dormim? - glăsui spătarul Vulture, abandonând gâlceava existenței sau nonexistenței sufletului la pești și consacrându-se cu totul problemei care începea să plutească în aer. — Socot că nu mi-o veți lua în nume de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doar una, cu păr castaniu și ochi mari - după cum spune cel cu descrierile - se individualizează cât de cât. Făgăduind ca asemenea situații să nu se mai repete, ne cerem scuze Cetitoriului și trecem la episodul 182. Episodul 182 AMINTIRI Pe la asfințit, când soarele se înjumătățește trecând peste culmi, când în aerul cald, luminos, timp de o minută, patimi, pofte, dorințe, disperări se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
făcând câțiva pași pe punte: ochiul comandantului turc îl urmări apatic, iar gura otomanului spuse încet, somnoroasă: Te plimbi cam mult, bătrâne... Metodiu se opri, mut de admirație și spaimă: extraordinar popor! După încă două ceasuri, nu cu mult înaintea asfințitului, vasul căpitanului Georgios intră în inima pașalâcului, marele port fluvial. Comandantul turc deschise amândoi ochii, se sculă, se dezmorți puțin pe loc, își aranja ținuta, iataganul. Pe maluri se zărea forfota obișnuită într-un asemenea oraș la acel ceas al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urmăresc chipul din spatele secolelor, un văz continuu al obiectelor care te recunosc, În care te recunoști. Acolo În orașul de jos, dincolo de Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
înșirate în fața ușii iar până la culcare ronțăiau pe inima goală câte un cățel din producția anuală. Între timp, bărbații jucau șah. Acolo am auzit odată zicala „cade în picioare ca pisica“. Prin urmare, pisicile rămâneau pe acoperiș până bine după asfințit, pentru că smoala se îmbiba de căldură. Când se ridicau să plece, numai ce nu le pleoscăia sub picioare. Stăteam pe trepte așteptând să se însereze și să vină în pod. Aveau voie să urce pe acolo, ca locatarii, pentru că ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
somn, opt ore de muncă, opt ore de odihnă. Hrană sănătoasă, zarzavaturi de iarnă furate de dincolo de linia frontului. Dimineața exerciții de rimă și ritm cu profesori, după-amiaza gândire liberă cu supraveghetori. Fără miros de dinamită, fără lumină artificială, numai asfințituri și aer curat. Dar, de îndată ce conflictul s-a terminat, l-au și aruncat în luptă. Atunci s-a născut din nou viața, așa că doar cei din cercurile înalte nu s-au mirat că a primit pașaport. Făcut anume pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mai mult îmi plăcea să lucrez în atelier. Acolo sarcina mea erau reflectoarele, dar tot eu mânuiam și cele trei pânze uriașe, înfășurate pe niște rulouri. Pe prima erau „Piscurile necucerite“, iar pe celelalte două, „Lacul ziua“ și „Lacul la asfințit“. Ăsta era preferatul nostru, el dădea emoție muncii, pentru că aveam ocazia să așteptăm ani la rând. Să-l așteptăm pe acela care va observa că pe malul de la nord nu apune soarele. La cererea publicului, puteam să aduc în fața pânzei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
toate la fel. Și cum l-am ales și l-am achitat pe unul, am și început să mă pregătesc de înmormântarea următoare. Într-o bună zi a intrat în atelier un bătrân. Era desfășurată tocmai pânza cu Lacul la asfințit. S-a oprit în fața ei, o privea și bătea din picioare. Clătina din cap, dar n-a scos nici un cuvânt. Eu m-am ascuns în dosul ursului, să nu mă vadă. Îl priveam de acolo și aproape plângeam. Engelhart nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
posedam. A trebuit să mai împrumut bani de la diferite persoane, pentru a păstra în cameră patul și două scaune necesare pentru operație. Am fost bucuroasă când un cumpărător a trimis înapoi tabloul lui Nunu, pe care-l priveam des în asfințit când îl așteptam să vină la mine. Reli mi-a făcut injecții cu vitamina K pentru a mă întări în cazul unei mari hemoragii, apoi s-a retras mulțumită. Eu am spălat totul în casă, chiar și scările care duceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să se împerecheze și să-și facă cuiburi. Spunea astea surâzând către tânăra lui soție, ca și cum el însuși ar fi fost una din acele păsări. Vinul mirosea a miere de pădure și ni se urcase treptat, fără scară, la cap. Asfințitul își schimbase culoarea și noaptea se insinuase în toate cotloanele casei. Signor Fumo își pusese o altă pălărie pe cap - o pălărie de sărbătoare cu pene albe. Începuse să cânte și să danseze în jurul Carlei, așezată pe vine ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lipise de spinare imediat ce ieșise din sediul secției de poliție. După răcoarea din pădurile prin care fusese cu agentul Pohoață, căldura de afară îl izbise în moalele capului. Pe cerul fără pic de nor, soarele de vară strălucea puternic la asfințit. Fierbințeala izbucnea în valuri din pavaj și din pereții clădirilor. Vizita la parchetul de sus, din munte, nu le adusese nimic nou în cadrul investigației. Stătuseră de vorbă cu ceilalți colegi ai șoferului dispărut, cu mecanicul de pe utilajul de ridicat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
semeni cu un paznic adevărat! declară el zâmbind. Dacă lași să-ți crească barba și mustățile, cine nu te cunoaște ar putea să jure că ești feciorul meu, izbucni în hohote de râs Calistrat. 19 Soarele prinsese a scăpăta spre asfințit și umbrele începeau să se lungească. Lăsaseră în urmă drumul forestier și urcau acum pe un versant acoperit de molizi bătrâni. La plecarea din poiană, Cristian Toma voise să meargă cu mașina, dar Moș Calistrat se opusese vehement: Băiete, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peșterii. Privea curioasă înăuntru încercând să străbată cu privirea întunericul din interior. Neizbutind, mai făcu un pas și apoi încă unul. Eu, în locul tău, nu m-aș aventura acolo! o prinse de mână Cristian, oprind-o. De ce? Mai e până la asfințit. Nu știu, pur și simplu nu-mi place. Simt eu că nu e bine. Deși încerca să pară curajoasă, Ileana se opri totuși înainte de a trece dincolo de intrare. Toma o trase doi pași înapoi după care începu să studieze atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înțeleagă ce se întâmplă. Strânse toiagul cu putere în mâini, așteptându-se să-l simtă vibrând ușor, așa cum făcea ori de câte ori vâlva se pregătea de atac. Ciudat, lumina căpătase nuanțe portocalii bătând spre roșu, de parcă soarele s-ar fi aflat la asfințit. Se opri locului și își aruncă privirile în sus. Deși senin, cerul era plumburiu. Cu capul în continuare ridicat, se învârti pe loc, încercând să înțeleagă ce se petrece. Tălpile bocancilor scrâșneau ca și cum ar fi călcat pe pietriș. Nedumerit, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pusese la cale îl va lua fără îndoială, prin surprindere. Înainte de a ieși în curte, se asigură că soarele urcase sus pe cer, așa, pentru orice eventualitate. Din clipa aceea, nimănui nu-i mai era permis să întârzie afară după asfințit. Se îngrijise să dea ordine explicite în acest sens. Orice activitate la exterior se desfășura numai la lumina zilei, odată cu crepusculul, toată lumea trebuia să intre la adăpost. Nu mai voia alte victime, avea nevoie de toți oamenii săi. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la picioare. „Asta-i tot ce am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca-n străfundul fîntînii“. Și-i Înfășură gîtul cu el. „Prea mult țin pregătirile“, zise Petru. „Zăbovește atît ca să se lase soarele la asfințit și să se mistuiască sub vălul nopții“, se amestecă unul din ucenicii lui Petru. „Rămîi cu bine“, spuse Simon și o sărută pe frunte pe Sofia. „Adio“, Îi zise unul dintre ucenicii lui Petru. „Și ai grijă să nu răcești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de 23 decembrie 1970: „O parte dintre oamenii care locuiesc pe dealul Trandafireștilor au fost treziți de o bufnitură, dar nu i-au dat atenție, s-au întors pe partea cealaltă. Ce s-a întâmplat? în partea pârâului Dunavăț, spre asfințit, dealul Trandafireștilor care vine spre Tureatca și Fântâna Anichii, de la coama dealului se face o crăpătură și ruptură lungă de aproape un kilometru, alunecând pământul și coborând între 15 și 30 m pe unele locuri. Această masă uriașă de pământ
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
despre opalul de Siria, despre laur, despre florile care nu trăiesc decât un anotimp, despre cele care se întorc an de an și cele care se deschid numai seara și se închid dimineața, de acelea care strălucesc de la răsărit până la asfințit, deschizându-și corolele delicate de rochia-fecioarei rozalie sau violetă și care se închid brusc la căderea nopții, de parcă o mână violentă le-ar fi strâns petalele de catifea, vrând să le sufoce. Preotul vorbise despre aceste din urmă flori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
șuier aspru, furios, găsind totuși timp să se delecteze cu bandajul pătat de sânge din jurul capului și cu eroismul Încordat, glorios, al plonjoanelor, al trupurilor ce se izbeau și al mădularelor dureroase. În minutele acelea curajul curgea ca vinul din asfințitul de noiembrie, iar el devenise eroul etern, identificându-se cu lupul de mare de la prova unei galere vikinge, cu Roland și Horațiu, cu Sir Nigel și Ted Cory, frecat și despuiat la piele și aruncat din propria voință În hăul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
12. — Splendidă noapte! — Superbă! — Vă duceți să despachetați? — Cred că da. Hai, Burne. Amory s-a hotărât să mai șadă puțin pe treptele din față, așa că le-a urat noapte bună. În spate, unde se mai zărea ultima geană a asfințitului, marea tapiserie a arborilor se Întunecase și promitea fantome. Luna timpurie scălda arcadele Într-un albastru palid și, Împletindu-se În noapte, intrând și ieșind din urzeala razelor de lună, se auzea un cântec, un cântec care conținea multă tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
câte treizeci de pagini, aproape seară de seară, expediindu-le În plicuri voluminoase, cu indicația exterioară „Partea I“ și „Partea a II-a“. — Oh, Alec, cred că m-am săturat de colegiu, a răbufnit Întristat o dată , când se plimbau la asfințit. Cred că și eu, Într-un fel. — Tot ce-mi doresc este o căscioară undeva la țară, Într-o zonă caldă, o nevastă și muncă numai cât să nu putrezesc. — Eu la fel. Aș vrea să abandonez. Dar iubita ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mă cunoști suficient de bine ca să știi că nu m-aș mărita cu un tânăr inteligent... S-a Întrerupt brusc. — Amory? — Da? — Tu nu ești Îndrăgostit de mine. De fapt, nu voiai să ne căsătorim, nu-i așa? — Era lumina asfințitului, a zis el, dus pe gânduri. Nu-mi dădeam seama că-mi rostesc gândurile cu voce tare. Dar te iubesc... sau te ador... sau te venerez... — Poftim... nu-ți trebuie decât cinci secunde ca să epuizezi catalogul emoțiilor. El a zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Întunecata seară, Tumultul din pomi o să moară.) Noaptea, acum, Sfâșie la pieptu-i ud bluza-mproșcată A zilei, lunecă În jos pe dealurile visătoare, cu luciu de lacrimă, S-acopere verdele straniu cu coama-i roșcată... Iubirea de ce vine după, iubirea de asfințit... Copacii, tăcuți până la ultimul vârf... fără patimă... Vânturi subțiri și, departe, un râset pierit...“ CAPITOLUL 4 ÎNFUMURATUL SACRIFICIU Atlantic City. La sfârșitul zilei, Amory se plimba pe promenada de scânduri, calmat de necontenita tălăzuire a mării, adulmecând mirosul pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]