1,837 matches
-
cometară. În 1932 astronomul estonian Ernst Öpik a emis ipoteza prin care cometele și-ar afla originea într-un nor care orbitează la limita externă a Sistemului Solar. În 1950, această idee a fost reînviată într-un mod independent de astronomul neerlandez Jan Oort pentru a explica această contradicție aparentă: cometele sunt distruse după mai multe treceri prin Sistemul Solar interior. Astfel, dacă toate ar fi existat după mai multe miliarde de ani (adică după începutul Sistemului Solar), niciuna n-ar
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
Acesta, situat la limitele sferei de influență gravitaționale a Soarelui, ar fi supus unor perturbații de origine stelară, susceptibile de a expulza cometele din nor, fie spre exterior, fie spre interior dând loc aparițiilor unor noi comete. În anii 1980, astronomii au realizat că norul principal putea avea un nor intern care ar începe la circa ua de Soare și care ar continua până la norul clasic la ua. Cele mai multe evaluări plasează populația "Norului lui Hills" la circa cinci până la zece ori
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
cinci până la zece ori mai mare decât populația norului exterior, de vreo 20•10 (20 de trilioane), deși numărul ar putea fi de zece ori mai mare decât acesta. Principalul model al „norului intern” a fost propus în 1981 de astronomul J.G Hills, de la Laboratorul din Los Alamos, care i-a dat numele său. A pus în evidență acest nor când a calculat că trecerea unei stele în proximitatea Sistemului nostru Solar a fi putut provoca extincții ale unor specii
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
Norul lui Oort, expulzând cometele în afara sau înăuntrul Sistemului Solar. Și-a axat atunci studiile asupra posibilității prezenței unui alt nor, mai mic, mai masiv și mai aproape de Soare, care ar reaproviziona norul exterior cu comete. În anii următori alți astronomi au acreditat cercetările lui Hills și le-au studiat. Este cazul lui Sidney van den Bergh care a sugerat aceeași structură în plus a Norului lui Oort în 1982, apoi Mark E. Bailey în 1983. În 1986, Bailey a stabilit
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
Duncan, Thomas Quinn și Scott Tremaine în 1987, care au reluat teoria lui Hills și au făcut cercetări suplimentare). După exemplul Centurii Kuiper, denumită și "Centura Edgeworth-Kuiper", după numele oamenilor de știință care au studiat fenomenul, norii cometari posedă numele astronomilor care au pus în evidență existența lor. "Norul lui Hills" poartă numele lui Jack G. Hills care, primul, a emis ipoteza că era vorba de un organ independent de norul principal. În mod alternativ, este denumit "Norul lui Oort intern
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
pus în evidență existența lor. "Norul lui Hills" poartă numele lui Jack G. Hills care, primul, a emis ipoteza că era vorba de un organ independent de norul principal. În mod alternativ, este denumit "Norul lui Oort intern", de la numele astronomului neerlandez Jan Oort (pronunțat în neerlandeză), și "Norul intern al lui Öpik-Oort", de la numele astronomului estonian Ernst Öpik ( în estonă). Cometele din Norul lui Oort sunt în mod constant perturbate de mediul lor înconjurător. O parte neneglijabilă părăsește Sistemul Solar
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
primul, a emis ipoteza că era vorba de un organ independent de norul principal. În mod alternativ, este denumit "Norul lui Oort intern", de la numele astronomului neerlandez Jan Oort (pronunțat în neerlandeză), și "Norul intern al lui Öpik-Oort", de la numele astronomului estonian Ernst Öpik ( în estonă). Cometele din Norul lui Oort sunt în mod constant perturbate de mediul lor înconjurător. O parte neneglijabilă părăsește Sistemul Solar sau se deplasează în sistemul intern. Acest nor ar fi trebuit, prin urmare, să se
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
a face parte din Norul lui Oort. Unele comete celebre ating distanțe atât de îndepărtate încât ele pot fi candidate serioase la titlul de corpuri din Norul lui Hills. Cometa Lovejoy, descoperită în emisfera sudică, la 15 martie 2007, de astronomul australian Terry Lovejoy, de exemplu, atinge, la afeliu, o distanță de ua. Cometa Hyakutake descoperită în 1996, de către un astronom amator japonez, Yuji Hyakutake, e îndepărtează până la ua de Soare. Cometa Machholz, descoperită la 27 august 2004 de astronomul amator
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
serioase la titlul de corpuri din Norul lui Hills. Cometa Lovejoy, descoperită în emisfera sudică, la 15 martie 2007, de astronomul australian Terry Lovejoy, de exemplu, atinge, la afeliu, o distanță de ua. Cometa Hyakutake descoperită în 1996, de către un astronom amator japonez, Yuji Hyakutake, e îndepărtează până la ua de Soare. Cometa Machholz, descoperită la 27 august 2004 de astronomul amator Donald Edward Machholz, merge încă mai departe, până la ua. Cometa McNaught, descoperită la 7 august 2006 în Australia, de către Robert
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
de astronomul australian Terry Lovejoy, de exemplu, atinge, la afeliu, o distanță de ua. Cometa Hyakutake descoperită în 1996, de către un astronom amator japonez, Yuji Hyakutake, e îndepărtează până la ua de Soare. Cometa Machholz, descoperită la 27 august 2004 de astronomul amator Donald Edward Machholz, merge încă mai departe, până la ua. Cometa McNaught, descoperită la 7 august 2006 în Australia, de către Robert H. McNaught, care devine una dintre cometele cele mai strălucitoare ale acestor ultime decenii, posedă o orbită mergând până la
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
2006 în Australia, de către Robert H. McNaught, care devine una dintre cometele cele mai strălucitoare ale acestor ultime decenii, posedă o orbită mergând până la ua. În sfârșit, una dintre aceste comete celebre cea mai îndepărtată este cometa West, descoperită de astronomul danez Richard M. West, la Observatorul La Silla din Chile, la data de 10 august 1975, care merge până la ua. Obiectul Sedna a fost descoperit de către Michael E. Brown, Chadwick Trujillo și David L. Rabinowitz la 14 noiembrie 2003. Totuși
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
lansat succesorul lui, Telescopul Spațial James Webb, care va fi mult superior. Acesta însă va putea face observații doar în infraroșu, Hubble rămânând principalul telescop spațial pentru observarea spectrelor vizibil și ultraviolet. Istoria telescopului spațial Hubble începe în 1946, când astronomul Lyman Spitzer a scris un referat întitulat „Avantajele astronomice ale unui telescop pe orbită, în afara atmosferei terestre”. În acesta autorul a expus cele două mari avantaje ale unui telescop spațial viitor. Primul avantaj este că rezoluția unghiulară (unghiul cel mai
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
lansarea telescoapelor spațiale trebuia urmată obligatoriu de misiuni umane în spațiu pentru reparații. Astfel a apărut ideea unei navete spațiale reutilizabile, tehnologie care a devenit disponibilă curând după aceasta. Succesul continuu al programului OAO a încurajat un puternic consens între astronomi cum că Marele Telescop Spațial va fi o mare realizare. În 1970 NASA a format două comitete, unul care să se ocupe de partea tehnică a proiectului telescopului spațial și cealaltă care să determine obiectivele științifice ale misiunii. Odată ce acestea
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
acel telescop și partea de logistică. În 1974, reducerile de cheltuieli bugetare promovate de Gerald Ford au condus la anularea tuturor fondurilor dedicate proiectului unui telescop spațial. Ca răspuns la aceasta, o mișcare națională de lobby a fost inițiată de către astronomi. Mulți astronomi s-au întâlnit cu senatorii și congresmenii americani în persoană, și au fost inițiate campanii de petiții pe scară largă. În final, Academia Națională de Științe a SUA a publicat un raport dedicat telescopului spațial, iar Senatul american
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
și partea de logistică. În 1974, reducerile de cheltuieli bugetare promovate de Gerald Ford au condus la anularea tuturor fondurilor dedicate proiectului unui telescop spațial. Ca răspuns la aceasta, o mișcare națională de lobby a fost inițiată de către astronomi. Mulți astronomi s-au întâlnit cu senatorii și congresmenii americani în persoană, și au fost inițiate campanii de petiții pe scară largă. În final, Academia Națională de Științe a SUA a publicat un raport dedicat telescopului spațial, iar Senatul american a deblocat
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
a scăzut și ea odată cu începerea colaborării cu Agenția Spațială Europeană. ESA a fost de acord să furnizeze materialele primei generații de instrumente pentru telescop, celulele solare pentru energia telescopului, precum și oameni care să lucreze în SUA în schimbul faptului ca astronomii europeni să folosească telescopul în 15% din timpul său. Congresul a aprobat în final finanțarea de 36 000 000 USD pentru anul 1978, începând astfel proiectarea Marelui Telescop Spațial, cu lansarea estimată în anul 1983. La începutul anilor 1980 s-
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
AAUC) din campusul Universității Johns Hopkins din Baltimore, una din cele 32 de universități americane afiliate la acest proiect (AAUC). Institutul Științific al Telescopului Spațial era responsabil pentru operațiunea științifică de a prelua datele de la telescop și a le furniza astronomilor, o responsabilitate pe care NASA voia să o păstreze pentru ea, dar oamenii de știință voiau să se ajungă la un acord academic. Partea tehnică urma să fie furnizată de către NASA la Centrul pentru Zbor Spațial Goddard din Greenbelt, Maryland
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
operațiunile de lansare ale telescopului pe orbită. Space Telescope European Coordinating Facility (Punctul European de Coordonare a Telescopului Spațial) a fost stabilit la Garching bei München lângă München în 1984 pentru a face accesibilă informația provenită de la telescopul spațial și astronomilor de pe „bătrânul continent”. La începutul anului 1986, când lansarea părea posibilă în octombrie, dezastrul navetei spațiale Challenger a determinat o pauză în programul spațial al SUA, ținând la sol toate navetele spațiale pentru mai mulți ani, astfel fiind amânată și
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
puțin luminoase. NASA și telescopul au devenit subiect de bancuri, iar proiectul era privit ca un elefant alb. (De exemplu, într-unul din filmele "The Naked Gun", Hubble era pus alături de "Titanic," "Hindenburg", și "Edsel"). Analizând imaginile unor surse punctiforme, astronomii au calculat constanta conicei oglinzii. Aceasta avea valoarea de −1,01324 , în loc de −1,00230 — cum s-a dorit. Același număr a fost calculat atât analizând instrumentele care măsoară cu precizie curbura suprafețelor șlefuite, folosite de Perkin-Elmer pentru a realiza profilul
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
compania Perkin-Elmer pentru aceste disfuncționalități, ci și pe NASA, pentru că nu a obiectat în problemele de control al calității, cum ar fi încrederea în rezultatele unor teste efectuate cu un singur instrument. Proiectul telescopului prevăzuse dintotdeauna misiuni de întreținere, iar astronomii au început imediat să caute soluții ale problemei, de efectuat la prima misiune de întreținere, programată în 1993. Deși Kodak și Itek șlefuiseră oglinzile de rezervă pentru Hubble, ar fi fost imposibil de înlocuit oglinda pe orbită, iar să se
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
spațial") și a constat în esență din două oglinzi intercalate în drumul optic, din care una putea fi construită astfel încât să corecteze aberația. Pentru a monta sistemul COSTAR pe telescop trebuia să se renunțe la unul din celelalte instrumente, iar astronomii au decis să sacrifice "Fotometrul de mare viteză". În primii trei ani ai misiunii Hubble, înainte de montarea corectoarelor optice, telescopul efectuase un număr mare de observații. Observațiile spectroscopice în particular nu fuseseră afectate grav de aberație, dar multe proiecte bazate
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
fuseseră afectate grav de aberație, dar multe proiecte bazate pe imagini fuseseră anulate sau amânate, dată fiind slaba performanță a telescopului la observațiile asupra obiectelor slab luminoase. În ciuda problemelor întâmpinate, în primii trei ani s-au realizat numeroase progrese științifice, astronomii lucrând la optimizarea rezultatelor obținute folosind tehnici sofisticate de prelucrarea imaginilor, cum ar fi deconvoluția. Telescopul fusese proiectat de la început astfel încât să poată fi întreținut regulat, dar după ce au ieșit la lumină problemele legate de oglindă, prima misiune de întreținere
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
primele imagini noi, mult mai precise. Misiunea fusese una dintre cele mai complexe misiuni efectuate vreodată, implicând cinci perioade îndelungate de activitate în spațiu iar succesul său enorm a fost un mare balon de oxigen pentru NASA, ca și pentru astronomii care aveau acum la dispoziție un telescop cu posibilități mult mai mari. Misiunile de întreținere ulterioare nu au fost atât de dramatice, dar fiecare a adăugat telescopului noi funcții. Misiunea de întreținere 2 "Discovery" (STS-82) din februarie 1997 a înlocuit
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
o valoare cu o imprecizie de numai 10%, în acord cu alte măsurători, mai precise, folosind alte tehnici, efectuate după lansarea lui Hubble. În timp ce Hubble a ajutat la precizarea estimărilor vârstei universului, a generat îndoieli privind teoriile despre viitorul acestuia. Astronomii din echipa de cercetare "High-z Supernova" și din Proiectul cosmologic Supernova au folosit telescopul pentru a observa supernove și au găsit dovezi că extinderea universului nu este frânată de influența gravitației, ci ar putea chiar să se accelereze. Această accelerare
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]
-
legate. Astfel, unul din rezultatele programelor Hubble în domeniul găurilor negre din galaxii este demonstrarea unei profunde legături între galaxii și găurile negre din centrul lor. Coliziunea cometei Shoemaker-Levy 9 cu Jupiter din 1994 a avut loc, din fericire pentru astronomi, la câteva luni după ce Misiunea de întreținere 1 a refăcut performanțele optice ale lui Hubble. Imaginile de pe Hubble ale planetei erau mai detaliate decât cele efectuate la trecerea sondei Voyager 2 în 1979, și au fost esențiale în studiul dinamicii
Telescopul spațial Hubble () [Corola-website/Science/306181_a_307510]