64,210 matches
-
Liviu Dănceanu Ne-am (re)văzut preț de nici două ceasuri. Mereu pe fugă, încărcat de cursuri și seminarii, de repetiții și rendez-vous-uri, Costin Miereanu știe că nu trebuie să atingă struna înainte ca aceasta să fie bine întinsă. Mai știe și că buna ascultare înseamnă să lași interlocutorul să termine ceea ce vrea să spună, să nu se năpustească în a răspunde, cu atât mai puțin în a promite, ori să
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
termine ceea ce vrea să spună, să nu se năpustească în a răspunde, cu atât mai puțin în a promite, ori să privească pătrunzător la fața celui care vorbește, fiind precaut cu ceea ce el însuși afirmă. Mi s-a părut totuși atins de o oarecare reticență și neîncredere. Ca un fruct amar al vârstei și experienței. Ori ca un ochi drept al prudenței. Aș fi vrut să-i spun că de multe ori neîncrederea se transformă într-o platoșă ce mai mult
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
parcă în ramă. O verticală ce nu-și pune cu ardoare problema echilibrului de raporturi între ce și cum se oglindește. Ca în muzica lui Gilles Racot, unde conglomeratele sonore de tipul aliajelor spectrale minuțios laminate, pe de o parte ating precizia și severitatea rubinului, iar pe de altă parte induc acea stare de glacilitate și de implacabilitate specifică arhitecturilor masive, totodată artificioase. Acorduri placate, atacate percutant și apoi sufocate subit în plan dinamic sunt invariabil gonflate treptat în crescendo până la
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
că, atunci cînd trec la registrul prozei, ușurința lor verbală nu poate depăși limita insulelor semantice. Iată motivul pentru care poeții se mișcă bine pe întinderi mici, asemenea unor alergători de curse scurte a căror principală însușire e viteza mare atinsă într-un interval scurt de timp. Poeții scriu proză prin scurtcircuitări și prescurtări epice, de unde impresia de alură eliptică a scrisului lor. Impresii, senzații și asociații surprinzătoare de cuvinte, acesta e tărîmul lor de predilecție. Dar în nici un caz coerența
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
nu fac decît să ghideze atenția cititorului în cadrul unei reprezentări aflate în mintea autorului. Totul e să poți să-l introduci pe cititor în substanța reprezentării pe care vrei să i-o împărtășești. Cînd reușești acest lucru, ținta scrisului este atinsă: cititorul îți va urmări nuanțele vizualizînd la propriu imaginile pe care i le transmiți. El nu va mai vedea cuvinte, ci va vedea imagini, ca într-o înlănțuire cinematică asemănătoare cu secvențele dintr-o peliculă de film. Iar la sfîrșitul
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
la centenar. Dialogul ideilor Idei în dialog nu-și dezminte rangul aparte pe care și l-a cîștigat în rîndul revistelor noastre de cultură: o gazetă serioasă și consistentă, ale cărei dezbateri filozofice, în ciuda tonului adeseori polemic pe care îl ating, nu depășesc niciodată pragul civilizat al unor dialoguri de factură umanistă. Părerile semnatarilor sînt felurite, iar uneori convingerile lor diferă în chip radical, și poate tocmai de aceea eseurile, articolele și recenziile scrise în paginile Ideilor în dialog au miez
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10445_a_11770]
-
și mă aude, mecanicul râde la mine, fără să spună nimic. Van Gogh al meu nu se mai miră... Tăcere în seara înaintată, sclipiri mărunte ale semnalelor... Șinele, pe sute de metri ard, se fac purpurii de soarele de septembrie atingând la vest dunga orizontului. Aplecat peste fereastră, trag în piept mireasma melancolică a câmpiei transilvane. Ormeniș... Apața... Măieruș... Vadul Roșu.. Oltul, limpede, cu liane mișcându-se lin în curgerea întunecoasă a apei... Cineva, un biciclist, s-a oprit pe șoseaua
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]
-
Eu nu sînt altceva/ decît o pată de sînge care vorbește"), ci cu un personaj "fără pretenții", marcat de pitoresc de care poetul se disociază printr-o răceală a observației ușor amuzate. Un personaj care e o ipostază a poetului atins de vîrstă, dar totodată "un altul", subordonat unei discipline în cadrul căreia descripția și anecdota îi asigură o proiecție în exterior. O dezolare, o decepție a sinelui îl împiedică, după toate probabilitățile, pe autor a se lansa în nume propriu, îndemnîndu-l
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
ațîțată găsim o contopire a fastuoasei nostalgii simboliste cu șocul suprarealist, precum o alinare a banalității ce-a configurat destinul poetului, cutezătoarele protuberanțe ale fanteziei fiind exact contrasensul arzător al exasperantelor clișee, provocatorul revers al monotoniei răbdător asumate: "acolo perfecțiunea atinge apogeul/ fructele coapsa femeii piatra și crupa calului/ sînt diamante forme șlefuite de uneltele/ vîntului născut în violoncelul cu corzi de infinit/ acolo simbolurile își arată învelișul transparent// acolo nu există bîte steaguri himene sfîșiate// acolo moartea este arhitectură muzicală
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
Simona Vasilache Ceva ne face să ne gîndim, privind la grupurile cu protocol de intrare, că avangardiștii, dacă lăsăm la o parte castele lor prietenii, erau niște singuratici. Nu-i o prejudecată care să ne-atingă pe toți - știm, de bună seamă, că trăiau, și ei, în aceeași lume literară - dar tot nu ne-am putea închipui un valet al artei pentru artă la masă cu Coșbuc! Ei, bine, se-ntîmplă, și m-a convins de asta
Cu voi... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10470_a_11795]
-
și reluări periodice este o trăsătură izbitoare a paginilor din Caietele timpului. Ea nu este de găsit într-o formă atît de vădită în primele două cărți. În concluzie, Dragomir izolează o temă, se adîncește în ea prin înșurubare, îi atinge limita și apoi trece dincolo de ea, creînd o țesătură de teme din convergența cărora va lua naștere conținutul propriu-zis al Caietelor timpului. Iată un exemplu pertinent de ceea ce înseamnă gîndire filozofică autentică.
Caietele timpului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10475_a_11800]
-
mine zugrăvesc tabloul cu flori. Alături sînt stufurile de lemn cîinesc și stufurile de liliac alb, de liliac albastru. Sus, trandafirii, sub boltă." O suavitate carnivoră își poartă amenințarea prin acest potpuriu vegetal. La fel, dulce și totuși imposibil de atins, de strivit, de trăit, așa încît să-i simți zeama crudă a experiențelor, e viața din roman. O viață cu chirie, din odaie în odaie, din femeie în femeie, mai bine zis, din copilă în copilă. Ceea ce nu va să zică trai
Un om obosit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10512_a_11837]
-
privințe pro forma, rămânând un element marginal și exotic în cadrul Uniunii Europene? Sunt convins că nu vor exista adepți pentru cea de-a doua soluție și că toată lumea dorește o ridicare a universităților și centrelor de cercetare românești la nivelul atins de instituțiile similare occidentale. Simpla afirmare a dorinței nu este suficientă. Pentru aceasta va trebui să ne dovedim competitivitatea publicând în reviste și edituri în care se manifestă colegii noștri din țări cu veche tradiție academică. Cum poate fi considerat
Despre titlurile academice by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/10506_a_11831]
-
la anii falnici treizeci (am citat aproximativ dintr-un poet român), șoseaua anilor, lunilor și săptămânilor pare nesfîrșită; nici nu știu când am parcurs-o, și iată că am ajuns foarte aproape de capătul ei - dacă îmi va fi dat să ating vârsta medie din România pentru ieșirea mea din scenă. Cum au zburat anii mei între treizeci și unu și cincizeci și șase, între prima Lisabonă și Lisabona de acum? Probabil că la fel cum au zburat zilele din septembrie până
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
ceva sună fals în acest roman, cred că este tocmai această frenezie erotică la limita sălbăticiei (rupe nasturi, sfîșie chiloți) a acestui intelectual de 56 de ani, care în majoritatea timpului trăiește în deplină abstinență și al cărui suflet pare atins iremediabil de o melancolică depresie. Mai mult decât atât, el nu ezită să-i povestească fostului său coleg de facultate, actualul profesor american Andrei Dumitrescu, în termeni mai mult decât expliciți performanțele sale erotice, asemeni unui adolescent căruia nu i-
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
modelul actual este greu de explicat cum un Big Bang violent a reușit să lase în urma sa un Univers care are o temperatură aproape totalmente uniformă, pentru că nu pare să fi trecut suficient timp de la „nașterea cosmosului” pentru a putea atinge un punct de echilibru al temperaturii. Pentru majoritatea cosmologilor, cea mai plauzibilă explicație pentru această uniformitate ar fi aceea că, după începutul timpului, o formă necunoscută de energie a făcut Universul tânăr să se „umfle” cu o viteză mai mare
O nouă teorie extraordinară despre cum a apărut Universul [Corola-blog/BlogPost/94325_a_95617]
-
destinați plutonului de execuție. Din fericire, toți au scăpat cu viață... Înainte de a păși dincolo de poarta ce delimitează iadul de viața cotidiană, arunc o privire înapoi, spre fort. Adierea lină a vântului face ca rețelele de sârmă ghimpată să se atingă. Deși lugubru, acest sunet metalic mă anunță că părăsesc temutul Fort 13 Jilava. Acum știu de ce este considerat emblema lumii concentraționare din România... Mihăiță ENACHE
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94298_a_95590]
-
în trupul și inima poeziei. Orice voce ridicată mai sus de glezna sa de aur pur pune fiorul nesomnului într-o balanță a suferinței trecute. Nu-i pasă poeziei de sine. 8 Într-o toamnă a unui an s-au atins roadele de-o sfântă întoarcere în survenirea de sine. În ziua a doua erau ritmuri de poem în cohorte de visuri. Reîntregiri s-au petrecut, — neimaginate vreodată, între poet și poezie. Arta cea mare este legată de punerea în pericol
Înger cu aripi ascunse / Ioan Gâf-Deac [Corola-blog/BlogPost/94307_a_95599]
-
veniți la rugăciune. În mod deosebit în sărbători, în posturi și în fiecare vineri, considerată „Ziua Sfintei Vineri”, adică a Cuvioasei Parascheva, vin mulți credincioși și se închină la raclă cu credință, aducând flori, daruri și îmbrăcăminte pe care le ating de racla cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate și binecuvântare. Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de 14 octombrie, ziua Maicii noastre Sfanta Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe
Sfânta Parascheva cea mult folositoare. Impactul şi influenţa Ei în viaţa cea evlavioasă a creştinului contemporan… [Corola-blog/BlogPost/94311_a_95603]
-
de la Patriarhie, cu pastorala Patriarhului Miron Cristea, iar un an mai târziu era transmis pentru prima dată în direct meci de fotbal - jucau echipele României și Iugoslaviei. La șapte ani de la prima transmsie, în 1935, numărul abonaților radio din România atingea 1 % din populație, în capitală și în orașele mai mari, radioul intrase în modă. În același an intra în funcțiune stația de la Bod, pusă pe picioare de însuși Marconi, părintele oficial al radioului. Bod avea să devină cea mai importantă
Radio România, de 85 de ani în (e)misiune [Corola-blog/BlogPost/94320_a_95612]
-
-ncearcă transcrierea poverii Din sufletu-i becisnic și scund, de arlechin Cu mâna stângă numai - duhnind a mirt și vin Căci dreapta-i prăbușită spre stelele puzderii” (Sonet cu mâna stângă) Astfel, sugestiile plastice în viziuni de grații prerafaelite, pot atinge grave acorduri elegiace în rondeluri: „Mă-ndepărtez de toate câte-un pic, Imagini triumfale sunt ruine, Amurg efeminat de trestii, zic Și trestiile se dezic de mine”. (Rondel cu trestii) sau în haiku-uri: „și lacrimile/ care n-au mai
Miron Manega – „poeta faber” inepuizabil [Corola-blog/BlogPost/94340_a_95632]
-
cu totul în afara civilizației europene, modul în care se instrumentaseră aceste devastatoare demersuri (ca și abominabilele efecte asupra popoarelor din răsăritul Europei) trecea cu totul neobservat pentru intelighenția Occidentală. Ba mai mult - așa cum atent observa Tony Judt - rusofilia intelectualității franceze atingea apogeul tocmai „în perioadele de maximă cruzime a regimului: 1935-1939 și 1944-1956. Scriitorii, profesorii, artiștii, învățătorii și jurnaliștii îl admirau adesea pe Stalin, nu în ciuda greșelilor sale, ci din cauza lor. Persoana și cultul său erau mai seducătoare când ucidea oameni
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94317_a_95609]
-
că au voința, înțelepciunea și rafinamentul de a se metamorfoza, la cererea unui regizor nebun de bun în utopia să matematizantă, în simple panouri care, de-a lungul reprezentației, în frecvențele momente în care li se cere să danseze, să atingă perfecțiunea coregrafilor de primă mână ai lumii gen Isidor Duncan ori Serghei Diaghilev. Mobilitatea lăuntrica a actorilor craioveni, după zecile de turnee pe toate continentele lumii, atinge - la solicitatea expresă a artistului vizual nord-american, pentru care plasticitatea, de o expresivitate
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
lungul reprezentației, în frecvențele momente în care li se cere să danseze, să atingă perfecțiunea coregrafilor de primă mână ai lumii gen Isidor Duncan ori Serghei Diaghilev. Mobilitatea lăuntrica a actorilor craioveni, după zecile de turnee pe toate continentele lumii, atinge - la solicitatea expresă a artistului vizual nord-american, pentru care plasticitatea, de o expresivitate dusă, paradoxal, până la virtuozitate, este doar prima probă de foc - cote siderale. Ei dau viață scenica unei lumi alienate și alienante, în care pasul de la incertitudinea difuza
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
complini producția lui Robert Wilson cu secvențele de trecere. Pe fundalul imens, adulmeca frenetic un rinocer, căutându-și hrană. Actorii (dotați, fiecare, cu microfoane la vedere, pentru că sonoritatea replicii să-i cutremure pe spectatori, iar sunetele onomatopeice sau mugetele să atingă măcar pragul de 120 de decibeli) se duelează repetând, ca un tonomat stricat, replici aiuritoare de tipul ,,Câte picioare are o pisică?“... Tabloul scenic următor frapează prin mesele răsturnate și reducerea la doar trei a numărului de scaune... Cineva a
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]