421 matches
-
între oameni cu bune obiceiuri, cu aceleași virtuți și cu aceleași năzuințe de viață (cap. 17-18). Convorbirea a XVII-a (31 capitole) este susținută tot de Avva Iosif, în legătură cu hotarele cuvântului dat. A doua învățătură mult disputată și condamnată de către augustinieni, după cea din Convorbirea a XIII-a, este aceasta. Știm că înainte de a pleca din Betleem spre Egipt, Cassian și Gherman au făcut un angajament în fața conducătorilor duhovnicești de acolo, cum că se vor întoarce. Dar dorința de a trăi
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
neapărat vina originară sau actuală. La Conciliul II de la Orange (529) este condamnată învățătura despre har și libertate a lui Cassian din Convorbirea duhovnicească a XIII-a. Acuzația de semi-pelagianism adusă învățăturii lui nu are fundament decât privită din perspectivă augustiniană. În realitate, învățătura sa reflectă concepția Sfântului Ioan Gură de Aur după care harul și libertatea colaborează și nu-i o doctrină îndreptată în mod special contra fatalismului, ci este doctrina ortodoxă a majorității Sfinților Părinți răsăriteni. După Ioan Mircea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
seamă cu cât analiza care i s-a făcut a fost pe baza clasificării teologice a harului ce, în vremea lui, era necunoscută. Cercetătorii apuseni au urmărit să decidă dacă învățătura lui Cassian este ortodoxă, adică în concordanță cu doctrina augustiniană. Aceasta din urmă a câștigat teren și a fost dezvoltată în tradiția Bisericii occidentale. Spre deosebire de opera lui Cassian, mai târziu apar formulări cu distincții delicate legate de noțiunea de har (gratia preveniens, gratia preparans, gratia operans, gratia cooperans, gratia conservans
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Cassian, un admirator al lui i-a revizuit opera și a publicat-o într-o formă prescurtată. Faustus, făcut starețul mănăstirii de la Lerini după moartea lui, a devenit marele apologet al operei Sfântului Cassian și dușmanul până la moarte al predestinaționismului augustinian, mai ales după ce a devenit episcop de Riez. În schimb, episcopul african Victor va publica o ediție epurată, iar Casiodor a obligat pe călăgării din Vivarium, în Italia de sud, să mediteze continuu la cele două opere principale ale Sfântului
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
condamne învățătura casiană că prima mișcare a voinței poate fi făcută fără harul dumnezeiesc; dar în același timp a condamnat predestinația și a citat modelele lui Zacheu, tâlharul pocăit și Corneliu sutașul, rămânând ambiguu prin împărțirea părerilor celor prezenți. Un augustinian ca Fulgețiu de Ruspe a fost așa de impresionat de lectura Așezămintelor mănăstirești și Convorbirilor duhovnicești, încât a întreprins după aceea un pelerinaj în Egipt; alt augustinian, Cesariu de Arles, inspiratorul Sinodului de la Orange din 529, a folosit pe larg
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
tâlharul pocăit și Corneliu sutașul, rămânând ambiguu prin împărțirea părerilor celor prezenți. Un augustinian ca Fulgețiu de Ruspe a fost așa de impresionat de lectura Așezămintelor mănăstirești și Convorbirilor duhovnicești, încât a întreprins după aceea un pelerinaj în Egipt; alt augustinian, Cesariu de Arles, inspiratorul Sinodului de la Orange din 529, a folosit pe larg Convorbirile duhovnicești la redactarea regulilor pentru călăgări. În diferite centre monahale apusene se foloseau acum în mod obișnuit operele Sfântului Cassian, alături de cele ale Sfântului Vasile, pentru
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
în păcat. Lupta dintre trup și duh are loc pe fundalul minții. Selectarea gândurilor rămâne, de fapt, rezultatul efortului omului. Acuzația de semipelagianism adusă învățăturii lui cu privire la raportul dintre har și libertate, nu are fundament privită din perspectivă augustiniană. În realitate, învățătura sa reflectă concepția Sfântului Ioan Gură de Aur, după care harul și libertatea colaborează și nu-i o doctrină îndreptată în mod special împotriva fatalismului, ci este doctrina ortodoxă a majorității Sfinților Părinți răsăriteni. Har și libertate
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
și un răspuns complet al motivării necesității Întrupării. Epistola a XLVI-a, a aceluiași autor (Chiril al Alexandriei), adresată tot întâistătătorului Diocesareei din Isauria, cuprinde explicațiile mai multor întrebări, în special referitoare la faimoasa formulă scitică. Înainte de a reproduce formula augustiniană „Duhul Tatălui și al Fiului”, Dionisie Exiguul a amintit de „mărturiile venerabililor Părinți referitoare la deosebirea Persoanelor”. Astfel, unii cercetători au văzut aici o dovadă a existenței unui florilegiu de texte patristice. Mai mult, vestea descoperirii Codex-ului Novariensis XXX
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
împotriva rătăcirilor și căutarea soluțiilor ortodoxe, călugării "sciți" au adus o contribuție remarcabilă, lor alăturându-se Dionisie Smeritul, atât prin traducerile latine din autori răsăriteni ireproșabili doctrinar, cât și prin intervenții teologice în direcția alexandrină, asociată uneori, critic, cu cea augustiniană. Trebuie remarcat faptul că, dorința bazileului de la Constantinopol și a papei de la Roma era de a reface unitatea de credință. Modalitatea prin care Dionisie Exiguul a secondat și înlesnit această acțiune de refacere, a cuprins două căi: prin consultațiile
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
este influențat de psihologia lui Augustin și adopt] ideea potrivit c]reia grația induce sufletului o dispoziție de a înainta înspre bine (affectio justitiae), conformându-și acțiunile voinței lui Dumnezeu. Importantă voinței este evidențiat] de c]tre Abélard (1079-1142). Tendința augustinian] înspre voluntarism (din latinescul: voluntas, care înseamn] „voinț]”) este urmat] în relație atât cu subiectul, cât și cu criteriul bun]ț]ții. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, standardul este, dup] cum este precizat, conformitatea cu voință divin]. În primul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Cel de-al doilea a ap]rât ideea c] legea divin] este un „manual de instrucțiuni” pentru viața omeneasc] și au susținut faptul c] aceasta este o surs] independent] de obligații generate de voință legislativ] a lui Dumnezeu. Revenirea gândirii augustiniene a început din timpul vieții Sfanțul Toma, prin intermediul unor opere cu înclinație mistic] scrise de Sfanțul Bonaventura (1217-1274), Ramón Lull (1235-1315) și Maister Eckhardt (1260-1327), care au subliniat iluminația divin] și întoarcerea voinței sufletului înspre Dumnezeu. O mai mare important
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
la Florența, în secolul al XV-lea, sub patronajul lui Cosimo de’Medici. Cele mai importante figuri din acest cerc au fost Marsilio Ficino (1433-1499) și Giovanni Pico della Mirandola. Că și Nicolas de Cusa, Ficino asociaz] idei presocratice și augustiniene despre eficacitatea cauzal] a iubirii ca principiu universal, emițând ideea umanit]ții (humanitas) ca valoare moral] primar]. Mai importante, poate, decat intoxicația rezultat] din asemenea asocieri rapsodice de idei, au fost numeroasele traduceri de texte clasice produse de membri Școlii
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ale melodiei, se clatină în fața dilemei de a accepta sau nu plăcerea ambiguă și profundă a muzicii, sau de a renunța la ea în mod radical în favoarea rugăciunii în forma ei pură, bazată pe cuvânt, fără niciun ornament muzical. Dualismul augustinian va rămâne o constantă în aproape toată gândirea medievală: muzica, știință teoretică, uneori înțeleasă ca un instrument privilegiat de asceză mistică, și muzica, sunet sensibil, ca atracție a simțurilor și mijloc de pierzare. La rădăcina acestei dicotomii, stau două concepții
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
unele expresii precise, de genul: „este cuvântul lui Dumnezeu cel invizibil”, „este un mesager care vine din înălțime”, „este o dorință între Creator și creatură” și este, în sfârșit, „vocea lui Dumnezeu”, expresie care trimite la o temă de inspirație augustiniană, și anume conștiința ca voce a lui Dumnezeu în noi. Pentru a prezenta concepția sa despre conștiință, vorbește despre un anumit presentiment al sacrului, un instinct spiritual - așezat în intimitatea omului - care permite să recunoască și să îmbrățișeze imperativul religios
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Augustin), momentul de invenție a subiectului de drept ca persoană în secolul al XII-lea (de la Grotius la Leibniz), momentul recunoașterii (Fichte și Hegel), momentului dialogului interpersonal (M. Buber și E. Mounier). Ceea ce determină reflecția creștină asupra persoanei este gândirea augustiniană - actul de naștere a persoanei ca subiectivitate, astfel încât prin concepția sa despre suflet, gândit ca imagine a Sfintei Treimi și identificat ca „eu”, Augustin a contribuit la elaborarea noțiunii de persoană. Punctul culminant îl constituie meditarea dogmei sfintei Treimi, dând
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ale ființei, „sufletul forma” și „materia primă”, adică „omul spirit întrupat”. Această antropologie a secolului al XIII-lea o regăsim, în mod deosebit, în gândirea lui Alexandru de Hales, care se referă la anumite definiții dualiste despre om, de origine augustiniană: înainte de toate, el afirmă că „există două substanțe în om, sufletul și trupul”: sufletul cu rațiunea sa și trupul cu puterile sale sensibile. Atunci când evocă noțiunea aristotelică de suflet ca formă sau perfecțiune a corpului, se observă și influența lui
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
motiv pentru care se vorbește de o „ordine a iubirii”, cu un dublu aspect: descriptiv (preferințele) și normativ (a trebui să fie). Opusul ordinii iubirii este „dezordinea inimii”, a cărei cauză este identificată în resentiment. Scheler face apel la teoria augustiniană „ordo amoris”, într-o dimensiune metafizică de care se simte vizibil influențat. În baza acestei teorii poate să trateze persoana ca „sistem” al cărei nucleu, constituit de ordinea în mod obiectiv autentică, este relevabil în fiecare act și preferință. Ordo
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
timp diferitele bunuri referitoare la om. În caz contrar, ar putea rezulta o „lege non-naturală” și o „afirmație morală normativă fondată în mod insuficient”. Același autor sugerează trei caracteristici important de reținut: nu poate fi luată în considerare doar doctrina augustiniană pentru a fonda pe baze solide reflecția morală; ne dăm seama că noi cunoaștem natura care este într-un fel deja interpretată; interpretarea presupune o evaluare umană ce depinde de schimbările interne ale societății, într-o continuă transformare. În urma acestei
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
per capita de 0,47 l. (cifră din 1992). Cultura viței de vie în Bolivia a început în secolul al XVI-lea, provenind din actualul Peru (Bolivia făcând parte din viceregatul Peru, sub numele de Peru de Sus), atunci când misionarii augustinieni au sosit (între 1550 și 1570) în localitățile Pilaya, Paspalla și Cinti, trecând prin Tomina din departamentul Chuquisaca. Mai târziu, cultura viței de vie s-a extins și la alte văi, precum Mizque, Cochabamba, Luribay, La Paz și la sud
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
și 1570) în localitățile Pilaya, Paspalla și Cinti, trecând prin Tomina din departamentul Chuquisaca. Mai târziu, cultura viței de vie s-a extins și la alte văi, precum Mizque, Cochabamba, Luribay, La Paz și la sud de Potozi, atingând, odată cu augustinienii, departamentul Tarija la începutul anului 1600. De-a lungul secolelor, viticultura boliviană a cunoscut numeroase vicisitudini, care au rămas totuși la nivelul unor structuri locale până la marea expansiune comercială din anii 1960. În 1974, eforturile consacrate viticulturii au început să
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
perioada Restaurației 175 s-au înființat publicații catolice cu caracter științific, destinate unui public redus, dar influent. În 1877 a apărut La Ciencia Cristiana, condusă de filozoful mirean Ortí y Lara. Au existat și publicații promovate de ordine religioase: Revista Augustiniana (1880) de către augustini, La Ciencia Tomista (1890) de către dominicani, sau Razón y Fe (1901) de către iezuiți. Potrivit lui Ruiz Sánchez 176, dorința de a crea un mare ziar catolic, la nivel național, care să apere drepturile Bisericii și să exprime viziunea
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]