2,138 matches
-
se poate, îți vine să spui străbătînd ultimul ei număr (1-4 din 2009) și admirîndu-i sumarul: de la texte de Eugen Ionescu și Constantin Noica pînă la corespondența dintre Costache Olăreanu și Mircea Horia Simionescu, de la poeziile lui Emil Botta la autobiografia lui Gala Galaction. Masivă sub unghiul paginilor și concentrată sub cel al contribuțiilor de autor, revista are ceva monumental și greu, de lucru făcut pe îndelete. Seamănă cu un menhir impunător ridicat pe fundalul atîtor apariții efemere. De aceea, colectivului
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6538_a_7863]
-
Felicia Antip Ren Yagoda inventariază și cataloghează memoriile (cu o diferențiere care nu trece în română între singularul „memoir" și pluralul „memoirs") și autobiografiile, începând cu primele exemple de mărturii despre sine din Vechiul Testament și din opera lui Tacit („în vremurile părinților noștri, afirmase acesta, mulți oameni considerau că a-și povesti propria viață este o dovadă nu de îngâmfare, ci de respect de
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
bipezilor, începe înșiruirea cu memoriile atribuite lui Marley (da, Eu și Marley; viață și iubire cu cel mai rău câine din lume, de John Grogan, bestseller-ul anului 2005, ar merita o cronică în acest spațiu) și continuă cu alte autobiografii canine, pisicești și chiar păsărești (îmi mărturisesc vina de a fi contribuit la extravaganța ridiculizată de el atunci când am tradus Tombuctu, un roman de nota zece de Paul Auster). Microbul pare să fi infestat toate mediile, nici o zonă a societății
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
contribuit la extravaganța ridiculizată de el atunci când am tradus Tombuctu, un roman de nota zece de Paul Auster). Microbul pare să fi infestat toate mediile, nici o zonă a societății nu este imună la tentația narcisismului și a exhibiționismului. Memoriile și autobiografiile tuturor celor care au consemnat cu talent și probitate experiențe de viață semnificative au construit, întreținut și întregit, de la Iulius Cezar încoace, cunoașterea de sine a omenirii. Atâția veleitari, atâția nechemați și atâția impostori kitch-izează însă genul, încât lista categoriilor
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
o văd tipărită din nou pentru cititorii din toată țara. In atmosfera Renașterii, Dante, Petrarca, Montaigne, Erasmus, Shakespeare, s-au descris și confesat fățiș (în jurnale, eseuri personalizate, autoportrete lirice) sau voalat (în ficțiune sau teatru), dar cele mai notabile autobiografii din epocă le aparțin lui Benvenuto Cellini și matematicianului Cardano. Spovedaniile cu tentă religioasă au provenit mai ales din lumea protestantă. Câte un fir pornind de la fiecare tip de memorialistică de pe atunci a străbătut veacurile, perpetuându-se până în timpurile noastre
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
vecinilor din copilărie cărora le pusese în cârcă ororile descrise. Confesiunile lui Rousseau rămân, pentru Ben Yagoda, modelul de nedepășit al genului care avea să-și primească numele abia în 1809, când dicționarul Oxford a introdus pentru prima oară cuvântul „autobiografie". Majoritatea covârșitoare a titlurilor menționate în Memorii sunt americane, urmate numeric de cele din Marea Britanie, în dauna tezaurului de memorie conținut de literaturile franceză, germană, rusă și, în general, europeană. Frapează proporția neașteptată a cărților semnate de femei chiar și
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
Cel mai adesea satisfăcuți, căutăm, într-una, cunoștințe noi. P.S. Și uite așa, contând pe iuțeala mea de mână și pe nebăgarea dumneavoastră de seamă, am făcut caz de mine însămi, povestind experiențe personale nu neapărat semnificative. Un pic de autobiografie introdusă prin contrabandă. De-un paregzamplu.
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
au trecut în tinerețea lor printr-o scurtă școală de marxism sub conducerea lui Gherea. Ceea ce nu i-a împiedicat de altfel, în anii lor de maturitate, să ducă o politică de banditism reacționar" - îl evocă Troțki pe Gherea în autobiografia din 1930. Să fi fost oare acea „scurtă școală de marxism" și un util antrenament pentru viitoarea „politica de banditism reacționar" a foștilor socialiști?! Oricum, Troțki nu avea de unde să știe că într-o scrisoare din 1905 Caragiale îi reamintise
Caragiale povestit de Troțki by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/6389_a_7714]
-
cercetare lingvistică. Domeniile nu se îmbucă, rarisim întîmplîndu-se ca, în ființa aceluiași literat, cele două facultăți să atingă pragul compatibilității. Căci ori scrii arid și competent precum Cartojan sau Demostene Russo, și atunci nu ai pretenții de elan demiurgic (iar autobiografia înseamnă demiurgie interpretativă, nu consemnare meticuloasă de secretar limfatic), ori scrii zemos și atrăgător ca oricare din romancierii recunoscuți, și atunci nu ai pretenții de erudiție lexicală. Dar a le amesteca nu e atît greșeală, cît o impolitețe față de cititor
Memorii albinoase by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6433_a_7758]
-
etimologice, comparînd idioame și semnalînd filiații fonetice, nu se cațără pe versanți și nu privește panorame istorice. Alexandru Niculescu vrea să creeze perspective umane cu mijloace de văgăună, urmarea fiind o proză stuporoasă prin lividitatea ei cadaverică. Ce recomandă o autobiografie nu este exactitatea informației, ci arta de a reda duhul de viață din care s-a desprins informația, de aceea fără un suflu care să miște tabla materiilor, conținutul tomului aduce cu o criptă ticsită cu inexplicabile zădărnicii. E nevoie
Memorii albinoase by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6433_a_7758]
-
acelei țări se opune, răcnesc de te trec fiorii: «Ăștia sunt teroriști!» (Panorama răsturnată a mirajului, Memorii, vol. II, Curtea Veche, 2006, p. 182). Mă întreb ce va fi gândit Dumitru Popescu văzând (dacă a văzut) filmul lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu? Își va fi amintit, nu fără oarecare rușine, despre cum a regizat băile de mulțimi, imensa potemkiniadă a ceaușismului? Ori este cu desăvîrșire imun la asemenea sentimente, el, expertul în operația maniacală de mancurtizare a unei întregi
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
de forța sa, indiferentă pînă acum la orice avertismente, nu trage nădejde că va mai ajunge. Doar Birmania dă speranței șansa de a încolți. Günter Grass este așadar genitorul unui nou scandal, după cel din 2006, cînd abia în paginile autobiografiei sale, Decojind ceapa, mărturisește că la vîrsta de 17 ani a fost înrolat în SS. Contextualizarea literară a unei mărturisiri tardive, care ar fi trebuit făcută coram publico cu ani mulți în urmă, ar fi avut o funcție strategică. Aflat
Günter Grass: Literatura ca vestă antiglonț by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/4739_a_6064]
-
mai vedea periclitat renumele și statutul de instanță morală și autoritate în materie. Mai mult decît atît, el și-ar fi regizat spectaculos și lucrativ„mea culpa”, opinează adversarii și criticii săi. Deconspirîndu-se avant la lettre (înaintea lansării oficiale a autobiografiei sale în librării), în paginile cotidianului „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, prin publicarea capitolului conținînd dureroasa mărturisire, el a dat undă verde nu doar unei dezbateri rămase antologică în analele presei, ci a sporit și cifra de vînzare a cărții. Autoritatea morală
Günter Grass: Literatura ca vestă antiglonț by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/4739_a_6064]
-
a Convorbirilor lui Eugen Simion cu Petru Dumitriu, prevăzută cu note de Oana Soare, autoarea unei monografii consacrate prozatorului. Ediția mai cuprinde câteva scrisori ale lui Petru Dumitriu către Eugen Simion și, în secțiunea finală, un studiu al acestuia despre „autobiografia spirituală” a partenerului său de dialog, adică despre scrierile sale de „meditație religioasă”. În totul o impunătoare carte-document, readucând în atenție o personalitate de anvergură a spațiului nostru cultural postbelic. Un destin și o operă care trebuie cunoscute mai bine
Cazul Petru Dumitriu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4806_a_6131]
-
Pascal, Marin Preda e situat mai aproape de psihologia personajelor sale decât am crede la o primă vedere pentru ca apoi, în urma unei analize a similitudinilor de metodă, să fie identificat ca sofist ce îl parafrazează - cu totul inconștient - pe Socrate. În autobiografia lui Elias Canetti: Limba salvată, Facla din ureche, Jocul privirilor, Marta Petreu identifică nu numai complexul lui Oedip, dar și pe cel al lui Prometeu, cel de-al doilea fiind transpunerea în planul spiritual și intelectual al primului, cu apropieri
Între critică, filosofie și însemnări personale by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4399_a_5724]
-
zdrobitor prin amploare) pentru a mă lansa, de o manieră independentă, într-o cercetare ale cărei contururi și metode le-am definit eu însumi. Adolescent, am ținut, de la 15 la 25 de ani, un jurnal intim, și mă interesa intens autobiografia, dar jurnalul și autobiografia erau, ca dimensiuni ale literaturii, domenii neexplorate, mai mult sau mai puțin disprețuite. Totul s-a schimbat în anii ’60, cu autobiografiile Simonei de Beauvoir, Sartre, Michel Leiris, Violette Leduc, Julien Green etc. Predând, începând cu
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
a mă lansa, de o manieră independentă, într-o cercetare ale cărei contururi și metode le-am definit eu însumi. Adolescent, am ținut, de la 15 la 25 de ani, un jurnal intim, și mă interesa intens autobiografia, dar jurnalul și autobiografia erau, ca dimensiuni ale literaturii, domenii neexplorate, mai mult sau mai puțin disprețuite. Totul s-a schimbat în anii ’60, cu autobiografiile Simonei de Beauvoir, Sartre, Michel Leiris, Violette Leduc, Julien Green etc. Predând, începând cu 1966, Confesiunile lui Rousseau
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
ținut, de la 15 la 25 de ani, un jurnal intim, și mă interesa intens autobiografia, dar jurnalul și autobiografia erau, ca dimensiuni ale literaturii, domenii neexplorate, mai mult sau mai puțin disprețuite. Totul s-a schimbat în anii ’60, cu autobiografiile Simonei de Beauvoir, Sartre, Michel Leiris, Violette Leduc, Julien Green etc. Predând, începând cu 1966, Confesiunile lui Rousseau, mi-am dat seama cu stupoare că nu exista nicio carte de ansamblu despre autobiografia franceză și, încurajat de elanul libertar din
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
s-a schimbat în anii ’60, cu autobiografiile Simonei de Beauvoir, Sartre, Michel Leiris, Violette Leduc, Julien Green etc. Predând, începând cu 1966, Confesiunile lui Rousseau, mi-am dat seama cu stupoare că nu exista nicio carte de ansamblu despre autobiografia franceză și, încurajat de elanul libertar din 1968, am început să scriu această carte. De aici, vaste lecturi pentru a constitui „corpusul” autobiografiei franceze și necesitatea unei definiții, cu scopul de a limita acest corpus. De aici, de asemenea, necesitatea
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
Confesiunile lui Rousseau, mi-am dat seama cu stupoare că nu exista nicio carte de ansamblu despre autobiografia franceză și, încurajat de elanul libertar din 1968, am început să scriu această carte. De aici, vaste lecturi pentru a constitui „corpusul” autobiografiei franceze și necesitatea unei definiții, cu scopul de a limita acest corpus. De aici, de asemenea, necesitatea unei reflecții teoretice pentru a analiza definiția însăși, pentru a o deconstrui într-un fel, pentru a scăpa de iluzia de identitate și
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
aceeași atitudine de căutare, dar mai ales o scriitură care scăpa dificultăților narațiunii și ale demonstrației, prin recursul la asociațiile de idei și la jocul de cuvinte: psihanaliză și poezie reunite. Departe de a fi un gen „tradițional” în declin, autobiografia mi-a apărut ca o nouă frontieră a literaturii: contractul adevărului era astfel compatibil cu crearea unor forme noi: era posibil să spui adevărul despre sine inventând un nou limbaj! Acesta a fost șocul inițial. Mi-a plăcut și această
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
crea forme noi la alți scriitori pe care i-am explorat mai apoi, la Georges Perec, Nathalie Sarraute, Claude Mauriac, de exemplu. Aceștia sunt „mentorii” mei. Pe plan intelectual, datorez mult pionierilor care au deschis în Franța calea studiilor despre autobiografie, Georges Gusdorf și Jean Starobinski. Cu toate acestea, meditația mea asupra angajamentului biografic și asupra efectelor sale datorează mult mai ales lingvisticii enunțării și poeticii. În toamna anului 1972, am scris Pactul autobiografic, citind, pe de o parte, Probleme de
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
-o, după 1968, ca autodidact, ceea ce este poate cea mai bună manieră de a învăța. Era instrumentul intelectual de care aveam nevoie în acel moment. Ați putea să precizați momentul/ momentele în care s-a conturat, pentru dumneavoastră, interesul pentru autobiografie ca obiectiv privilegiat al cercetării? Aveți dreptate să folosiți pluralul: momentele. Ne petrecem timpul evoluând. Până prin anul 1977, întreaga mea cercetare era orientată asupra reflecției teoretice și asupra unor opere prestigioase (acelea ale lui Rousseau, Gide, Sartre, Leiris) și m-
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
cu privire la crearea noilor forme literare, privind cu un oarecare dispreț formele mai obișnuite ale expresiei autobiografice. Începând cu anul 1977, orizontul meu s-a lărgit, am devenit mai puțin „snob”, m-am democratizat, am descoperit bogăția scriiturilor „obișnuite”, prin studiul autobiografiei străbunicului meu, Xavier-Édouard Lejeune, un simplu funcționar comercial din secolul al XIX-lea, care a știut să găsească modalitățile originale de a se exprima, camuflându-și marile drame ale existenței lui. Am întreprins inventarul a sute de autobiografii ale oamenilor
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
prin studiul autobiografiei străbunicului meu, Xavier-Édouard Lejeune, un simplu funcționar comercial din secolul al XIX-lea, care a știut să găsească modalitățile originale de a se exprima, camuflându-și marile drame ale existenței lui. Am întreprins inventarul a sute de autobiografii ale oamenilor obișnuiți, publicate încă din secolul al XIX-lea, m-am interesat de istoria orală (mi-am înregistrat pe bandă de magnetofon părinții, frații și surorile, mulți alți membri ai familiei), de dialogurile radiofonice ale scriitorilor, de autoportretul din
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]